marți, 5 noiembrie 2019

MOZAICUL BUCURIEI #26 (OCTOMBRIE)

Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

*

MATEMATICIANUL
Îl aud cum îi dictează problema de matematică. Nu trebuie să-l văd pe bombănitor ca să-i știu poziția. Strânge pixul cu tot pumnul când scrie. E atât de cocoșat deasupra hârtiei și de concentrat pe fiecare literă, de roșu în obraji și de asudat încât poți jura că, în secret, dezamorsează o bombă. 

- Ai cincizeci de lei. Mergi cu ei la magazinul de biciclete să cumperi patru spițe, două cauciucuri și trei petice. O spiță costă șaptezeci de bani, un cauciuc treisprezece lei și optzeci de bani, un petic are prețul de doi lei și treisprezece bani. Ce rest primești?

Nu trebuie să-l văd pe socotitor ca să-i știu poziția. Strânge pixul cu tot pumnul când scrie. E atât de cocoșat deasupra hârtiei și de concentrat pe fiecare literă, de roșu în obraji și de asudat încât poți jura că, în secret, dezamorsează o bombă. Își rășchire degetele și de la mâini și de la picioare în căutarea răspunsului corect. 

- Restul pe care mi-l dă vânzătorul îl primesc! răspunde copilul înainte ca imaginea mea cu degete împrăștiate să fie deplină. 

- Bine, Ruben! rostesc pe lângă uși în timp ce de dincolo de ele se aude un impasibil: Nu, nu, mătăluță ia și calculează!

Unii profesori se iau prea în serios, zău!


MÂNCĂTORUL DE TIMPI
E sâmbătă. Am uitat a câta sâmbătă în care e trezit de la 6. De cel puțin un ceas îmi povestește. Așteaptă ora 10. Abia atunci se deschid porțile celorlalte case de pe uliță. Abia atunci vor veni pruncii să-și termine misiunea din livadă: o cabană din crengi. 

 Gâjâitul meu a făcut febră de la atâția: mda, îhi, oo, mdea, îhî, ooo. 

- Copile, te rog, mergi la televizor până mă trezesc!
- Nu pot, Maria, televizorul îmi consumă repede timpul și trece de ora zece fără ca eu să știu. 


CÂND VEI MAI FI ATÂT DE FERICITĂ, COPILĂ?
Mi-au atras atenția din prima clipă a dimineții. Mama e slabă, înaltă și cu burta la gură. Are zulufi argintii și pentru prima dată găsesc un rost vopselii ăsteia. Pitica ei are o rochie identică: lila lucios și dantelă surie. Mi-au atras atenția pentru că sunt senine, zâmbesc mult. Seara o văd pentru prima dată în brațele tatălui ei. Sunt de un ceas or de două în mijlocul ringului. El o învârte, ea își lasă mult capul pe spate și râde în hohote. Se oprește o secundă pentru reîncărcare și o ia de la capăt. Se rotesc și râsetele lor fericite ajung pân la noi, dincolo de boxele-n care duduie zarva.   

Îmi dau lacrimile, nu doar de drag. Când vei mai fi atât de fericită,  copilă? Întotdeauna când te vei reîntoarce la rochița lila cu dantelă surie din brațele tatălui tău care dansează. 


O LIVRARE SPECIALĂ
E una dintre cele mai urâte gări în care am călcat vreodată. Murdară, aglomerată, zgomotoasă. Prefer în cele două, trei ceasuri de tre să le șed în ea să mă pitesc în sala de așteptare. Coborâsem după un drum de 10 ore. Nu-mi era deloc foame, dar dacă tot era una dintre orele dietei minune, mi-am scos pachetul cu fâșii de ardei roșu. Molfăiam din pungă concentrată pe cartea de-o citeam. Sunt sigură că nu l-am auzit din prima, de aia părea ușor disperat. 

- Vă rog, să primiți cutia aceasta de pizza! A fost gratuită, una am plătit-o, asta fu gratis. 

Nu-nțelegeam ce vrea de la mine. În capul meu oamenii cer dintâi, nu oferă. 

- Vă rog, să primiți cutia aceasta de pizza! A fost gratuită, una am plătit-o, asta fu gratis. A repetat convingător. 

- Eu mă uit la programul de crime. Acolo străinii n-au niciodată intenții bune! i-am zis buimăcindu-l și am continuat concentrată operațiunea ronțăitul ardeilor goi.

Peste trei ceasuri ori câte s-or fi scurs, în vagon, pe scaunul din fața mea se așează un tânăr cu o cutie de pizza. Chiar dăruitorul din Gara de Nord. De-ncepeam sexul mai devreme și de eram și fertilă putea fi copilul meu mă gândeam privindu-i amuzată verigheta. M-am bucurat că el nu se uită la programul de crime, ăla cu străinii n-au niciodată intenții bune și că nici mama lui nu o face.


MAI SUNT ȘI EU PE AICI, CHIAR DACĂ TE PREFACI CĂ NU
În urmă cu un an, la fel ca în urmă cu un alt an, o aveam doar pe ea. Apoi m-am gândit că-i prea multă vreme singură și să-i mai aduc un cățel. Când am ajuns la depozit ar fi însemnat că de luam unul, celălalt ar fi rămas singur. Am plecat cu amândoi. Ei au ajuns la trei. Apoi am vrut o pisică, dar a venit din două părți. Nu după multă vreme a sosit și pisica numărul trei. Ei au ajuns la șase. După un alt bob de vreme a fost importantă adopția cu numărul patru canină. Ei au ajuns la șapte. În tot ăst timp i-a acceptat pe toți. Nu cu inima deschisă pe fiecare și nici imediat. Când ai un câine de cincizeci de kile e mai ușor să te joci cu un pisoi pufos de patru sute de grame. Când câinele cel mare te alintă doborându-te din picioare e mai simplu să-l drăgălești pe cel de talie mică. 

Era sfârșitul unei zile epuizante. Așa cum au fost pentru mine toate cele grătăroase ale verii. Trecuse și focul de tabără și toate bunicile fuseseră livrate cu bine. Ședeam cu B. în curtea din spate împărțindu-ne patrupedele și apoi tot rotindu-le între noi. Eu fericită că se apropie frigul și s-o gătat cu șezătorile. Ea n-a fost luată-n calcul, cum să drăgălești uriașul? 

Întâi și-a urcat o labă pe piciorul meu. Da, asta a însemnat că un prim pisoi o zburat de acolo. Apoi încă una lângă prima. Da, o aterizat pe undeva și miorlăitorul numărul doi. În timp ce m-o bălit pe toată fața și-o îngrămădit și cealaltă jumătate de corp greu în poala mea. Așa am căpătat eu răspunsul la întrebarea cum se iubesc giganții. Se îmbrățișează cu toată ființa chiar dacă nu-ți mai simți picioarele și chiar de nici brațele nu-s în stare mai bună. 

________
Publicat de la
Etichete: , , ,

3 comentarii:

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)