Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2016/2017/2018/ 2019/2020.
- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!
*
- Ce familie am avut ș-am rămas cu voi...- Așa e, Oma, prăpădiții de noi!
Râde în hohote. Am vrut să spun că eram mulți și acum mai suntem o mână. Știu ce a gândit. De fiecare dată când evocă momente este vorba despre mese lungi și familie numeroasă. Acum ședem în jurul unei măsuțe rotunde, unii dintre noi cu gabarit oarecum depășit, prea puțini pentru nevoile ei.
Pe 14 mai o împlinit 95 de ani. Pentru că data din buletin pica-ntr-o zi lucrătoare am aniversat-o de două ori. Am povestit ACI, la primul tort, despre teama continuă ce-o am că se poate sfârși acum și nu peste un ceas ori trei zile.
A doua oară fu pe îndelete: la curte, mulți prieteni, nenumărate daruri. Fiecare șir de patru, cinci La mulți ani a impresionat-o teribil. Douăzeci de porții de tort (rețeta în zilele următoare) nu mi-au ajuns. Cred că așa îs toate întâlnirile după care tânjește: râsete, prunci, îmbrățișări. Noi, ăștia patru ai familiei apropiate, n-am îmbrățișat-o (lasă, dragă, că ne iubim și fără să ne atingem), dar toți ceilalți au făcut-o și tare i-o mai plăcut.
O plecat c-o mașină plină de flori și ciocolată, are tot de atunci o șampanie cu care ne tot îmbie. La fiecare refuz mi-i gândul că data viitoare o vom bea singuri.
În cele două luni în care o fost prizonieră-n apartament o suferit cel mai mult pentru că n-o mai ajuns la coafor și pedichiură. Mi-o dat 50 de lei pentru un minut de tăiat unghii, dar o fost atât de nemulțumită de prestație încât a doua zi o mai scurtat și ea un rând. Mi-o mai dat tot atât și pentru săptămâna în care am spălat covoare. Cică prestez servicii și-i datoria ei să le plătească. Apăi, fie! De ziua ei o purtat bască. Nu-mi mai pot aranja în niciun fel părul, dragă. Ia la rost pe toată lumea, orice faci, este prea puțin. Dacă o suni cu la mulți ani îți ordonă în patru secunde să te prezinți la ușă. Tare mă mai necăjeau nemulțumirile astea continue, oricât de mari ar fi fost eforturile. Asta până când o prietenă m-o lămurit că ăsta-i secretul longevității ei. De atunci aștept să curgă mofturile. O și văd astfel alimentată la pompa cu viață.
Când scriu acest text, e o duminică seară, o gătit piure de cartofi cu șnițele de porc. Am fost și c-o zi în urmă la masă. Mă duc cu drag pentru că-s acolo ca la restaurant. Se așează masa, se ridică, făr ca eu să plimb tacâmuri și să asud oale. Ieri o făcut supă cu tăiței și spinări pane. Nu-i ajung banii pentru multe lucruri și spinările la trei lei, după ce or fiert pentru supă, îs unele dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-am gustat anul ăsta. Are mare grijă să nu avem cartofi și la felul unu și la felul doi. Tot încerc să o conving că metoda mea e mai sigură. Gătesc de peste un an un singur fel de mâncare. Când întreabă copilul care este felul doi, rar, îl trimit la desert.
Spală salata corect, frunză cu frunză, curăță cartofi, pregătește legume. Îngrijește ghivece cu flori, așează prânzuri și spală farfurii. Își vizitează vecinii și prietenii. Se așează în fața televizorului cu volum asurzitor și plânge pentru fiecare om călcat de tren și blestemă toți violatorii. Spală de mână rufărie. E supărată că nu a primit cartea cu Hitler cât încă mai vedea să citească. Când e singură, vorbește cu un strănepot pe care îl cunoaște doar din poze. Mă asigură că nu-i răspunde, ceea ce nu-mi poate garanta despre televizor, care uneori nu doar că-i răspunde, dar de cele mai multe ori o și vede.
Are 95 de ani și-i una dintre extrem de puținele persoane în vârstă pe care nu le-am cucerit din prima secundă. Nici măcar când mi-o zis întâia dată, târziu, prin al treilea an, că-i merit odorul n-o făcut-o cu bucurie, ci printre dinți încleștați. Deh, nu-s mama comorii, ăsta-i un păcat de neiertat.
O intrat în anul 96 și se roagă în toate clipele să mai trăiască, să se mai bucure de pomi și de păsări. Și noi ne rugăm asemeni, să mai avem cine să ne bodogănească în program nonstop.
Visează la o oală Kukta în care șed: un rând de ceapă, un rând de ardei de toate culorile, un rând de pește și unul de roșii, apoi iară ceapă, ardei, pește, roșii. Eu mă mulțumesc cu tava de la cuptor în care straturile sunt: cartofi, ouă, cârnați, cartofi, ouă, cârnați, smântână. Ș-o salată de castraveți proaspeți tăiați foarte subțiri și presărați cu zahăr. Ăsta-i secretul salatelor ei gustoase.
- Săru mâna pentru masă, Oma! Să trăiești o mie de ani să mai aibă cine ne-ndopa și pe noi prăpădiții ăștia care ți-au mai rămas.
- Maria, dar știi că n-am vrut să zic asta...
- Maria, să probezi hainele astea! Îs pentru tine. Le-o făcut soră-mea pe comandă, dar o murit ș-au rămas la croitor. Mi le-au dăruit nepoții când am împlinit 50 de ani. Nu le-am purtat niciodată.
- Da, Oma! (Nu-s nici primele, nici ultimele, pe care le iau și le îmbrac și le dezbrac în fața blocului ei doar pentru bucuria de a mă vedea defilându-i-le)
- Să le porți că-ți vin turnate și-s tare la modă în București...
- Oma, erau la modă acu 50 de ani. Ai uitat?!
E femeia care l-o crescut pe omul meu cel grozav. De multe s-o lepădat el până azi, dar croiala-i a ei toată. La mulți ani, bunico!
___________________
Întreaga colecție a lucrurilor simple:
60. Cerșetor - cu trimiteri spre toate bilețelele din perioada 2016 - 2019.
62. Borgestenie
63. Musafiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu