Zambetania: RANA DE ABANDON

Am pierdut întregul text. Să văz ce-o ieși la refacere. Uf!

De ce astă carte

Sunt atât de impulsivă uneori când cumpăr ~~orice~~ cărți. Librăriile virtuale îmi favorizează apucătura. Când o căsuță de căutare, anu' trecut de Vinerea Neagră, mi-o inventariat o duzină de titluri la editura Philobia pe teme psihoterapeutice, mi-am comandat imediat jumătate. Să le citesc fu mult mai poticnit.

*** Despre vindecări

Făr de a avea un criteriu de ordonare, mărturisesc trei momente.

Eram în camera mea. Partenerul meu de atunci avea odaia sa în apartamentul cu două camere în care locuiam împreună de foarte puțină vreme. Eu pe a mea. Ne regăseam serile și nopțile în patul meu. L-am întrebat acuș pe calculator câți ani au trecut din 2008. Zice că paișpe. Îmi amintesc perdeaua albă care se mișcă în ușa deschisă a balconului. Nu-l văz, dar mai la vale în spatele spumei albe e un cireș bătrân. Domnul meu mă anunță că a doua zi la ora patru jumate avem ședință de cuplu. Văz covorul portocaliu, în capătul opus perdelei poartă urma arsa a căderii unui fier de călcat încins. El are cămașa cu pătrățele verzi și pantalonii cu multe buzunare kaki. Am chipul lui acum în minte dintr-o poză cu noi doi pe banca unei mănăstiri, doi ani mai târziu de ziua-n care m-o luat tremuratul. Uram când eram băgată-n ședință. Nu, nu asta uram, ci momentele în care eram anunțată cu mult timp înainte, suficiente ceasuri pentru perpelire apoi. Portocaliul și verdele s-or făcut gri ș-am simțit cum mă scurg printre cearceafuri. Și alea portocalii cu cercuri roșii și galbene. Mi-o cuprins strâns mâna stângă în căușul palmelor sale și mi-o zis cu ochii în lacrimi: N-am mai întâlnit în viața mea un om care să aibă teama ta, atât de fizică, de abandon.

Când eram copil mama ne muta-n toate verile la bunica cea rea, mama sa. Eu o iubeam pe mama tatei, ca și astăzi. Nu știu de ce acolo nu ajungeam decât foarte rar și pentru puțin timp. Când mama venea în vizită mă lipeam cu sora și fratele meu de fustele ei ca să nu mai plece fără noi. Apoi bunica ne ducea în grădină să adunăm prune pentru plăcintă sau ouă din coteneață și când reveneam mama era iară dispărută. Faptul că din nou ne-o păcălit cred că durea mai mult decât realitatea de a rămâne într-un loc în care aveam și multe bucurii. Uneori venea cu un taxi și ne urca în el plini de tăciuni și cu haine murdare de la câmpuri și animale. Atunci eram cea mai fericită. Alteori ne băga în ceaunul mare în care bunica aduna apa de ploaie și ne spăla c-o perie de sârmă și săpun făcut cu sodă caustică. Și atunci știam că nu va mai dispărea făr de noi și că nu mai e musai s-o dăm în urmărire generală.

Sunt pentru întâia dată cu bărbatul cel nou în bucătăria mov. Se întunecă, dar încă mai sunt multe cuvinte de împărtășit. Deși au trecut doar zece ani peste noaptea aia, nu-mi mai amintesc atât de ușor chipul său. Ar trebui să-l scotocesc prin cap și cine știe peste ce dracu mai nimeresc. Are un tricou galben și-și ține mâinile spre mine, sprijinite pe masa mică, pătrată. Eu mă joc c-o fundă ce doamna de la croitorie s-o lăsat cu greu convinsă să mi-o coase pe fața de masă lila. Era mov închis și credea că nu se cade. Apoi i-o plăcut și ei mult rezultatul final. Mă joc cu satenul lat și vorbesc despre cât de vrăjitoare era soacră-mea și ce fată bună sunt eu. Nu-i lumină-n cameră, dar îi simt ochii aprigi când rostește pe ce-l mai aspru ton: De crezi că voi asculta mai mult de o secundă ce victimă ești, te înșeli amarnic! Nu doar că mi-am înghițit lacrimile toate, dar l-am și urât pentru lipsa de sensibilitate. Apoi l-am iubit mult și se făcu iară echilibru-n Univers. De-aș fi anticipat atunci cât de repede va rodi sămânța ce-o plantat-o pe-ntuneric într-o femeie făr de pic de încredere...

Spovada-i gata! Să las cuvântul specialistului acuș.

Titlul se continuă cu Vindecă-ți angoasa de abandon și încetează să mai fii o victimă. Pare-se există 5 răni care ne-mpiedică a fi noi înșine: abandon, respingere, umilire, trădare și nedreptate. Lucrarea psihanalizează angoasa de abandon și-i structurată în 3 capitole: Angoasa de abandon, Eșecul repetitiv, Spre o gândire ternară și dincolo de ea. Sunt descrise mecanismele de apărare tipice sindromului fricii de abandon: negarea parțială, clivajul, proiecția, devalorizarea, autodevalorizarea, refularea.

Ceea ce provoacă un simptom în noi este întotdeauna o traumă din copilărie, pe care n-am știut sau n-am putut s-o depășim sau s-o integrăm.

Să nu ne amăgim, ceea ce terorizează copilul mai mult decât pedeapsa este retragerea iubirii. Și, dacă nu este iubit, copilul ar putea la fel de bine fi abandonat. Cel puțin așa resimte el acest lucru.

Este greu de descris o structură “abandonică”. În toate cazurile predomină un sentiment de nesiguranță permanent. Angoasa de abandon este proporțională cu nevoia sa afectivă exagerată. Așteptări ce țin de domeniul fanteziei, care nu vor putea fi decât înșelate. De fapt, realitatea este frustrantă, iar personalitatea abandonică nu a putut să-și construiască un eu suficient de structurat pentru a-i face față. Are despre ea însăși o noțiune vagă și n-a integrat valori personale. Și este sarcina celuilalt să-i dea încredere, oferindu-i exact ce așteaptă. Trăiește un sentiment de devalorizare continuu, pe care încearcă s-l compenseze fie cerșind iubirea de care are nevoie, fie printr-o izolare totală. Deseori, se subapreciază și îl supraapreciază pe celălalt, care trebuie să o revigoreze. Se plasează sistematic într-o poziție infantilă și se supune celuilalt pentru a obține iubirea pe care o așteaptă. Cel cu sindromul de teamă de abandon trăiește în exterior, în privirea celuilalt și, astfel, este incapabil să interiorizeze relația și se află într-o permanentă nevoie de dovezi constante pentru a se simți în siguranță.

Donald Woods Winnicott vorbește despre “mamă suficient de bună”, în sensul că ea poate să fie suficient de prezentă și suficient de absentă. Copilul are posibilitatea, când mama este prezentă, să se proiecteze în ea ca substitut al lipsei sale de structură și să se construiască când ea este absentă. Excesul de prezență nu-i permite copilului să se construiască, excesul de absență îi înlătură orice ajutor pe care să se poată sprijini. Aceste excese din prima perioadă sinteze cele care nu ne permit să depășim o structură cu teamă de abandon precoce.

Despre steluțe

Am citit cartea la finalul lui iulie, după ce am purtat-o cu mine mai mult de o lună prin toate locurile prin care am poposit cu vacanța ș-am tot deschis-o și abandonat-o. Când să scriu despre ea zilele astea, făr de niciun bilețel cu notițe în ea, am fost sigură că n-am deschis-o niciodată. Nu-mi suna nimic familiar. Am mutat-o dară în teancul de necitite. Apoi am găsit carnețelul în care mi-am notat idei pentru Zambetania din săptămâna petrecută la bunica cu ocazia împlinirii a 98 de ani. Erau înșiruite acolo 4 titluri gătate, printre care și Rana de abandon. Ceea ce mi-o amintit de amiaza în care m-am șantajat că nu am voie la ligheanul cu gogoși Până nu termin naibi o sută de pagini. Ce-o fi așa greu la o broșurică?!

Fu dară o lectură greoaie, într-un limbaj de specialitate greu accesibil mie, parcă destinată doar profesioniștilor domeniului.

Rana de abandon. Vindecă-ți angoasa de abandon și încetează să mai fii o victimă - Jean-Charles Bouchoux, traducere din limba franceză de Magdalena Stanciu, editura Philobia, 2020, 135 pagini.

_________________________

Cărți citite și povestite-n 2022:

⧭ Toate celelalte volume despre care am scris în ăilalți ani sunt îngrămădite ACI și DINCOLO.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

luni, 26 septembrie 2022

RANA DE ABANDON

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu