SEMN CĂ TE AM - IOANA CHICET-MACOVEICIUC

Inventarul cărților în curs de citire

Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima filă.

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 6 bucăți. 

De ce astă carte

O citesc pe Ioana de prin 2008, se știe. Blogul ei, în ultimii 7 ani, comunică despre creșterea copiilor, o temă nu foarte interesantă pentru mine. Dar o urmăresc des, poate nu integral textele. Îmi place mult cum scrie, indiferent de subiect. I-am cumpărat și citit toate cărțile pentru adulți din recunoștință pentru scrierile la care am avut / am acces gratuit în anii ăștia mulți.

Ș-apoi am așa o credință mare că cineva se bucură grozav să-i citească volumele ce eu i le dăruiesc.

* Deși am interdicție la cumpărat cărți pân la toamnă, am încălcat-o și a doua oară. Păi dacă după prima dată nu s-o făcut gaură în buget într-atât încât cineva să moară de foame, de ce să mă fi abținut?! Pe a treia comandă chipurile am anulat-o, ar fi rămas niște uși nespoite și alea-s mai importante amuș pentru nervii mei ofuscați. 

**** SEMN CĂ TE AM

Înainte de a citi mărturisirile Ioanei privind dedicația cărții, doar privind cuțitul de pe copertă,  am știut care-i este povestea. Dramaticul sfârșit al Nicoletei Botan, mamă a doi copii, înjunghiată de fostul soț în ianuarie 2018, la 30 de ani, în grădinița în care aceasta era directoare, îl aflasem de pe blogul ei și nu-l uitasem.  M-am gândit că Prințesa va încerca din toate puterile, prin astă carte, să schimbe destinul unor femei cât încă mai este posibil și nu e prea târziu. Făr să citesc un rând din roman am avut credința că acesta va fi un manifest pentru eliberarea din relații nefericite. Nu m-am înșelat un gram. 

În memoria Nicoletei.Pentru toți oamenii care nu au încă puterea și curajul de a se ridica și de a-și lua de la viață tot binele pe care-l merită. Pentru cei care, deși au inima frântă, reușesc să stea în picioare și să spere că vreodată li se va întâmpla și lor o poveste frumoasă.

Și din capitolul de mulțumiri, pe același subiect:

Îți mulțumesc ție că ai ajuns până aici cu lectura. Îmi doresc să rămâi cu un zâmbet pe buze când închizi cartea și să te bucuri de fiecare lucru  care-ți mișcă sufletul. E semn că îl ai. Și mai sper ca povestea aceasta să-ți dea curaj să te ridici și să iei de la viață tot ce meriți. 

Ana este femeia căreia, mama i-a fost înjunghiată de tată, pe când avea 10 ani. Părintele îi este condamnat la închisoare pe viață. Este crescută de o bunică, mama mamei. Romanul debutează cu Ana hotărâtă să-și părăsească împreună cu cei doi copii soțul, pe Bogdan. Are 40 de ani parcă, de Ana zic. Apoi se derulează un puzzle cu piese din viața Anei la 10 ani, la 20, primii ani de muncă, este educatoare la o grădiniță, sărăcia în care trăiește, marea iubire și continuările naturale iubirii. Pentru că o citesc pe Ioana de peste 10 ani, am recunoscut multe dintre detaliile vieții ei reale în Ana și relația ei cu Bogdan. N-o să le inventariez amuș, că poate vă ajunge povestea în mâini. Din ăst motiv eu i-am foarte iubit pe amândoi, puțin mai mult pe Bogdan.

Există cărți care, de ajung în ochii mei la momentul propice, îs răscolitoare. Nu am idee cum aș fi receptat Semn că te am de nu eram o varză emoțională.  Poate ca pe romanul anterior al Ioanei din care nu-mi amintesc nimic. Nimic! 

Iunie a fost una dintre cele mai urâte luni din viața mea. Mă frustrează că nu am banii mei, deși nu mă împiedică nimic să mă angajez, vulnerabilitatea și neputința cauzate de o dublă hernie de disc îmi ridică nervii pân la cer în toate clipele, deși aș putea pur și simplu să nu mă ridic din pat și să fac de acolo doar ceea ce-mi place, să citesc și să scriu, îndatoririle de mamă vitregă și de noră, de trăitor într-o casă nouă, cu grădină foarte mare,  m-au epuizat în iunie. Gândul că aș putea trăi singură, într-o casă în care să nu văz la tot pasul urme de degete murdare pe ferestre și pereți și să mănânc de trei ori pe zi eugenii de la chioșcul din colț, m-a cucerit moment cu moment . Mi l-a scurtcircuitat puțin un accident pe care-l voi detalia la Mozaicul Bucuriei.  Dar, în linie, el a  devenit o credință care a tot dospit la umbra frustrărilor și dracilor ăi mari. 

În astă furtună emoțională m-o nimerit pe mine povestea Anei, care a devenit de la prima pagină povestea mea. Mi-am impus să nu mă las prea mult târâtă în viața Anei după ce prima repriză de plâns mi-o fost asigurată de momentele în care fetița își imploră mama să părăsească împreună bărbatul bețiv și violent. Mama nu mi-a spus niciodată iartă-mă că nu pot face asta cum se întâmplă între personajele Ioanei, ci numai de alde pentru voi rămân, sămânță definitivă pentru mine de vină, din cauza noastră, de n-am fi fost noi ea ar fi trăit liberă, în afara abuzurilor. 

M-am ținut o vreme în afara poveștii, exact așa cum mi-am ordonat. Ana a născut un Ștefan și o Ruxandra și viața ei întreagă a început să roiască doar în jurul lor (Pentru mine maternitatea a venit cu un cocon în care nu prea a  fost loc și pentru tată). Bogdan a devenit din marea iubire, personajul invizibil în noua viață a Anei. Sună cunoscut parcă, prea cunoscut. Ce va hotărî Ana, ce va face Bogdan aceștia-s pașii de dans ai lui Semn că te am. 

- Săru mâna! De mâine îl părăsesc. 
Ăsta fu darul meu, de 8 martie pentru o soacră, într-o altă viață.
- Te bate, te înșeală, nu aduce banii acasă?!
- Nu!
- Atunci ce motiv ai să-l părăsești?!
- Sunt nefericită.
- Ești nebună, pe cine ai văzut tu fericit?!

Ăsta-i un dialog real, dintr-o relație adevărată. Mă bucur că Ioana nu și-a construit întreaga poveste pe violență fizică și alcool. Există atâtea fațete ale unei relații toxice și ea a ales-o pe cea care este cel mai adesea considerată normală. Poate de aici și nemulțumirile cititorilor săi în raport cu deznodământul. 

Fragmentul care pe mine m-o răvășit, pentru că o fost scris pentru mine, cea de acum. Mulțumesc, Ioana!

  Femeia obișnuită cu răul,  care dintr-odată vrea să aibă numai bine, așa că pentru asta își destramă familia și vrea să o pornească pe un drum nou, complicat, necunoscut, plin de capcane, iar asta o atrage mai mult decât viața comodă, cunoscută, cu obstacole deja știute și depășite, în apartamentul lor de la etajul șapte, lângă parc.  Nici eu nu eram vreo perfectă.  Oare, din teama de a nu repeta greșelile mamei, eram gata să fac unele și mai mari?  Din tot mesajul lui atât de sincer și de direct, rămăsesem cu o singură întrebare, mi se părea că la ea se reducea totul: îl mai iubeam pe Bogdan?

Despre steluțe

N-am așteptări de la romanele Ioanei. Cumva nu reușește să mă emoționeze profund, m-am lămurit de la prima carte din 2016, Miercuri, respirăm. Excepție este încă  volumul din 2015,  O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă.  O culegere cu texte de pe blog în mare parte, adică o scriitură plină de emoții personale împărtășite cititorilor. Despre romanul din 2017, Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni, nu-mi mai amintesc nimic ziceam,  de nu recitesc întâi textul scris pentru Zambetania atunci. 

Tot o certitudine este pentru mine faptul că, deși nu va fi o lectură care să mă bântuie ani sau o poveste, un personaj de neuitat, va fi sigur o lectură ușoară, relaxantă, la capătul căreia voi ajunge rapid. Atâta efort din partea mea aș zice că merită omul pe ale cărui texte virtuale bocesc adesea și de la care tot fur frânturi din viața ca un platouaș cu de toate.

  Când ești pus față în față cu moartea, și nu cu a ta, că na, aia vine și gata, nu mai contează ce e dincolo de ea, ci cu moartea celui mai drag om din lume, descoperi în tine câte lucruri pe care le credeai importante sunt de fapt fum, cât timp pierdeai rumegând chestii care nu există, câte piedici de la viață îți puneai pentru că mintea e făcută să mestece, să scuipe adevăruri mincinoase, să judece și să calculeze, ca să-ți distragă atenția de la viață.   A fost nevoie de un lucru atât de brutal, de înspăimântător, de neașteptat și de violent în viața noastră ca să începem să trăim din nou. 

În aste condițiuni am pornit eu steluțele pentru Semn că te am. Nu m-am înșelat, am terminat cartea în câteva ore. Emoțiile însă le-am anticipat eronat. Juma de oră, la un capitol, cel din care este și citatul cel lung, am bocit continuu. 

Pentru că văzusem cât de nemulțumiți sunt cititorii de finalul romanului l-am tot amânat vreo zi. Mă gândeam că moare Bogdan, ei, și, ce e așa revoltă?! Că moare Ana, asemeni. Atâtea povești minunate de  iubire s-au scris cu finaluri de neîmpreună, ce putea fi atât de dezamăgitor mă întrebam. Ș-am aflat. Și tot n-am priceput de unde reclamațiile. Aș zice că-i semnul că mesajul lor, al Ioanei și al cărții, al Nicoletei, n-au ajuns în pământ roditor. 

Pentru finalul cel mai frumos posibil, pentru o poveste simplă, scrisă asemeni, pentru ochiul care râde și pentru celălalt care plânge, pentru dureri în piept, pentru cât de magic a desenat Ioana nevina și vina,  pentru o lectură ușoară care poate naște gânduri grele, pentru puterea deciziilor asumate, m-am tot  întrebat dacă nu cumva acesta este romanul de 5 steluțe, cele mai subiective 5 steluțe ale mele. Nu le-am dat doar din năzuința că la următoarele povești sigur voi ajunge și acolo, chiar făr de oglindirea propriilor dureri, ci doar pentru scrisul  strașnic al Prințesei. Sunt sigură că acesta-i este viitorul! Am pariat, gata! 

• Semn că te am / Ioana Chicet-Macoveiciuc, editura Univers, 2019, 256 pagini.  

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
16. Fugara - Alice Munro *****
17. Chipul - Alice Munro *****
18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
19. Ochii dragonului - Stephen King *****
20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****