Inventarul cărților în curs de citire
În teancul necititelor au mai rămas doar 2 cărți neterminate, 140 + 480 de pagini imposibile.
De ce astă carte
Pentru că mi-o cumpărat-o B., împreună cu alte două volume (tot autori români), dintr-un magazin cu lucruri ieftine, pe care-l iubim tare.
6 lei fură Strigoii. Nu crez c-o pus editura lipici de toți banii, multe dintre pagini s-or desprins în timpul lecturii.
***** Ce-i aceea viu? Dacă ești viu, mori!
În viața asta, viața-i totul! Nu găsești nimic mai bun. Nu reziști, ai cacarisit-o!
Cartea aceasta este jumătatea perfectă a titlului anterior, Manuscrisul fanariot. Și asta nu doar pentru că parcurgerea lor pân la capăt o-nsemnat un proces continuu de voință, ci și pentru că tot textul dedicat Manuscrisului este aplicabil la virgulă Strigoilor. Un maraton adevărat nu m-ar fi sleit de energie cum o făcut-o aste volume. Un scurt fragment din gândurile asupra Manuscrisului, dar repet că textul este integral dovedit:
Nu știu să zic ce se-ntâmplă-n romanul acesta. Scriitura este strașnică pe ici, pe colo. Se vede la tot pasul că este o lucrare muncită, documentată. Detaliile sunt atât de multe și de felurite încât este imposibil să nu umple deplin imaginea timpurilor, oamenilor, faptelor de și le-o propus. Pentru mine fu obositor să identific esențialul printre toate aparențele și să găsesc firele care au și capăt, nu-s doar în trecere prin cadru. Totul fu suprasaturat, sufocant, probabil tocmai pentru veridicitatea lumii de-o zugrăvește.
Tot un puzzle de fapte și personaje pe care nu m-am priceput a-l reconstitui integral se pitește între copertele Strigoilor. Romanul domnului Daneliuc pornește de la o poveste adevărată din biografia sa. Pierderea Hotinului de către România a dus la destrămarea familiei sale, o parte fiind deportată în Siberia.
Unchiului meu Victor, din a cărui viață nenorocită s-au dezlegat aceste pagini.
Să recompun întreaga povestirea n-am fost în stare ziceam. Planurile sunt multe or eu nu m-am priceput niciodată să văz multilateral, să extrag trecutul din prezent, să-l lămuresc pe acum din vise și coșmaruri. Când însă în același paragraf cele două axe temporale se încâlcesc pierd tot, mintea mi se blochează, așa s-o fi uitând boul la poarta nouă, Mărie. N-am habar să urmăresc personaje, limbaje, destine când se tot deschid fire, când cinci ghemuri se rostogolesc continuu, făr de popas, în toate direcțiile și sensurile unui labirint stufos, doar cu intrări, făr de ieșiri.
- N-auzi ce simt? Mi-i somn. Parcă îngheți în zăpadă, te ia cu bine și-ai vrea să te gândești la ceva, dar nu poți. Vrei să te scoli și nu vrei. Nu mai țin minte, Natalițo, mă dau eu vânos, una, alta, dar am început să uit rău. Nu-i ca-nainte când mă sileam singur; acuma îmi scapă din mâini, simt că mă golesc de ceva și-mi rămâne doar coaja, cum găsești un fluture uscat pe perete. Nu uiți numai ce-ai trăit, uiți să trăiești, cum să-ți spun? Când începe, nu mai ești stăpân pe nimic, chiar dacă te forțezi, intră ca apa în țărână. O zi nu-i ca alta, te suge, te duci.
Ilie Hnat este eroul principal, Minodora (Teotia Motia) este mama sa. Ilie are o soție ș-un prunc în satul Mirăuți din Basarabia. În 1940, când este cedată Basarabia, Ilie este demobilizat din armata română și deportat la Odesa. Fuge în România, este arestat în Rusia sovietică, trimis în lagărul siberian, evadează de acolo (după 9 ani, condamnarea era pentru 25) continuă să trăiască haotic făr să-i mai povestesc eu năcazurile, mai mult decât că se-ntoarce spre de unde o pornit pe jos (vreo doi ani de pași) și face drum asemeni spre înapoi. Mai zic doar că mama sa l-o urmat pe cât de îndeaproape o putut. În fiecare nou loc a construit o casă și o viață, pe care o trebuit să le abandoneze cu fiecare periplu al fiului.
Nu te încrede în nimeni, nu te teme de nimeni, nu te ruga de nimeni, nu te bucura, nu te întrista, împietrește-te!
În cele aproape 400 de pagini, Ilie, acum la capătul anilor, foarte bolnav, dar și foarte sănătos, într-un mod pe care l-am priceput logic, dar nu știu să-l explic (trupul împuținat fizic este dominat de-o conștiință extrem de puternică, mai scapă ea hățurile pe arătură, dar tot e mai vie decât trupul), hălăduiește între toate clipele vieții sale. Este un zoom continuu, fracțiune de fracțiune, între acum și ce nu mai este absolut halucinant, cu care ziceam că n-am izbutit a ține pasul. Oare cum ar arăta imaginile unui film al Strigoilor regizat de autorul lor?
- Să știi că-i adevărat cu pomana, nu se face degeaba. De Paști și de Crăciun, dar mai ales în Sâmbăta Morților, îmi venea în gură gust de cozonac și colivă. Și nu numai mie. Poți să-ntrebi pe cine vrei, dacă s-o mai întors cineva care-i dat mort, dispărut. Ai gust de colivă, mai mult noaptea, că-i fusul orar. Ei îți fac pomană când e ziuă la ei.
Nu prea știu cum să continuu textul. În momentul acesta am atins finalul și sunt năucă. M-o lăsat c-o durere de stomac ș-un cataroi pe inimă cum puține povești au izbutit în ăst an. Ilie se împreunează cu mumă-sa și ăsta pentru mine fu un act de suprem sacrificiu din partea mamei. Numai gândul că voi scrie asta, că o scriu, îmi tremură sufletul a scârnăvie. Ce binecuvântare că emoțiile nu-s în minte, ci doar în trup! Sunt atât de atroce evocările și atât de spumoase unele dintre trăiri că la final n-ai cum ajunge altfel decât complet buimac. Câtă măiestrie îi necesară și suficientă ca să creezi și răul și urâtul și binele și frumosul cu aceeași intensitate a emoției? Aceeași imagine poate cuprinde și femei care-și fac buzele cu sfeclă și bărbați mâncând cărăbuși, fierbând bocanci, îmbrăcați în ziare.
Ca și povestea Zuleihei de anu ăsta or a lui Yeonmi de anul trecut, viața lui Ilie este tragică. Este îngropat de viu, muncește făr de hrană la temperaturi extreme, doarme în picioare încarcerat, mănâncă pisici coapte, sticlă, metal. Abuzul este singurul limbaj în care se interacționează.
Acuma, dacă ești deștept, îți ferești capul. O coastă se mai face ea la loc, dar capul nu. Numai că-i greu pe întuneric, ești luat din culcuș și nu vezi care unde pălește. Izbeau în mine cu scândura la noroc, și pe lat, și pe cant. Eu mă țineam de cap și urlam poate aude vreun gardian, careva. Ți-ai găsit! Erau înțeleși, trebuiau să mă scoată de acolo zobit. N-ai ce să faci; te lași jos, te calcă-n picioare. Mă suceam ca să iau mai mult în spate și-am vrut, la un moment dat, să apuc una, am prins-o de-un capăt. Aici am greșit, că n-am ridicat mânurile. cum crapă osul, auzi asta în urechi și nu mai știu cât o dat, cred c-am căzut pe ceva.
Îmi amintesc exact momentul revelator, căci fu unul! Există multe paragrafe în care lipsesc cuvinte. Chiar mottoul cărții este un text lacunar. Or fost bucățile care mi-au dat cel mai mult de furcă. Nu le pricepeam și pace. Ilie, în ultimii ani, respiră într-o casă doldora-n molii. Fluturii nu atacă doar bulendrele, ci și pereții și trupu-i împuținat. Dar dacă moliile astea, Mărie, au devorat cuvintele exact ca pe gândurile amărâtului?! Și s-o făcut lumină în capu-mi. Nu chiar deplin, dar orișicât.
Săp, ca să nu mă întreb de ce merg. Unde mă trage ața? Ne crapă varicele pe noi, sângerează, e-un chin. Am rupt izmenele de iarnă și ne-am legat la picioare. Cât poți să mergi așa? Te doare din șold... Dar dacă tot am făcut cât am făcut, de-amu-i tot la fel. Abia dac-o mai țin minte. Fata era mică. Dacă nu le găsesc, unde mă duc eu? Așa nu-mi place, când o văd că-i ascunsă, mi se pune o pată pe ochi! Nu vreau s-o bat, Dumnezeu mi-i martor. Văd negru, mă calcă pe nervi! Știu. păcat. Foarte înstrunat am ajuns, mă aprind din nimic, nici nu-mi trebuie mult... Abia dacă-mi spune ceva, o ia ca mutu' și trebuie să mă țin după ea. Și-ncerc, pe cât pot, n-am cu cine... Cui să-i spun? Nici s-o mulgă n-o vrut!
Despre steluțe
Am început lectura și textul în octombrie, imediat ce am primit romanul. De atunci m-am străduit să citesc în toate zilele din el. Străduit e un cuvânt diluat pentru cât de greu fu. Am ajuns la performanța de a citi doar câteva rânduri, nici măcar o filă pe repriză. Fură vreo 20 de pagini sfârșite-n 5 săptămâni. Ăsta-i luxul asigurat de teancul înalt al începutelor și neterminatelor, zece or doișpe aveam atunci pe stoc, cum nu-ți corespunde un autor, cum treci la altul. Situația se complică atunci când volumele sunt tot mai puține și la fel de imposibil de citit.
- Bucură-te și străduiește-te! Dacă te bucuri din orice, nu-ți mai poate face nimeni nimic. Ești apărat. De câte ori bagi de seamă că nu te bucuri, ești mort. Spui: Doamne înviază-mă, și te scoate. Doamne, înviază-mă! Asta și făceam.
M-am sucit!
Pe la pagina 200 m-am luminat olecuță care-i scheletul scriiturii. Am început să identific facil două dintre voci: pe a lui Ilie și pe a Motiei. Una dintre ele, care traversează tot romanul, mi-o rămas necunoscută pân la final. E cea care m-o-ncurcat cel mai mult în a vizualiza esențele. Ultima parte, 150 de pagini, am citit-o pe nerespirate și pe nelăsate. Povestea o-nceput să mă doară și să mă bântuie, atinsesem dară pragurile pentru 5 steluțe.
E o carte pe care nu aș putea să o recitesc prea curând. Mi-i teamă c-aș descoperi toate atrocitățile pe care prima buchiseală mi le-o ținut ascunse. Și făr de asta găsesc o listă de motivări pentru 5 steluțe, dar bine că nu mă trage nimeni la răspundere.
Nici nu mai părea pielea-piele. Ceva ca o foiță cerată, cum e cea de halva, străvezie aproape... O adâncitură vânătă, de parcă cineva i-ar fi scos carnea de-acolo cu căușul palmei; dacă te uitai de aproape, puteai să vezi cum se zbate ceva înăuntru, un organ. Inima, ori ficatul, ori splina, depinde unde era scociorât. Nu slăbea că pierdea greutate, pierdea din el, din ce era el făcut, materie groasă, până se făcea ca țipla. Descoperi că nici venele nu stau potrivite și țepene, și ele se bat pe alocuri, e multă clipoceală în om.
Oare câți dintre cititori au abandonat lectura pe la începuturi? Mare păcat!
Pe autorul acesta l-am dat în urmărire. Erau multe titluri de ale sale în magazinul cu produse ieftine, cine ar fi pariat atunci că voi deveni fan? Eu, nu!
- Mulțumesc, B.!
- Strigoi fără țară - Mircea Daneliuc, editura Adenium, 2014, 367 de pagini, ediția a doua, revăzută.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
______________
- An/Organic - Florin Pîtea ***
- Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
- Suflete cusute - Anne Lamott ****
- Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
- Efemeride - Irvin D. Yalom *****
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
- Insula roboților - Petre Brown ****
- Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
- Povestea mea - Michelle Obama *****
- Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
- Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
- Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2) *****
- Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
- Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
- Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
- Fugara - Alice Munro *****
- Chipul - Alice Munro *****
- Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
- Ochii dragonului - Stephen King *****
- Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
- Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul *** Pinball. 1973 ****
- Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
- O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
- Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
- Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
- Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
- Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
- Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
- Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
- Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
- Visul călătorului - Stelian Zamora ****
- Frankenstein - Mary Shelley ****
- Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
- Podul de lut - Markus Zusak *****
- Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
- O lună de duminici - John Updike****
- Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****
- Manuscrisul fanariot - Doina Ruști ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu