Pentru 2017 n-am mai stabilit normă de lecturi. N-am funcționat niciodată confortabil pe liste cu planuri anuale, iară cele neîndeplinite de la capitolul musai de citit mi-au iscat deseori frustrări. Regula rămâne să mă strădui a citi în toate diminețile și serile măcar un rând.
Prima carte deschisă spre citire-n 2017, chiar pe 3 ianuarie, fu Supunere*. Mi-am cumpărat-o întâia dată când am aterizat într-o librărie a Timișoarei, în noiembrie trecut. Erau atât de mulți noi Murakami, pe care mi i-aș fi dorit, încât mi-ar fi fost imposibil să decid asupra unuia singur. În naivitatea mea eram sigură că am colecția completă acasă. M-am oprit la Houellebecq pentru că-l aveam în intenție de vro 7 ani, dar mai ales pentru că mi-am și amintit asta în fața raftului cu reduceri.
Tot determinante în alegerea cărții au fost cuvintele lui Emmanuel Carrere de pe ultima copertă. Deși l-am dat în urmărire de AICI, încă n-am ajuns a mai citi altceva. Acesta cam exagerează cu lauda, dar o fi având motive întemeiate care-mi scapă.
Tot determinante în alegerea cărții au fost cuvintele lui Emmanuel Carrere de pe ultima copertă. Deși l-am dat în urmărire de AICI, încă n-am ajuns a mai citi altceva. Acesta cam exagerează cu lauda, dar o fi având motive întemeiate care-mi scapă.
...Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinată de fenomenele religioase și cu Orwell groaza de biciul politicii și un simț - pe care puțini i l-au recunoscut - al ceea ce se numește common decency. Altfel - iar Dumnezeu știe cât îi iubesc pe Huxley și pe Orwell - Houellebecq e mai puternic decât ei...
Am citit primul capitol în câteva clipe ș-am identificat repede cum se naște o nouă obsesie. Omul ăsta-l voi da-n căutare mai des. Probabil de-aș fi fost pe acasă, aș fi citit cele 300 de pagini făr de pauză. Aflată-n vacanță, apoi cu Shining în lectură, urmată de Colorado Kid și Misery, m-am lălăit pe multe săptămâni, vro trei. M-o captivat de la prima citire scriitura tăioasă: umor și sex pe fundalul unei teme politice actuale grave și nu ușor digerabile.
Zâmbesc amintindu-mi cât s-o străduit unchi-miu să lege, luna trecută, o conversație pe temele Dragnea - Dracu - grațiere - Nicușor Dan - Lacu. După care o replicat cu năduf, de vro cinci ori: Dar tu pe ce lume trăiești? Asta după ce o respins toate argumentele pe care le-o adus bunică-mea și cei 93 de ani ai săi la subiectele Dragnea - Dracu - grațiere - Nicușor Dan - Lacu. Ce revoluție o fi zilele astea în casa bunicii, nu-i greu de presupus. Ziceam că zâmbesc pentru că după Dar tu pe ce lume trăiești strepezit cu furie, o urmat un duios: Și cum a fost tortul lui Ștefănuț. Identificase lungimea de undă corectă.
François, profesor de literatură la una dintre universitățile Sorbona din Paris, după vârsta de 40 de ani, parcă 44, constată că exceptând lucrarea de doctorat, 800 de pagini despre Huysmans (la care o lucrat vro 7, 8 ani), mare alt lucru n-o mai înfăptuit. Viața i se scurge între cele câteva cursuri predate plictisit unor studenți neinteresanți și partidele de sex, tot mai rare, desigur cu studente mult mai tinere.
Pasiunea și referirile multiple la tema sa de doctorat m-au determinat să trec pe lista cu de găsit musai câteva dintre lucrările idolului său. Huysmans cu viața și opera sa este în Supunere un personaj central și pentru mine mult mai interesant decât François. Pare-se că pe undeva se intersectează în asemănări destinele lui François și Huysmans.
Acțiunea romanului se petrece începând cu 2017 ( cartea este lansată în ianuarie 2015, exact în ziua atentatului din redacția Charlie Hebdo) când Frăția musulmană, un partid extremist, este foarte aproape de a câștiga alegerile prezidențiale în Franța. Ăsta probabil e încă un motiv, pe lângă stilul de a așeza povestea, pentru care m-o prins cursul politicii. Nu mă-nteresează, nu mă-nteresează, dar e despre mâine, măcar să aflu pe diagonală ce e pe drum dincolo de ușă.
