duminică, 12 februarie 2023

PRĂJITURĂ MARMORATĂ CU MASCARPONE


➽ După o pauză scurtă, rețeta de duminică revine. 

Ca la cele mai multe dintre rețete, iară l-am luat la-ntrebat pe Google. De astă dată fu despre ce să fac c-un rest de mascarpone. M-o trimis ACI,  la rețeta Laurei Adamache și răspuns mai potrivit n-aș crede să existe.


Prăjitura marmorată cu mascarpone și cacao este delicioasă! Laura îi descrie  consistența ca fiind între pandișpan și cheesecake. Dar abia acum am citit concluzia ei. Pentru că nu am văzut la ea poze cu secțiunea și pentru că i-am citit textul făr de atenție, am presupus că  mixul meu  de chec cu budincă este ușor necopt. Este o prăjitură minunată fiind echilibrat de dulce, molcuță, cremoasă, fină. 

 

Ingrediente (tava 31×21 centimetri, 1.2 kilograme prăjitură)


➽Blat 

  • 4 ouă 
  • 150 grame zahăr
  • 90 grame ulei 
  • 130 grame lapte
  • 275 grame făină
  • 7 grame praf de copt
  • coajă de lămâie
  • un praf de sare


➽ Crema de mascarpone și cacao

  • 250 grame brânză mascarpone
  • 2 ouă
  • 7 grame amidon 
  • 20 grame cacao
  • 1 plic zahar vanilat
  • 65 grame zahăr



Preparare prăjitură marmorată


➽ Crema de mascarpone și cacao


Mascarponele, ouăle, cacao și amidonul cernute, zahărul,  zahărul vanilat le-am mixat până la omogenizare. Apoi am pus crema într-un poș cu dui. 




➽Blatul 
  • Am separat albușurile și gălbenușurile în două vase diferite.
  • Peste gălbenușuri am adăugat 75 grame de zahăr și coaja rasă de lămâie.  Le-am mixat până și-au dublat volumul și gălbenușurile s-au deschis la culoare. Am turnat uleiul și laptele, am amestecat pentru omogenizare. 


  • Am cernut făina cu praful de copt peste compoziție și am încorporat-o cu mixerul. Se obține un aluat dens, gumos. 


  • Am presărat peste albușuri un vârf de cuțit de sare  și le-am  mixat spumă.  Am adăugat restul de 75 grame de zahar și am mixat în continuare până am obținut o bezea lucioasă, netedă.  


  • Am pus peste aluatul cu gălbenușuri  2 linguri de bezea pentru a-l fluidiza cu mixerul. Apoi câte o lingură de bezea, pe rând, am încorporat-o folosind o spatulă. M-am cam chinuit, aluatul este gumos ziceam. De vedeam la timp că Laura recomandă folosirea telului, de sus în jos, mai ușoară misiune aveam. 



Asamblare prăjitura marmorată 

  • Am tapetat tava cu hârtie de copt. Am aprins cuptorul la 180 de grade Celsius. 
  • Am turnat blatul și l-am nivelat. 


  • Cu poșul am turnat crema sub formă de grilaj. Probabil am avut duiul prea mare pentru că nu mi-a mai ajuns crema și pentru a forma moțuri la intersecția liniilor și a forma un șnur complet pe marginile prăjiturii. 


  • Coacem prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C, timp de 25-30 de minute. Laura menționa coacerea până se rumenește discret la suprafață. După 20 minute a mea era complet rumenită, dar scobitoarea s-a murdărit cu cremă. Așa că după cele 20 de minute, am acoperit-o cu folie de aluminiu și am mai copt-o 10 minute până a trecut testul scobitorii. 


  • După coacere se răcește în tavă. 
  • Se porționează și pudrează cu zahăr. În rețeta de la care am pornit era tăiată cuburi, eu am preferat bucăți de 7 x 4 centimetri. 





ALTE MENȚIUNI
  • La sursă tava era de 27 x 19 centimetri, pentru tava mea 31 x 21 centimetri am înmulțit toate cantitățile inițiale cu 1.3. 
  • Am respectat pașii Laurei cu pregătirea întâi a blatului, dar cred că praful de copt a stat prea mult în așteptarea cremei și mai potrivită ar fi fost ordinea inversă. 
  • Brânza mascarpone se poate înlocui cu brânză Philadelphia clasică. Mă gândesc să folosesc brânză grasă de vaci, dacă textura finală tot m-o purtat cu dorul către pască. 
  • În arhivă, rețetele de prăjituri sunt adunate sub eticheta ACEASTA.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu