joi, 14 noiembrie 2013
Rulade decorate
Nu le-am vrut pentru mihailii şi gavrilii mei buturugi, da' asta o ieşit!
Să zic şi ce le-am vrut, nu că ar mai conta. Visam capete de ruladă tăiate pe diagonală aşa încât atunci când le acopăr cu PDZ să le pot monta floricele pe toată panta aceea şi să mă pot juca în linii şi modele de vaze. Nu fu, de astă dată nu fu!
Am renunţat la gândul cu PDZ pe motiv că nu-i vreme de moşmondit 4 daruri 5 zile. În mintea mea acoperitu' cu ciocolată se făcea instant. M-am înşelat amarnic, ca de multe alte ori!
Nu mai scriu un kilometru despre reţeta de ruladă ca să-l scriu despre greşelile decorării. Foaia de ruladă e de aci, umplută cu strat ganache ciocolată neagră, apoi albă şi în interior cireşe confiate.
Florile le-am modelat din PDZ cu vro 2 zile înainte.
Rulada montată cu vro zi în urmă.
În seara în care le-am acoperit cu ciocolată mi-am imaginat că cea mai buna cale de a lipi florile e să le aşez pe ciocolata topită. Iniţial, o părut o idee bună. Florile s-au sudat acolo prin întărirea ciocolatei, io m-am dus liniştită la hodină. A doua zi, când nu mai aveam decât şedinţa foto şi funditu-celofănitu darurilor toate, decorurile mele se topiseră şi scurseseră. Nu toate, exagerez. Doar cele mici, toate floricelele, frunzuliţele, lianele şi o literă, singurul G.
Le-am refăcut pe ici, pe colo dar cu urme multe la locul faptelor topitoare.
O fi de la frişca din ciocolată, o fi de la neţinutu în frigider, o fi de la habar n-am ce!
8 noiembrie şi cei 4 mihailo-gavrili din viaţa mea mi-au născut unele dintre cele mai frumoase idei cu daruri:
- 2010 coşuleţe din ciocolată umplute cu bomboane de casă
- 2011 coşuleţe din pastă de zahăr umplute cu fursecuri
- 2012 nu-şi mai aminteşte nimeni ce primi şi nici arhiva zambetană a vremii nu lămureşte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu mai conteaza cum ai fi vrut sa iasa....se vede ca sunt facute cu dragoste si iti reflecta sufletul. La multi ani sarbatoritilor sunt tare norocoasi ca te au langa ei ( cel putin au asiburat un cadou inedit de ziua numelui :-) :-) :-) )
RăspundețiȘtergereIrina aştept să-mi trimiţi poze cu rulade minunate.Adică ai meşterit tu figurine grozave din prima şi te împotmoleşti la rulădit?!:)
ȘtergereF dragute,chiar me-ai dat o idee buna pt urmatoarele decoratii,contrastul e f bine reusit.Si daca stau bine si ma gindesc imi plac si la gust;););)
RăspundețiȘtergerePe ciocolata care împacă toate gusturile m-am bazat şi eu Tori:)
Ștergere