vineri, 29 decembrie 2023

NU-I UȘOR SĂ FUGI DE FERICIRE


16/31➤Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

De ce astă carte
Acum doi ani și jumătate, mi-a venit, din senin, ideea unui roman. Citeam foarte multe romane de dragoste traduse din alte limbi și mă întrebam de ce nu avem și noi în limba română o nișă la fel de bine dezvoltată pe partea de literatură pentru femei. Și m-am gândit cum ar fi să scriu o carte așa cum mi-aș dori eu să citesc, dar cu personaje ancorate în realitatea din România?

O citesc pe Laura Frunză de foarte mulți ani, din 2009 or 2010 am rămas pe blogul ei. Când o anunțat în septembrie că va publica primul ei roman, m-am bucurat pentru visul ei împlinit. Da, va fi o carte de aia siropoasă, o poveste de dragoste cu final fericit, bleah! - mi-am spus când am adăugat titlul pe Lista de dorințe. Când în noiembrie s-or adunat 600 de lei la bugetul pentru cărți, mi-am propus să cumpăr câteva volume pe care altfel le-aș tot muta la coada Listei. Era vorba despre scrierile unor oameni pe care-i citesc gratuit de foarte mulți ani. 

A doua zi de Crăciun, pe la unu noaptea, ce carte-mi alegeam eu din teancul în așteptare?! A treia zi, pe la amiază, ce carte terminasem? 500 de pagini de roman dulcegăros! Mda. 


***** O poveste ca-n viață din 100% ficțiune

Nu știu cum îi fu Laurei să scrie simplu o carte atât de complicată. Complexă prin firele ce le are de descâlcit, prin poveștile făr de număr de le are de gestionat, prin teme grele nu doar de atins, dar și de integrat firesc. 

Știu cât de greu îmi fu mie să citesc ușor. În noaptea-n care orbecăiam după carte, firește că era prima de jos într-un teanc de 20,  de lângă un bărbat care dormea epuizat, anticipam dezgroparea unor amintiri. Știam că mă va purta în verile-n care cât era ziua de lungă citeam povești de dragoste din cărți colorate semnate Danielle Steel or Sandra Brown.

Ce n-am anticipat și nu-mi prea poci explica nici acum, o trecut o zi de când am terminat cartea, fu durerea fizică. De la prima pân la ultima pagină mi s-o-ncordat stomacul și nici că s-o mai relaxat. Știam finalul, cineva care o scris despre carte o avut grijă să înceapă cu asta, aș băga la pușcărie, de-ar depinde de mine, cititorii care fac asta. Peste durerea de stomac am și bocit. Sunt sigură că de cartea asta mi-ar fi picat pe prispă în vacanțele de care pomeneam, în urmă cu 20 - 25 de ani, n-ar fi avut asupra mea efectele acestea. Între timp, ce să vezi, viața o cam adunat  file de Ileană și Bogdan ce s-or cam suprapus paginilor cu negru pe alb. 

Undeva Laura mărturisește că a primit reacții cum că personajul masculin nu este credibil, că este prea bun. Ș-atunci mi-o venit în minte Alioșa. Prietenul meu rămas văduv cu doi copii când el avea puțin peste 30 de ani și bebe mic nici nu împlinise juma de an. Și pentru că întotdeauna viața bate filmul, cartea-n cazul ăsta, Ale este astăzi exact în punctul în care Laura și-o urcat Bogdanul. Ce mi-ar plăcea să mă laud cu toate cuvintele vieții sale, dar ar însemna să încep lista pușcăriașilor chiar cu mine. 

Să zic și de carte că acuș închei. Ileana și Bogdan fură colegi. La reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului se reîntâlnesc. Ea este o fotografă celebră-n lume (chiar așa!), el este polițist, văduv, părinte a două fete. Nu mă poci abține să nu pomenesc de-o întâmplare la care mă gândesc adesea când aud oamenii ascunzându-se în spatele lui: e prea târziu, sunt prea bătrân. Între timp am mai adunat una, aproape identică, dar chiar nu-i un text dedicat poveștilor mele. Mama lui T. a trăit foarte rău împreună cu tata lui T. Foarte sever și făr de manifestat emoții, nu-mi amintesc de era și alcoolul în fișa sa, abuz cam de toate felurile. Tata lui T. moare. La 70 de ani mama sa îi vizitează sora la capitală. Ei locuind în Moldova. Pe tren se întâlnește cu un coleg de școală generală (!). Ș-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Ce-mi amintesc limpede, după foarte mulți ani de când am auzit povestea, vreo nouă, îs vorbele mamei: Nu credeam că există altfel de relații, nici nu-mi imaginam că a fi respectat și iubit există în afara cărților și filmelor. 

Mă-ntorc pe scurt la Ileana și Bogdan. Cred că tare i-o iubit Laura Frunză de i-o desenat atât de frumos. Ileana suferă de-o teribilă teamă de abandon (deh, copilăria) și Bogdan nu-i mai prejos cu traumele sale emoționale (pe lângă copilărie, o mai adunat o căruță și din căsătoria cu mama fiicelor sale). Mie-mi fu tare ușor să empatizez cu ambii. Ceea ce m-o surprins foarte plăcut fură explicațiile psihoterapeutice pe care autoarea le-a integrat firesc în desfășurarea poveștilor. Făr de tonuri academice și făr de teorie sofisticată, le-am priceput și eu în sfârșit. Din teama de abandon te îndepărtezi de toți oamenii care se apropie, pentru a ascunde complexe și vulnerabilități construiești zeci de ziduri de apărare în spatele cărora te pitești, când tu ești nefericit nu te aștepta ca pruncii să-ți zornăie printre fluturași roz și inimioare. 

Nu știu de scenele de sex țin de latura comercială a romanului despre care vorbește Laura, dar le-aș vota ca pe punctele de performanță ale scriiturii. În lumea noastră sunt, din păcate, manifestări ale curajului. Nici nu vreau să-mi imaginez ce reacții or expediat unii dintre cititori, în condițiile în care la secvențe mult mai soft, autorii or fost blestemați cu iadul. Între Bogdan și Ileana există o puternică atracție. Or fi ei extrem de diferiți, el familist, ea libertină, dar ceea ce-i unește pentru început este atât de puternic că te pălește-n moalele inimii direct din carte. O făcut Laura o magie căci altfel nu se explică izbânda asta. Și nici nu i-o prea tăvălit prin așternuturi, fură alții care-or primit rolul ăsta. Meciul Ileana - Bogdan e clar în centrul romanului. Există multe fire care determină mișcările independente ale celor doi și-s toate principale, chiar de par în plan secund. 

Relația tată-fiică, mamă-fiică, legătura dintre doi oameni căsătoriți făr de fundamentul comunicării, drama generațiilor anterioare nevindecată și transmisă moștenire, spital în România 2000, școală în același timp și loc, Laura Frunză le zugrăvește făr de zorzoane și filtre. E tare ușor să te lipești de toate pentru că sunt și ale tale. De asta și dor.  

M-aș întreba, de dragul exercițiului, cum aș fi receptat cartea aceasta de n-o citeam la final de an, când mi-s toate corăbiile înecate iară. 

...În timp ce îl ridica la gură să îi golească și acestuia conținutul, îl văzu pe Bogdan. Era în picioare, lângă geam, cu brațele încrucișate, dând absent din cap la ceea ce-i spunea o altă colegă, dar cu privirea fugindu-i mereu afară, de parcă ar fi vrut să evadeze. Ileana îl înțelegea perfect. Venise de doar câteva minute și deja ar fi vrut și ea să fugă.

În timp ce colegele se agitau în jurul ei, adresându-i și alte întrebări și comentând jenate cu privire la relația lor din timpul liceului, Ileana îl țintui cu privirea pe Bogdan, de parcă l-ar fi ademenit să-și întoarcă capul spre ea. În secunda în care acesta o făcu și reuși să-și controleze șocul din privire îi zâmbi scurt în semn de salut. Ileana simți ceva explodând în interiorul ei. O flacără care i se aprinse în stomac și care îi făcu inima să-i bată mai repede și vintrele să-i pulseze. Le întoarse spatele colegelor ei cu un simplu „mă scuzați“ și se îndreptă spre el...

Despre steluțe
Încă de când citeam cartea m-am tot întrebat câte steluțe vor fi. Mi-am început textul hotărâtă pe 4, pentru că nu îndeplinește criteriul suprem lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

De-aș fi putut acorda patru steluțe jumătate, aceasta ar fi fost cartea potrivită. Transmite foarte multă emoție, te prinde într-un film din care nu mai ieși ușor și în niciun caz înainte de ultima pagină. În timp ce o citeam în vitează, pentru a afla mai repede capătul, mi-am dorit să fi fost mai concentrată, să n-atingă chiar juma de mie la numărul paginilor. Dar ar mai fi fost  completă și rotundă?! Din aste motive nici nu văz un rost pentru o continuare,  un volum cu numărul doi. Pe care-l voi citi musai de va apare, ha! 

Sunt împăcată cu numărul 5 la steluțe. O carte de debut, o lectură plăcută, captivantă, făr de împopoțonări stilistice, dar cu multe lecții, de le vrei a pricepe, dintre care cea mai importantă: asumă-ți dracu' responsabilitatea pentru nefericirea ta!  Pentru mine toate astea înseamnă performanță, deci 5 steluțe. Felicitări, Laura! 

Ș-un dar fain pentru un om care știi sigur că-i fan de carte de aia siropoasă, o poveste de dragoste cu final fericit, bleah!

  • Nu-i ușor să fugi de fericire - Laura Frunză, editura Trei, 2023, 478 pagini. 

 __________________________

➤ În 2023 am mai povestit despre:



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.



🎀🎍🎄 31 de povești pentru 31 de zile în arhivă:
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)