DESPRE LUCRURILE SIMPLE (57) # O NUNTĂ, A DOUA

Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2016/2017/2018/ 2019.

- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!

*

MULTĂ VREME AM CREZUT CĂ JUMĂTATEA PERFECTĂ EXISTĂ DOAR ÎN FILME

- A fost nunta? mă-ntreabă soră mea cu grija cu care mă interoghează despre sănătate.
- A fost pe dracu! E săptămâna viitoare. I-o răspuns întrebata. 
- Și te-ai împăcat cu ideea de a merge?! continuă amuzată prima doamnă.

M-o stresat evenimentul nuntesc cum tot anul ăsta prost n-o reușit s-o facă. Toată vara asta lungă, plină de socializări forțate,  m-o sălbăticit cum cei 40 de ani n-or izbutit. Când aud că iară avem musafiri sau că tre să facem vizite mă ia cu rău fizic. Nici de frigul ăsta nu mă poci bucura la gândul că-i va urma iară o vară lungă curând. 

M-am proțăpit pe un scaun, în sala cea festivă, de la șase. M-am mai ridicat de pe el la ora 3, deci după 9 ore. Am încercat câteva glume cum că am nimerit scaunul cu Super Glue sau că avem bani de dar doar pentru scaune, nu și pentru ringul de dans, apoi am renunțat repede să mă mai dau amuzantă. 

În stânga era B., care poci jura c-o făcut să vorbească și penele alea roz și crem de pe mijlocul mesei, iar în dreapta F., pe care-l mai întâlnisem de două ori parcă. Am ajuns la partea pe care vreau s-o păstreze Jurnalul, nici nu știu de ce am ocolit atât pân la ea. 

Când am sosit, parcă am zis că era 6, seara firește, F. era deja lipit de scaun. S-o ridicat cu juma de oră înaintea mea, dar n-aș paria că el n-o depășit recordul celor 9 ore de țepeneală, căci da, și scaunul lui fu cu adeziv puternic.

- Deci, ați ajuns! am dat să încep o conversație captivantă căci e știut cât de periculos poate fi drumul de la biserică la restaurant.

A zâmbit scurt, de parcă n-ar fi trebuit să se dea de gol că o înfăptuit cu succes crima pentru care l-am plătit (iertată-mi fie comparația, dar programul de crime este în continuare preferatul meu).

După o oră, timp în care niciunul dintre noi n-o mai zis nimic, am găsit o nouă întrebare palpitantă:

- Crezi că ne mai aduc ăștia ceva  de mâncare după sarmale? Aș mânca tot ligheanul de-aș ști că nu tre să-mi rămână loc pentru altceva.  Schimbasem rochia soră-mii, aia de-mi ținea burta în afara ei, tot cu una de-a soră-mii în care ar mai fi încăput și cinci saci plini (nu zic cu ce, dar canalul meu preferat este în continuare...), eram deci hotărâtă să acționez pân la capăt.

O dat din cap, tot făr de vorbe, tot scurt. Codul era același: Da, șefa, am executat corespunzător ordinul!

După o altă oră m-o pălit inteligența, descoperisem întrebarea capcană la care răspunsul se cerea în vorbe musai.

- Cam câți bani trebuie să pun în plic? deja eram încântată de momentul ce avea să vină. 

- O sută cincizeci de euro! o scrâșnit printre  dinți atât de încet încât pot să jur că a fost o continuare pe care n-am auzit-o, aia cu pentru o mână sau un picior. Măcar intuisem corect, n-aveam bani și de dans. Nici de toate sarmalele pe care le-am mâncat, dar de asta nu m-o-ntrebat nimeni, nu scriu!

După alte 3 ore lungi și mute mi-o făcut semn că tre să mă duc să mă pozez cu tortul. Am pornit cu furie la mire. 

- Frate, gata, e a zecea mia poză pe azi, asta-i cu bani. Eu poze gratis nu mai fac la nunta voastră!

Mă perpeleam neștiind cum să-mi ostoiesc o curiozitate. Pân la urmă am livrat-o cum o venit. 

- Ești sigur că ți-ai cunoscut nevasta?! Adică pentru burta la gură știm toți că nu-i nevoie de vorbe, dar pentru cucerit parcă e. 

O zâmbit ușor de parcă acum căuta un răspuns la o întrebare pe care nu și-o pus-o niciodată. 

O mai trecut 3 ore de necuvinte, ei au plecat, noi am plecat.

- Nu m-am chinuit în viața mea să scot cuvinte de la cineva cum am făcut-o în noaptea asta  îmi mărturisește B. trist pe drumul de întoarcere. 

- Îmi pare rău, la mine a fost simplu, deja nu-mi mai aud vorbele în cap de la atâta conversație toată noaptea. 

De atunci, din noaptea aia chinuitoare, am credința că F. e sufletul meu pereche. Doar să taci deplin, ce bucurie!

- Puteți să mă forțați cu cerul și cu pământul, în următorii șapteșpe ani nu mai viu la nicio nuntă iară! Am anunțat de la prima oră ca să fiu sigură că nu-mi uit decizia. 
- Abia acum te înțeleg. Maria,  mă crezi că-mi pare tare rău? Din păcate pentru noul meu mare rău de oameni era mirele or el, mai devreme d-un majorat, n-are de gând să mai facă vreo nuntă. 

În arhiva Colecției:
48. Visării - cu trimiteri spre toate bilețele din perioada 2016 - 2018.
49. Iubirea B. 

50. Animalul

51. Omuleții

52. Deci așa ar fi fost dacă

53. Ochiul 

54. Niște lăzi, două

55. Cruce roșie

56. O femeie