De ce astă carte
De-aș avea un plan pentru 2023, n-am!, una dintre liniuțe ar porunci: de citit în fiecare lună un Stephen King. Nici așa n-aș găta prea curând volumele sale aflate-n așteptare.
În urmă cu 20 de ani aveam patru filme salvate-n calculator, pe care le tot revedeam. Unul dintre ele era Culoarul Morții - The Green Mile - din 1999, cu Tom Hanks.
Abia anul trecut, când B. o-nmulțit colecția Stephen King, am aflat și eu cine scrisese povestea pe care-o bocisem de cel puțin zece ori în tinerețe. Ș-apoi și Închisoarea îngerilor - The Shawshank Redemption - o născut aceeași uimire, dar despre asta când i-o veni rândul cărții pe Zambetania, căci planul (de nu-l am) am reușit să-l îndeplinesc și-n februarie.
În ianuarie, la Cartea lunii, am cocoțat două titluri. Pentru că era nedrept pentru oricare să votez un singur câștigător, am decis ca Jurnalul Annei Frank să-l rezerv pentru proiectul special al lui decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.
***** Despre o poveste în mai multe părți
Iubesc cărțile care conțin mărturiile autorilor cu privire la nașterea lor. Cele mai multe dintre volumele lui Stephen King cuprind astfel de pagini mărturisire și mi-s mare bucurie. Așa am aflat că o publicat Culoarul morții în regim de foileton. Șase părți de poveste, câte una scrisă în grabă și apărută săptămânal.
Coridorul lat din mijlocul Corpului E era acoperit cu linoleum de culoarea limetelor extracoapte. Ceea ce era numit Culoarul Morții în alte închisori era poreclit Green Mile (Mila Verde) la Cold Mountain. Măsura, cred, 60 de pași mari de la sud la nord, dintr-un capăt în celălalt. Într-un capăt era carcera. În celălalt era o răspântie în forma literei T. La stânga însemna viața - dacă puteai numi viață ceea ce se petrecea în curtea încinsă de arșița soarelui; și mulți o numeau.
Despre steluțe
Câte șanse erau pe lume pentru ca unul dintre scriitorii de-i iubesc să fi inspirat și primele filme din topu-mi? Ce mi-ar plăcea să-mi iasă-n cale de pe undeva, n-am habar de pe unde, reacțiile autorului la ecranizările (de succes or ba) care se tot fac romanelor sale. Să zică și el, ca și mine, Tom Hanks e-ntrupat din cuvintele cărții, altfel ce explicație să existe pentru perfecțiune și geniu?! Recomand din toată inima și filmul, chiar dacă eu n-am mai reușit să-l revăd pe nicăieri pe internet.
Culoarul Morții o avut darul să mă lămurească deplin cât de mult greșeam pornind așteptările pentru orice scriitură a lui Stephen King de pe piedestalul de horror. Omul mai scrie și altceva și uneori o face la fel de bine. Deși Google vorbește despre o poveste adevărată care să fi inspirat filmul, Stephen King zice-n Postfață că-i ficțiune 100%.
Am început cartea în dimineața lui 1 ianuarie și m-am trezit în noaptea lui 2 de-am gătat-o. Nu fu pentru că nu-i știam finalul, din fericire filmul respectă foarte mult din povestea cărții, ci pentru frumusețea unei scriituri cum atât de puține sunt.
De-am de ales, refuz să văz ecranizările cărților pe care le iubesc, dar dacă viața mi-o scos în cale întâi filmul, am avut privilegiul de a auzi vocea lui Tom Hanks pe toate paginile și-n fața ochilor nu cuvinte, ci imagini create-n oglindă de Frank Darabont.
Sunt multe cărți semnate Stephen King pe care le-am iubit. Poate tot pe atâtea mi-s penalizate, să nu le zic urâte. Acum, când sunt încă sub emoția cărții, înclin să scriu despre Culoarul Morții ca despre cea mai frumoasă carte a domnului King.
- Culoarul morții - Stephen King, traducere din limba engleză de Oana Dușmănescu, editura Nemira, 2021, 447 pagini.
______________
- Celelalte peste 300 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.
- Indexarea titlurilor din 2022, 2023, este AICI.
- În 2023 am citit și povestit despre:
- Copiii bolnavi de părinți - A. A. Schutzenberger și G. Devroede ****
- În viață sunt lucruri care nu se fac. Și care totuși se fac... Péter Várdy în dialog cu Imre Tóth ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu