Or mai trecut două luni de absențe zambetane. Cea dintâi ticsită în vacanțe, cea de pe urmă dolodora-n epuizări. C-așa știu eu să mă echilibrez: or numa' huzur ori mă sleiesc în munci ce mă doboară fizic în întregime.
Mereu îmi fu greu să revin după absențe. De-o săptămână am început textul acesta. De-o săptămână-l tot abandonez.
De ce astă carte
Să notez și prima lună făr de măcar o carte terminată. Este vorba despre august, nu greu de ghicit după mărturisirea deja făcută cu iulie integral pe drumuri și august hămălit toate trebile restante-n astă vreme.
Pe 27 august, când mi-am dat seama că nu am citit nici măcar un rând în luna de nu știu de ce-i zice măsălar, m-am aruncat asupra celor Trei proaste convinsă fiind c-o voi găta pân la finele lui 31. Septembrie m-o găsit, din nechef de toți și de toate, la pagina 167.
Ritmul mi-i dezastruos nu doar la citit. Teancul celor terminate și nepovestite a ajuns la 20 de volume. Ultima citită, azi prima povestită.
**** Despre irosire la infinit
Mi-am notat pe lista de dorințe Trei proaste încă de la lansarea din 2020. Urmăresc constant scrierile lui Alice Năstase și ale Darei Codescu, n-aveam cum rata evenimentul. Pentru că bugetul dedicat lunar cărților nu-mi permite achiziționarea acestora de pe oriunde-mi ies în cale, mare-mi fu uimirea când am întâlnit volumul în afara distribuției asigurate de Revista Tango și Marea Dragoste, chiar în librăria online în care-mi este forțată cumpărarea.
Povesteam în 2019, AICI, la primul volum - Simona - al celor trei scriitoare, că deși mi-s cunoscute textele lor și prin asta bucăți din viețile lor, lectura-mi fu șocantă, dezamăgitoare, dureroasă. De n-aș fi înghițit anterior Simona, astfel imunizată fiind, greu mi-ar fi fost cu Trei proaste. Ultima relație a Simonei desfăcută din zorzoane, fluturași și dragoste nemuritoare este atinsă de astă dată doar în treacăt. Or așa am perceput lectura acum, când tulburările vor fi pălit după prima carte. Și, totuși, cartea se deschide cu o fotografie a celor trei. Simona în rochie albă de mireasă, mama și prietena ei în rochii negre. Posibil ca totuși ăla să nu-și aibă rostul acolo de astă dată. Acum Alice indică ceva semne de întrebare asupra jumătății sale perfecte, dar am preferat să le aflu ca pe literatură, deci imaginar.
Sunt multe asemănări între cele două volume chiar de tematica li-i diferită. În primul rând lista autorilor este aceeași: Simona Catrina, Alice Năstase, Dara Codescu. Prefața este semnată, ca și la primul volum, de Angelica Lambru. Oferta de trei +∞ sau oglinda mărturisirii se numește Cuvântul său înainte.
Citiți Trei proaste și mai primiți una, bonus, în prefață. Iar dacă veți avea puterea să priviți adânc în orice oglindă, veți vedea că oferta se poarte multiplica la infinit.
Am făcut pauză de mers la cinema și mi-am pierdut toate gândurile. Pân le recuperez: Arsenie Boca. Viața de apoi fu documentarul lui Alexandru Solomon rulat într-o sală cu șase spectatori. Văz că pe net reacțiile sunt unanim negative în rândul celor care-l așteptau pe Sfântul Ardealului și au primit contra cost un brand. Și eu nutream o istorie în genul Omului lui Dumnezeu, viața Sfântului Nectarie. Dar asta doar pentru că n-am fost atentă la acel Viața de apoi promis din titlu și documentat cu asupra de măsură. Mult mi-o plăcut întreaga abordare a lui Alexandru Solomon. Nu fu în alb, nu fu în negru, n-o dat verdicte. O pus în lumina reflectoarelor o lume reală. Cât de reprezentativă, cât de exagerată? O cunosc atât de bine, mi-i în toate rădăcinile. Simțul mi-i că fu blând regizorul, tare blând și cu ei și cu noi.
Mă-ntorc la Trei proaste și asemănările cu Simona. Tot un volum epistolar. Alice începe, Dara îi răspunde și între paginile lor sunt inserate texte ale Simonei Catrina, majoritatea publicate de aceasta în timpul vieții, dar și câteva extrase din corespondența intimă ce a derulat-o cu Alice.
Tema e nițeluș diferită. Prima lor carte a fost dedicată memoriei Simonei Catrina. Acum șirul poveștilor de iubire împărtășite are o direcție nouă. La start s-au aliniat trei femei, într-o competiție amețitoare al cărei premiu este acordat nici mai mult, nici mai puțin decât celei care a făcut cele mai absurde gesturi din dragoste, de o prostie inegalabilă. Sigur că e vorba despre multă ironie, pe mine m-o uimit însă curajul acestor dezvăluiri, vulnerabilizarea. Nu-i ca și când vreodată una dintre cele trei autoare s-ar fi ascuns după pix, dar de astă dată pare că au azvârlit la defilare toate scheletele din dulap. De-ar fi să întocmesc un clasament nu hazul ar primi coronița. Previzibil, l-ar merita. După atâtea scriituri de le cunosc, autenticitatea aș cocoța-o cel mai sus. E incredibil că după atâta amar de vreme, s-or fi adunat două decenii de când am citit prima dată un text semnat de Alice Năstase or de Simona Catrina, pe mine tot asumarea adevărului pân la capătul cel negru m-o năucit. Și întristat. Viața din mărturisiri, nu publicarea.
Partea finală a cărții mi-o plăcut cel mai mult. Nu voi dezvălui, ca întotdeauna, prea multe cu subiect și predicat. Dar imaginea în care fiecare dă din coate și pune piedici celeilalte doar pentru a convinge Judecătorul Suprem că ea, doar ea, merită medalia de Cea mai proastă dintre proaste fu desăvârșită.
De la primele pagini, textul Angelicăi Lambru, și apoi pân la capăt m-am tot întrebat ce ascunde CV -ul meu de Proasta supremă. Deși am credința că-i gros cât Solenoid, foarte puține mi-am amintit. De contul virtual spart unui iubit, întâiul - avea ca parolă numărul de la mașină, prima încercare, prima reușită - și furia cu care am conversat pe messenger-ul său, în numele său, cu o droaie de femei. De-mi amintesc corect le-am dat atunci și întâlniri cu ore și locații. O a doua situație, care pare să se împletească pe alocuri cu prima: el, altul, nu tot cel dintâi, locuia la etajul unu. Eram pe la începuturi și cam bănuiam că tot o ceată de femei se ascunde prin convorbiri virtuale. Am luat un tren la miezul nopții, ne despărțeau vreo 100 de kilometri. Am ajuns pe la trei dimineața or cât s-o fi făcut din zori. Era lumină la el în cameră. Poate l-oi fi sunat și mi-o răspuns că doarme. Ce soluție am ales pentru a mă lumina cu adevăruri? M-am urcat într-un cireș, din cireș în balconul său, din balcon direct pe calculator. Pân s-o dumirit el ce hoț îi sparge casa, eu înregistrasem întreaga listă deschisă de fătuci. Aveam 30 de ani, nu-i ca și când mai eram antrenată pentru cățărări. Doar la disperări eram performantă. După aproape cinșpe ani, am ajuns voit în vacanța cea lungă prin fața cireșului. Nu mi-am amintit astă întâmplare, pe care doar competiția Cea mai proastă dintre proaste o dezgropat-o. Ci m-a emoționat imaginea fustelor mele lângă cămășile sale pe funia ce-o legasem apoi în balcon de la un capăt la altul. Ce sucită ni-i memoria! Dintr-o relație toxică de vreo trei ani, în fața locului patimilor, au reînviat două imagini emoționante: cămașa sa în picățele ou de rață dansând cu fusta mea cărămizie pe o funie cenușie, într-o vară timpurie și noi traversând de mână străduța spre parcul de dincolo de cireș. Aveam papuci verzi cu nasture mare, îi tot scăpam din picioare, fusta nouă cu multe flori colorate, care azi șede răpciugoasă pe cuierul din fața mea. Cordonul alb, satinat, l-am pierdut de atunci. Tricoul îmi era și el verde, un alt verde decât broscoiul șlarfilor. Aveam mărgele din lemn roz cu galben și albastru. Dosite într-o cutie tot din epoca aia îs. El îmi desenase ochii cu creion negru, aruncat zilele trecute și nefolosit de cinșpe ani și mai bine. Ne-am oprit pe mijlocul străduței pentru a-mi spune că sunt foarte frumoasă. După toate viețile astea și eu știu, abia acum, că din prea plinul iubirii eram cea mai frumoasă.
Câteva gânduri:
Dara
Au trecut anii peste mine. Și, acum, știu că iubirile vin și pleacă. Dar, în urma lor, rămâne dumnezeirea clipei. Pentru asta, merită trăiești tot ce ți-a fost dat să trăiești. Cu dimineți însorite și neguri de nepătruns. Cu bucuria renașterii de sine și teama căderii în abisurile tristeții. Cu jocurile în alb și negru. Din când în când, apar și raze violet... Să nu uiți asta, promiți?
Alice
Nici n-am observa cusururile altora dacă n-ar reflecta vreo rană a noastră, vreo rușine veche îngropată, vreo tristețe, vreo părere de rău, vreo durere pe care am ascuns-o prefăcut sub un zâmbet sau vreo pizmă nevindecată! Așa cum cred că nu-i pot face pe alții să râdă decât cei care au învățat mai întâi să râdă de ei.
De la Simona am ales versurile care închid cartea. Îmi plac foarte mult și datorită faptului că sunt atât de diferite de tot ceea ce am iubit semnat de ea.
Adio, prea adio, până când
ai să mă bei dintr-un pahar, tăcând.
Și-apoi, s-azvârli paharul pe podea
ca să zvâcnească rătăcirea mea.
Adio, prea adio... Până acum,
când nu ne mai cuprinde niciun drum.
Despre steluțe
Făr de legătură cu steluțele, am fost neplăcut surprinsă de multele greșeli ce-or trecut de corectură ș-or rămas să însoțească poveștile pe vecie.
Cartea se citește extrem de ușor, chiar de subiectele-i sunt teribile. Împletitura umorului cu năcazul, a ochiului care ba râde, ba nici el nu mai știe de plânge, emoția unor clipe și frumusețea unor oameni, ce lectură strașnică!
În orice secundă aș reciti oricare dintre pagini. Atunci, de ce doar patru steluțe? Și din cauza și datorită efectului final. Trei femei, toate splendide, educate, frumoase, sensibile, deștepte, independente se risipesc în relații nepotrivite, pe alocuri toxice, tânjind după marea iubire în viața asta or în cealalta. Parcă ceea ce am cumpărat și mi s-a vândut ca Marea Dragoste s-a dovedit a fi Marea Risipire. Or asta știam din viețile mele și ale celor din preajma-mi, dacă nici în cărți nu mai există suflete pereche, e Jale!
- Trei proaste - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta, editura Cărțile Tango, 2020, 256 pagini.
- Copiii bolnavi de părinți - A. Schutzenberger, G. Devroede ****
- În viață sunt lucruri care nu se fac. Și care totuși se fac... Péter Várdy în dialog cu Imre Tóth ****
- Culoarul morții - Stephen King *****
- Știutorii - Mircea Cărtărescu ****
- Cartea mea de bucate - Savatie Baștovoi ****
- Meseria de romancier - Haruki Murakami ***
- Peisaj după isterie - Mircea Cărtărescu ***
- Șapte lucruri importante - Shelley Pearsall *****
- Cujo - Stephen King ****
- Anotimpuri diferite - Stephen King *****
- Bucuria ordinii - Marie Kondo *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu