Un tort Opera și nu prea - Dezastre # 2

Nu știu ce înseamnă dezastru în accepțiunea dulcegăroasă generală, poate că atunci când dintr-un tort curge o cremă or când unul dintre etaje i se prăbușește or când un blat de prăjitură este scrum. Pentru mine un tort ratat înseamnă oricare dintre cele inventariate, la care se adaugă combinații nefericite și orice rezultat care nu este aproape perfect. Pentru că investesc timp în a lucra pe îndelete și bani în ingrediente de bună calitate și un rezultat final departe de cel anticipat este o catastrofă. 

Am o listă musai de-ncercat în viața asta cu torturi fabuloase (arome inedite, combinații strașnice, structuri inginerești complicate). Nu mă ating de ea decât pentru evenimente foarte importante care să justifice efortul.  Un astfel de tort era,  până la începutul lui februarie, tortul Opera. La 3 săptămâni de la ratare sunt încă atât de dezamăgită încât nu știu de va mai exista o a doua încercare.

În general, am două, trei bloguri în care am încredere deplină în a le testa torturile complicate. Indiferent de rezultatul din bucătăria mea, știu că acelea sunt rețete corecte. Și de le ratez de trei ori consecutiv, tot nu mi-i zdruncinată credința aceasta. 

Tortul Opera era pe toate sursele mele de încredere, m-am oprit la varianta Simonei Callas. Am folosit exact doza ei, ASTA. Nu știu de ce când am citit rețeta, de zece ori, nu m-am dumirit că-i un tort nu pe gustul meu. Aș fi crezut că-s io defectă de nu mi-ar fi confirmat Ana aceleași nepotriviri. Pân la urmă voi lua ce are bun și-l refac făr să mai respect varianta originală.

O să inventariez aspectele bune și cele mai puțin bune și sper să vă fie de folos:

- primul strat este din ciocolată neagră topită - care desigur că se întărește și se desprinde de blat la porționat. De ce nu oi fi sărit eu pasul ăsta?!

- urmează un blat cu migdale - toate foile sunt la fel, este un blat foarte dens. Însiropat din abundență, tot a fost nepotrivit. Tortul ciocolatos are un blat aerat din albușuri și migdale, o minune! Tare ar mai fi fost perfect în combinația de aici;

- blaturile sunt bine umezite cu sirop de cafea, mi-a plăcut foarte mult siropul deși eu chiar nu beau cafea. Am dublat cantitatea să fiu sigură că le însiropez bine;

- cremă de unt cu cafea - din păcate mie crema mi-a ajuns doar cât să ung blaturile, exact cum aș întinde unt pe felia de pâine. Nu-mi explic cum din aceeași cantitate la sursă sunt straturi înalte. Crema aceasta este delicioasă, abia aștept să o folosesc la o prăjitură pentru mama.

- urmează iară un strat de ciocolată topită de astă dată cu smântână, dar care se întărește și desprinde identic primului rând de ciocolată. Este partea care pe mine m-a dezamăgit cel mai tare. Un strat înalt de ciocolată, necremos;

- blat cu migdale și sirop de cafea;

- iară blat însiropat;

- iară cremă de unt;

- ultimul strat este tot de ciocolată, am folosit doar 25% din doza Simonei. Abia atunci mi-am dat seama că tortul meu va fi departe de ceea ce așteptam de la el. Pentru că ultimul strat nu era nici drept, nici lucios, am umezit o lingură de cacao și am pensulit cu ea ciocolata. Arăta ca scoarța de copac, mi-a plăcut mult efectul;

- nu m-am mai chinuit să-l decorez, am avut în intenție un portativ, o cheia sol și din note 55. Am fost atât de supărată că nici n-am mai încercat mai mult decât să le mâzgălesc. 

G., care este politicoasă genetic,  a tot lăudat combinația și prietenii ei, care-i sunt asemeni, că de aia cine se aseamănă se adună. Drept e că am folosit ciocolată belgiană și oarecum l-am salvat la gust. Dar textura blatului dens și înalt, a cremei de unt lipsă, a ciocolatei întărite făceau greu de savurat fiecare îmbucătură. Poate că de nu plecam cu o tonă de așteptări, n-aș fi fost atât de dezamăgită. Dacă-n trecut mă consultam cu Ana la fiecare nou proiect de tort, acum am sunat-o abia când l-am avut gata, prea târziu deci. Îl ratase și ea de vro 3 ori pân l-o dibuit într-o variantă delicioasă, de care sper să fac rost pân la jumatea lu' martie. 

Vineri, pe Zambetania, revin cu partea a doua de la Cutia misterelor. În weekend scriu despre cărți și zâmbete, adică ceea ce mă bucură cu asupra de măsură.