luni, 21 februarie 2022

PLÂNSUL LUI NIETZSCHE

  • Mi-am ales  pe YouTube trei ore de muzică cu sunetul ploii, cică-i muzică de vindecare. Îmi imaginez cu ușurință o masă de scris într-o colibă peste care plouă lin din toate părțile. 

 (1 /12)  Cartea lunii. 

Încerc să sucesc criteriile de selecție a cărților ce vor ajunge-n Top 10. Cu 5 steluțe de erau citite la-nceputul anului n-aveau nicio șansă în clasamentul întocmit în fiecare decembrie pentru lecturile anului. Oricât de grozavă ar fi o scriitură, peste emoția ei se vor așterne alte și alte povești. Poate voi ajunge la o nominalizare mai puțin subiectivă astfel. Tărăboiul se mută acuș pe cărțile de 5 steluțe ale unei singure luni. De ce să fie simplu, când poate fi atât de complicat? 

Astea-mi erau premisele în ianuarie 2021 când urneam provocarea Cartea lunii, singura misiune a anului dus îndeplinită integral. Am priceput însă repede că n-am avut în vedere lunile-n care tre să  aleg cartea premiată dintre lecturi chinuite și făr de steluțe. 

Cartea lunii n-are dară utilitatea inițial anticipată, dar e un proiect prea drag pentru a fi abandonat. 


De ce astă carte

Pentru că Yalom. În secunda-n care  am terminat Problema Spinoza mi-am și comandat Plânsul lui Nietzsche. Știam că-i e carte pereche și am pariat pe ea toate cele 5 steluțe doar citindu-i titlul.

Cu scriitorii pe care-i iubesc de-adevăratelea mi-i imposibil să fiu obiectivă. Sunt atât de fericită când următoarea carte este la fel de grozavă ca prima, or și mai și, de nici nu-mi încape bucurie mai mare. Poate că s-or adunat în anii ăștia o duzină de Yalomi și pe toți i-am cocoțat  sus-sus. Deși ritualul este să citesc o singură carte de-a sa pe an, în noiembrie de ziua mea, pur și simplu n-am mai răbdat doar s-o privesc pe lucioasa asta. 

 

***** Despre dragostea mea, ăl mai scriitor dintre medici

Josef Breuer e  singurul diagnostician din Viena, chiar din Europa,  capabil să trateze isteria și alte boli mentale sau fizice grave. O descoperit un tratament bazat pe conversație și interpretarea viselor, pe care-l folosește pentru a trata cu succes isteria unei paciente, Anna O. Astea-s fapte și personaje reale. Yalom își imaginează cum ar fi fost dacă în 1882 Nietzsche ar fi acceptat să fie consultat și tratat de Breuer. Ceea ce nu s-o mai petrecut aievea. 

Josef Breuer, fondatorul psihanalizei și mentorul lui Sigmund Freud, află de cazul lui Nietzsche de la fermecătoarea și necunoscuta rusoaică Lou Salome. Personalitatea reală și Lou, psihanalistă celebră. În ăl an Nietzsche era complet necunoscut marelui public. Misiunea deși incitantă este foarte complicată pentru Breuer. Lou Salome îi impune ca Nietzsche să nu afle că este diagnosticat și tratat, tocmai pentru a nu refuza categoric orice brumă de ajutor salvator. Împreună cu discipolul său Freud, Breuer pune la cale un plan de atragere a lui Nietzsche. Filosoful în formare suferea de o depresie severă și de alte afecțiuni psihice documentate de corespondența purtată-n respectiva perioadă. 

Pentru că la fiecare dintre lucrările sale de ficțiune, Yalom dezvăluie la finalul volumului cât și-o imaginat și cât e real, eu încep prin a citi acest sfârșit. Vreau să știu de la primul capăt ce-i real. Pe parcursul lecturii mă cucerește povestea și tot ce Yalom mi-o jurat că-i ficțiune pentru mine devine real.  Calitatea aceasta a scriiturii sale, de a îmbina ficțiunea cu informații adevărate pân aceasta e mai puternică decât ce se petrecu istoric, mă uluiește încă. 

Întâlnirile dintre pacient și medic sunt fermecătoare. O lună de sesiuni este ceea ce Friedrich acceptă-ntr-un final.   Există o frumusețe a ideilor expuse, de cele mai multe ori în contradictoriu, un joc al convingerilor și credințelor splendid. Mi-aș fi dorit să nu se termine niciodată lectura. În fiecare nouă zi să citesc despre meciul seducător al zilei,  Breuer - Nitzsche. Există ș-o partitură în secundar a lui Freud, deloc făr de savoare. 

Trăiește când trăiești ! Moartea nu mai este o teroare dacă mori când ți-ai consumat viața!  Dacă nu trăiești la momentul potrivit, nu poți nici să mori la momentul potrivit.
Ți-ai trăit viața? Sau te-ai lăsat trăit de ea? Ai ales-o? Sau ea te-a ales pe tine? Ți-a plăcut? Sau ai regretat-o? Asta vreau să spun când te întreb dacă ți-ai consumat viața. Ai folosit-o până la capăt?

 Ce-ar fi dacă un demon ţi-ar spune că viața asta – așa cum o trăiești acum și ai trăit-o în trecut – va trebui s-o mai trăiești încă o dată, încă de nenumărate ori; și că nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare durere, fiecare bucurie și tot ce este nespus de mic ori important în viața ta se vor întoarce la tine, în aceeași succesiune?

Da, eterna reîntoarcere înseamnă că de câte ori alegi o acțiune trebuie să fii dispus s-o alegi pentru eternitate. Și e la fel pentru fiecare acțiune pe care nu o faci, fiecare gând născut mort, fiecare alegere evitată. Și toată viața netrăită va dospi înlăuntrul tău, netrăită pentru eternitate. Și vocea neluată în seamă a conștiinței tale va striga veșnic la tine.


Acțiunea are mai multe planuri, nu doar intensitatea dialogului Breuer - Nietzsche. Mai există și perechea Lou Salome - Nietzsche, chiar Lou Salome - Breuer, Freud-nevasta lui Breuer. Dincolo de interesul pe care Yalom mi l-o trezit pentru scriitura lui Nietzsche și teoriile lui Freud, cel mai important personaj al volumului, exact ca-n dosarul Spinoza, este IDEEA. Nu cu mulți ani în urmă îmi plăcea să joc table cu mine. Eu eram și cu pulii albi și cu cei negri. O dată zarurile erau aruncate pentru piesele albe, urmau mutările pentru negre. Aveam o emoție continuă pentru care eu câștigă. Mă gândesc amuzată că lupta asta o desăvârșit-o Yalom. Prima mutare Yalom în contul lui Josef Breuer urmată de replica lui Yalom în contul lui Friedrich Nietzsche. 


Despre steluțe

Azi aș reciti cartea împreună cu volumul său pereche, Problema Spinoza,  de n-ar mai fi atât de multe alte povești magice în așteptare. Ce Bucurie să citești opera unui autor în timpul vieții sale! Ce privilegiu să deschizi o fereastră virtuală și să-i auzi cuvintele, uneori chiar în timp real, deși le rostește de peste mări și țări! Parcă-s într-o existență SF, încă mi-i mirare timpul pe care-l trăiesc.

Mărturiseam la Spinoza că mi-ar fi plăcut ca profa de filosofie (nu-mi amintesc nici măcar de chiar era femeie) să ne fi început lecția despre Baruch folosind informații din biografia sa și nu doar câteva citate din concepțiile sale filosofice. Citindu-l pe Yalom, și-n cărțile de psihoterapie folosește adesea filosofia, mi s-o ivit dorința unor cursuri, pe care cu douășcinci de ani în urmă le-am ignorat complet. 

Îi înțeleg și pe cititorii care nu-s atât de fascinați de romanele acestea cu eroi reali (Spinoza, Nietzsche, Schopenhauer). Autorul lor a scris cu pasiune, din dragoste pentru cele trei personalități. Nu a fost filosof, ci doar un medic care a audiat câteva cursuri pe aste teme. Presupun că a și greșit în interpretările sale de nespecialist. Pentru mine ficțiunile sale îs binecuvântări pentru că se aștern peste un pustiu. O luat niște vorbe de păreau într-o limbă străină și le-o transformat suficient cât să le și pricep. N-aș zice că-i puțin lucru a reuși popularizarea unor somități, care altfel se adresează unui public extrem de restrâns. Și nici nu cred că astea i-or fost intențiile. Pur și simplu o gândit câteva scrisori de dragoste, în primul rând pentru bucuria sa. 

În ultima carte publicată, O chestiune de viață și de moarte, Yalom povestește cum în perioada de doliu, de după moartea soției sale cu care o-nceput a scrie Chestiunea,  începe să-și recitească cărțile publicate în cele 5 decenii. Și pentru că nu-și mai amintește mare lucru din ele, abia așteaptă să afle ce se întâmplă cu personajele pe mai departe. Satisfacții de cititor îi aduc taman romanele deși o adunat 70 de ani de profesare a psihoterapiei și lucrărilor publicate  pe astă temă încă le găsește merite. Sunt atât de duioase pasajele-n care își redescoperă scriitura. 

Plânsul lui Nietzsche a fost cartea cu numărul 6, și ultima, despre care scriu în contul lui ianuarie. De se-ntâmplă vreo minune, februarie se gată fix la jumătate, doar cu 3 titluri. 

  • Plânsul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom - editura Humanitas, 2016, 395 pagini. 

__________________________________

Cărți citite și povestite-n 2022:

  1. Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
  2. Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
  3. Dansul furiei - Harriet Lerner ****
  4. Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
  5. Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
  6. Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu ***

⧭ Toate celelalte cărți despre care am scris în ăilalți ani sunt îngrămădite ACI și DINCOLO



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**      volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****   scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu