1/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.
Nu mai văz nicio problemă în a publica amu Topul. Nu-i ca și când s-o demodat în timpul întârzierilor vreuna dintre scriituri. Start, făr de nicio altă introducere că-i treabă multă!
Statistica celor 33 de volume terminate-n 2022:
- 11 bucăți la 5 steluțe. Așa că 10 poziții din 10 ale clasamentului s-or ocupat automat cu tomuri de-or primit coronița asta.
- 12 titluri au primit 4;
- 10 cărți de 3 steluțe o adunat anul de-l zic;
- 0 cărți la 2 steluțe;
- 1 steluță nu există în sistemul meu de notare.
Cărțile lui 2022 în ordinea intrării pe teren fură:
- Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
- Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
- Dansul furiei - Harriet Lerner ****
- Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
- Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
- Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu ***
- Plânsul lui Nietzsche - Irvin Yalom *****
- Dacă citești asta înseamnă că am murit - Andrew Nicoll ****
- Suflete goale - Guillermo del Torro și Chuck Hogan***
- Povestirile lui Alice Munro - Dragoș Zetu *****
- Povestea ta a început demult - Mark Wolynn *****
- Cazul Jane Eyre - Jasper Fforde *****
- Camelia Cavadia - Vina *****
- Umanii - Matt Haig *****
- Persoana întâi singular - Haruki Murakami ****
- Strania bibliotecă - Haruki Murakami ***
- Ediție specială - roman colectiv ****
- Dumnezeu și viața de apoi... - Jeffrey Long și Paul Perry ***
- Adio, lucruri! - Fumio Sasaki ****
- Meditații pentru oamenii ocupați - Osho ***
- Rana de abandon - Jean-Charles Bouchoux ***
- Cafeneaua de la capătul lumii, John Strelecky ***
- Copiii de pe Volga - Guzel Iahina ****
- Pacienta tăcută - Alex Michaelides *****
- Pacientul - Jasper DeWitt ****
- Dintr-un Buick 8 - Stephen King ***
- Fecioarele - Alex Michaelides ****
- Femeia la 1000°C - Hallgrimur Helgason *****
- ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat - Alina Nelega *****
- Mai târziu - Stephen King ***
- vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți-Mathias Énard ****
- You, asshole, YOU caused it! - Connie Larkin *****
- Darul: 12 lecții care îți vor salva viața - Edith Eva Eger *****
Cum am îngrămădit unșpe cărți de 5 steluțe pe zece locuri disponibile? Am sacrificat repede Povestea ta a început demult, lucrarea unui specialist, Mark Wolynn, despre vindecarea traumelor moștenite și gata topul.
Topul meu extrem de subiectiv, chiar de-or trecut peste unele dintre lecturi aproape doi ani, arată astfel:
La tot pasul ceva îmi amintea de propria viață comunistă, parcă reciteam despre o lume pe care, n-am habar cum, doar copil fiind o știam prea bine.
Am terminat de citit ca și cum nimic... cu 3 steluțe. Da, e faină, dar prea fu chinu' naibi să-i dau de capăt! Putea s-o mai lipsească de multe dintre pagini. După ce am recitit, după trei luni, cele 50 de pagini urcasem la 4. Poate că te fugăresc cuvintele febrile și nu-ți dau răgaz de leneveală pe poveste, dar ce scriitură! Acum, când închei experiența cu volumul, mi se pare atât de nedrept să-l penalizez. Dacă nici asta nu-i o carte de 5 steluțe, d-apăi, care-i?!
Tezele astea de doctorat aflate pe tarabe accesibile și cititorilor nepretențioși, nu doar avizaților, au neajunsul că folosesc pentru aceștia dintâi un limbaj greoi. Nu-s doar cuvintele, întreaga structură depășește capacități medii de pricepere. Pornind de la așteptările acestea, că oricum nu-i o carte de nasu' meu, am fost pozitiv surprinsă de lucrarea lui Dragoș Zetu. N-oi fi priceput tot ce-i scris acolo, dar i-am urmat cu interes paginile. Ș-am sfârșit-o cu dorința de-a o reciti în paralel cu povestirile pe care le analizează atât de pe îndelete.
Mă gândisem inițial la 4 steluțe, dar când să justific care-i penalizarea n-am găsit-o.
Romanul m-o prins complet. Câteva ore, pân nu l-am gătat, nu l-am lăsat din mână.
De nu avea finalul complet imprevizibil, nu știu câte steluțe ar fi adunat. Posibil tot 5. Nu-mi amintesc de un alt volum al cărui sfârșit să mă fi năucit în așa de mare măsură. Pur și simplu am rămas cu ochii în carte întrebându-mă: ce-o fost asta, de unde o venit, ce m-o lovit.
Și nici măcar nu mi-s mare fană a genului ăsta de-i zice thriller.
N-am empatizat cu Tomas H. decât pe ultimele pagini. Presupun că-i simplu de justificat răceala față de un personaj atât de dramatic, care-n alte contexte m-ar fi rupt: lipsa de înțelegere pe care o am și-n viața reală față de alcoolism și alcoolici. Citind făr de emoție despre scriitorul cel genial și nefericit m-am tot gândit că mă voi opri la 3 steluțe. Cu aste așteptări am parcurs filele spre finiș dară. Capăt la care m-am trezit bocită toată, copleșită de neputința unui om de-a se ridica ș-a umbla prin viață și viu, nu doar zombi. Emoția aceea puternică m-o azvârlit direct la nivelul 5 steluțe.
Titlul volumului este o expresie împrumutată de la Werner Erhard, un om pentru care Connie are mare dragoste și respect. Prin carte împărtășește experiențele personale, modul în care gândirea greșită i-a afectat viața, dar și impactul corectării ei în procesul vieții însăși. De-ar fi să încep cu o concluzie, aș spune că-n esență lucrarea lui Connie este despre cum să trăiești acționând dintr-o altă paradigmă decât cea de victimă, din aceea de responsabilitate individuală.
Citesc cu mare plăcere astfel de lucrări despre conștientizare și schimbare. Le pricep. Sunt încredințată că sunt despre mersul plin al vieții, n-am pic de îndoială despre puterea lor miraculoasă. Hipnoza la mine durează însă doar cât lectura. În momentul în care s-o gătat cartea, dorința mea de acțiune iară-i nulă. Deși pe toate rândurile simt, știu că pot răsturna munții, când ele ajung la capăt, eu îmi recapăt trândăvia, mâinile pe chept și așteptu' lu' para mălăiață. Nici nu-l mai mărturisesc pe omul lângă care trăiesc și care l-o luat pe DA în brațe. Parcă-i cel mai silitor elev al lui Connie: viața nu așteaptă momentul potrivit, alege în toate clipele să-ți slujești bucuriile, visul, nu te tot pregăti să le trăiești cândva.
Poate că titlul pare pompos. Dar niciun om din lumea asta nu poate fi salvat de o carte sau de orice/oricine altcineva dacă nu își dorește. Nu se garantează eliberarea în doi pași și trei mișcări de toate necazurile și durerile printr-o listă cu „ce să faci” și „ce să nu faci”, cum se cam petrec lucrurile cu alte cărți de pe același raft al dezvoltării personale. E un dosar-ghid doldora în exemple și soluții practice din viața autoarei și pacienților săi. Firul concluzie fiind în cazul tuturor: nu ne concentrăm pe durere, frică și traumă, ci pe consecințe, pe ce învățăm din ce fu pentru a ține piept lui ce este or ce va fi.
Nu doar că este o carte minunată, cu o scriitură curată, luminoasă, inspirațională, ci poate fi și un dar prețios pentru un om drag. Cred cu tărie că primim dintr-o carte ce avem nevoie și că sincronizarea acestora e magie pură.
Pentru ușurința cu care l-am acceptat pe Extraterestru vin multe dintre steluțe. Nu am nicio apăsare privind ființele de dincolo. De există, bine. De nu, iară bine. Personajul lui Matt Haig mi-o amintit de Kevin Spacey în K-PAX și exact ca-n film am acceptat existența omulețului verde ca pe cel mai firesc dintre lucruri. Și-s clar meritele scriiturii că n-o luat-o pe arătură SF ci o rămas potolită în limitele lui: în fiecare dintre noi sălășluiește un mic or un mai mare alien uneori. Matt Haig nu s-o străduit să mă convingă făr de tăgadă (partea științifică și cea fantastică sunt minore în economia poveștii) că vonnodarienii există. Fu alegerea mea să cred în existența unei specii suprainteligente și foarte puțin simțitoare.
Poate că nu-i cea mai răvășitoare dintre lecturi, un cuvânt nu doare și bântuie mult după ultima pagină. Am mers însă pe 5 steluțe pline pentru una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste scrise Omului. Am rămas din Umanii cu o credință și mai fermă că e simplu de tot: întâi te ridică și apoi umblă fericit, Omule!
Poate că nu-i cea mai răvășitoare dintre lecturi, un cuvânt nu doare și bântuie mult după ultima pagină. Am mers însă pe 5 steluțe pline pentru una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste scrise Omului. Am rămas din Umanii cu o credință și mai fermă că e simplu de tot: întâi te ridică și apoi umblă fericit, Omule!
Mărturiseam la Spinoza că mi-ar fi plăcut ca profa de filosofie (nu-mi amintesc nici măcar de chiar era femeie) să ne fi început lecția despre Baruch folosind informații din biografia sa și nu doar câteva citate din concepțiile sale filosofice. Citindu-l pe Yalom, și-n cărțile de psihoterapie folosește adesea filosofia, mi s-o ivit dorința unor cursuri, pe care cu douășcinci de ani în urmă le-am ignorat complet.
Îi înțeleg și pe cititorii care nu-s atât de fascinați de romanele acestea cu eroi reali (Spinoza, Nietzsche, Schopenhauer). Autorul lor a scris cu pasiune, din dragoste pentru cele trei personalități. Nu a fost filosof, ci doar un medic care a audiat câteva cursuri pe aste teme. Presupun că a și greșit în interpretările sale de nespecialist. Pentru mine ficțiunile sale îs binecuvântări pentru că se aștern peste un pustiu. O luat niște vorbe de păreau într-o limbă străină și le-o transformat suficient cât să le și pricep. N-aș zice că-i puțin lucru a reuși popularizarea unor somități, care altfel se adresează unui public extrem de restrâns. Și nici nu cred că astea i-or fost intențiile. Pur și simplu o gândit câteva scrisori de dragoste, în primul rând pentru bucuria sa.
Cum o fi nu doar să aduni traumă după traumă, ci să și defilezi cu ele la vedere? Cum o fi nu doar să nu te temi de doamna cu coasa, ci s-o și inviți în viața ta? Peste trei săptămână să ne găsim la o mie de grade, e taman bine, zic!
Un prieten din altă viață, căruia m-aș spovedi cât de mult mă bântuie Herra, mi-ar cere să analizez de ce mă identific atât de mult cu ea, când viețile noastre îs atât de opuse. I-aș mărturisi că mi-aș dori ca o bucățică din forța Herrei de a înfuleca viața să se lipească și de mine. Căci este puterea ei cea mai mare forța asta de a se opune normelor și standardelor prin asumare directă, de a nu se încolona în rând, nu doar
prin mormăituri pe la colțuri, ci foarte vocal.
Există povești care rămân mereu cu mine, indiferent de trecerea timpului. Pe ăst pomelnic al viilor e din vară și Herra. Ce bucurie! Abia aștept să văz pe ce loc se va sui în topul celor 10 cărți ale anului.
Misiune încheiată! Câtă bucurie mi-o născut parcurgerea celor 10 texte și orânduirea lor, nici nu pot descrie. În orice alt moment din trecut, prezent or viitor sigur altele ar fi fost deciziile. Doar primele două locuri par acum definitive. Deși dorul de Yalom poate suci oricând coronița. În curând se adună doi ani de când am cunoscut-o pe Herra și încă mi-i în gânduri. Și chiar de 2023 nu mi-o adus un personaj atât de iubibil și memorabil, mi-o înmulțit lecturile cum nici n-am visat.
Cât despre cel mai drag proiect al meu, singurul încă în viață, 31 de povești pentru 31 de zile, îl încep ca de fiecare dată cu speranța că poate-i în sfârșit anul în care reușesc să scriu toate textele, nu sferturi, nu jumătăți.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
_________________________________________
🎀🎍🎄Primele trei înfăptuiri ale provocării festive sunt arhivate astfel:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu