Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2016/2017/2018/ 2019/2020.
- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!
*
Împlini astăzi 6 ani. Mi-i cel mai drag dintre toți pruncii de pe uliță. Îs șase-n total. El e cel mai mic parcă. L-am aniversat cu patru zile-n urmă cu prea puțin fast și prea multă oboseală. Pentru că îi plac mult mașinile de poliție, una adevărată o venit cu darul. Am uitat ce fu, parcă un Transformers. Cu puțină vreme înainte ca un polițist să-i oprească-n poartă cântând La mulți ani!, alții au șezut la tată-su. Are un Service Auto. Copilul o cerut voie să se urce în mașina de poliție, o primit acceptul și acolo l-o uitat o amiază întreagă nu doar Dumnezeu. Mașina rezolvată o pornit în misiune nouă și imediat ce-o ieșit pe o a doua bandă de drum național s-o auzit o voce hotărâtă, dar nu s-o văzut nimic și nici nu fu nevoie: Gata, aici eu cobor! Nu am voie mai departe.
Deși are nevoie de tot atât de multă atenție ca toți ceilalți neglijați păstrează limitele pe care ciufuțenia mea le impune. Ședem adesea în tăcere ca doi bătrânei sfârșiți.
Stau în genunchi în fața sfintei parcele și mă chinui c-o săpăligă să scot câteva fire întregi de ceapă. Când intră pe poartă exact pe mine mă scanează din întreaga curte și grădină.
- Maria, lasă-mă pe mine, doar știi că spatele tău e praf.
Își proptește puternic ambele picioare în jurul puiului de arpagic, cu ambele mâini trage cu forță primul fir, se mută la următorul, se încordează ca la haltera de 100 kile, se ridică victorios cu firul întreg.
- Ce ți-am zis eu să mă chemi când ai nevoie de ajutor?! Gata, de acum știi că sunt bun, nu te mai chinui tu!
Pleacă pe unde o intrat. Misiune îndeplinită. Din stradă se mai aude în ecou: să mă chemi data viitoare, doar ți-am mai zis!
N-avea 5 ani împliniți când în martie trecut s-o lipit de geamul mașinii în care se aflau catrafusele mutării în casa cea nouă: Vecinu, când ai nevoie de ajutor, să zici! Noi venim toți. Da?! Aia o fost prima întâlnire. Nu-mi trecea de brâu și nici acum n-o face.
Are haine de oraș și când le poartă se învârte țanțos având grijă să nu-l atingă niciun fir de praf. Când merge în vizită la bunica de la bloc parcă pleacă-n vacanță. Se lovește des și plânge rar. Are întotdeauna bateriile pline. Aș paria făr de teamă c-o trecut pragul tuturor bucătăriilor de pe uliță. Întotdeauna este implicat într-o discuție serioasă c-un adult. De cele mai multe ori în piciorul drept are un papuc stâng.
- Te rog să prinzi unul dintre pisoi pentru fetițele cele noi!
- Maria, îmi pare tare rău, n-am reușit!
Fetițele cele noi, de vârsta și dimensiunile sale, îi sunt cea mai proaspătă dintre iubiri. Tuturora ne sunt. Doar el a suferit cumplit în amiaza în care era la televizor și ele au plecat făr de rămas bun.
Intră val-vârtej în casă cu un biscuite. Nici n-apuc să înregistrez care dintre multele reguli este încălcată pân se întoarce.
- Maria, scuze, uitasem că nu avem voie cu mâncare în cameră.
Găsește în bucătăria șantier orice îl trimit să caute, chiar de nici eu nu le mai știu locul. De fiecare dată salută de venire și de plecare. Uneori este nemâncat și atunci mă întreabă de mi-i foame. Nu refuză niciodată dulciurile și supele întotdeauna. Se oferă să taie lemne, să care apă, să cumpere pâine. Strigă după ajutor doar când deja este doborât de câinele cel mare. Este cel mai mic dintre cei trei frați și a împlinit astăzi vârsta de la care intră la porția de bătaie.
Este un omuleț drag și abia aștept să-l văd om, chiar de asta înseamnă încă o porție mare de viață sfârșită.
- La mulți ani, copile! Să-ți fie toate clipele bucurie.
___________________
Întreaga colecție a lucrurilor simple:
60. Cerșetor - cu trimiteri spre toate bilețelele din perioada 2016 - 2019.
62. Borgestenie
63. Musafiri
Citesc acum cartea de la tine, cea scrisa de Yalom (Calatoria catre sine), si am retinut o idee care mi-a facut lumina in negura de neactivitate scriitoriceasca ce m-a cuprins de cativa ani: "Uneori ma gandesc ca scrisul este efortul meu de a risipi sentimentul trecerii timpului si ideea mortii inevitabile. Faulkner a spus-o cel mai bine: "Intentia fiecarui artist este de a captura clipa si de a o fixa in asa fel incat sa revina la viata altadata, prin ochii altcuiva." Cred ca gandul acesta explica intensitatea pasiunii mele de a scrie - de a scrie la nesfarsit."
RăspundețiȘtergereSe pare ca tu stiai de secretul asta :D Te admir pentru daruirea si perseverenta ta de a scrie pe blog. Eu cautam confirmare imediata, eventual laude, recunostinta si osanale, cand de fapt trebuie sa scriu doar pentru mine, pentru aducere aminte, pentru a nu pieri odata cu mine si amintirile/ideile mele.
Nu comentez eu prea des, pentru ca sunt o nesuferita cu aere de superioritate, dar te citesc mereu cu mare placere si iti multumesc ca imparti cu mine amintirile si povestile tale :*
Chiar ieri m-am gândit la de ce scriu. Adică, na, îs 10 ani adunați în filele acestea și poate că ar trebui să fixez și alte destinații decât propriile-mi bucurii. Dar adevărul este că-mi recitesc unele texte cu uimire și surpriză. În capul meu scriu nonstop, măcar puțin să dăinuie mai mult decât un gând.
ȘtergereExact asa patesc si eu :) Imi recitesc vechile postari si ma descopar cu uimire pe mine cea de atunci :) Probabil este un soi de narcisism, dar tot ma bucur cand ma citesc :)
ȘtergereApropo de asta, de curand mi-am gasit jurnalul din liceu :D A fost un deliciu sa-l citesc! Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza! O experienta tare faina ♥
In cazul retetelor postate, ma crezi ca daca citesc si vad pozele imi aduc exact aminte gustul acelui preparat si impresia ce mi-a lasat-o? Asta nu se intampla cu retetele nepostate/nepozate :D
Pe lângă gustul pozelor la mine-i despre altă casă, alt om, altă viață și toate dau năvală imediat ce accesez unul dintre textele arhivate. Din cauza lui Marie Kondo am aruncat multe dintre lucrurile ce le aveam în cutia cu amintiri din adolescență. Am păstrat foarte puține și sper când le voi cerceta să găsesc măcar o idee pentru proiectul din decembrie 31 de povești pentru 31 de zile. Mi-i cam teamă de jurnale, pătimeam multe-n capul meu:)))
Ștergere