vineri, 8 noiembrie 2019

MANUSCRISUL FANARIOT - DOINA RUȘTI


Pe Zambetania se încheie săptămâna dedicată cărților. Anticipam ca provocarea să conțină 4 părți ș-am reușit. Ura! 
- Mărie, pân la capătul anului să catadicsești să citești toate cărțile neterminate!
- Voceo, mă strădui.  Zău! 


Inventarul cărților în curs de citire
În teancul necititelor au mai rămas doar 3 cărți neterminate, 330 + 230 + 480 de pagini imposibile. 

De ce astă carte
  • Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  
Nu puteam rata un autor preferat în cadrul acțiunii finalizate cu achiziționarea a probabil 100 de titluri din lista de dorințe. 
Actualizare: am intrat în luna a noua făr de salariu coafura mai rezistă puțin. 


*** MANUSCRIS FANARIOT
Am citit tare poticnit cartea asta așa cum nu s-o petrecut lecturile nici cu Lizoanca, nici cu Mâța Vinerii, cele două volume ale Doinei Ruști de 5 steluțe și nici măcar cu Patru bărbați plus Aurelius scriitura ce-o ajuns la mine cu doar 3 stele. Da,  încă sunt fan Doina Ruști! De-mi amintesc corect mai am trei ruștiene în teancul necititelor. 

Nu știu să zic ce se-ntâmplă-n romanul acesta. Scriitura este strașnică și pe ici, pe colo m-o repurtat în Mâța Vinerii. Se vede la tot pasul că este o lucrare muncită, documentată. Detaliile sunt atât de multe și de felurite încât este imposibil să nu coloreze deplin imaginea timpurilor, oamenilor, faptelor de și le-o propus. Pentru mine fu obositor să identific esențialul printre toate aparențele și să găsesc firele care au și capăt, nu-s doar în cadru. Totul fu suprasaturat, sufocant, probabil tocmai pentru veridicitatea lumii de-o zugrăvește. Teribil de interesant stilul acesta beletristico-istoric propovăduit de Doina Ruști în cuvinte atât de arhaice. 

Bucureștiul aflat sub ocupație austriacă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, manuscris neobișnuit (datat 1796, se găsește o fotografie a acestuia pe blogul Doinei Ruști), poveste de dragoste adevărată, intrigi,  sclavie, manele, urzeala tronurilor,  credințe, baloane zburătoare, vrăjitorie, boieri, curvăsăreală acestea sunt doar câteva piese din puzlle-ul Doinei Ruști. Eu nu m-am priceput să le așez pe decupate pentru un tablou întreg, au rămas multe spații prin care să treacă vântul or întunericul. N-am scris soarele pentru că exact o lumină puternică mai lipsea din abundența și densitatea romanului ăstuia. 
Masa se umplu cu chiftele de spanac și peste cele 11 capete se lăsă liniștea. Obrazul ars de soare al tatălui său îi dădea întotdeauna fiori. Există în mod tradițional un număr important de tați nemulțumiți de copii, însă în cazul de față nemulțumirea era ca o rană. Bradu Milikopu era un martir, iar pentru martiri nu există alternative. Se scula cu noaptea în cap și-o lua direct spre debarcader. Scotea pește din apele mării până când începeau să-l usture ochii, să-i tremure falca, să-l lase genunchii, iar toți banii se duceau pe jizia, căci trebuia să plătească impozit pentru exact 11 capete. Unul dintre acestea era a lui Ioanis, care, privindu-și tatăl, se simțea de fiecare dată mic și prost. Iar când tristețile de acest fel coborau peste el, nasul i se umfla, transformându-se într-un plisc de cioară bătrână. 

Despre steluțe
Manuscrisul are mulți fani care i-au acordat cinci steluțe. Eu multă vreme am mers pe două. Blogspot îmi spune că am început acest roman la jumătatea lui iunie. Scriu textul pe Zambetania în sincron cu lectura. De atunci am avut multe zile, extrem de multe, în care n-am putut citi mai mult de o pagină. De volumele ce le am neterminate n-ar fi fost la fel de imposibil de citit, multă vreme ar mai fi poposit Manuscrisul în teancul nesfârșitelor. 

Cărțile ce au descrieri lungi, povești făr de dialog, îmi necesită o stare pe care în această perioadă n-am atins-o.  Liniștea și bucuria pentru scriitură au lipsit din cadru.  Am avut nevoie de povești care să mă doară, să-mi domine gândurile, să fascineze. Deși Manuscrisul are multe fire grele nu m-o atins niciunul,  nici în timpul lecturii, nici după. 

Pân la urmă n-am rămas la două steluțe pentru că spre final, după primele 200 de pagini buchisite,  m-am bucurat de ceea ce citeam, de o scriitură deplină ce țese timpuri și locuri magice. Mă puteam opri chiar la 4 steluțe de nu mi-aș fi amintit câtă osteneală o solicitat lectura înainte.  Presimt c-o să-l recitesc pe Manuscris. Cândva.

  • Manuscrisul fanariot, Doina Ruști, editura Polirom, 2016, 318 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*         cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**       volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***      cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****     scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
*****   cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


______________
În 2019 am mai citit:
  1. An/Organic - Florin Pîtea ***
  2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
  3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
  4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
  5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
  6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
  7. Insula roboților - Petre Brown ****
  8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
  9. Povestea mea - Michelle Obama *****
  10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
  11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
  12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2)  ***** 
  13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
  14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
  15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
  16. Fugara - Alice Munro *****
  17. Chipul - Alice Munro *****
  18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
  19. Ochii dragonului - Stephen King *****
  20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
  21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
  22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
  23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
  24. Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
  25. Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
  26. Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
  27. Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
  28. Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
  29. Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
  30. Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
  31. Visul călătorului - Stelian Zamora ****
  32. Frankenstein - Mary Shelley ****
  33. Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
  34. Podul de lut - Markus Zusak *****
  35. Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
  36. O lună de duminici - John Updike****
  37. Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****

2 comentarii:

  1. Hai cu teancul ala, ca ti-l completez eu in curand :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata, după chinul ăsta, care nu s-o sfârșit, nu voi mai începe nicio carte făr să-i știu povestea și steluțele. Mai e până acolo, n-o scot la capăt anul ăsta cu începutele.

      Ștergere