PERSOANA ÎNTÂI SINGULAR

De ce astă carte

Dintr-o relatare de la Bookfest am aflat despre două noi titluri din colecția Murakami.  Habar n-aveam de ele.  Ce mai fan ai ajuns, Mărie! În următoarea secundă i le-am comunicat lui B., eu n-am niciun ban, care le-o-naintat la rându-i magazinului virtual.  Ăsta fu traseul: azi am aflat, mâine seară gătasem prima broșurică, după alte două tot. Mi-i încă uimire rapiditatea împlinirii în acest mod a poftelor.

Textul de astăzi nu este despre volumașul cu poze devorat la un ceas după predarea curierului, ci despre cel de proză scurtă dus la capăt în vreo două zile.

Nu-mi amintesc din cele 19 cărți murakamiene să fi fost vruna de povestiri, dar e foarte posibil să mă-nșel. Cu excepția lui Munroe, nici n-aș ști să zic repede un alt autor care nu scrie romane și pe care să-l fi dat în urmărire generală. Textele scurte nu-s lecturile mele preferate dară. 

**** Un Haruki molcuț.

Slavă Cerului, olecuță mi-am revenit cu cititul în iunie. Am șase cărți terminate. Oricât l-aș bombăni pe domnul Murakami că nu mai scrie  ca la-nceputuri, tot are meritul că nu-l abandonez. Or io-l am?!

Arhiva-mi zice că Bărbați fără femei, despre care am scris în 2016 AICI, este tot un volum de texte scurte. Uitasem complet de el. De aia mi-am făcut blog, să stângă tot ce uit. 

Nu m-am dumirit cum fură culese povestirile. Îmi par atât de inegale de-aș putea paria că-s scrise-n epoci diferite. Din cele 8 povestiri doar Confesiunilor unei maimuțe de Shinagawa am acordat 5 steluțe. Din restul pare a lipsi taman Murakami. Pe ici, pe colo recunoscui un Murakami blânduț or eu îl pofteam pe ăla aprigu' din Pădurea norvegiană sau Kafka pe malul mării.   

În carte nu sunt lămuriri despre câtă ficțiune cuprinde. Probabil câteva informații corecte tot o presărat autorul ca puncte de pornire. Dacă i-am crezut lui Murakami toate năzdrăvăniile din marile romane, nu m-oi opri taman amuș când o scris memorii domestice. Poate fu tonul blânduț despre care începusem  a scrie or poate adresarea directă, simplă, povestea făr de multe zorzoane. Sigur e că m-am simțit cu acces la răsfoit Jurnalul lui Murakami.   

E multă muzică-n Persoana întâi singular. Știu, surpriza va veni abia când din paginile lui Murakami jazzul va lipsi cu desăvârșire. E și foarte multă poezie în scurtele povestiri. După final rămâne multă tristețe. O fi și de la copertele astea negre. Sunt amintite momente inedite, întâlniri de neuitat, câteva emoții puternice, dar parcă le lipsește împlinirea. Toate trec, cele mai frumoase întâlniri, cea mai urâtă femeie, experiențele extraordinare, poate de aci deznădejdea care rămâne după fiecare dintre cele opt sertărașe închise. wg3ăg8-955555555555555555 - asta-i contribuția lui Mini, cel mai nou dintre pisoi, la textul meu. 

O idee care mi-o atras atenția este cea din Charlie Parker interpretează bossa-nova. Tânărul Murakami îndrăgostit de jazz inventează pentru revista facultății o cronică a unui album fictiv. Textul său este foarte citit, deși revista universității nu este chiar renumită.  Peste ani însă dă nas în nas într-un magazin de muzică exact cu albumul fictiv despre care o scris. Sunt ceva indicii lăsate la vedere pentru dezlegarea misterului, eu am ales să cred povestea exact cum a fost mărturisită și să nu caut adevăruri. Apoi mai apare, într-o altă povestire, o fată ce ține la piept cu frenezie discul With the Beatles. Într-un alt text scurt Murakami primește invitație la un recital de pian, invitație care-i schimbă viața, deși concertul nu se ține. 

De selectez doar cele trei teme, spațiul lor este cel în care totul este posibil, lumile au granițe permeabile, fantasticul e la-ndemână, deh Murakami. Printre plafonări, renunțări, rutină se ițește olecuță de fantastic suficient cât pentru a zgudui trăirea pentru totdeauna. 

Confesiunile unei maimuțe de Shinagawa e cea mai gogonată dintre cele 8 secvențe, de aceea este și preferata mea. Naratorul făr de nume se împrietenește într-un han rustic cu o maimuță vorbitoare. Pisici guralive o mai născut Murakami, cum de s-o fi oprit la maimuță azi? E atât de cinematografic totul, ca de fiecare dată, încât n-aș putea jura că n-am tăifăsuit într-o noapte, la o bere, c-o maimuță care pentru a-și ostoi dorul de femei o găsit o cale inedită: le fură numele. Pentru clipe femeia respectivă nu-și mai amintește cum o cheamă. 


Citatul este din Persoana întâi singular, dacă tot o dat numele volumului, poate că autorul ei a iubit-o cel mai mult:

Am ajuns în capătul scării și am ieșit din clădire. Afară nu mai era primăvară. Dispăruse și luna de pe cer. Nu era strada pe care o știam eu. Nici copacii de pe margini nu mi-i aminteam. Pe trunchiurile fiecăruia erau încolăciți șerpi groși și lunecoși, ca niște ornamente mișunătoare. Li se auzeau solzii frecându-se cu un foșnet sec. Pe trotuar se adunase un strat de cenușă albicioasă înalt până la glezne. Bărbați și femei fără fețe umblau pe stradă, iar din adâncul gâtului le ieșea răsuflare gălbuie, ca sulful. Era foarte frig. Mi-am ridicat gulerul sacoului.

Despre steluțe

De-aș fi fost dreaptă, nu-s!, cele două noi apariții murakamiene n-ar fi adunat împreună 5 steluțe. Mi-i atât de dor d-un Murakami d'ăla bunu' încât e musai să-ncep a reciti anu' ăsta dintre vechituri. Dorul e vinovat c-am avut așteptări uriașe. Poate că de nu mi le-aș fi cocoțat pân la ceruri, chiar m-aș fi bucurat integral de lectură și nu doar pe bucățele. Bine că nu le-am amânat pe motiv că bunăciunile nu se-nfulecă ci se amușină pe-ndelete. 

Pe sistemul meu de evaluare, volumul aduna 3 steluțe. Dar tot atâtea i-am dat și titlului despre care încă n-am scris (aștept să mi se mai niveleze nervii dezamăgirii) ș-atunci pentru a le departaja l-am umflat pe ăsta pân la 4. Căci, deh, dragostea mea, Murakami! Încă. 

M-au bucurat reacțiile cititorilor care au oferit 5 steluțe pline. Sunt mulți! Poate că doar eu sunt defectă și omul ăsta scrie strașnic în toate cărțile.

• Persoana întâi singular - Haruki Murakami, traducere din limba japoneză și note Andreea Sion, editura Polirom, 2022, 198 pagini.  

__________________________________

Cărți citite și povestite-n 2022:

1. Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
2. Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
3. Dansul furiei - Harriet Lerner ****
4. Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
5. Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
6. Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu ***
7. Plânsul lui Nietzsche - Irvin Yalom *****
8. Dacă citești asta înseamnă că am murit - Andrew Nicoll ****
9. Suflete goale - Guillermo del Torro și Chuck Hogan ***
10. Povestirile lui Alice Munro - Dragoș Zetu *****
11. Povestea ta a început demult - Mark Wolynn *****
12. Cazul Jane Eyre - Jasper Fforde *****
13. Camelia Cavadia - Vina *****
14. Umanii - Matt Haig ***** 

⧭ Toate celelalte volume despre care am scris în ăilalți ani sunt îngrămădite ACI și DINCOLO. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**    volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****   scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.