duminică, 17 decembrie 2023

DRUM FĂRĂ PRIORITATE

16/31➤Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.


De ce astă carte

În clipele-n care un om pe care-l citesc gratuit în toate zilele publică scriitură pe bani, îmi notez titlul pe liste de dorințe și acolo înțepenește. În coșul de cumpărături lunare nu prea-și găsește locul. Întotdeauna există o altă carte (or mai multe) aterizată din Musai de citit Acum.

Când bugetul adunat pe trei luni mi-o permis douăzeci de volume, am izbutit să strecor doi dintre oamenii de care zic. Marian Godină o prins, datorită reducerilor, chiar două titluri.   


***** Povestitorul

După șapte ani, volumul doi al Flash-urilor - AICI am prea lăudat debutul. Același povestitor, alte întâmplări. Tot polițist, de astă dată nu doar la Rutieră ci și la Acțiuni Speciale. Cică viața-i formată din cicluri de șapte ani. Doar atunci se închid cercuri perfect rotunde. N-o fi așa, dar pare-se că omul ăsta o dovedește. E atât de limpede că neajunsurile îs toate alea, la nivelul țării făr de putințe în care locuiește, dar nivelul personal e atât de diferit.

Eram mic, tare mic, eram cel mai mic dintre toți copiii. Eram și slab tare, cel mai slab dintre toți copiii. Cu lacrimi în ochi, m-am așezat în ultima bancă, în mirosul pătrunzător de motorină, miros bine întipărit în minte și asociat pe vecie cu începerea anului școlar. Din cauza lacrimilor, vedeam două buchete de flori în loc de unul și le șineam strâns, de teamă să nu mi le ia cineva cum îmi luase locul din prima bancă de pe rândul de la mijloc.

Trecutul nu poate fi schimbat, dar ce frumos și-l raportează. Nu, traiul greu nu se deformează de-l privește cu haz, nu transformă minusurile în plusuri și nici foametea în belșug. Doar așază piesele în matca lor, conștient că în lipsa oricăreia dintre ele nu ar fi fost bărbatul matur de astăzi. 

Pentru noi, viața nu era tocmai ușoară, șapte guri la o masă erau greu de hrănit, dar mama reușea întotdeauna să ne trimită la școală neânfometaţi. Pe o masă mare, punea ditamai oala cu ceai, iar într-un bol golea o conservă de pate, peste care punea câteva linguri mari de margarină. După ce amesteca bine, ieșea o pastă care nu mai semăna nici cu margarina, nici cu pateul, dar era comestibilă și suficientă cât să ne amorșească foamea. După încă două felii de pâine cu margarină și gem de prune, plecam spre școală cu burțile pline.

Aș zice că scrie crud. Căci altfel cum să fi bocit atât întâmplări nu taman nou-nouțe. Apoi vine multă ironie, d-aia spumoasă, nimic nu-i doar negru, nimic nu-i doar alb, chiar și cel mai hâtru bunic din lume are propriile lumini. Și cumva se ajunge la un echilibru, nu doar se strânge inima de tristețe pentru băiețelul chinuit de sărăcie și nu doar se râde cu lacrimi pentru năzbâtiile aceluiași prunc. E un exercițiu interesant acesta al identificării în viața unui om, fie el doar polițistul ăla corect de pe internet, al luminilor și umbrelor, al drumului parcurs de la atunci până-n zilele noastre. Întregul volum are o puternică voce motivațională. N-aș paria că asta e misiunea principală pe care a gândit-o pentru cartea sa, dar e limpede că nu a ignorat-o complet. Poți trăi corect, integru, cinstit, nu-i deloc ușor, dar uite eu nu am murit de la asta, ba dimpotrivă. Fac greșeli făr de număr, d-aia-s om, le repar cum mă pricep și aștept să-mi învăț lecția și s-o iau de la capăt în erori și bucurii. 

Concluzia mea e că, dacă alegi vreodată să devii avertizor de integritate sau să ieși în evidență în organizația din care faci parte, trebuie să te înarmezi cu multă putere. Vei observa că nu șefii sunt cei care te șicanează, ba ei chiar te respectă – din teamă –, ci chiar colegii, cei care la început te felicită, vor încerca treptat să te scoată din rândurile lor, așa cum un corp bolnav se chinuie să scape de corpul străin care îl macină pe interior.

Nu-mi amintesc de-n primul volum or fost atât de multe personaje pozitive. Nici aici nu-s chiar așa de multe, ci mai degrabă îs puternice. Pe lângă toți infractorii, piloșii, ticăloșii, incompetenții cei câțiva oameni care nu li se aseamănă devin eroi. Nu tre să fie vreo coincidență în faptul că de la părinți icoană o ajuns la soție și prunc zâmbet. Ce salt de la deznădăjduirea primului volum. 

În ziua-n care am intrat în Drum fără prioritate citisem la Prințesa urbană despre nemulțumirile cititorilor săi atunci când nimeresc în cărțile tipărite fragmente publicate anterior pe blog și-s nevoiți să le recitească. N-am înțeles. Eu mă bucuram să le recunosc, or fi având ele vrun merit de nu mi-or intrat p-un ochi și mi-or ieșit pe ălalaltu' - îmi ziceam. Apoi am început să  bifez în Drum fără prioritate textul ăsta îl știu, ăsta abia l-am citit pe rețea și pe ăsta și pe celălalt. Și m-am ofticat pentru că or luat locul unor texte ce-ar fi putut fi nou-nouțe. 


Despre steluțe

Aveam drum la Jumbo cu trenul. Două ore. Am cules din teancul necititelor Drum fără prioritate. M-am speriat nițeluș când în compartimentul de șase locuri și trei călători s-o pornit discuția pocăinței. Am belit-o, mai citesc ciuciu. Apoi scriitura o continuat să mă poarte  în filmul ei de m-am trezit la capătul călătoriei că  n-am băgat de seamă când o dispărut unul dintre călători, cel mai pătimaș. Raport final: 150 de pagini citite în nouăzeci de minute, fură faine, dar nu de 5 steluțe. 

A doua zi m-am trezit mai de dimineață să fiu sigură c-am răgaz pentru câteva noi pagini. Am bocit olecuță, dar nu de 5 steluțe. 

După doișpe noaptea, când mi-am terminat programul de lucru, mai aveam câteva pagini rămase neaflate. Le gat în câteva minute și așa mi-s lămurită, nu-i cea mai cea. Era unu jumate când am ajuns la ultima pagină. 5 steluțe, nu există îndoială!  

5 steluțe nu-nseamnă o scriere monumentală, un volum musai de citit într-o viață, un premiu literar, ci felul în care autorul reușește să te captiveze, empatia și revolta, stilul de compunere școlară ridicat la rangul suprem, acela senzorial și cinematografic. 

  • Drum fără prioritate - Marian Godină, Curtea Veche Publishing, 2023, 319 pagini. 

__________________________

➤ În 2023 am mai povestit despre:



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.



🎀🎍🎄 31 de povești pentru 31 de zile în arhivă:
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)