MIERCURI, RESPIRĂM - IOANA CHICET-MACOVEICIUC

Pe când Ioana lansa primul său roman, Miercuri, respirăm*,  anu trecut,  în toamnă parcă,  G. își dorea să-l citim (o urmărim de mulți ani pe Prințesa urbană ș-o iubim tare). Io văzusem câteva comentarii că-i ușurică, or știut e că le prefer p'alea grele, care să mă năucească, deci n-am prea fost interesată de propunere.

Întâmplarea  a făcut să vând câteva obiecte pe Olx, în ceea ce se numește operațiunea marea debarasare. Pentru că la mine banii nu-și prea găsesc rostul, am zis să cumpăr cărți. Pentru că suma nu era suficientă decât pentru un volum de pe lista mea, am completat cu alte două pe care să le dăruiesc. Unul dintre ele fu Miercuri, respirăm, achiziționat cu gândul să-l predau soră-mii, care o citește pe Ioana cu mare bucurie pe hârtie, făr a-i urmări blogul. 

O a doua întâmplare o făcut ca atunci când am desfăcut coletul să-mi amintesc de dorința lu' G. 

Și pentru că planetele chiar erau la comanda-mi aliniate, a doua zi de la primirea coletului era aniversarea lu' G.

Care fu năcazu în toate fericirile astea?! Aveam doar o zi la dispoziție să citesc cartea. Mă și vedeam în viitorul imediat cu:

- La mulți ani, G! Am găsit cartea Ioanei pentru tine, uite-o! Acum o iau acasă că n-am izbutit  s-o termin și nici să scriu despre ea.

E o carte minunată, savuroasă și dureroasă,  adică întru-totu după chipul și asemănarea Ioanei. Căci în scris și-n viață așa îi,  o extremistă,  fie foarte amuzantă, fie prea plină de amărăciune.

Despre ce îi Miercuri, respirăm? 

... Prietenia fetelor de la Lamaze mă ajuta mult să uit de ale mele. Mă gândeam des la Raluca, Angela, Carmen, Veronica și Gabi, la familiile și problemele lor, la cât de stranie și surprinzătoare e viața uneori (...) Gabi nu era sigură că omulețul din pântecele ei e al soțului. Se lupta cu greutatea, era mereu nervoasă, stresată, flămândă. Vorbea tot mai mult de una singură în engleză. Raluca putea naște în orice moment, își făcea griji pentru sănătatea gemenilor posibil prematuri și se întreba cum se va descurca să-i crească de una singură. Eu îmi făceam griji mai mult despre cum vor încăpea în micuțul apartament cu preț de vilă în buricul târgului. Angela era apăsată de gânduri, arăta rău, era nedormită. Carmen urma să rămână fără casă, în compania unui copil pe care nu și-l dorise. Iar Veronica dispăruse fără urmă... pag.94

Cine este vocea care inventariază problemele? Miruna, cea de a șasea femeie însărcinată în ultimul trimestru.  Cum de s-au adunat șase burtici în același spațiu? Simplu, miercurea seara, fac parte din aceeași grupă a unui curs Lamaze.

Inițial, când cu fiecare nou capitol se mai ițea un  năcaz, mi-am zis Băi Ioană, ce mai telenovelă!  Din păcate, aceasta este viața. Bilanțul nenorocirilor este devastator. Mama lu Ghe. o murit stupid la Crăciun din cauza unei soluții ce se vru tratament, soția unuia dintre cei mai buni prieteni s-o sinucis când bebelușul nu împlinise 10 luni, B. o încheiat o relație după 10 ani, nevasta lu R. o-ncercat să-i taie gâtu, asta de scriu despre oamenii pe care îi iubesc făr să stau pe gânduri prea mult și făr să mai enumăr cancer, cancer, cancer și făr să caut surse de inspirație pentru un roman. 

Ioana are umor cu caru, blogul ei a împlinit  10 ani și nu mă plictisesc s-o citesc zilnic. Cred că-i printre puținii oameni de-i știu cu gena asta, e spontană, vie făr de pic de efort. Așa pare și nu mă-ndoiesc că-i altul adevărul. 

La un moment dat, Carmen, singura dintre mămici care nu și-o dorit copilul și nici nu face vrun efort să-și iubească sarcina, e într-un taxi ș-o apucă facerea. Șoferul mașinii în care e pe cale să se întâmple minunea:

- Nu împingeți, doamnă, nu împingeți, stați să ne mai gândim, să mai vorbim, poate vă trece. NU ÎMPINGEȚI! Măiculiță, ce zi!

Nu prea am reușit să rețin informațiile despre cele 6 femei așa încât atunci când citeam Gabi să și știu despre care dintre ele este vorba. Ăsta-i neajunsul meu dintotdeauna, nu poci urmări cu ușurință povestea care presupune mai mult de două personaje. Fiecare dintre eroine are o personalitate puternică, distinctă de a celorlalte, dar io tot n-am izbutit să țiu minte care-i măritată cu arabul, care-i cea frumoasă, care-i aia cu 4 copii. Doar pe Miruna am reținut-o de la primul rând, pentru că este Ioana. M-am amuzat copios regăsind-o în toate detaliile tinerei care iubește oamenii și se însărcinează să le rezolve problemele. Am zâmbit ziceam pentru că, la întrebările cititoarelor sale Ioana, tu ești Miruna, nu?! autoarea răspundea cu un misterios Poate. Probabil erau dintre cititoarele sale foarte recente, pentru cele cu vechime se vede de la zece poște cine o fost matrița pentru Miruna.

A fost mare bucurie lectura asta și mi-s tare fericită c-am trecut peste prejudecata inițială sigur e o carte ușurică. În 4 or 5 ceasuri am sfârșit romanul ș-am notat pe Zambetania fragmentele. La timp ca apoi s-o pozez și s-o-mpachetez spre dăruire.

Nu știu alții cum sunt, dar eu mi-s nesătulă de povești. De la omul care se așează 3 minute lângă mine în autobuz, trecând pe lângă cel pe care-l aud bucurându-se or plângând la telefon o fracțiune de secundă cât ne intersectăm la același semafor până la tovarășii de drumuri lungi, nu refuz nicio spovedanie. Romanul Ioanei este doldora de povești emoționante, la cele mai multe dintre ele  un ochi plânge, un altul râde. E așa ca o lecție despre instrucțiuni de utilizare a Vieții, ca un curs despre de care parte a gândului ar trebui să ne așezăm cu fapta. În trecut Ioana povestea că orice ar încerca să scrie ca ficțiune ajunge pân la final să fie tot despre ea. Aș zice că ăsta-i un pas, mic dar pas, de atingere a țărmurilor fascinante ale imaginației și abia aștept următoarele sale scrieri, vor fi grozave, știu! Tatăl Ioanei a abandonat-o pe când  avea vro 8, 9 ani. L-a regăsit după  20 de ani și după puțină vreme o murit.  M-a emoționat până la durere povestea pe care a construit-o în roman pentru tatăl Mirunei și relația lor, sper că i-a fost mare alinare la scriere.

Am ales pentru final câteva rânduri care rezumă credința pe care scriitoarea o propovăduiește dintotdeauna: mie-mi place să zic că locul în care suntem e cel mai bun loc dintre cele posibile. Adică, nu mai visați cai verzi pe pereți, doar prezentul există!

... Eu mă gândeam cât de repede se pot schimba lucrurile când oamenii sunt onești cu ei înșiși. De multe ori trăim de parcă am fi într-un film regizat de alții. Mergi la un serviciu care nu-ți mai place de mulți ani. Stai într-o casă care te sufocă. Păstrezi relații cu oameni cu care nu mai ai nimic în comun. Rămâi alături de un partener care nu te mai iubește, care nu te mai inspiră, pe care nu-l mai iubești, care nu te mai respectă. Pentru că prețuiești foarte mult confortul. Pentru că ți-e lene și frică să faci schimbări. Pentru că ți-e teamă de ce urmează. E nevoie ca unul dintre voi, altcineva decât tine, să facă un pas curajos. Să-și asume că va fi privit ca un nemernic, ca un nebun. Să spună el: Gata, nu mai pot aici, în casa asta,  în relația asta, cu acest serviciu. Nu mă simt bine, vreau să respir alt aer. (...) Dacă altcineva nu te-ar fi părăsit, n-ar fi fost loc pentru un nou TU, pentru un alt început, pentru noi promisiuni și speranțe... pag. 202-203

Am mai povestit, în 2016, despre o altă carte scrisă de  Ioana despre Ioana,   O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă, Scrie mult, a publicat  vro 4 cărți, are în lucru alte două și abia aștept să le lanseze după cum ziceam. Pare-se că după aceea, tot anu ăsta,  va urma și o continuare a Mirunelor (așa am reținut eu grupul burticilor ).

P.S. De urâți, ca și mine, mesajele scrise direct pe paginile cărților și vă gândiți că o felicitare este mult mai potrivită, nu o scrieți cu cerneală sclipicioasă. De este deja prea târziu și ați păcătuit, nu o prindeți neuscată în carte. De ați ajuns și la nivelul ăsta, nu încercați să ștergeți urmele care pătează coperta cu spirt. De aici vă descurcați singuri, eu n-am experimentat pe mai departe!

Să respiri zi de zi! Da, da! Să- ncepi de luni cu zâmbet, să continui marți cu bucurie, miercuri să te hodinești, joi să fie senin, vineri să-ți fie belșug, sâmbătă e cu soare și duminicile cu la mulți ani, G.!

* Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc, editura Univers 2016, 253 pagini

______________

Anu ăsta am mai citit:

1. Shining - Stephen King

2. Colorado Kid - Stephen King

3. Misery - Stephen King

4. Supunere - Michel Houellebecq: