luni, 6 noiembrie 2023

GEM DE DOVLEAC


Să-ncep prin a mărturisi că aș putea trăi doar cu dovleac. Îmi place atât de mult încât nu-mi imaginez c-ar fi imposibilă supraviețuirea. Când eram copil doar animalele îl mâncau. Niciodată nu era copt în casă. Semințele, da.

În  2019, în primul an în care am semănat dovleac (orice), am recoltat, de-mi amintesc bine, vreo 60 de kilograme de plăcintar. Ședea grădina necultivată de cel puțin 10 ani atunci. În 2023, după bibilit pământul în toate zilele și toți anii, am avut un singur dovleac, 7.2 kilograme zicea cântarul. Mi-am dorit să-l folosesc într-o rețetă specială. Când Penny m-o cadorisit cu revistă, am nimerit fix rețeta ce-o pofteam. 


Pân la urmă șapte kile de dovleac copt or sfârșit pe mese aniversare și tot de la aprozar făcui gem. 



Ingrediente pentru 1.1 kilograme gem:

  • 1 kilogram de dovleac copt și răcit
  • 300 grame zeamă de portocale
  • sucul de la o lămâie
  • 225 grame zahăr
  • 25 grame zahăr vanilat
  • 1/2 baton scorțișoară
  • 1 steluță anason

Preparare gem de dovleac

  • Pentru a coace dovleacul, l-am spălat și tăiat în bucăți mai mici, pe care le-am curățat de semințe. L-am așezat pe hârtie cerată în tava cuptorului. La 180 de grade Celsius, l-am copt 50 de minute. Timpii diferă la coacere în funcție de mărimea feliilor. L-am copt până când furculița a intrat ușor.  

  • Cu lingura am scos dovleacul copt de pe coajă și împreună cu zeama de lămâie l-am pasat cu blenderul.
  • Separat am fiert zahărul cu zeama de portocale, anasonul și scorțișoara.

  • Când zahărul s-a topit am adăugat piureul de dovleac răcit bine între timp.  Pe foc mic, amestecând foarte des (sare  și împroașcă totul în jur), am lăsat gemul  până s-a legat. E gata când trec cu lingura prin el și fundul cratiței nu se acoperă câteva secunde.

  • Am repartizat gemul în borcane sterilizate. Am pus capacele și am întors borcanele cu fundul în sus. Le-am învelit în prosoape și le-am lăsat la răcit astfel până a doua zi. 

 

ALTE MENȚIUNI

  • În beci am 100 de borcane de gem și dulceață. Adunate-n 5 ani. Multe dintre ele căpătate. În șpaisul de la bloc mai îs cel puțin 50. În condițiile în care eu mănânc de două ori pe an cu vafe și de trei ori folosesc la brioșe. B. ce mai salvează situația în zilele-n care nu ajunge la Lidl după Kefir și găsește în frigider unt. Voiam doar a zice prin asta că m-am lecuit de gemuit, nu că n-ar dovedi-o deja arhiva - ASTA - sărăcăcioasă. 
  • Dintr-un dovleac proaspăt de două kilograme, după ce este curățat de semințe și fibre, este copt și apoi e îndepărtată coaja, rămâne circa un kilogram de dovleac copt. Cam asta e proporția, după coacere rămâne jumătate. 
  • Pentru 300 grame de zeamă  am stors un kilogram de portocale. 
  • N-am încercat rețeta originală de dulceață. Și așa gemul ieși prea dulce pentru gustul meu, dar din teama că nu se va conserva corect, n-am redus și mai mult cantitatea de zahăr. N-am vrut să-l sterilizez la bain-marie ca pe mere, dar pare o soluție salvatoare pentru viitor. Fierb borcanele 20 de minute cu oricât de puțin zahăr. 
  • Am adăugat în plus  lămâia pentru a menține culoarea dovleacului. Și anasonul cu batonul de scorțișoară pentru arome. 

  • Prima dată am pregătit o doză cu scorțișoară măcinată, nucșoară și nu am pasat dovleacul. La final m-o dezamăgit culoarea închisă, dar textura îi mai faină decât cea dată de blender. Am scos dovleacul din coajă cu o lingură (poza de sus) și l-am adăugat în sirop.

  • A treia oară sigur va fi o combinație a celor două experimente, pentru a obține culoarea și textura dorite. Nu se vede în poză cât de fin este cel pasat.
  • Pentru sterilizare spăl borcanele și capacele cu detergent și apă caldă. Le clătesc bine cu apă rece și le așez pe tava cuptorului. La 130 de grade setat cuptorul,  le las 15 minute. 
  • Am copt pâine japoneză special pentru acest gem. 

  • Prima rețetă pe care mi-am promis-o, în a folosi gemul de dovleac, este cea de prăjitură cu foi de miere și cremă de griș. 
  • Voi încerca să revin cu actualizări privind starea borcanelor după o vreme. Pot completa deja că la o lună de stat în frigider, restul de gem care nu a fost suficient pentru a umple un borcan a mucegăit la suprafață, ceea ce-i firesc.  
  • Pentru că ideile mele sunt puține și fixe, m-o amuzat arhiva cu poza aceasta la indigou după patru ani. Sursa este AICI, gem de caise

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu