joi, 21 noiembrie 2019

TOMMY ȘI PRIETENII SĂI


- Mărie, pân la capătul anului să catadicsești să citești toate cărțile neterminate!
- Voceo, mă strădui. Zău! 


Inventarul cărților în curs de citire

În teancul necititelor mai sunt fix 480 de pagini imposibile. 

De ce astă carte
În casa cea nouă au rămas de la vechiul proprietar probabil o sută cincizeci de volume. Marie Kondo m-o convins să nu păstrez cărți pe care nu le citesc/recitesc, dar B. n-ar îndepărta nici titlurile despre săparea mormintelor șanțurilor, nici pe cele despre operații pe creier or despre creșterea vidrelor. Am ajuns la un fel de armistițiu care zice că renunțăm la cărțile despre prelucrarea lemnului, organizarea transportului și protecția muncii, vro treizeci la număr. Din cele peste o sută rămase în așteptarea bibliotecii mi-am ales și eu doi autori spre citire (Jerome K. Jerome și Sven Hassel c-un volum din care lipsesc vreo 20 de pagini).
De ce anume am ales Jerome K. Jerome n-aș ști a spune. Trei într-o barcă, celebrul său roman, l-am început de vreo trei ori făr să-l termin. 

** DOUĂ VOLUME, O SINGURĂ CARTE
TOMMY ȘI PRIETENII SĂI
N-am habar de ce nu m-o prins povestea lui Tommy. Am avut tot timpul senzația că este scenariului unui serial de ăla, cu hăhăială. Am zis o poantă, acum râzi! Dar lasă-mă, frate, că știu și singură când să râd. Fu așa, ca un almanah vechi, foarte gros, cu multe anecdote/bancuri. Cum nu mă uit la filme vesele, nici nu citesc de bunăvoie astfel de cărți. 
Trebuie să faci apel la prostia oamenilor, dacă vrei să-i faci să-și asculte înțelepciunea. Acționați întâi în așa fel încât ziarul să aibă succes. După aceea îl poți transforma într-o forță. 
Tommy este o fetiță băiețoasă, un pici mic și zdrențăros de pe stradă,  care ajunge menajeră și bucătar în casa unui obscur ziarist, un om singuratic,  Peter Hope. După multe peripeții, cuprinse-n vreo 25 de ani, împreună cu domnul Hope (devenit între timp tatăl adoptiv) Tommy conduce un ziar de succes, pe numele lui Umorul sănătos. Peter își pierduse în prima tinerețe soția și pruncul. Cândva copila se și mărită și doar când se îndrăgostește renunță la băiețism. 

Tommy e o ștrengăriță și o descurcăreață și o deșteaptă. Peter e un părinte cumsecade, afectuos, timid, un prostănac cu inima bună. Deși mai apar multe personaje pe scenă,  n-am mai reținut altele. Într-o stare de relaxare deplină, pe care anul ăsta n-am atins-o, ar fi fost o lectură plăcută. Mă bântuie încă drama personajului anterior, Ilie Hnat, din Strigoii fără țară ș-o comedioară nu-i taman leacul potrivit.  

IDEI TRÂNDAVE
În ultima parte sunt adunate 19 eseuri. Nu m-au prins mai mult decât Tommy, dar le-am citit mai repede. În total au 120 de pagini. Stilul de Stand Up Comedy s-a păstrat continuând să mă irite, dar cum textele erau scurte le-am gătat repede ziceam. 
N-ar putea oare merge știința mai departe? De ce s-ar mulțumi să facă o lume doar din femei frumoase? Nu poate Știința, dacă tot s-a apucat de treaba asta, să le facă în același timp pe toate bune? (...) propun ca Știința să-și continue activitatea și să le facă la toate mintea la fel de frumoasă cum e capabilă să le facă azi trupul.  (Femeile trebuie, oare, să fie frumoase?)
Temele sunt extrem de diverse, se pornește de la Suntem noi atât de interesanți pe cât credem că suntem? și se sfârșește cu De ce urâm străinii trecând prin Când e timpul să fii vesel? sau Stăm prea mult în pat? or Ar trebui să fie adevărate povestirile? 
Pretindem că toate femeile sunt bune, că toți bărbații sunt cinstiți, până când ei insistă, în ciuda voinței noastre, să observăm că sunt altfel. Atunci ne supărăm foarte tare pe ei și le explicăm că, fiind păcătoși, nu se pot amesteca printre noi, oamenii perfecți. (Ar trebui să spunem ceea ce gândim sau ar trebui să gândim ceea ce spunem?

Despre steluțe
Blogspot îmi spune că am început lectura în aprilie. Știu asta pentru că atunci am pornit și textul acesta. Deși scriitura și povestea nu sunt dintre cele mai imposibile ale anului, îmi fu tare greu să duc cartea asta spre ultimul capăt. Una dintre cauze este calitatea fizică a textului. Paginile cărții sunt îngălbenite, cerneala este ștearsă, literele sunt mici și îngrămădite, eu sunt chioară și cu ochelarii. 

Multă vreme ar mai fi adunat praf volumul în teancul necititelor de nu mi-aș fi interzis accesul la scriituri preferate pân nu văz lichidate integral toate paginile cărților începute. 20-20 mai întârzie olecuță, te rog! Măcar una de aia grozavă să mai încep. Ce de minunății mi-o livrat Vinerea neagră pentru ani 41!

...David Copperfield este o poveste simplă, spusă într-un mod simplu; și așa sunt toate cărțile care trăiesc. Excentricitățile stilului, artificiile artistice pot face plăcere criticului dintr-o anumită epocă, dar literatura este o problemă care ne interesează pe toți, băieți și fete, bărbați și femei. Este o carte tristă și asta îi dă un farmec suplimentar, în zilele acestea triste din ultima vreme. Omenirea se apropie de bătrânețe și am ajuns să ne placă tristețea, asemeni unui prieten care a stat foarte mult alături de noi, în tinerețe, pe când eram viguroși și veseli. Ca și marinarii lui Ulysses primeam cu aceeași veselie și razele soarelui și tunetul. Sânge roșu curgea în vinele noastre și râdeam, iar poveștile pe care ni le spuneam erau străbătute de vigoare și speranță. Acum stăm ca bătrânii, urmărind cu ochii în flăcări chipurile oamenilor; iar povestirile care ne plac sunt triste, ca poveștile pe care le-am trăit noi înșine. (Scriu prea mult scriitorii?)

Nu-i chiar un volum de două steluțe (mai sus este fragmentul meu preferat, un crez și de-al meu), dar sunt atât de furioasă pe filele astea imposibile și pe mine că nu le abandonez încât taman aci m-o găsit împuținatu' steluțelor. 

  • Tommy și prietenii săi - Jerome K. Jerome, traducere de Horia Hulban, editura Dacia, 1989, 286 pagini. 

Imagini tăiate la montaj: 


Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*         cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**       volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***      cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****    scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
*****  cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


______________

În 2019 am mai citit:

  1. An/Organic - Florin Pîtea ***
  2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
  3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
  4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
  5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
  6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
  7. Insula roboților - Petre Brown ****
  8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
  9. Povestea mea - Michelle Obama *****
  10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
  11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
  12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2)  ***** 
  13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
  14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
  15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
  16. Fugara - Alice Munro *****
  17. Chipul - Alice Munro *****
  18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
  19. Ochii dragonului - Stephen King *****
  20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
  21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
  22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
  23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
  24. Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
  25. Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
  26. Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
  27. Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
  28. Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
  29. Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
  30. Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
  31. Visul călătorului - Stelian Zamora ****
  32. Frankenstein - Mary Shelley ****
  33. Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
  34. Podul de lut - Markus Zusak *****
  35. Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
  36. O lună de duminici - John Updike****
  37. Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****
  38. Manuscrisul fanariot - Doina Ruști ***
  39. Strigoi fără țară - Mircea Daneliuc *****

3 comentarii:

  1. Mi-am adus si eu acasa ceva galbejite demult necitite din bibliotecile stradale :D Pana acum nu am avut vreo revelatie cu ele.
    Imi este mila de carti, asa cum imi este mila de cateii abandonati sau chinuiti :( Sunt constienta insa ca nu le pot aduce acasa si citi pe toate, asa cum nu pot aduce acasa si pastra toti cateii care-mi rup inima.
    Am trecut intr-o seara pe langa geamul unei camere ce avea peretii imbracati de sus pana jos in rafturi pline cu carti. Nu era o librarie, ci o casa particulara (ti-o arat cand mai vii pe aici!). Paul a inceput sa rada si mi-a zis "Asta este casa visurlor tale!". Desi primul impuls a fost sa raspund afirmativ, am realizat ca raspunsul adevarat este NU. Chiar daca iubesc sa citesc si chiar daca timpul meu liber este ocupat in proportie de 70% cu o carte, o camera blindata cu carti mi-ar fi povara. Cartile sunt facute sa fie citite, nu pastrate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e și credința mea. Unchiul lui B. are o bibliotecă de doi metri înălțime pe un perete și mă îngrozește gândul că pe rafturile de sus nu se va ajunge cu anii (abia au montat-o).

      Ștergere
    2. Trebuie insa sa recunoastem ca arata grozav in pozele de pe instagram :)))

      Ștergere