- A doua filă roz a jurnalului de pandemie (aprilie 2020).
Pentru că am depășit data limită stabilită pentru Mozaic, 5 mai (la mulți ani, tăti!), o să inventariez pe scurt bucuriile lui aprilie. De două zile stau cu nasu în vopsea, abuzez cu roz niște cauciucuri pe care B. le va transforma în scaune, motiv pentru care nu mi-i mintea prea limpede și nici chef de povești nu-i.
Am continuat să ieșim din casă doar pentru prânzul duminical de la bunica și pentru cumpărăturile esențiale. Am prestat și primele două abateri de la regulamente. Am vizitat niște prieteni la bloc, prilej să descopăr că secătuirea de energie într-un spațiu atât de limitat este înfiorătoare. După câteva minute am plecat, fizic n-am mai putut respira după ce mi-am văzut oamenii dragi doborâți de prizonierat.
A doua nerespectare s-o petrecut la ziua copiilor. Inițial furăm 4 adulți și 6 prunci, apoi ne-am adunat 6 cu 6. Pe o colină splendidă, chiar deasupra grădinii noastre, pe care eu tot n-am reușit s-o identific, cu oarece distanță între noi, dar făr de alte protecții, micii nu-s prea grozavi cu mască, am petrecut o amiază întreagă. N-am avut de unde cumpăra cadouri ș-am tot insistat să lipsim, pân la urmă am scos-o la capăt cu brioșe și cu promisiunea că darurile s-au reportat până la următorul eveniment, care-i curând. Aș fi vrut să povestesc despre mama care, după ce a mutat în deal o bucătărie ș-o terasă, a hrănit toți participanții și o umblat în tot orașul după țigările omului ei, a început să sară coarda cu pruncii. N-o să povestesc că-s frântă numai când îmi amintesc că-n toată perioada aia am șezut într-un hamac, iară ea mai avea energie pentru încă zece zile identice.
Am început să urmăresc pe Youtube o femeie frumoasă, dacă tot mi-o azvârlit Orange din grilă canalul de crime. Se numește Andreea Pletoianu și toată ziua se machiază, epilează, cremuiește, d' astea de le fac eu cam niciodată. Mă relaxează să-i văd fructele cumpărate de la Penny și dulcegăriile de la Kaufland. De nu știți despre ce este vorba, așează pe masă punga de la Lidl și se filmează când scoate din ea pui, șampon, pâine, suc. Așa că de sunteți dintre cei care se întreabă cine le urmărește pe fătucile astea, ei bine, eu sunt unul dintre zecile de mii. Sunt fan!
Paștele o venit ș-o plecat ca și când nu fu. Pentru că eram cu dracii pân la cer am plătit-o pe fetiță să mă ajute să termin curățenia în bucătărie. Mi-o dat un premiu, n-o zis de care, pentru că ea muiere care să facă ordine generală în toate zilele n-o mai întâlnit. Pentru că și kilogramele îmi urcă în viteza dracilor, am izbutit să renunț la câteva dintre hainele cele mai dragi. Fetița le poartă doar pentru că i-am spus cât de mult le-am iubit și de câte ori o văd mă întreb unde eram eu când hainele alea mi se potriveau. În capul meu am fost grasă întotdeauna ori bluzele de acum 5 ani încap o fetiță slabă de 10 ani. Așa că după ce am trudit o zi întreagă în bucătărie, l-am anunțat pe B. că acolo e salon și bucătăria o mut în debaraua lui de scule. O fost de acord instant, căci el îl are pe nu în stoc limitat și-l folosește doar când îi este viața în pericol. După un da hotărât, m-o întrebat cu juma de glas sculele lui unde vor ședea în viitor.
Ne-am comandat și matriță pentru pavele așa că acum lucrăm pe cel puțin două șantiere: bucătăria cea nouă și aleile din grădină. Așteptăm despăgubirile meritate de Oma și vom începe un al treilea, la apartament. Nici n-am emoții ce vom face de Anu Nou.
Prietenul cel mai bun al copilului mă tot întreabă de el, de două luni acuș. Când i-am răspuns că mai durează până-l aducem o cugetat: cred că s-a schimbat atât de mult că nici n-o să-l mai cunosc. Poate că noi îl vom mai recunoaște, Mati, chiar de-o crescut c-un cap, dar sigur niciuna dintre cele câteva haine pe care le are la noi n-o va face.
M-o sunat să mă-ntrebe de suntem Gheorghe căci n-au niciun sfânt de onomasticat. Și eu mă gândisem să telefonez cu același scop. Când am închis, am văzut pisica vlăguită. Fătase, era clar. Am sunat să anunț știrea: în pod, sub multe scânduri, avem 5 Ghiță și Gine, unul alb-alb, 4 negri-negri. La anul, de 23 aprilie, fiecare dintre noi își va avea Gheorghii mult doriți.
Voi încheia cu B. a cărui disponibilitate pentru orice încă mă uluiește. E concentrat pe ceva la lucru, nu contează asta când îl rog să-mi facă o poză de produs. O îmbrăcat becul cu o față de masă de toată lumea presupune acum că noi jucăm teatru în bucătărie. Se chinuie două ceasuri să facă o alee în grădinița cu flori, apar eu care mă vait că mi-o adăugat beton și gri într-un loc plin cu sârmă și cenușiu. Distruge tot în 5 secunde, ca și când n-ar fi fost. Ba apare și c-o matriță și colorant să-mi aleg pavajul conform mofturilor. Că din două pungi cu praf colorat am schimbat nuanța la fix două pietre e altă poveste. În ploaie torențială cu telefonul nou nouț în buzunar l-am ținut. Ce să-i fac dacă plantele din solar îs mai importante decât achizițiile lui?! De-aș cerceta ce ofer în afara pufniturilor, a lui nu, nu, am zis nu...
________
În arhivă:
- Mozaicul Bucuriei #27 cu trimiteri la episoadele perioadei 2017 - 2019.
- Mozaicul Bucuriei #28
- Mozaicul Bucuriei #29
- Mozaicul Bucuriei #30
- Mozaicul Bucuriei #31
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu