- Provocarea 7 rețete în 7 zile a ajuns la episodul 5.
Sunt bloguri pe care le urmăresc de foarte mulți ani și pentru că, de la un moment dat, nu s-o mai scris pe ele am presupus că-s abandonate și le-am părăsit. Ș-apoi, într-o zi oarecare, mă întreb ce-o mai face Icsulescu ori Ygreculescu și descopăr că abandonul fu momentan, ceea ce mă fericește cu asupra de măsură. Un astfel de blog e cel al lui Andie. Atât de fericită am fost când a revenit încât am sărit direct la cumpărături pentru a pregăti ultima ei rețetă (ASTA). N-am fost atentă la prima citire, drept care n-am cumpărat cantități suficiente pentru ceea ce mi-am propus: să testez toate cele 4 feluri de pâinici (cu brocoli, morcov, sfeclă, conopidă).
Rețeta originală este:
- o cană legume mărunțite
- o cană făină de migdale sau migdale măcinate
- 4 ouă
- sare, piper
Eu am priceput eronat că o cană de făină corespunde la 4 căni de legume, deci m-am trezit cu foarte puține migdale față de necesar. Cum n-am vrut să renunț la curcubeul pâinicilor, am diminuat cantitățile inițiale proporțional stocurilor mele. Grozavă idee!
INGREDIENTE
FACEREA
INGREDIENTE
- 75 grame brocoli (jumătate de cană)
- 75 grame morcov
- 75 grame sfeclă
- 225 grame migdale sâmburi (o cană jumătate, adică jumătate de cană de trei ori)
- 6 ouă (2 ouă de trei ori)
- sare, piper
FACEREA
- Am mărunțit morcovul la robot.
- Am măcinat migdalele.
- Am amestecat morcovul cu 75 grame migdale măcinate, 2 ouă, sare piper.
- Am întins compoziția în tava de copt acoperită cu hârtie, în strat cu o grosime de 1,5 centimetri. Tava este 17x17 centimetri.
- Am copt aluatul 25 de minute la 180 de grade.
- Am lăsat foaia coaptă la răcit.
- Am tăiat-o bucăți.
- Identic am pregătit pâinicile cu brocoli și pe cele cu sfeclă.
ALTE MENȚIUNI
- Andie le zice pâinici și așa le scriu și eu că n-am inspirație pentru un nume mai potrivit.
- Mă așteptam să-mi iasă mai frumos colorate, de aceea le voi reface cu legumele blendurite.
- Le puteam coace într-o tavă mai mare pe toate. Am ales să le coc separat.
- Nu am găsit făină de migdale, pe cele sâmburi le-am măcinat la mașina de nucă, granulația nu este fină, cred că mi-ar fi plăcut mai mult cu o altă textură.
- Andie le recomandă a fi mâncate ca orice altă pâine cu unt, brânză, carne. Noi doar făr de altceva, simple, le-am mâncat.
- Sunt interesante, nu-s crocante, nu-s pufoase.
- Sunt perfecte pentru gustări între mese. Da, e musai să revin la Dieta minune.
- Topul meu: brocoli, sfeclă, morcov. Am și nimerit morcovi făr de gust și culoare.
- Le-aș folosi ca blaturi la un tort aperitiv cu cremă de brânză și somon.
- E o rețetă din categoria mai repede se pregătește și se mănâncă decât se scrie.
- N-aș putea înlocui integral pâinea cu ele, drept care revin cu o rețetă de pâinici normale.
In poze seamana cu o specialitate germana numita Pumpernickel :) O tot cumparam la un moment dat, din cauza dietei, apoi am renuntat la ea pentru ca efectiv nu o mai puteam vedea :D
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca a ta este mai frumos colorata :D
N-aș putea nici eu mânca prea des așa ceva. Ca primă întâlnire a fost surprinzătoare.
Ștergere