Azi pare că am luat-o pe arătură mai mult ca-n alte dăți. Iertare anticipat!
De ce astă carte
De ce Mircea Cărtărescu, dintâi.
Nu se studiază la liceu? Că nu ne mai trebuie Eminescu, Coșbuc și alți autori care stârnesc emoție prin cuvinte simple și pe înțelesul tuturor... Acesta e un comentariu primit la Solenoid - AICI ziceam despre el. Încă mi-i uimire că este al doilea cel mai citit text de l-am scris vreodată.
De avem șansa a fi contemporani cu mari scriitori, n-ar fi păcat să nu-i cunoaștem? Domnul Cărtărescu nu scrie pe gustul meu, dar caut să citesc cât mai mult din opera sa, tocmai pentru a mă lămuri deplin. Acesta fu răspunsul meu la comentariu. Chiar am credința unui privilegiu când mari scriitori români publică acum, în zilele mele, deși unii nu vor ajunge niciodată în manualele școlare, iară alții de-s acolo, nu-s digerabili. Nu le zic io că-s mari. Critica, traducerile internaționale și ce alte criterii or mai conta pentru a te aburca pe piedestalul sfinților mânuitori de condei.
Olecuță mă-ntorc la comentariul nesemnat. Îmi dau seama cu tristețe că, deși l-am iubit pe Eminescu în liceu, cu excepția celor câteva cărți despre viața sa, de le-am nimerit la Anticariat prin facultate, n-am mai citit nici măcar un cuvânt scris de el în ăștia 25 de ani de pe urmă. Ș-aș putea inventaria o listă posibil lungă de autori pe care programa școlară mi i-a ucis.
Mă duc acuș și spre De ce Știutorii.
B. are de la firma în care lucră buget pentru cărți. Mă rog, pentru cultură, eu mi l-am însușit integral pentru cărți. Deși datul ăsta e de anul trecut, încă mă ia prin surprindere când: Au intrat banii, dă-mi titlurile! Firește că nu le am. Și atunci pe repede înainte scot din lista de dorințe cu sute de titluri, câteva la-ntâmplare. În ianuarie, când o picat ordinul, nici lista n-am avut-o la-ndemână. Așa că am întrebat căsuța de căutare a librăriei online ce-mi recomandă, dar musai să fie ieftin. Pân ne-om întregi colecția Stephen King, rămân puțini bani pentru alte titluri. Mi-o dat doi Cărtărescu, fiecare costa 10 lei.
Bogdaproste, Librărio!
**** Niște Știutori
E tare frumoasă cartea asta! Despre cum arată zic. Are supracopertă din hârtie groasă. Iară coperțile îs cartonate, nu într-o singură culoare, făr de imagini, cum tot găsesc la cărțile suplimentate cu hârtie netedă, lucioasă. Coperta are aceeași ilustrație ca și supracoperta, Distrugerea Sodomei și Gomorei (detaliu). Are șnur roșu pentru semn de carte. N-am idee cât o costat tipărirea excepțională, dar aș cere contul ăluia păgubit pentru achitat diferența de la 10 lei.
Volumul Știutorii, pe care-l dăruiesc acum cititorilor cu vechiul și prețiosul sprijin al Editurii Humanitas, ar vrea să spargă gheața pentru cei ce nu îndrăznesc încă să se apuce de o carte atât de vastă cum este trilogia Orbitor, deși poate o au de mult în biblioteca de acasă. Nu e ușoară decizia de a începe o carte de aproape o mie cinci sute de pagini foarte intense, care-ar putea ocupa câteva luni din puținul timp liber al omului de azi. Am ales, de aceea, din fiecare volum al trilogiei, câte-o povestire semi-independentă, ca eșantion reprezentativ pentru întreaga scriere, ca „appetizer“ și ca „teaser“, într-un fel, pentru Orbitor. Din cele peste 40 de povești intersectate în construcția tridimensională a acestei cărți am selectat trei nuclee narative pe care le-am socotit deopotrivă foarte importante și foarte poetice, capabile, poate, să stârnească interesul chiar și izolate din enormul lor context: episodul trecerii Dunării de către clanul Badislavilor, spectacolul de circ la care asistă copilul Mircea într-o vară de neuitat și povestea contelui Witold Csartarowsky și-a nunții sale mistice petrecute în fantasticul decor al lacului Como. Nu-mi rămâne decât să doresc cititorilor o lectură mulțumitoare.
Mărturisesc amuzată că l-am întrebat pe Google cu ce se mănâncă Orbitor, pentru a mă lămuri despre cele trei extracții din minicartea de astăzi. Dacă am crezut că domnul Cărtărescu scrie complicat, greoi pentru capul meu, m-am înșelat amarnic. Comentatorii săi îl depășesc în neuzual, meta, draci, laci. Mi-o atras atenția însă informația aceasta: Orbitor a venit în această formă similară unei viziuni neîntrerupte, depinde și de modul în care am scris-o. Într-un singur flux, de paisprezece ani, pagină după pagină pe o serie de caiete, fără a le reciti și fără a rescrie vreodată, pornind inițial de la singura dorință de a scrie o carte de peste o mie de pagini și de a vedea unde mă duce acest gest.
Badislavii, prima dintre povestiri, este și cea care m-o atras cel mai puțin. Are doar 30 de pagini și până mi-am reamintit stilul întortocheat cărtărescian am ajuns la capătul ei. Ar fi fost misiune imposibilă întocmirea unui clasament între cele trei texte, dacă aș fi înțeles mai repede limba în care Mircea Cărtărescu scrie. În cătunul izolat din văioaga Rodopilor, în care trăiește clanul Badislavilor, o șatră ce străbătea Balcanii oferă semințe de mac, un săculeț, în schimbul a patru cetere frumoase, mirosind a rășină de brad, cu strune de maț de oaie răsucit. N-aș zice că-i greu de anticipat ce se petrece-n satul în care toată lumea gustă din bucatele și băuturile botezate cu pulberi din sămânța de țigan. Cad grămadă într-o nălucire ciudată. Strigoi canibali, preot bătrân, foc, lumânări, demoni, apă sfințită, nu lipsește nimic dintr-un război al Răului cu Binele. Teroarea, oribilul, scârba, emoția l-ar fi făcut invidios și pe tata lor, Stephen King. Deși e proză, am receptat primul text ca pe o superbă poezie a Urâtului, de-o fi existând așa ceva.
Primii Badislavi strămutați în Muntenia și deveniți, peste un sfert de veac, regățeni, aveau să trăiască, să plodească, să-și uite limba și s-o-nvețe pe-a celor din jur, să-și întindă pământurile, să-și bea mințile la bodega apărută curând în inima satului, loc de-nchinăciune pentru Diavol, frățânele Domnului - cum ziceau credințele lor cele mai vechi -, să se omoare cu aracii de la roșii pentru vreo muiere, să-și vegheze bătrânii agonici ca să nu moară fără lumânare, să privească spre cer după norii de ploaie, fără să bănuiască vreo clipă că, de fapt, nu-și ridicaseră casele, nu araseră și nu semănaseră decât pe un petic cenușiu din lobul parietal drept al unui strănepot și că toată existența și strădania lor în lume era la fel de trecătoare și iluzorie ca și fragmentul de anatomie al minții care-i visa.
Circul este titlul textului cu numărul 2. M-am tot gândit de este cel mai frumos. Poate și pentru că are mai multe pagini, 60, spectacolul Circului este laborios, năucitor, vesel, dramatic, ireal. Îmi rămăsese în minte ceea ce aflasem din Prefață și tot căutam copilul Mircea. O apărut și el, nu zic că nu. M-au prins mult însă poveștile din poveste. Aproape c-am vizualizat întregul film. Fascinant.
Turnă apoi, ca dintr-un potir de aur, lava sidefie a creierului în țeasta goală ca o catedrală de os, o umplu până în vârful bolții cu pasta aceea hiperorganizată, care deveni atât de grea-n rezervor, încât se prelinse în țeava dintre vertebre până-o umplu cum umple mercurul un tub de termometru. Sidef în afară, cenușă-năuntru. Fluturi înăuntru, scăpărând între aripi vaste arcuri reflexe. Iar din măduvă se scurseră în tot corpul nervii subțiri, ramificați ca pânza de păianjen, agățându-se de fiecare fibră de mușchi prin plăci neuro-motorii, plouând peste câmpiile de proteină cu stropi mari de substanță vezicantă, producând contracții și durere, ducând și aducând mesaje voluptoase și disperate din îndepărtatele provincii ale imperiului.
Nunta fu ultima povestire și prima din topul preferințelor mele. Îs tot 60 de pagini labirintice. S-o lipit de mine mai mult decât celelalte pentru că avu olecuță de dragoste, niște viermi de mătase care m-or purtat prin coridoarele copilăriei ș-ale frunzelor de dud, chiar ș-un mal de Lugoj pomenit în fugă. Și-n sfârșit or apărut și Știutorii! Am crezut că vor lipsi pân la final.
E ceea ce-i spusese și fiului său, pe patul de moarte, și ceea ce și acesta-i șoptise fiului său, de fiecare dată când scena tragică se repeta, la treizeci de ani distanță: "Nu uita că ești în poveste. Joacă-ți rolul până la capăt. Împinge-ți mâna în mănușa viitorului, rostește-ți cuvintele pentru urechi ce încă nu există". Și odată cu vorbele acestea și cu ultima suflare a muribundului, de parc-ar fi fost chiar această ultimă suflare, bila de cristal cădea din palma lividă în palma fierbinte, mai pierzând ceva din strălucirea de la-nceput.
Despre steluțe
Mărturiseam la Frumoasele străine - AICI - Nu sunt chiar fan Mircea Cărtărescu. Îmi place să-l citesc pe pagina albastră or să-l urmăresc video, pe unde-mi iese-n căile virtuale. Dar de citit e complicat. Nu pricep mare lucru din cărțile de le scrie. Adică m-am chinuit trei ani cu Solenoid, de alți doi am pe noptieră cinci kile de Poezie și nu le mai birui. (...) Nu sunt chiar fan Mircea Cărtărescu. Am aflat însă din Frumoasele străine că pot deveni jumătate de fan or mai puțin, căci n-am idee pe cât de plin admirator al unui autor ești atunci când îi înghiți doar scriitura comercială, iară pe aia de-i e de căpătâi nu i-o suferi. Pe lângă alea cinci kile de Poezie mai am un volumaș de versuri, vreo două sute de grame, dacă tot îs cu rețetele, care simt că va răsturna tot ceea ce am gândit până acum despre făuritorul lor.
Actualizare a situației, februarie 2023: Cele 800 de pagini ale Poeziei or adunat 3 ani pe noptieră. Am gătat 200 de pagini. Îs optimistă, va bate recordul Solenoidului! Iară cele două sute de grame de nu striga niciodată ajutor, au depășit 2 ani, timp în care am citit titlul.
Mi-i uimire că Știutorii n-or urmat căile celor trei volume bătute de soarta necitirii timpi îndelungați. Bașca, în câteva zile de ianuarie am și ajuns la capătul lor, nu chinuit, ci chiar cu 4 steluțe. Ceea ce-mi demonstrează exact ceea am gândit de la începuturi: nu scriitura în sine mi-i grea, ci lungimea ei. Aș fi citit eu în viața asta 1500 de pagini de Orbitor?!
Răspund cu raportul celor 4 steluțe trimis librăriei: Cele 1500 de pagini ale Orbitorului, nu le-aș citi decât de-aș avea garanția că voi trăi 200 de ani. Jumătate dintre ei aș trudi parcurgerea Orbitorului. Dar Știutorii fură ușor de aflat. Poveștile sunt scurte și dense. Deloc caracteristic domnului Cărtărescu, unde ș-o singură propoziție are nevoie de juma de pagină. Din tot ceea ce-o scris greu, o selectat ușorul. Slavă Bunuțului, pentru așa izbândă!
Mai este un element care a favorizat, mai mult decât în trecut, lecturarea până la final a unui astfel de volum: citesc în paralel scriituri diferite. De exemplu, astăzi am schimbul: Stephen King - Haruki Murakami - Marie Kondo - Evgheni Vodolazkin. Știutorii or făcut echipă cu Anne Frank - Savatie Baștovoi - Imre Tóth - Stephen King. Pentru un cititor care nu poate abandona o carte începută, oricâtă zdroabă ar presupune asta, e cheia spre victorie. La mine-i și mai simplu: Vrei acces la Stephen King? Mărie, ia înghite mătăluță întâi un hap de Stephanie Stahl! Încă funcționează șantajul. Sănătate domnului King pentru cele 20, 30 de romane de mi-s în așteptare.
Pentru steluțele Știutorilor: unicitatea unor personaje, frumusețea unor cadre, magia unor întâmplări, bucăți din povești de neuitat. De ce nu fură 5 steluțe? Cele trei lumi m-au cucerit, uneori au durut, dar emoțiile puternice pân la lacrimi au lipsit cu desăvârșire.
- Știutorii: trei povestiri din Orbitor - Mircea Cărtărescu, editura Humanitas, 2017, 171 pagini.
______________
- Celelalte peste 300 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.
- Indexarea titlurilor din 2022, 2023, este AICI.
- În 2023 am citit și povestit despre:
- Copiii bolnavi de părinți - A. A. Schutzenberger și G. Devroede ****
- În viață sunt lucruri care nu se fac. Și care totuși se fac... Péter Várdy în dialog cu Imre Tóth ****
- Culoarul morții - Stephen King *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu