Zambetania: STRANIA BIBLIOTECĂ

De ce astă carte

Al doilea Murakami al lunii iunie ș-al anului.

Dintr-o relatare de la Bookfest am aflat despre două noi titluri din colecția Murakami. Habar n-aveam de ele. Ce mai fan ai ajuns, Mărie! În următoarea secundă i le-am comunicat lui B., eu n-am niciun ban, care le-o-naintat la rându-i magazinului virtual. Ăsta fu traseul: azi am aflat, mâine seară gătasem prima broșurică, după alte două zile tot. Mi-i încă uimire rapiditatea împlinirii în acest mod a poftelor.

*** Despre un nou Murakami

Cel mult o oră îmi fură cărtuța din amiaza-n care-mi fu livrată. Când i-am ajuns la capăt, extrem de dezamăgită, mi-am zis: E mai potrivită fiului. Oare l-ar atrage? Nu i-am propus-o însă. După ce-n cursul anului școlar o gătat și două bucăți pe săptămână, în vacanță n-o atins nici juma de copertă.

Abia apoi am văzut că-i apărută în colecția Junior și recomandată pentru 10+. Mi-ar fi plăcut în urmă cu trei decenii jumate? O, da! Probabil că i-aș fi reținut toate cuvintele și imaginile. Multe coșmaruri mi-ar fi născocit printre cotloanele întunecate de la sat biblioteca lui Murakami.

Cartea este scrisă la persoana întâi singular și n-aflăm cum se numește tânărul narator. Știm că e la școală, că are un graur și pantofi noi, iară principala sa temere este să nu-și îngrijoreze mama prin întârzieri nejustificate. Volumul are puțin text și fiecare pas al poveștii în cuvinte este completat de imagini fanteziste, colorate, spectaculoase.

În același timp, neliniștea mi s-a preschimbat într-o neliniște care nu mai era neliniștitoare. Iar o neliniște care nu prea e neliniștitoare nu se poate numi neliniște.

Povestea debutează cu intrarea micului școler în biblioteca municipală pentru a-și satisface curiozitatea ce o are în privința colectării impozitelor în Imperiul Otoman. Așa se trezește prizonier într-o bibliotecă de coșmar c-un bătrân pus pe fapte rele. Stranie ăla din titlu nu-i nicio exagerare. Sala de lectură, singura în care se permite accesul la volumele despre tema de interes a pruncului, se află la subsolul construcției. Ușa ce se-nchide după pătrundere nu mai poate fi deschisă.

Ca-n toate poveștile pe lângă căpcăun există și Zâna Bună. Zâna lui Murakami nu are voce, dar toate cuvintele le poate transmite cu puterea gândului și noi i le aflăm pentru că sunt scrise cu albastru. Ce găselniță superbă!

― Ești mută? am întrebat-o eu.
Da, mi-au fost distruse corzile vocale când eram mică.
― Distruse? am zis eu mirat. De cine?
Fata doar a zâmbit, fără să răspundă. Dar a fost un zâmbet radios, care parcă a rarefiat aerul din încăpere.
Te rog să înțelegi un lucru, a spus ea prin semne. Domnul Om Oaie nu e o persoană rea. Are suflet bun. Dar îi este foarte frică de bătrân.
― Înțeleg asta, desigur, am zis eu… Dar…
Fata a venit lângă mine și și-a pus o mână peste a mea. Era micuță și catifelată. Inima mea mai avea puțin și se rupea în două.
Mănâncă acum, cât e cald!, m-a îndemnat ea. O masă caldă o să-ți dea puteri.
Apoi a deschis ușa și a ieșit, împingând măsuța cu rotile. Mișcările ei erau suave ca un vânt de mai.

Mâncarea era gustoasă, dar n-am putut să înghit nici jumătate. Mă gândeam că mama o să înnebunească de grijă văzând că nu mă întorc acasă, iar graurul meu n-o să mai fie hrănit şi o să moară.

Dar cum să evadez de-aici? Aveam o bilă grea atârnată de picior, iar ușa era încuiată. Şi chiar dacă aș fi reușit să ajung de partea cealaltă a ușii, cum aș fi putut să-mi găsesc drumul prin coridoarele lungi și labirintice?

Am oftat și am mai plâns un pic. Insă până la urmă mi-am zis că nu mă ajută la nimic să stau în pat și să mă smiorcăi, așa că mi-am pus frâu lacrimilor și am terminat de mâncat...

Nelipsit este și prietenul cel diferit, călăuza, de astă dată Omul Oaie, care face gogoși excelente. Mai rămâne de bifat ritualul și-i gata povestea, ca toate poveștile.

Copilul făr de nume prin candoare, bunătate și farmecul întrebărilor mi-o amintit mult de micuțul lui Eric-Emmanuel Schmitt din Oscar și Tanti Roz.

Aplicând mintea de adult pe textul lui Murakami identificăm ușor o duzină de simboluri. Prima imagine în topul meu este aceea a creierului hrănit cu lectură. Abia atunci devine interesant pentru bătrânul căpcăun. Un creier care nu a absorbit din cuvintele unei cărți este făr de gust pentru Măria Sa, Răutatea. Apoi este, m-am întors la clasamentul simbolurilor, imaginea lecturii ca o coborâre în infern. Rămâi prizonierul ei și nu mai găsești capătul labirintului sau iei ce-i mai bun, transferi în tine și redevii liber. Mda, carte pentru copii!

Despre steluțe

Am decis să merg pe 3 steluțe conforme reacției de la terminarea lecturii. De aș juriza-o ca pe o carte pentru copii aș urca ușor la 4 spre 5 steluțe.

Sunt atât de frumoase ilustrațiile încât l-am căutat pe Instagram pe autorul lor Chip Kidd. Foarte interesant artist. Coperta superbă, design și ilustrație îi aparțin.

Strania bibliotecă - Haruki Murakami, ilustrații de Chip Kidd, traducere din limba japoneză Iuliana Oprina, editura Polirom, 2022, 103 pagini.

Cărți citite și povestite-n 2022:

⧭ Toate celelalte volume despre care am scris în ăilalți ani sunt îngrămădite ACI și DINCOLO.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

luni, 4 iulie 2022

STRANIA BIBLIOTECĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu