Zambetania: AMINTIREA

8/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

Voiam a mă lăuda c-am izbutit să defilez cu primele opt episoade ale proiectului special. M-am răzgândit. Mult nu va mai dura pân la împotmolire și abandon iară.

De ce astă carte

Deși n-am mulți autori favoriți, prinsă-n titluri necunoscute recomandate de oameni în ale căror gusturi mă regăsesc, uit multă vreme să verific ce noi propuneri are librăria pentru colecțiile mele incomplete.

Când mi-am reamintit de Boris Vian, am descoperit titluri despre care habar n-aveam. Despre splendidul experiment din Nimeni nu scapă am povestit deja la Cartea lunii mai. După moartea scriitorului, familia a oferit unei organizații literare primul capitol al unui roman polițist rămas neterminat. Membrii acesteia au scos o trăsnaie literară absolut spectaculoasă.

Și pentru că în Prefață nu am găsit informații privind volumul Nuvele inedite, voi face acum trimitere spre textul pe care i l-am dedicat în 2019, ACESTA. Culegerea a fost publicat după moartea timpurie a scriitorului. Am selectat declarația de dragoste din final, pentru că este la fel de aplicabilă și astăzi, Amintirii.

Sunt pe deplin îndrăgostită de scriitura domnului acesta. Are o ușurință de a scrie năzbâtii, făr de a-și pierde din credibilitate, cum n-am habar să mai fi găsit pe undeva. O găină are creasta coafată, un melc este îmblânzit, pâinea are un ochi și ochiul are gene lungi și roșii, ciorile vorbesc, un lup are coșmaruri și activitatea sa preferată este urmăritul mașinilor, mașinile pasc și pornesc de-s speriate cu bau, toate astea-s firești, doar le vedem cu ochiul liber în toate zilele vieților noastre. Și caracteristica mea preferată la un text, tristețea, a fost bifată în multe dintre rânduri. O tristețe dureroasă, printre zâmbete, printre singurătăți și cel mai adesea pe lângă moarte.

**** Povești de adormit oamenii obișnuiți și alte năzbâtii

Cărțulia începe cu Boris Vian sau universul limbaj. Fix o pătrime din carte cuprinde Prefața. Deși am mai pomenit și la alte volume date biografice, viața lui Boris Vian este ea însăși un film spectaculos. Poate că textul meu pare lung, dar din puținii ani de i-o avut pe lumea asta, tare multe o trăit. Am adunat câteva dintre firele principale. Și dintre acestea, multe n-or încăput.

Din cauza unei sănătăți extrem de fragile, părinții i-au angajat o profesoară pentru a lua lecții private acasă. La cinci ani, știa să scrie și să citească. Iară la zece, cunoștea toți scriitorii clasici ai literaturii franceze. La liceu, a făcut studii clasice, a studiat greaca și latina. În paralel a învățat singur engleza. La 16 ani era foarte pasionat de muzică, mai ales de jazz și a învățat să cânte la trompetă.

A absolvit secția de metalurgie cu diploma de inginer. Făr de a uita de obsesiile și înclinațiile sale artistice, a profesat ca inginer. S-a căsătorit cu Michelle Leglise și împreună au avut doi copii, Patrick și Carole.

În 1944 va publica primele texte sub pseudonimul Bison Ravi (anagrama propriului nume) sau sub pseudonimul Hugo Hochebuisson. Va scrie Spuma zilelor, cu care va candida în manuscris la unul dintre cele mai prestigioase premii literare ale epocii. E iunie, 1946 și va pierde în defavoarea unor jocuri de culise concursul. AICI, pe Zambetania, am scris năucită în 2018 despre roman.

Pictează în acea perioadă dezamăgitoare și-n câteva zile termină câteva tablouri în ulei. În august, scrie-n 15 zile Am să scuip pe mormintele voastre și-n septembrie începe romanul Toamna la Pekin. Îl termină într-o lună. Îl am mutat în teancul cărților ce-și așteaptă lectura. La-nceput de '47 parchetul intentează proces autorului Am să scuip... Procesul creează multă publicitate volumului, care începe să se vândă foarte bine. Într-o măsură mai mare, însă, stârnește un val de proteste împotriva scriitorului. În 1950 chiar un decret ministerial va interzice vânzarea în librării a cărții.

Până-n 1952 se desparte de Michelle. Iară anul următor publică Smulgătorul de inimi, ultimul său roman. AICI, în arhivă, am scris nedumerită în 2015 despre el. Motiv de recitire nepriceperea de atunci.

În 1948 apare Morții arată la fel, apoi Și toți nesuferiții vor fi uciși. Iară-n '49 un volum de poeme și o carte de nuvele, singura publicată de autor în timpul vieții sale. În limba română a fost tipărită ca Blues pentru o pisică neagră. În limba franceză nuvela care a dat numele volumului se numea Furnicile. Am povestit încântată AICI despre Blues...

La începutul anilor 50 scrie mult teatru. Unele dintre piese vor fi montate atunci cu mare succes, altele vor fi jucate mult mai târziu, după moartea sa. În 1954 se căsătorește cu Ursula Kubler. În '59 moare în timpul vizionării primelor secvențe din ecranizarea textului Voi scuipa..., în urma unei crize cardiace.

Mă-ntorc, într-un final, la Amintirea. Doar patru povestiri cuprinde: Pompierii, Pensionarul, Amintirea și Poveste de adormit oamenii obișnuiți.

În Pompierii, fiul Patrick apare ca personaj. Nuvela a fost publicată în 1949. Boris Vian a fost atât de încântat de temă, încât și-a notat: De scris un roman în tonul Pompierilor despre întâmplările marcante ale mele și ale fiului meu. Manuscris pentru poveste fu invitația la o conferință literară. Textul are doar 7 pagini, pesemne o încăput pe fluturaș. Pompierii este partea mea favorită din Amintire. Cu mult umor, foarte mult, se ajunge la un absurd total, crud, atât de propriu lui Boris Vian.

Pensionarul este iară o povestire scurtă, crudă. Doar șase pagini, nici ele pline. A fost publicată în 1950 și nici manuscrisul său nu este unul obișnuit. De astă dată vorbim de marginile unei agende, filele 8 - 16 ianuarie 1948. Extrem de violent desenează Vian traseul absurd de la simplu amuzament la crimă oribilă.

Amintirea are 14 pagini. Și parcă m-aș suci și ar merita ea coronița. Este vorba despre o sinucidere. Asistăm la ea, suntem părtașii întregului proces. Nimic fantastic, nimic amuzant. Făr de umor nebun, făr de inventat șocuri, ce mai rămâne din stilul Boris Vian? O emoție extrem de puternică, de copleșitoare, de sfâșietoare. Mă bucur că volumul a preluat titlul acestei stingeri.

Poveste de adormit oamenii obișnuiți este scrisă pentru Michelle. În '43 aceasta a suferit o intervenție chirurgicală și pentru a o amuza Vian a născocit o poveste, ce a completat-o în forma inițială cu desene. Textul final publicat în volum a primit și desenele bunului prieten al lui Vian, Bombo (Alfredo Jabes). Se consideră a fi primul text literar scris de Boris Vian. Se pare că a rescris-o în două moduri diferite, fiecare cu propriul final.

M-am pierdut rău pe drumul acestei povestiri. Și nu pentru că am adormit. De n-ar fi fost ea, n-aș fi penalizat cu o steluță întreaga adunare a amintirilor. Or poate că noiembrie nu fu propice poveștilor absurde. Viața însăși ne-a luat-o razna suficient.

A fost odată un prinț frumos ca lumina zilei. Trăia între câinele și calul său, la marginea unei păduri, într-un castel cu pereți cenușii și acoperiș mov (acoperișul era acoperit de mușchi, așa că părea verde). Era singur, și această singurătate îi otrăvea tinerețile. Într-o noapte, pe când hoinărea prin parc, în timp ce luna, blânda și surâzătoarea sa prietenă (dar parcă era singur) mângâia cu o privire tandră (septembrie e o lună moale precum carnea de pui) creștetele copacilor înalți cărora adierea călduță și înmiresmată a vântului le foșnea frunzele (la naiba! ce frumos le zice!), începu să se gândească la faptul că viața lui era amară, fiindcă nu avea niciun pic de zahăr în ea. Atunci, în sufletul lui a luat o mare hotărâre: hotărârea de a pleca (adică de a muri puțin). A pleca în căutarea acestui zahăr atât de prețios și de rar (ura! trăiască piața neagră!). A doua zi în zori puse șaua pe calul său negru (nu mi-e frică nici de frig), și suindu-se pe el, plecă din acest loc pe care îl iubise atât de mult (totul trece, numai plexiglasul rezistă) și pe care acum îl detesta din cauza lipsei de zahăr.

Despre steluțe

Am început Amintirea în luna iulie, în mașină. Un accident, or mai multe, naiba mai știe a le ține socoata, ne-o ținut la Orșova două ceasuri pe loc. Timp în care am citit doar 35 de pagini. Apoi n-am mai terminat niciun rând până-n septembrie. Când tot 35 de pagini am adunat chinuit. În noiembrie, m-am întrecut pe mine și am terminat ultimele 40 de pagini.

E tot Boris Vian și-n Amintirea. Captivant, special, diliu. Îmi doresc mai multă consistență pentru cinci steluțe și asta nu imput autorului mort, ci editurii. Se iau câteva pagini scrise de Boris Vian, în ăst caz și câteva desene, se amestecă printre ele multe date biografice, pe care admiratorii le cunosc prea bine și gata de vânzare încă o broșurică. Pe de altă parte, cât de văduviți am fi fost, de nu s-ar fi republicat și aceste texte scurte. Ș-apoi scurte și foarte scurte, ele or fost desăvârșite de tatăl lor, or primit acceptul călătoriei în jurul lumii. Nu-s scrieri publicate postum, cu ce schelete s-or mai găsit pe colo și dincolo. Presupun că printre manuscrise n-or mai rămas pitite multe comori.

Ce păcat că scriitorul acesta, absolut original, atât de diferit, a murit tânăr! Câte idei năstrușnice or fi rămas în lumea imaginației neculese și neîmbogățite!

- Cris, niciun Boris Vian n-ajunge la mine făr de-a mă purta întâi cu recunoștință spre tine!

Amintirea de Boris Vian, traducere și prefață de Diana Crupenschi, desene de Bimbo și Boris Vian, editura Univers, 2014, 111 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Cărțile despre care am scris, aproape 400, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 100) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

duminică, 8 decembrie 2024

AMINTIREA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu