DE CE BEA MAMI

De ce astă carte

După vacanța comună din prima săptămână a lui octombrie, anul cu numărul doi, Crisa mi-o predat-o pe De ce bea mami. Nu păstrează mai nimic din ce citește pe hârtie, de foarte mulți ani. Acum, bașca, citește foarte multe cărți electronice. 

Nu știu de eu sunt fix în extrema cealaltă, cam așa pare. Zero netipărite citite. Mă tot chinui să mă abonez la cărți audio, poate voi și reuși în ultimele zile ale lui 44. Clar iubesc teancurile de cărți ordonate prin casă. Proiectul de suflet ar fi să păstrez doar volumele pe care îmi doresc să le recitesc. Cum nu am încă biblioteca albă,  visez la ea din 2019, stochez aproape tot. În traiste este loc suficient încă. 

*** Despre mamile din lumea-ntreagă

Mama din jurnalul acesta împlinește curând 39 de ani. Ellen lucră calculatoare cu juma de normă, cu alte zece norme pe zi e mamă-soție-femeie de curățenie, gătit, spălat, plimbătoare de cățel, șofer, aprovizionare și câte oi mai fi uitat. 

Gill Sims e autoarea unui blog de parenting popular în Scoția. Parcă mai are și două cărți publicate (De ce bea mami e debutul), un soț, doi copii și un Border Terrier. 

Este și un tati în peisaj, mă-ntorc la jurnalul-roman. E cu tehnologia și mult mai puțin,  spre deloc,  cu cele din fișa postului mamei. Cei doi prunci bifează și ei toată lista păcatelor copilărești: zbiară, se omoară, niște nesuferiți. Să mai zic că-n aste condiții paharul de alcool devine cel mai bun prieten al mamei?! 

Nu-și dorește să trăiască doar pentru progenituri, nici nu prea poate evita femeile care eclipsează prin realizări și activități extrașcolare ale juniorilor și vacanțe de vis peste vacanțe exotice. 

Este o carte scrisă cu mult umor. Spumoase sunt paginile în oglindă: asta voi face, perfecțiune - iară am făcut rahatul praf. Pe 12 luni se întinde jurnalul și pe tot atâtea Ellen o ia de la capăt cu planul utopic al perfecțiunii. 

Azi ne întoarcem la școală. Anul ăsta o să fiu mie-n sută întruchiparea mămicii perfecte din curtea școlii. Sunt complet capabilă s-o fac. Da, anul ăsta cu siguranță o să-mi iasă mult mai bine. Nu o să țip la copii sub nicio formă și n-o să-i las să se îndoape cu chipsuri și să stea numai cu ochii în iPad-uri. Și sub nicio formă n-o să mă mai prăbușesc pe canapea la sfârșitul zilei, dând pe gât vin și măscărind în gând. Din păcate, încă nu am reușit să cumpăr cutii etanșe pentru prânzul copiilor sau să îi înscriu la cursuri de jiu-jitsu, va trebui să mă conving în continuare că îmi place ceaiul verde, pentru că mi se pare scârbos, și mai am de învățat cum să împletesc codițe în spic, dar sunt convinsă în sinea mea că astea sunt niște biete detalii, în angrenajul planului meu măreț.

Nu mă-ndoiesc că descrie, doar puțin exagerat, viața multor familii din lumea asta. Am credința că multor mame, cărora imaginile perfecte de pe rețelele sociale le nasc multe frustrări, le fu vindecare. 

Toate ne simțim la fel. Toate am mers la cursuri de genul ăsta, unde am făcut tot felul de bizarerii și toate am băut cafeaua oribilă de la Mother and Toddlers și ne-am uitat la celelalte femei, întrebându-ne cum dracului reușesc să țină totul sub control, în timp ce noi suntem atât de incompetente. Doar că nici una nu discută despre asta. Și uite cum te trezești la un pahar de vin cu cineva (…) și-ți dai seama că nu ești singura care se simte așa, că pentru toate este greu și că probabil tuturor ne-ar fi fost mult mai bine dacă am fi recunoscut asta pur și simplu.

Ce se petrece-n 400 de pagini? La prima vedere: dezordine, alcool, neputințe. În spatele acestor fundaluri principale se nasc însă:  prietenii, toleranță, reușite, succes, dragoste și-s pagini luminoase într-o lume dominată de haos și toxicitate. Poate singura lecție: aparențele sunt atât de înșelătoare! 

Când trec alții trec pe lângă casa mea nu văd o femeie care se întreabă dacă a făcut alegerile corecte în viață, care este convinsă că este un părinte de doi bani, care nu știe dacă soțul ei o mai iubește - asta pentru că el nu pare să o mai prea placă în acest moment sau să mai aibă ceva în comun cu ea în ultima vreme și abia își mai vorbesc și care nu are nici cea mai vagă idee cât timp mai poate afișa zâmbetul larg, menit să transmită lumii că totul este în regulă, în regulă și minunat, înainte de a se face mangă și de a se umfla de plâns în blana câinelui, pe motiv că nimeni n-o înțelege. 

Despre steluțe

Am un raft de cărți necitite, unul dintre multele, doar cu volume dăruite de Crisa. Mai îs și multe cărți începute și abandonate, teancuri, teancuri. Ordinul pe unitate este să citesc doar dintre ele până pe 31 decembrie. Când am primit De ce bea mami m-am abătut de la interdicție doar pentru a nu sfârși lângă multele crisiene neatinse. Pe parcursul lecturii am tot fost tentată să renunț, dar m-o motivat rușinea lui: Femeia nu ți le dă să aduni tu praf pe ele! Pentru a întregi imaginea îi musai să mărturisesc iară: nu pot abandona o carte înainte de ultima pagină. Renunț la ea o lună, doi ani, dar rămâne în teancul neterminatelor și de hac tot îi vin în viața asta. Știu că este o atitudine păguboasă, sunt atât de multe povești magice la care nu ajung risipindu-mi timpul cu nesuferite. 

Din cauză că-mi place ordinea și dezordinea mă sufocă, m-am chinuit șase zile cu De ce bea mami. Dacă-n general citesc două, trei, nouă cărți simultan, în cele șase zile nu m-am putut concentra pe nicio altă poveste. Doar dezordine și plozi obraznici aveam în cap. N-am mai pomenit alcoolismul, o altă traumă pe seama căreia nu pot glumi. 

Sunt convinsă că există cititori care s-or tăvălit de râs și oameni care s-or relaxat pe umorul savuros al lui Gill Sims. Eu, în acest moment al vieții, n-am fost printre aceștia. Cam dimpotrivă. 

• De ce bea mami: jurnalul unei mămici epuizate, Gill Sims - editura Publica, 2020, 432 pagini. 

_________________________________

➤ Celelalte peste 300 de volume, acuș 350,  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA. 

➤ Indexarea titlurilor din  2022, 2023,  este AICI. 

➤ În 2023 am mai citit și povestit despre:

• Copiii bolnavi de părinți - A. Schutzenberger, G. Devroede ****
• În viață sunt lucruri care nu se fac. Și care totuși se fac...  Péter Várdy în dialog cu Imre Tóth ****
• Culoarul morții - Stephen King *****
• Știutorii - Mircea Cărtărescu ****
• Cartea mea de bucate - Savatie Baștovoi ****
• Meseria de romancier - Haruki Murakami *** 
• Peisaj după isterie - Mircea Cărtărescu ***
• Șapte lucruri importante - Shelley Pearsall *****
• Cujo - Stephen King ****
• Anotimpuri diferite - Stephen King *****
• Bucuria ordinii - Marie Kondo *****
• Trei proaste - Dara Codescu, Alice Năstase - Buciuta ****
• Destăinuirile unui exorcist - Gabriele Amorth ***
• Elixirul dragostei - Eric-Emmanuel Schmitt ****
• Darul - Edith Eger *****

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.