De ce astă carte
Din bugetul lui B. pentru cărți, în august am comandat un dublu dar schmittian pentru o aniversare. Deși mă chinui cu una dintre cărțile sale de vreo două luni, am avut poftă de noi titluri și pentru mine. Zis și făcut. S-or adăugat colecției: Elixirul dragostei și Otrava iubirii. Ce mai, jumătăți pereche!
**** Despre dragoste și alte rele
Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează să reamenajez o imensă pasiune într-o mică garsonieră cordială, prefer pur și simplu să mă trezesc în stradă.
Cu cât o legătură este mai puternică, cu atât mai plăcută este sfâșierea ei. Binefacerile rupturilor sunt subestimate: divorțul face tot atât cât o întâlnire, căci inaugurează o nouă alegere în viață.
Foarte repede m-am simțit ca într-o carte scrisă de Yalom. Datorită temei. De multe ori am citit în lucrările scriitorului meu preferat despre îndrăgostirea pacientului în timpul transferului sentimental cu terapeutul.
Deși cartea are nițică acțiune, un final surprinzător, cel mai mult mi s-o potrivit poezia personajelor sale. N-aș fi pariat în veci pe asta, dar îmi fu bucurie.
În concluzie, stilul simplu al lui Eric-Emmanuel Schmitt, care ascunde profunzimi ce altfel îs greu digerabile. Îl placi or ba și cale de mijloc nu prea există.
În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincția dintre dorință și sentiment. Cred că, în privința iubirii, problema constă în faptul că denumim cu același cuvânt două teorii diferite: cel al dorinței și cel al sentimentului. La granița dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracția fizică și dragostea, se nasc marile noastre povești, nu întotdeauna fericite.
Despre steluțe
Am început să citesc epopeea lui Schmitt în opt volume. Înțeleg că doar vreo trei îs publicate și se scrie încă la altele. 20 de ani de muncă. Cel dintâi titlu, Paradisuri pierdute, l-am citit oarecum repede. M-am împotmolit la al doilea, Poarta cerului. Am făcut introducerea aceasta doar pentru a mărturisi că am avut o revelație. Nu pot judeca toate scrierile la procentul de suspans, bocet, acțiune, răsturnări, durere. Există narațiuni netede, nu mai puțin speciale. Prima dată am înțeles asta la Stephen King, după ce i-am citit cea mai frumoasă carte, Despre scris. Autobiografia unui meșteșug. Toate firele de le consideram secundare, decor, sunt cel puțin la fel de importante ca povestea centrală.
Aseară, chiar la miezul nopții, mi-am ales din teancul necititelor Elixirul dragostei. Ordinul îmi e ca până la sfârșitul anului să nu mai citesc decât dintre neterminate, vreo 20 de bucăți. Mă bucur că nu mi-am respectat interdicția. Azi, la prânz, gătasem romanul. Bașca, puțin din amiaz, finalizez și textul pentru blog.
De-aș lăsa pauză, ca-ntotdeauna, mi-i că aș revizui tot ce-am scris. Și nu-mi doresc asta. Doar primele gânduri sunt autentice. Restul îs deformate de uitare, așezarea emoției, deconectare și ce s-o mai interpune între o lectură și scrierea dedicată ei. Mai mult decât orice alt volum, Elixirul dragostei fu o stare.
Mă-ntorc la steluțe. Pe la jumatea cărții mă gândeam că tre să existe și un chichirez, n-or fi doar mini rânduri poetice. Cu puțină vreme ca autorul să-l așeze negru pe alb, l-am și dibuit. Asta nu i-o știrbit farmecul. M-am bucurat că totul fu cu noimă pân la capăt.
N-o fost un roman care să mă încolțească. Nu-mi bântuie nopțile căutarea unui răspuns la de există or ba un elixir, de dragostea-i proces chimic or miracol. Credința mea se îndreaptă spre e mai mult literatură decât orice altceva, dar nu m-o-ntrebat nimeni. Domnul Schmitt cam înclină balanța pentru demitificare, ceea ce cam surprinde la un autor care scrie povești nemuritoare.
Numim cu ușurință dragoste patologii severe precum această obsesie de a anexa doar pentru sine trupul și gândurile celuilalt, aneantizându-i libertatea.
O fost însă o lectură frumoasă. M-am bucurat la tot pasul c-am nimerit în corespondența dintre doi poeți. Finalul nu l-am prea priceput pe îndelete și mă bate gândul să reiau lectura doar pentru a o cerne de la început prin filtrul sfârșitului.
În fața mea se ridică un soare ofilit, iar eu contemplu Parisul, căruia octombrie îi dă paloarea unui animal prost dispus, înnebunit de frunzele veștede, stingherit de circulația zgomotoasă, înfometat de o pace care întârzie. Iarna bate la ușă. Langoarea verii se risipește, iar capitala arde de nerăbdare să dea de frig, de uscat, de limpede. Unui oraș îi sunt de ajuns două anotimpuri, cel sufocant și cel înghețat.
- Elixirul dragostei - Eric-Emmanuel Schmitt, traducere din franceză de Doru Mareș, editura Humanitas, 2017, 158 pagini.
_________________________________
➤ Celelalte peste 300 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.
- Copiii bolnavi de părinți - A. Schutzenberger, G. Devroede ****
- În viață sunt lucruri care nu se fac. Și care totuși se fac... Péter Várdy în dialog cu Imre Tóth ****
- Culoarul morții - Stephen King *****
- Știutorii - Mircea Cărtărescu ****
- Cartea mea de bucate - Savatie Baștovoi ****
- Meseria de romancier - Haruki Murakami ***
- Peisaj după isterie - Mircea Cărtărescu ***
- Șapte lucruri importante - Shelley Pearsall *****
- Cujo - Stephen King ****
- Anotimpuri diferite - Stephen King *****
- Bucuria ordinii - Marie Kondo *****
- Trei proaste - Dara Codescu, Alice Năstase - Buciuta ****
- Destăinuirile unui exorcist - Gabriele Amorth ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu