 |
| Ne-o aterizat ceva pe bucătărie |
- Prima filă roz a jurnalului de pandemie (martie 2020).
În vremurile astea teribile, și se vor mai face, viața mi s-o sucit foarte puțin. Mergeam o singură dată pe săptămână la cumpărături cu B. și înainte. Avem 3 săptămâni pline de separare. Acum e undeva pe la 10 zile aprovizionarea și o duce doar omul. Eu merg uneori cu declarație scrisă de mână, în apropiere, după pâine și bere. Slavă ălora de-or simplificat-o pe hârtie! Mai mult după bere, dar mă gândesc că de cercetează poliția și n-o găsește bun care acoperă necesitățile de bază să fiu eliberată de pâine. Duminica luam prânzul la bunica lui B., ceea ce am continuat să facem cu riscurile aferente. De am refuza, ar muri de inimă rea. Cea mai mare bucurie, la cei 95 de ani, este să ne îndoape. Speranța mea e să nu-i fim purtătorii îmbuibați ai morții.
- Maria, mergi și tu?
- Să vin să-l iau singură pe COVID sau să aștept să mi-l aduci tu. Asta-i întrebarea!
- Maria, mergi și tu?
- Să vin să-l iau singură pe COVID sau să aștept să mi-l aduci tu. Asta-i întrebarea!
Tot în fiecare săptămână primeam musafiri sau mergeam în vizite. Pot trăi foarte bine fără asta. Mărturisesc, sunt fericită cu izolarea. Nu mai trebuie să-l refuz niciodată pe B. pentru că nu mai răsar nonstop de alde hai să-i vizităm..., o să vină la cină..., grătarul..., întâlnirea.... Să fiu sălbatică face acum parte din obligații, ceea ce mi se potrivește mănușă. Șansele de a mă angaja au scăzut la zero, dar nici nu erau mai multe înainte de toate închiderile. N-am mai văzut copilul de o lună, și deși anul acesta a fost cel mai bun al nostru, încă nu doare. Gândul că-n vremurile astea e în siguranță cu mumă-sa mi-i liniște.
E. concluzionează că sunt într-o lună de miere continuă. Nu-i chiar așa, dar e drept că-s alături de cel mai potrivit dintre partenerii posibili. Când încerc să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat într-o astfel de izolare cu oricare dintre bărbații din trecut, nici nu poci duce gândul pân la capăt. Pe unul sigur l-aș fi trimis la mă-sa înainte să se încheie 50 de ore. Cu ceilalți doi nu mă văz între patru pereți atât de multe zile oricât mi-aș scormoni imaginația. Aci de dau ocolul moșiei am toate șansele să depășesc cei 10.000 de pași pe care mi-i ordonă ceasul neprost. Am două dealuri doar pentru mine, ceea ce-mi netezește multe dintre fricile și îngrijorările pe care mi le nasc știrile de la șapte.
E. concluzionează că sunt într-o lună de miere continuă. Nu-i chiar așa, dar e drept că-s alături de cel mai potrivit dintre partenerii posibili. Când încerc să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat într-o astfel de izolare cu oricare dintre bărbații din trecut, nici nu poci duce gândul pân la capăt. Pe unul sigur l-aș fi trimis la mă-sa înainte să se încheie 50 de ore. Cu ceilalți doi nu mă văz între patru pereți atât de multe zile oricât mi-aș scormoni imaginația. Aci de dau ocolul moșiei am toate șansele să depășesc cei 10.000 de pași pe care mi-i ordonă ceasul neprost. Am două dealuri doar pentru mine, ceea ce-mi netezește multe dintre fricile și îngrijorările pe care mi le nasc știrile de la șapte.
Așa că proiectul lui martie și al lunilor următoare rămâne grădina. După 12 luni mai că nu se văd schimbări, deși am trudit cum doar spatele meu poate depune dovezi. Astăzi (este 23 martie) ninge cu găleata peste pomii înfloriți și grădinița din care florile de primăvară au ajuns deja la schimbul trei (ghiocei - zambile - narcise). Cea mai frumoasă moștenire lăsată de vechii proprietari: grădinița cu flori tot anul.
- Mati, îți place cum a ieșit până acum? întreb puștiul de 5 ani cu nasul în sapă și genunchii în pământ și mândră nevoie mare de noile borduri roșii.
- Mariaaaa, ce de muncăăăăă! pân și el s-o prins de ceea ce spatele îmi transmite în toate ceasurile.
- Maria, trebuie să mă descalț când calc în vie, nu?! întreabă amuzat domnul C. într-un 8 martie parcă din altă viață deja.
- Nuuu, doar în grădiniță am izbutit să dau cu mătura!
Tot la bucuriile lunii martie se află momentul în care pisoii dormeau leșinați pe straturi cu multe perne, fiecare pe câte un scaun. Am dat play de pe Youtube la un filmuleț cu miorlăituri. Secunda în care trei pisoi au sărit năuciți din somn direct lângă laptop este prețioasă. Cu atât mai mult cu cât deși am încercat să o repet, nu a a mai avut efectul spectaculos dintâi niciodată. Aci, mai jos, e Sose chinuit de Fiu, căci da, apucăturile astea abuzatoare le avem în familie.
Martie fu bun, mai bun decât tot ceea ce urmează pân la finele bolilor și mult apoi. Va fi teribil, prieteni, și niciodată cum a mai fost.
- Mulțumesc, B., pentru pozele cele desăvârșite! Crede-mă că ți-aș mulțumi și pentru toate crizele pe care mi le tolerezi senin, dar pe alea ți le-ai asumat în pachet, când m-ai ales.
- Maria, săptămâna viitoare ne întâlnim video cu familia D....
- O, nuuuuuuuu!
________
În arhivă:
- Mozaicul Bucuriei #27 cu trimiteri la episoadele perioadei 2017 - 2019.
- Mozaicul Bucuriei #28
- Mozaicul Bucuriei #29
- Mozaicul Bucuriei # 30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu