INOCENȚII - IOANA PÂRVULESCU

Inventarul cărților în curs de citire

Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima filă.

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am una bucată neterminată din 6 ș-am pornite din 2019 încă 6. Cam cel mai mic stoc al necititelor pe anul ăsta, ceea ce-mi naște speranțe pentru lichidarea integrală în următoarele 3 luni.

De ce astă carte

Am avut Inocenții pe lista de dorințe în urmă cu niște ani. Probabil în perioada lansării, adică-n 2016. Cele peste 100 de cărți cumpărate în 2018-2019 n-au aparținut decât dorințelor rămase și-n minte, nu doar pe hârtie. Așa se face că titlul Ioanei Pârvulescu nu a prins niciuna dintre multele achiziții,  uitat fiind undeva pe la sfârșitul agendei vișinii.

- Cartea asta nu mi-o prea plăcut, deci o să-ți placă mult! 

- Sigur așa va fi! O știu pe carte, Crisa!

*** INOCENȚII

Nu prea știu cum să scriu despre cartea asta. E o carte frumoasă care pe mine nu m-o prins de tot. Am citit-o extrem de ușor. În două reprize am gătat toate amintirile din copilărie ascunse între cele două coperte. Pe cât de repede am citit-o, pe atât de repede am uitat-o. Un volum care nu mă bântuie cel puțin în perioada lecturii și postlecturii înseamnă pentru mine o scriitură oarecare. Citesc ușor orice scriitură? Bineînțeles că nu. Atunci ce se întâmplă cu astă carte diferit? Nu știu a zice.

Ana este personajul care, la maturitate,  narează faptele din viața unei familii.  M-am gândit tot timpul că Ana este Ioana Pârvulescu și n-o fi în 100% din rânduri, dar în vreo 99 tot o fi. Familia ei numeroasă trăiește într-o vilă veche din Brașov. În casa de pe strada Maiakovski locuiesc Ana cu fratele său Matei și părinții, apoi Dina și Doru, verișorii, cu părinții acestora, Tanti și Nenea Ionel, strămătușa (fostă profesoară de geografie) și străunchiul (fostul învățător al copiilor), mama-mare și tata-mare, bunicii materni ai Anei (patru copii, patru adulți și patru bătrâni destul de tineri e inventarul scriitoarei). Bunica paternă, Mia, e și ea într-o locuință apropiată acestora.  

Prin intermediul grupului, a vieții acestuia, călătorim printr-o istorie care-i felie din  istoria mare a țării. Bucăți de comunism: demolările, partizanii, deportările, exproprierile apar la fel de negre, dar pentru că sunt desenate cu mintea copilului neîncrâncenat nu-i cel mai negru dintre  cele disponibile în paletarul nuanțelor. 

...puteai să ai bunici fără de care tu n-ai fi venit pe lume, și totuși tu, care n-ai fi nimic fără ei, care ai fi nimicul însuși, tu știai despre ei de toate, pe când ei, care, într-un fel, te-au făcut, nu știau despre tine nici măcar că ești. Poate și Dumnezeu care ne-a făcut e așa, mă gândeam: noi știm despre El, dar El nu știe despre noi. 

Gașca celor patru prunci, chiar de-i cu oarece diferențe de vârstă, Dina e cea mai mare, Ana cea mai mică, are parte de tot felul de aventuri grozave specifice tuturor copilăriilor lumii. Trăind într-o familie de intelectuali, au parte în multe momente de lecții pe care și le însușesc firesc, făr de efort. Chimia, geografia, istoria, literatura, expresiile în diverse limbi străine, fac parte  din mai toate conversațiile. Exact așa îmi imaginam că se petrec clipele între pereții unei case bibliotecă și-mi fu mare bucurie întreaga călătorie. Din ăst punct de vedere, lumea reînviată de autoare, Brașovul lui 1960, este o încântare. Partea mea preferată se referă la drumețiile din Bucegi în perioade diferite ale anotimpurilor Inocenților și a istoriei Brașovului, pe care nu-l cunosc, doar îl presupun minunat măcar pentru că cei mai faini oameni de-i citesc azi trăiesc în el. 

Încă dinainte să mă-ntâlnesc cu una dintre credințele lui Marie Kondo, aceea că obiectele au propria viață în care suferă, m-am gândit de multe ori la ce simt neființele. Toate gândurile casei celei mari ce sunt comunicate în Inocenții prin vorbele Anei (mă simțeam rudă de sânge cu casa noastră, era un membru al familiei) m-au fermecat tocmai pentru că este și una dintre credințele mele puternice viețuirea clădirilor.  

Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost. Trebuie să-i apropii coala albă și întinsă  de o flacără sau să sufli abur din propria gură peste el pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil și, încetul cu încetul, în fraze cu sens. Deși, de cele mai multe ori, câteva cuvinte esențiale rămân șterse, albe, loc gol și taină nedezlegată, cufundate pentru totdeauna în apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înecăm. 

De ce nu este asta și pentru mine o carte de 5 steluțe? Tonul Anei în cele mai multe dintre clipe nu m-o convins. N-am uitat nicio clipă că este vocea unui adult ș-a amintirilor sale din copilărie. Din această cauză nici n-am râs cu poftă, dar mai ales n-am plâns. Emoțiile care pe ceilalți cititori i-au cucerit, la mine nu prea au ajuns și zău că-mi pare rău. Ce frumoase-i sunt copertele! 

Rugăciunea le-a deschis ochii, le-a limpezit privirea și au putut s-o vadă - aici se află de fapt minunea, iar Dumnezeu nu intervine, nu e zână bună, nu mișcă un deget pentru că n-are nevoie de toate astea. Rugăciunea nu e telefonul dat lui Dumnezeu, ci telefonul dat ție, puterilor tale ascunse, pe care le activezi în mod miraculos. 

Despre steluțe

Am citit volumul acesta în două reprize foarte scurte ziceam, chiar de paginile-i sunt peste 300. Prima parte, mai mult de jumătate, am terminat-o într-o călătorie lungă cu dragul de CFR, pe care mai mult am dormit-o. A urmat o săptămână în care am savurat una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am întâlnit vreodată, Podul de lut, romanul lui  Markus Zusak,  care o detronat în topul meu personal Hoțul de cărți. Ei, bine, după cele câteva zile de abandon, când am revenit la Inocenții în cap zarva-mi era: deci era o carte care semăna cu Cireșarii, dar mai plictisitoare, personajul cel mare era o casă, dar despre ce naiba mai fu vorba?! Vreo 5 minute n-am știut să răspund. Apoi mi-am amintit de fetița povestitoare, dar îmi fu imposibil să regăsesc rapid și restul temelor. 

Așa  steluțele or rămas doar trei căci e o carte ce-o pornit de la cinci și o tot scăzut. M-o lămurit Google de ce o cocoțasem acolo, la numărul 5. Pentru că scrisese Laura Frunză că este cea mai frumoasă carte citită vreodată or eu am picat deseori pe steluțele ei după propriile-mi lecturi. Asta fu cu nenoroc. 

• Inocenții / Ioana Pârvulescu, editura Humanitas, 2016, 335 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
16. Fugara - Alice Munro *****
17. Chipul - Alice Munro *****
18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
19. Ochii dragonului - Stephen King *****
20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
24. Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
25. Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
26. Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
27. Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
28. Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
29. Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
30. Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
31. Visul călătorului - Stelian Zamora ****
32. Frankenstein - Mary Shelley ****