He, he, asta am citit, asta am notat înainte să încep cele trei volume semnate Stephen King. Am mai putut eu să reintru în povestea partidului extremist după shiner-ul care o prevestit coșmarul familiei sale, după nebuna care mânca înghețată din tortul în care înfipsese degetul mare al scriitorului ei preferat?! Așa am priceput cât de mult pierd din emoția unei lecturi pe măsură ce scriu despre ea la o perioadă tot mai îndepărtată de momentul respectiv. Uf, mai am nepovestite din 2015!
După momentul de început, cu pierderea la mustață a alegerilor, urmează desigur și victoria musulmană, după 4 or 5 ani, nici n-am fost atentă. Drept urmare, reforma sistemului educațional devine prioritară, iară profesorul nostru este pensionat forțat.
Atât de limpede este construită lumea cea nouă, procesul de aderare al Marocului la Uniunea Europeană, scăderea delicvenței, înlăturarea femeilor de pe piața muncii, poligamie, manipulare naționalistă, încât nu mai pare deloc o previziune despre ce va fi, ci doar oglinda lui ce este dedesupt de râcâim puțin aparența. Înspăimântător chiar și pentru o abulică precum mi-s, cu supunere în ADN.
Citeam comentariile unor cititori care au fost furioși pe finalul în pripă. Mie mi-o plăcut grozav încheierea ș-o găsesc complet justificabilă. Fu ca-n viață, ne câcâim să luăm o decizie, ne-ntoarcem din drum, analizăm și când ne-aruncăm or se desface parașuta or ba. Nu mai e nimic de refăcut, de-ntors, ori ne-am rupt gâtu or nu.
Sunt foarte multe rânduri pe care le-aș fi adus pe Zambetania, pân la urmă m-am rezumat la acestea:
... M-am întors în magazin, am pășit peste cadavru cu o strângere de inimă, dar n-am găsit nici un mecanism care să pară că dirijează distribuirea de carburant. După o scurtă ezitare, am luat de pe rafturi un sandvici cu ton și salată de crudități, o bere fără alcool și ghidul Michelin... pag. 127Nu am temeri legate de ce se va întâmpla cu lumea, când va izbucni al treilea război mondial, care extremiști unde câștigă alegeri. Mi-e limpede că se va alege prafu și-n aste condiții nu mai doare prea tare că n-am urmași. Mai mult decât să lăcrimez o fracțiune de secundă, când mă intersectez pe diagonală cu o știre despre un nou atentat, nu-mi tulbur liniștea. Măcar m-am urnit la vot, că-n aste zile îmi vine să urlu a neputință și furie. De aceea ziceam că-i meritul scriiturii că volumul ăsta nu l-am mai lăsat din mână pe o temă care-mi trezește interese minime altminteri.
Zâmbesc amintindu-mi cât s-o străduit unchi-miu să lege, luna trecută, o conversație pe temele Dragnea - Dracu - grațiere - Nicușor Dan - Lacu. După care o replicat cu năduf, de vro cinci ori: Dar tu pe ce lume trăiești? Asta după ce o respins toate argumentele pe care le-o adus bunică-mea și cei 93 de ani ai săi la subiectele Dragnea - Dracu - grațiere - Nicușor Dan - Lacu. Ce revoluție o fi zilele astea în casa bunicii, nu-i greu de presupus. Ziceam că zâmbesc pentru că după Dar tu pe ce lume trăiești strepezit cu furie, o urmat un duios: Și cum a fost tortul lui Ștefănuț. Identificase lungimea de undă corectă.
François, profesor de literatură la una dintre universitățile Sorbona din Paris, după vârsta de 40 de ani, parcă 44, constată că exceptând lucrarea de doctorat, 800 de pagini despre Huysmans (la care o lucrat vro 7, 8 ani), mare alt lucru n-o mai înfăptuit. Viața i se scurge între cele câteva cursuri predate plictisit unor studenți neinteresanți și partidele de sex, tot mai rare, desigur cu studente mult mai tinere.
Pasiunea și referirile multiple la tema sa de doctorat m-au determinat să trec pe lista cu de găsit musai câteva dintre lucrările idolului său. Huysmans cu viața și opera sa este în Supunere un personaj central și pentru mine mult mai interesant decât François. Pare-se că pe undeva se intersectează în asemănări destinele lui François și Huysmans.
Acțiunea romanului se petrece începând cu 2017 ( cartea este lansată în ianuarie 2015, exact în ziua atentatului din redacția Charlie Hebdo) când Frăția musulmană, un partid extremist, este foarte aproape de a câștiga alegerile prezidențiale în Franța. Ăsta probabil e încă un motiv, pe lângă stilul de a așeza povestea, pentru care m-o prins cursul politicii. Nu mă-nteresează, nu mă-nteresează, dar e despre mâine, măcar să aflu pe diagonală ce e pe drum dincolo de ușă.
He, he, asta am citit, asta am notat înainte să încep cele trei volume semnate Stephen King. Am mai putut eu să reintru în povestea partidului extremist după shiner-ul care o prevestit coșmarul familiei sale, după nebuna care mânca înghețată din tortul în care înfipsese degetul mare al scriitorului ei preferat?! Așa am priceput cât de mult pierd din emoția unei lecturi pe măsură ce scriu despre ea la o perioadă tot mai îndepărtată de momentul respectiv. Uf, mai am nepovestite din 2015!
După momentul de început, cu pierderea la mustață a alegerilor, urmează desigur și victoria musulmană, după 4 or 5 ani, nici n-am fost atentă. Drept urmare, reforma sistemului educațional devine prioritară, iară profesorul nostru este pensionat forțat.
... Am tăcut cu metodă: când taci cu metodă privindu-i fix în ochi, dându-le impresia că le sorbi cuvintele, oamenii vorbesc. Le place să fie ascultați, toți anchetatorii știu asta; toți anchetatorii, toți scriitorii, toți spionii... pag.68Ce va face François? Se va converti la islamism, va refuza toate ofertele oricât de mărețe? Pe aste fire o reușit iară să mă prindă povestea cât să termin lectura dintr-o suflare. Ceea ce o dovedit că nu m-am înșelat cu ipoteza inițială Probabil de-aș fi fost pe acasă, aș fi citit cele 300 de pagini făr de pauză.
Atât de limpede este construită lumea cea nouă, procesul de aderare al Marocului la Uniunea Europeană, scăderea delicvenței, înlăturarea femeilor de pe piața muncii, poligamie, manipulare naționalistă, încât nu mai pare deloc o previziune despre ce va fi, ci doar oglinda lui ce este dedesupt de râcâim puțin aparența. Înspăimântător chiar și pentru o abulică precum mi-s, cu supunere în ADN.
Citeam comentariile unor cititori care au fost furioși pe finalul în pripă. Mie mi-o plăcut grozav încheierea ș-o găsesc complet justificabilă. Fu ca-n viață, ne câcâim să luăm o decizie, ne-ntoarcem din drum, analizăm și când ne-aruncăm or se desface parașuta or ba. Nu mai e nimic de refăcut, de-ntors, ori ne-am rupt gâtu or nu.
Sunt foarte multe rânduri pe care le-aș fi adus pe Zambetania, pân la urmă m-am rezumat la acestea:
... Tristețea ei era uriașă, iremediabilă, și știam că va ajunge s-o cotropească total; ca și Aurelie, nu era în fond decât o pasăre cufundată în păcură, dar își păstrase, ca să zic așa, o capacitate sporită de a-și fâlfâi aripile... pag. 20
... Când le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu, încep îndeobște prin a le da o carte de astronomie ... pag. 247
... punctul de vârf al fericirii omenești se află în supunerea absolută ... pag. 256
... trecutul e întotdeauna frumos, ca și viitorul de altfel, doar prezentul doare, doar prezentul pe care îl târăști după tine ca pe un buboi mustind de suferință, între două nesfârșiri de blândă fericire... pag. 263
* Supunere - Michel Houellebecq, traducere din franceză Daniel Nicolescu, editura Humanitas Fiction - colecția Raftul Denisei 2015, 294 pagini
He, he, n-aș fi pariat pe 4 cărți citite în ianuarie nici de-aș fi fost țintuită-n pat!
P.S.
La mulți ani și împliniri de vise cu sănătate, Ana dragă!
______________
Anul acesta am mai citit:
1. Shining - Stephen King
He, he, n-aș fi pariat pe 4 cărți citite în ianuarie nici de-aș fi fost țintuită-n pat!
P.S.
La mulți ani și împliniri de vise cu sănătate, Ana dragă!
______________
Anul acesta am mai citit:
1. Shining - Stephen King
3. Misery - Stephen King
Mulțumesc.
RăspundețiȘtergereCu drag! Nici acuș, 8 ore mai târziu, nu-s gata cu tortu :)
RăspundețiȘtergere