luni, 22 iulie 2019

FUGA SPRE CÂMPUL CU CIORI - SAVATIE BAȘTOVOI


5 zile pân la vacanță, start!

Inventarul cărților în curs de citire
Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima filă.
    În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 8 bucăți. 

    De ce astă carte
    Un prieten a considerat că mi-ar plăcea Fuga, eu am simțit asemeni, am citit-o dară. 

    Îl urmăresc cu bucurie pe Savatie Baștovoi. Am perioade în care-i citesc regulat paginile virtuale, apoi îl sar vreme lungă, când îmi amintesc o iau de la capăt cu adoratu și ignoratu.
    Am romanele sale de mulți ani pe lista de dorințe, i-am citit doar Nebunul (în 2008) și Antiparenting (parcă anu trecut). Deși în ultimii doi ani am achiziționat mult peste 100 de titluri noi, cumva,  ceva am făcut anapoda de n-o prins lista de comenzi niciun Savatie. 


    **** FUGA SPRE CÂMPUL DE CIORI: amintiri dintr-o copilărie ateistă
    Am citit repede cartea pentru că omul trebuia s-o restituie la rându-i. Poate că n-aș fi citit-o imediat în alte condiții, de terminat nici atât. Or poate că da. 

    Iertată-mi fie comparația, dar aflând, de pe ultima copertă, despre subiectul cărții gândul și așteptările mi-or fugit la Spovedania unui preot ateu  - e singura mărturisenie ajunsă la mine,  ce radiografiază  obiectiv popeala. Mă-nervează progrămelul lui blogspot care-mi subliniază cu roșu cuvintele ce nu există în limba română, mărturisenie și popeală îs prea frumoase să defilez cu ele doar în mintea mea .  Sunt într-o perioadă a vieții, aia în care mă lepăd, în care mă atrage tare drumul de la credință la necredință și mai puțin sunt interesată de cel în sens invers, de la necredere la credere (ia-le pe astea, blogspot!). Ăsta-i singurul motiv pentru care spovedania părintelui Savatie nu o primit 5 steluțe. 

    Savatie Baștovoi, azi ieromonah, s-o născut ș-o crescut într-o familie în care tatăl era un propagandist al ateismului științific, un marxist-leninist, un profesor de filosofie aruncat de Viață într-un sătuc. Autorul, ieromonah Savatie Baștovici,  este născut la Chișinău,  în 1976. 
    Mărturia monahului din Fuga spre câmpul de ciori este despre copilăria din care Dumnezeu fu izgonit. Tonul este cel al inocenței, al pruncului ce privește și primește cu iubire și deschidere lumea în care s-o născut făr să o judece. Mi-o plăcut grozav că teologul  artist a putut reda anii aceia făr a se teme de blasfemie și rătăcirea drumului.  
    - Asta mă miră și pe mine, sări tata triumfător. Erai băiat ca băiatul, umblai cu femei, beai votcă, fumai. Dar acum te-ai stricat! Ce ți-au făcut popii? Ți-au făcut vreo operație la cap, ca să-ți scoată mintea? Că tu ai creierul prea mare pentru a crede în gogomăniile lor. Ca să trăiești cu ei trebuie să ai creierul ca nuca. Ia fă așa cu capul, nu sună creierul când se lovește de cutie? Mai în scurt, eu am avut fiu, dar de azi nu mai am. 
    Multe dintre amintirile Fugii m-au purtat în propria copilărie, chiar de eu am fost de cealaltă parte a crezului. Dumnezeu era cu asupra de măsură prezent în tot și în toate. Doar citind bunelul și mi s-au deschis ușile ferecate-n uitarea ultimilor mulți ani. Mersul cu colindul, derdelușul, podul casei, Moș Gerilă sunt punctele în care am revenit cu emoție,  însoțind cu trecerile părintelui Savatie proprii mei pași. 

    Mi-am luat multe notițe.  Ar însemna să redau pagini întregi,  pentru a zugrăvi olecuță din  frumusețea acestei lecturi. Am selectat doar dintre cele cu dumnezei, sunt făr de număr cele despre umanitate, iubire, toleranță, prietenie. 
    • Ca și Nietzsche, eram convins că trebuia stârpit creștinismul. Acum poate mai mult ca niciodată aveam toate motivele să-l urăsc.  
    • Faptul că în nopțile de vară nu era nimeni care să mă privească din înaltul înstelat al cerului era cea mai apăsătoare dovadă a singurătății mele. (Pag. 27)
    • Faptul că oamenii pot crede în orice, numai în Dumnezeu nu, este o minune. Omenirea a depus eforturi uriașe pentru a răspândi necredința.   
    • ...un ateu, pentru a-și explica rostul său în lume, are nevoie de o mai mare capacitate de a crede decât un om care se raportează la Dumnezeu.   
    • Șopârlele s-au transformat în păsări în timp ce săreau prin copaci. Mai întâi celulele s-au transformat în mormoloci, iar mormolocii în broaște. Apoi broaștele au început să iasă uneori pe uscat, părăsind apa, cel mai favorabil mediu de viață. Însă broaștele s-au dus tot mai departe de apă, până s-au transformat în șopârle.  Apoi șopârlele s-au cățărat în copaci și tot așa, din copac în copac, tot sărind, au început să le crească pene, până s-au transformat în păsări. Ce e greu de priceput aici? Într-un milion de ani nu numai pene, ci și haine pot să crească pe șopârle! Sigur că pentru a lua drept adevăr toată istoria evoluției e nevoie de o mare și nestrămutată credință, o credință care nu poate fi smintită de nimic.  

    Despre steluțe
    Probabil nu există om care, copil fiind, nu s-a repezit să prindă o pasăre. Copiii cred că pot prinde păsările cu mâna. Desigur, aceasta este o credință care se ruinează cu vârsta, când copiii cresc și li se pare stupid să se mai avânte după păsări. Păsările zboară. Unele zboară puțin de tot, parcă pentru a te momi să le urmezi. Se mută la o întinzătură de mână, atât cât să nu le poți ajunge. Totul pare un joc. Un joc ce s-ar putea prelungi toată viața dacă oamenii nu ar îmbătrâni și păsările nu ar muri. (Pag. 194 - 195)
    Fuga spre câmpul de ciori este o lectură ușoară, chiar de temele-i sunt grele. E o broșurică minunată, cu povești și graiuri din alte lumi. Există în format electronic, cu acces gratuit, pe multe cărări virtuale. Recomand o frunzărire cel puțin. Capitolele îs scurte și de sine stătătoare, pe cât de stătătoare pot fi piesele unui puzzle de alegeri numit pe nedrept destin.

    Cele 4 steluțe sunt în primul rând pentru că ăst volum  n-o sfârșit cu lunile în teancul neterminatelor. Sigur, condițiile de returnare fac imposibilă astă variantă, dar de scriitura ar fi fost alta, înapoiam  Fuga necitită integral. 
    Cele 4 steluțe sunt și pentru că limba, pe alocuri moldovenească savuroasă, m-o purtat în alte timpuri, n-aș zice mai fericite, dar sigur mai libere de sarcini. În atât de puține pagini, da, mi-aș fi dorit de cinci ori mai multe, se deschide ușa spre toate lumile lumii: tristețe, dezamăgire, nebunie, renegare, dragoste, nostalgie, omagiu, umor, olecuță de filosofie lejeră, multă iubire.  

    Nota mea de azi e pentru sinceritate (inventată or ba, nu mă-nteresează), limpezime și umor, emoții și profunzimi, pentru lumina Vieții, care pentru unii îi cea a Credinței. Fericiții de ei! 
    Credința este ceea ce îl face frumos pe om. Credința nu este capacitatea de a crede, căci toți oamenii, până și animalele, cred într-o lege a naturii. Credința este un instinct,  ca și foamea. Chiar și pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun și nu-ți poate dăuna. Însă credința depășește condiția de instinct abia atunci când este împreunată cu dragostea. De aceea este ușor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este condiționată de iubire. Dragostea se regăsește doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăsește pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, Se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinței. Iubesc, deci cred! (Pag. 193 - 194)
    Am zis că-i o carte minunată? Cred că taman asta am uitat. Mi-nu-na-tă îi!!


    • Fuga spre câmpul cu ciori: amintiri dintr-o copilărie ateistă /  Savatie Baștovoi, editura Cathisma, 2012, 198 pagini. 


    Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
    *          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
    **        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
    ***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
    ****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
    *****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


    ________________
    În 2019 am mai citit:
    1. An/Organic - Florin Pîtea ***
    2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
    3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
    4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
    5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
    6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
    7. Insula roboților - Petre Brown ****
    8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
    9. Povestea mea - Michelle Obama *****
    10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
    11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
    12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
    13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
    14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
    15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
    16. Fugara - Alice Munro *****
    17. Chipul - Alice Munro *****
    18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
    19. Ochii dragonului - Stephen King *****
    20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
    21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
    22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
    23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
    24. Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
    25. Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu