De ce astă carte
Cum am citit tot ce-o apărut în limba română semnat Alice Munro, am ales din librăria virtuală un titlu care-o conținea.
Este primul volum răsfoit anul acesta pe malurile Timișului, o deschis dară noul sezon al lecturilor pe iarbă în timp ce băieții îmi aleargă ș-o urma și scalda.
***** Despre o teză de doctorat
Un studiu critic detaliat asupra scriitoarei canadiene Alice Munro cuprinde volumul de astăzi. Explicații pentru ce-o scris între două borne fixate pe volumul de debut din 1968 și Open Secrets publicat în 1994. Un interval cu 8 cărți de pus sub lupă de Dragoș Zetu. În limba română n-o fost publicat niciunul dintre ele. N-am priceput de-s vizate toate cele 8 titluri publicate-n perioada supusă analizei or 2 or fost omise, după cum zice Cuprinsul unde apar 6. Pare-se prima cercetare românească în domeniu și-n spațiul cultural est-european e dosarul întocmit de domnul Zetu lui Munro. Mă-ntorc la omisiuni, de ce să nu fie un ghiveci și ăst text, căci m-am lămurit pe jumate: al doilea titlu publicat în 1971 este de fapt un roman, motiv pentru care nu făcu dară obiectul cercetării. Google zice că celălalt titlu, Who Do You Think You Are?, care-mi lipsește la inventar este chiar al unui volum de proză scurtă.
*
Din prea multă fericire, ASTA, selectez primele rânduri: (...) m-au prins cele cu subiecte crunte, m-o surprins liniștea personajelor ei trăitoare de povești cumplite. Mă văitam la celelalte volume de proză scurtă că-i greu să mă atragă scrierile de zece pagini, că nu-i vreme să mă atașez de eroi și să aterizez complet în decoruri. Ei bine, fiecare povestire de Alice Munro e fix un miniroman cu timpi suficienți și pentru adulmecat detalii și pentru înfulecat acțiuni. În cele 40 de pagini ale unei povestiri îi concentrată viața personajului, cel mai adesea, de la tinerețe pân la bătrânețe, vorba cântecului.
Am ajuns și la Dragostea unei femei cumsecade, AICI, de unde selectez: Deși făr de emoții puternice și făr de atenție continuă pentru ce va urma, încă mă uluiește frumusețea lecturii unui volum în care nu se petrece mai nimic. La toți pașii sunt detalii făr de importanță pentru firul principal și alea pe mine mă țiu captivă. Și-mi place grozav cumsecade ăla din titlu și din textul cu același nume, prima povestire din carte. Alice Munro este printre puținii autori dragi cărora le cumpăr cărțile făr de teama că următorul volum mă va dezamăgi ori că-mi asum vrun risc. Ba dimpotrivă, fiecare nouă carte terminată mă crește și mai fan.
Ultimul titlu readus pe prima pagină este Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, ACESTA. Sunt încă fascinată cum de povestirile lui Alice Munro mă captivează făr de a fi spectaculoase, răvășitoare, năucitoare. Pentru mine sunt ca momentele în care un om drag îmi povestește clipe din viața sa și nu întotdeauna viața bate filmul. Mă surprinde încă rezultatul obținut de scriitoarea cu Nobel pe câteva pagini. Întotdeauna reușește să concentreze poveste cât un roman chiar de-i acordă cinșpe file. Pentru nevoia mea neostoită de poveste nu-i cea mai grozavă dintre rețete asta-n care rămân cu dorința de a ști ce s-o petrecut înainte și după episodul relatat. Dar izbutește cumva, cu talent desigur, ca să nu zic cu geniu, deși chiar asta cred, să adune într-o secvență atât de mult trecut și prezent încât îmi mai potolește poftele despre care ziceam. Și mai este o trăsătură a tehnicii sale pe care o ador. Nu-și judecă personajele, nu le desenează-n alb și negru, nu există ticălosul ticăloșilor și nici preacuvioasa, există doar oameni care reacționează strâmb și drept la viață, nu doar strâmb, nu doar drept. Sigur că verdictele de strâmb or drept îs ale mele, Alice Munro doar le expune faptele. Și tot de pe lista cu de asta o iubesc este inventivitatea de a folosi doar câteva teme majore în toate povestirile: infidelitatea, religia, boala, dragostea. De aș rezuma eu scrierile sale, n-ar rămâne nimic miraculos din ele pentru că oricum nu-s spectaculoase ziceam. Frumusețea le constă în cum sunt scrise.
**
Am trecut prin lista aceasta lungă de gânduri proprii pentru a o așeza-n oglinda profesionistului. Niciunul dintre volumele inventariate acum de mine nu este supus analizei lui Dragoș Zetu. Firește că vocea criticului este mult diferită de aceea a fanului, dar am simțit nevoia de a le așeza în raport.
Unicitatea ei vine din scriitură și din felul în care manevrează (și manipulează) firele narative.
Munro găsește extraordinarul în cotidian și aduce la lumină straturile suprapuse de secrete, minciuni și sentimente refulate ale personajelor.
Într-o povestire de Munro nimic nu se pierde, nimic nu este irelevant. Deși folosește mai multe voci și mai multe fire narative, deși nu ezită să se folosească de digresiuni și încearcă mereu să creeze o atmosferă cât mai realistă, Munro are capacitatea de a concentra în fiecare frază idei care să trimită la efectul final al povestirii.
Cartea analizează volumele de proză scurtă publicate de scriitoarea canadiană până la Open Secrets inclusiv, subliniind tehnicile povestirii specifice lui Munro, care combină familiarul cu nefamiliarul, oscilînd între realism și fantezie, pentru a ajuta cititorul să vizualizeze o lume aflată în spatele cortinei vieții de zi cu zi.
Această primă colecție de povestiri (n.m. Dance of the Happy Shades) introduce deja marile preocupări și teme care vor fi dezvoltate în opera ei ulterioară. În ciuda faptului că povestirile adunate în acest volum sunt mai accesibile și mai convenționale decât cele din volumele următoare și că desfășurarea acțiunii pare să fie mai previzibilă și mai transparentă iar strategiile narative mai directe, există chiar și în aceste scrieri sugestii ale unor relații potențiale care contravin supozițiilor și așteptărilor pe care le avem despre lumea reală (...).
...tema centrală a volumului (n.m. Something I've Been Meaning To Tell You): lucrurile care rămân nespuse.
Din punct de vedere tematic The Moons of Jupiter, ultima povestire din volumul cu același nume, deși se pare că a fost scrisă înaintea celorlalte, reunește preocupările lui Munro, fiind, pe de o parte un centru de sens și, pe de altă parte, o adevărată legendă a hărții ficționale din cele 10 povestiri care o preced. (...) În continuare Munro respinge ordinea cronologică liniară și își structurează povestirea pornind de la asocieri, arbitrare uneori și nu de la o cauzalitate clară.
În povestirea The Progress of Love, Munro continuă să sondeze aceleași probleme care au fascinat-o încă de la primul volum: raportarea ficțiunii la adevăr, complexitatea relațiilor de familieși dificultatea de a le înțelege, limitele și limitările povestirii și ale actului spunerii.
Povestirea care dă și titlul volumului (n.m. Friend of My Youth) trebuie văzută ca un vârf al ficțiunii lui Munro, o lucrare care înglobează multe din temele și situațiile abordate deja în volumele precedente...
Dintr-un anumit punct de vedere Open Secrets , publicat în 1994, este un volum surprinzător pentru Munro, nu pentru că ar reprezenta o depărtare de structura povestirii pe care o adoptase până atunci, ci pentru că scriitoarea folosește o serie de imagini noi în jurul cărora gravitează povestirile (o apariție fantomatică, experiențe vizionare, o navă spațială), de fapt noi provocări ale limitelor ficțiunii specifice lui Munro până atunci.
Despre steluțe
Tezele astea de doctorat aflate pe tarabe accesibile și cititorilor nepretențioși, nu doar avizaților, au neajunsul că folosesc pentru aceștia dintâi un limbaj greoi. Nu-s doar cuvintele, întreaga structură depășește capacități medii de pricepere. Pornind de la așteptările acestea, că oricum nu-i o carte de nasu' meu, am fost pozitiv surprinsă de lucrarea lui Dragoș Zetu. N-oi fi priceput tot ce-i scris acolo, dar i-am urmat cu interes paginile. Ș-am sfârșit-o cu dorința de-a o reciti în paralel cu povestirile pe care le analizează atât de pe îndelete.
Mă gândisem inițial la 4 steluțe, dar când să justific care-i penalizarea, n-am găsit-o.
Poate că ultimul volum citit în martie, despre care încă nu am povestit, ar fi fost mai îndreptățit la titlul de Cartea lunii. Am ales însă lucrarea lui Dragoș Zetu tocmai pentru că este în afara zonei mele de comfort lecturistic, pentru surpriza plăcută ce se dovedi a fi fost și pentru că-mi era dor de Alice Munro iară scriitura criticului mi-o doschit pohta ce-am pohtit.
- Povestirile lui Alice Munro: de la Dance of the Happy Shades la Open Secrets, Dragoș Zetu, Institutul European, 2013, 237 pagini.
__________________________________
Cărți citite și povestite-n 2022:
- Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
- Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
- Dansul furiei - Harriet Lerner ****
- Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
- Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
- Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu ***
- Plânsul lui Nietzsche - Irvin Yalom *****
- Dacă citești asta înseamnă că am murit - Andrew Nicoll ****
- Suflete goale - Guillermo del Torro și Chuck Hogan ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu