Pe Zambetania continuă săptămâna dedicată cărților. (2)
- Mărie, pân la capătul anului să catadicsești să citești toate cărțile neterminate!
- Voceo, mă strădui. Zău!
Inventarul cărților în curs de citire
Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile nesfârșite ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima filă.
În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am una bucată neterminată din șase ș-am pornite din 2019 patru.
De ce astă carte
Am ales-o din biblioteca lui B. de la bloc. Da, s-o ajuns, are una la apartament și o alta la casă, în papornițe încă. Într-o amiază, din septembrie, în care toată familia se uita la un film și eu n-aveam chef de asta am cules-o dintre rafturi ziceam.
**** CHARLES DARWIN, mai mult opera decât viața
Îmi place să citesc biografii, dar foarte puține dintre ele sunt mai mult decât o înșiruire de date și evenimente (dintre cele care au ajuns la mine desigur). Viața lui Darwin este o lucrare exact așa prezentată. Mii de ani și de zile, catralioane de pași, suficient cât să te rătăcești repede și să renunți la fel de repede. Nu are poveste, și nu la modul că subiectului i-ar fi fost viața liniară, ci prin scriitura lor cei doi autori au izbutit să omoare chiar toate poveștile din viața savantului.
Am pe lista de dorințe câteva biografii al căror preț depășea 100 de lei la ultima căutare. Le știu bine, chiar de nu le-am citit. Îs sigură că pe lângă geniu (personajul) abundă-n milioane de emoții. Asta e ceea ce mi-o lipsit la volumul de astăzi. Deși detaliile din viața personală a omului, de-l au subiect și predicat, nu lipsesc. Sunt doar îmbrăcate într-o relatare făr de arome și mirosuri.
Este o lucrare muncită, se vede pe toate paginile asta. Ofuscarea mea pare nedreaptă lângă ăst verdict. Am căutat în volum ceea ce nu știam de la școală despre Darwin, mai mult decât teoria selecției naturale și aceea a evoluționismului. Bucățile mele preferate sunt cele de pe lângă marile reușite: căsătoria minunată cu verișoara sa Emma, cei 10 prunci, cele câteva morți timpurii, boala continuă a lui Darwin și puterea extraordinară pentru o muncă epuizantă între două căderi la pat. Astfel de detalii nu lipsesc, sunt doar îngropate sub tone de istorie științifică. Legat de căsnicia sa longevivă, unul dintre fii mărturisește că părinții săi jucau în fiecare zi, fără excepție, două partide de table. Scorul (care era consemnat cu strășnicie) era la un moment dat: Emma, săraca de ea, a câștigat numai 2490 de partide, în timp ce eu, urra, urra, am câștigat 2795!
Și cel mai important, ziceam, le lipsește emoția. Nicio secundă nu m-o durut inima, chiar dacă era descrisă tragedia prin care familia a trecut la moartea lui Anne (10 ani), un șoc peste care cu adevărat Charles nu a trecut niciodată. Era fiica sa preferată.
În copilărie și adolescență și-a tot căutat drumul. Era pasionat de vânătoare, școala de medicină nu l-a atras, a abandonat-o după primul an, colecționa plante și insecte, era captivat de Clubul de științe naturale, de chimie. Tată-su, pentru a nu-i rămâne odrasla făr de școală, pân la urmă-l înscrie la Teologie. Moment prielnic pentru Charles să-și dezvolte pasiunile pentru călărie și vânătoare, pentru geologie și botanică. Teologia era la Cambridge, mediul în care a găsit oameni care să-i inspire pasiunile și să i le dezvolte.
După școală, la 22 de ani, pornește o călătorie ce se va sfârși 5 ani mai târziu. V-am zis că avea bani. La bordul navei Beagle își începe cercetările geologice și naturaliste precum și teoria evoluționistă. Trimite articole, mărturii fizice de prin toate locurile prin care ajunge astfel încât la sfârșitul călătoriei este deja cunoscut în cercurile științifice. Se presupune că multe dintre bolile ulterioare își au originea în astă aventură.
Wallace coresponda de mulți ani cu Darwin când i-a comunicat teoria pe care vrea să o publice și care era foarte asemănătoare cu a sa. Era un cercetător pasionat, ca și Darwin, doar că nu avea viața și banii acestuia. Pentru a călători era nevoit să vândă multe dintre specimenele pe care le aduna. O parte le cumpăra Darwin. La un moment dat, după ce a citit scrisoarea, Charles a fost hotărât să renunțe la a mai publica propriile concluzii. Teoria lui Wallace era ceea ce și el gândea, dar parcă era mai bine scrisă. Pân la urmă a fost convins de doi prieteni buni, Lyell (geolog) și Hooker (botanist), să le prezinte simultan într-o ședință de la Linnean Society. Ceea ce s-o și petrecut, doar că începea vacanța de vară și cele două lucrări au trecut neobservate. Cam grozav, nu? Să mai arhivez și informația că pe când manuscrisul original era la Hooker, pruncii acestuia l-au scos și au început să deseneze pe el. Puțin a lipsit ca mâzgălelile acestora să nu pună în pericol publicarea. Cam grozav, nu?
Darwin nu era un bun orator, din cauza sănătății apărea foarte puțin în public, dar a avut în prietenii săi cei mai buni propovăduitori ai teoriilor sale. Unul dintre acești prieteni, în urma unor conferințe de popularizare, îi scrie: Până vinerea viitoare, seara, se vor convinge toți că sunt maimuțe. Ce verdict grozav!
Ce mi-o mai atras atenția? Din cei 10 prunci, Anne o murit imediat ce o împlinit 10 ani, Charles s-o prăpădit înainte de 2 ani (se născuse cu ceea ce astăzi ar fi diagnosticat ca sindrom Down, dar a murit de scarlatină) și Mary la nicio lună. Nu, nu asta, m-o impresionat, ci faptul că în familia numeroasă, supraviețuitorii au crescut și s-au înmulțit, există foarte mulți scriitori, oameni de știință. Nădăjduiesc să am ocazia de a citi unul dintre volumele lor de memorii în care vorbesc despre tatăl or bunicul Charles Darwin. Multă vreme acesta a presupus că sănătatea copiilor este consecința directă a faptului că s-a căsătorit cu verișoara sa. Nu exista conceptul de genă ereditară aplicabil teoriilor sale, dar Charles considera acestea dovezi clare: boala sa recurentă și misterioasă, Annie care murise de mică având multe dintre simptomele sale, Etty și George bolnăvicioși, greutățile la învățătură ale lui Elizabeth, ultimul băiețel născut anormal, toate erau mărturii că materialul său genetic nu avusese ocazia să se cupleze cu gene poate mai puternice din rezervorul genetic uman.
Știu că m-am lungit iară făr de măsură, dar mai scriu câteva cuvinte despre omul de afaceri Charles Darwin. A investit masiv în terenuri, căi ferate, industrie, dezvoltări tehnologice spectaculoase. Averea s-a completat cu moștenirea de după decesul tatălui său, doctorul Robert, 40 000 de lire. Emma, nevasta, nici ea nu fu mai săracă (25 000 de lire).
Despre steluțeEste o lucrare muncită, se vede pe toate paginile asta. Ofuscarea mea pare nedreaptă lângă ăst verdict. Am căutat în volum ceea ce nu știam de la școală despre Darwin, mai mult decât teoria selecției naturale și aceea a evoluționismului. Bucățile mele preferate sunt cele de pe lângă marile reușite: căsătoria minunată cu verișoara sa Emma, cei 10 prunci, cele câteva morți timpurii, boala continuă a lui Darwin și puterea extraordinară pentru o muncă epuizantă între două căderi la pat. Astfel de detalii nu lipsesc, sunt doar îngropate sub tone de istorie științifică. Legat de căsnicia sa longevivă, unul dintre fii mărturisește că părinții săi jucau în fiecare zi, fără excepție, două partide de table. Scorul (care era consemnat cu strășnicie) era la un moment dat: Emma, săraca de ea, a câștigat numai 2490 de partide, în timp ce eu, urra, urra, am câștigat 2795!
Și cel mai important, ziceam, le lipsește emoția. Nicio secundă nu m-o durut inima, chiar dacă era descrisă tragedia prin care familia a trecut la moartea lui Anne (10 ani), un șoc peste care cu adevărat Charles nu a trecut niciodată. Era fiica sa preferată.
...Darwin pierduse și ultimele rămășițe de credință pe care le-ar mai fi putut avea. Începând din momentul acela, Darwin a fost un ateu desăvârșit și ireconciliabil: singurul lui Dumnezeu a fost raționalitatea, singura lui mântuire - logica și știința, lor le va închina toată viața, până la capăt. Existența nu avea alt rost decât acumularea unor evenimente biologice. Viața e egoistă și crudă, irațională și nemiloasă. Dincolo de biologie nu mai există nimic. (Pag. 201 - 202)Darwin s-a născut într-o familie bogată. Tatăl său era medic. Bunicul patern, Erasmus, medic, biolog, zoolog, filosof a emis teorii privind moștenirea și diferențierea speciilor. Mama sa, Sussannah, a murit când Charles avea 7 ani. Se presupune că parte din starea de sănătate precară ulterioară i-a fost cauzată și de ăst nefericit eveniment. Deși a murit la 73 de ani și a scris până în ultimul an lucrări științifice, Darwin a suferit toată viața de tot felul de crize care l-au îndepărtat, pentru perioade mai scurte or mai mari (chiar mai mult de un an legat doar a stat la pat în suferință), de cercetare. Până la sfârșit a continuat să facă studii despre flori și râme, experimente de polenizare și să cultive plante exotice.
În copilărie și adolescență și-a tot căutat drumul. Era pasionat de vânătoare, școala de medicină nu l-a atras, a abandonat-o după primul an, colecționa plante și insecte, era captivat de Clubul de științe naturale, de chimie. Tată-su, pentru a nu-i rămâne odrasla făr de școală, pân la urmă-l înscrie la Teologie. Moment prielnic pentru Charles să-și dezvolte pasiunile pentru călărie și vânătoare, pentru geologie și botanică. Teologia era la Cambridge, mediul în care a găsit oameni care să-i inspire pasiunile și să i le dezvolte.
După școală, la 22 de ani, pornește o călătorie ce se va sfârși 5 ani mai târziu. V-am zis că avea bani. La bordul navei Beagle își începe cercetările geologice și naturaliste precum și teoria evoluționistă. Trimite articole, mărturii fizice de prin toate locurile prin care ajunge astfel încât la sfârșitul călătoriei este deja cunoscut în cercurile științifice. Se presupune că multe dintre bolile ulterioare își au originea în astă aventură.
Și la optzeci de ani, dacă voi apuca să trăiesc până atunci, nu voi înceta să mă minunez de mine că am ajuns autor de cărți; astă-vară, înainte de a începe să scriu, dacă mi-ar fi spus cineva că mă voi preschimba în înger mi s-ar fi părut la fel de imposibil ca și postura de scriitor. (Îi mărturisea unui prieten, la 28 de ani, pe când începuse să-și scrie Jurnalul. Nu a trăit 80 de ani)M-a impresionat că deși foarte devreme teoria evoluționistă l-a cucerit a avut curajul să o publice abia la 50 de ani. I-a fost teamă nu doar pentru că își va pune familia în pericol, inclusiv fizic, ci mai ales că nu-i va fi acceptată. Și nici după cei 20 de ani nu ar fi publicat-o (avea în calcul varianta publicării postum: o scrisoare și o copie a manuscrisului intrau în posesia soției la moartea sa) dacă nu ar fi existat riscul ca aceasta să fie expusă de un alt autor.
Wallace coresponda de mulți ani cu Darwin când i-a comunicat teoria pe care vrea să o publice și care era foarte asemănătoare cu a sa. Era un cercetător pasionat, ca și Darwin, doar că nu avea viața și banii acestuia. Pentru a călători era nevoit să vândă multe dintre specimenele pe care le aduna. O parte le cumpăra Darwin. La un moment dat, după ce a citit scrisoarea, Charles a fost hotărât să renunțe la a mai publica propriile concluzii. Teoria lui Wallace era ceea ce și el gândea, dar parcă era mai bine scrisă. Pân la urmă a fost convins de doi prieteni buni, Lyell (geolog) și Hooker (botanist), să le prezinte simultan într-o ședință de la Linnean Society. Ceea ce s-o și petrecut, doar că începea vacanța de vară și cele două lucrări au trecut neobservate. Cam grozav, nu? Să mai arhivez și informația că pe când manuscrisul original era la Hooker, pruncii acestuia l-au scos și au început să deseneze pe el. Puțin a lipsit ca mâzgălelile acestora să nu pună în pericol publicarea. Cam grozav, nu?
Darwin nu era un bun orator, din cauza sănătății apărea foarte puțin în public, dar a avut în prietenii săi cei mai buni propovăduitori ai teoriilor sale. Unul dintre acești prieteni, în urma unor conferințe de popularizare, îi scrie: Până vinerea viitoare, seara, se vor convinge toți că sunt maimuțe. Ce verdict grozav!
Ce mi-o mai atras atenția? Din cei 10 prunci, Anne o murit imediat ce o împlinit 10 ani, Charles s-o prăpădit înainte de 2 ani (se născuse cu ceea ce astăzi ar fi diagnosticat ca sindrom Down, dar a murit de scarlatină) și Mary la nicio lună. Nu, nu asta, m-o impresionat, ci faptul că în familia numeroasă, supraviețuitorii au crescut și s-au înmulțit, există foarte mulți scriitori, oameni de știință. Nădăjduiesc să am ocazia de a citi unul dintre volumele lor de memorii în care vorbesc despre tatăl or bunicul Charles Darwin. Multă vreme acesta a presupus că sănătatea copiilor este consecința directă a faptului că s-a căsătorit cu verișoara sa. Nu exista conceptul de genă ereditară aplicabil teoriilor sale, dar Charles considera acestea dovezi clare: boala sa recurentă și misterioasă, Annie care murise de mică având multe dintre simptomele sale, Etty și George bolnăvicioși, greutățile la învățătură ale lui Elizabeth, ultimul băiețel născut anormal, toate erau mărturii că materialul său genetic nu avusese ocazia să se cupleze cu gene poate mai puternice din rezervorul genetic uman.
Știu că m-am lungit iară făr de măsură, dar mai scriu câteva cuvinte despre omul de afaceri Charles Darwin. A investit masiv în terenuri, căi ferate, industrie, dezvoltări tehnologice spectaculoase. Averea s-a completat cu moștenirea de după decesul tatălui său, doctorul Robert, 40 000 de lire. Emma, nevasta, nici ea nu fu mai săracă (25 000 de lire).
...un individ care nu lasă urmași constituie un eșec evoluționist.Mi-o plăcut grozav concluzia de mai sus. M-am întrebat amuzată unde s-ar ajunge dacă n-am mai exista și noi, eșecele evoluționiste, printre atâtea reușite. Mda, știu și cât de scurt ar fi capătul doar cu de alde mine.
Am citit atât de chinuit primele 150 de pagini încât am fost sigură că e o carte ce va rămâne neterminată-n veci. Astfel de scriituri mă-nverșunează. Mă lupt, zi de zi, fie și cu câteva rânduri. Uneori sfârșesc prin a le iubi, ceea ce-mi întărește credința că nicio carte nu merită abandonată înainte de ultimul cuvânt.
După ce m-am obișnuit cu stilul didactic, rece și am priceput că nu are ceea ce eu caut cu nesaț, emoție și poveste, lectura a curs mai lin. Multe capitole, mai ales ultima parte, le-am citit surprinzător de repede. Ha, exact bucățile de le știam din școală despre Originea speciilor.
Așa cum și în cazul lui Albert Einstein contribuția în domeniul științelor nu se reduce doar la teoria relativității, și în cazul lui Charles Darwin teoria evoluției a însemnat doar o parte din imensa sa activitate. Chiar și fără teoria evoluției, Darwin tot ar fi rămas unul dintre cei mai mari biologi ai secolului al XIX-lea; și chiar și fără biologie, tot ar fi rămas în istorie ca un mare geolog. (Pag. 223)În timp ce scriam pentru Zambetania citatul de mai sus mi-o trecut prin fața ochilor minții un moment. Eram în liceu, nu-mi amintesc în ce clasă, și profa de biologie, cred că se numea Dabija, ne vorbea despre teoria evoluționistă. Era o femeie foarte uscată, nu-mi amintesc de ea zâmbind niciun moment, ușor în vârstă, foarte bisericoasă. Pentru cultura voastră generală, să rețineți că a fost unul, Darwin îl chema, care a crezut că oamenii se trag din maimuțe. E o prostie, n-avem ce mai discuta desigur. Îmi amintesc perfect chipul ei deși tre să fi trecut de atunci peste 20 de ani. Când a rostit teoria a avut exact chipul pe care-l am eu când adun rahații dulăilor din bătătură. O secundă mai mult și vomit. Îmi plăceau la ea mult accesoriile. Avea niște cruci mari pe care le purta peste ilice din lână. Unele aveau în argint pietre albastre. Alea mi-ar fi plăcut să le adaug bocancilor și pletelor mele din ale timpuri. Or trecut 200 de ani cam degeaba dacă tot ar fi ucis cu pietre.
Multă vreme am mers pe trei steluțe. Am mai mărturisit: iau numărul steluțelor în calcul pe parcursul lecturilor de parcă mi-aș măsura tensiunea când mi-i rău. La final am înțeles că opera i-a fost viață ș-ar fi fost pentru oricine complicat s-o scrie altfel pe biografie. Mă rog, știu eu un om, vă ziceam, care ar fi luminat-o altfel. Se numește Walter Isaacson. Pentru azi, doar 4 steluțe.
- Viața lui Darwin / Michael White și John Gribbin, editura Lider, 2004, 391 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
________________
- An/Organic - Florin Pîtea ***
- Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
- Suflete cusute - Anne Lamott ****
- Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
- Efemeride - Irvin D. Yalom *****
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
- Insula roboților - Petre Brown ****
- Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
- Povestea mea - Michelle Obama *****
- Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
- Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
- Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) *****
- Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
- Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
- Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
- Fugara - Alice Munro *****
- Chipul - Alice Munro *****
- Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
- Ochii dragonului - Stephen King *****
- Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
- Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul *** Pinball. 1973 ****
- Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
- O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
- Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
- Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
- Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
- Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
- Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
- Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
- Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
- Visul călătorului - Stelian Zamora ****
- Frankenstein - Mary Shelley ****
- Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
- Podul de lut - Markus Zusak *****
- Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
- O lună de duminici - John Updike****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu