PE CÂND ERAM O OPERĂ DE ARTĂ

Provocarea 7 texte în 7 zile îndeplinită pare-se ca Misiunea multe cărți ș-o rețetă - episodul 6. 

De ce astă carte

Pentru că Eric-Emmanuel Schmitt. 

Poate că nu-mi plac toate cărțile sale, cele din urmă sigur mai puțin decât cele dintâi, dar știu că nu există riscul ca o scriitură de-a sa, odată începută, să rămână în teancul abandonatelor cu lunile. Pur și simplu pe cât  de negrozavă e povestea, pe atât de repede se citește.

*** Pe când eram o operă de artă

Voi începe cu sfârșitul. Pe când eram o operă de artă, deși avea potențialul unui mare roman schmittian, nu este. Tema era incitantă: un tânăr renunță de la sinucidere în momentul în care un Salvator acceptă să-l opereze și să-l transforme fizic,  înlăturându-i astfel motivul principal de frustrate și tristețe. Dar eu m-am gândit imediat la cât de mulți oameni fac asta astăzi, investesc proprii bani sau ai beneficiarilor în modificarea aspectului fizic, se vând cu întreaga viața pentru cea mai luxoasă mașină or doar pentru un pachet în plus de țigări. De aceea finalul cel siropos al domnului Schmitt m-o înfuriat cu asupra de măsură. 

Tazio este un tânăr care încearcă să se sinucidă. Are doi frați gemeni extrem de frumoși și adulați, motiv pentru care în comparație permanentă cu aceștia devine ursuz, nemulțumit, complexat, depresiv. Când e ferm convins să se arunce în prăpastie, pe cât de hotărât poate fi un sinucigaș care n-o izbutit încă, este salvat de un artist, pe numele său Zeus-Peter Lama.  Acceptă să se încredințeze acestuia pentru un plan măreț, astfel se naște pe când eram o operă de artă și Tazio devine Adam bis, un obiect într-o expoziție.  

Fu interesant dialogul pe care Schmitt îl duce în numele Diavolului, dar parcă fu prea puțin. Când Tazio decide că își vrea viața înapoi, lucrurile se cam complică, la modul nebunesc și aberant al timpurilor de le trăim: dovedește că ești o ființă umană când de bună voie și nesilit de nimeni ai decis că nu ești. 

De patruzeci de ani, Zeus forțează publicul să reacționeze în fața muncii lui, îl mobilizează în permanență ca să dea naștere unei agitații ce seamănă cu aprobarea. Pentru că scandalul e un accelerator mediatic, el caută idei care să șocheze. Pentru că oamenii cred că lucrurile despre care se vorbește mult sunt și cele mai meritorii, el vrea să se vorbească despre el pentru ca nimeni să nu-i pună la îndoială valoarea. Fiindcă observatorul grăbit poate să confunde calitatea operei cu cantitatea comentariilor, lui îi place să stârnească orice fel de comentarii. Pentru că imbecilii cred că modern înseamnă a fi revoluționar, el pretinde mereu că se delimitează de trecut și inaugurează o nouă eră.

Mi-aș fi dorit ca romanul să se încheie cu câteva pagini de jurnal din care să aflu simțămintele lui Schmitt pentru personajele sale. Cred că s-o distrat grozav punându-i vorbe-n gură lui Zeus, că l-o iubit pe artistul cel orb și că l-o incitat să fie în timpul procesului și victimă și avocatul Diavolului. Mai cred că de nu se străduia atât de mult ca Pe când eram o operă de artă să fie o predică atât de completă și cu aia și despre ailalta, povestea ar fi fost mai reușită. 

Tinere prieten, fiecare dintre noi are trei vieți. O viață de obiect: suntem un trup. O viață a spiritului: suntem o conştiință. Și o viață de discurs: suntem ceva despre care vorbesc alţii. Prima viaţă, cea a trupului, nu ni se datorează cu nimic, nu noi alegem dacă să fim pitici sau cocoşaţi, nici să creştem, nici să îmbătrânim, nici măcar să ne naştem în loc să murim. Cea de-a doua viaţă, a conştiinţei, e la rândul ei dezamăgitoare: nu putem să conştientizăm decât ceea ce există, ceea ce suntem noi înşine, cum ar veni conştiinţa e doar un fel de pensulă care urmează ascultătoare contururile realităţii. Numai cea de-a treia viaţă ne permite să intervenim în propriul nostru destin, ne oferă un teatru, o scenă, un public; provocăm, dezminţim, creăm, manipulăm percepţiile celorlalţi; dacă suntem cât de cât dotaţi, ceea ce vor spune depinde de noi.

Despre steluțe

Am citit în mai puțin de o zi romanul, asta și pentru că niște muci (mulți) ș-o durere crâncenă m-or ținut în pat, dar și pentru că e un roman foarte ușor de citit. În aceeași zi am terminat 500 de pagini schmittiene, fix două titluri. 

Deși subiectul o fost pe alocuri ușor șocant, ș-am privit cu tristețe cât de mult vremurile de le trăim ne alienează, o fost total lipsit de emoție, cea atât de specifică lui Schmitt. 

Nici eu nu-s chiar cel mai potrivit destinatar al mesajului său. La 20 de ani m-am lămurit deplin și că de aveam părul creț și blond și de bustul îmi era de 90 viața mea nu s-ar fi schimbat esențial. Să fiu în centrul atenției nu m-o bântuit niciodată, drept care toate intențiile autorului au trecut pe lângă mine.

 În tinerețe, când mi-am dorit ca frumusețea să-și aibă sălaș în mine, am fost     nefericit. Acum, știu și accept că ea este peste tot în jurul meu.

Este o lecție frumoasă despre aspectele ce contează cu adevărat, despre iubirea care schimbă tot, despre superficial și mai ales despre  nu râvni la viața aproapelui tău pentru că habar n-ai ce se ascunde dincolo de aparențe și mai ales ai grijă ce-ți dorești ca să poți duce atunci când ți se împlinește. 

• Pe când eram o operă de artă - Eric-Emmanuel Schmitt, Humanitas Fiction, 2011, 221 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*         cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea             lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***       cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****     scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia                   aștept să le repornesc.

____________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2)  ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
16. Fugara - Alice Munro *****
17. Chipul - Alice Munro *****
18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
19. Ochii dragonului - Stephen King *****
20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
23. O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
24. Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
25. Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
26. Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
27. Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
28. Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
29. Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
30. Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
31. Visul călătorului - Stelian Zamora ****
32. Frankenstein - Mary Shelley ****
33. Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
34. Podul de lut - Markus Zusak *****
35. Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
36. O lună de duminici - John Updike****
37. Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****
38. Manuscrisul fanariot - Doina Ruști ***
39. Strigoi fără țară - Mircea Daneliuc *****
40. Tommy și prietenii săi - Jerome K. Jerome **
41. Convorbiri cu Mircea Daneliuc - Alexandru Petria *****
42. Iepurii nu mor - Savatie Baștovoi *****
43. Un om îndurerat - Victor Ion Popa ****
44. Carrie - Stephen King ****