luni, 1 ianuarie 2018

TOPUL CĂRȚILOR CITITE ÎN 2017


Când citeam bilanțuri anuale de lecturi și erau mai mult de zece poziții,  îmi imaginam că mai ușor ajung pe Lună. Iaca, am egalat anul acesta recorduri neatinse din copilărie și n-am murit. Drept e că Universul mi le-o aliniat pe toate pentru a izbuti.  Grozavă Bucurie! Provocarea rămâne pentru 2018 de a nu scădea drastic numărul cărților, măcar jumate.
  • Mai am trei cărți începute din 2017, din păcate în luna decembrie am reușit să citesc doar câteva pagini. 
Aștept cu mari emoții tot anul clasamentul. Mă bântuie pe parcursul lecturilor cât de neîndreptățite vor fi unele dintre volume. Uneori mă doare fizic că o carte care mă impresionează profund sigur nu va avea loc printre cele 10 fruntașe.


TOPUL CĂRȚILOR CITITE ÎN 2017


Misiunea ierarhizării lecturilor nu a fost pe atât de dificilă pe cât o anticipam. Era musai să prind autorii mei preferați (Haruki Murakami, Alice Munro, Cristian Tudor Popescu, Irvin D. Yalom) și cum lista acestora s-a mărit anul acesta (Marin Preda, Stephen King, Doina Ruști), nu prea mai rămâne spațiu pentru multe jonglerii. Aveam așadar la prima strigare 7 poziții ocupate, e pur întâmplătoare ordinea de azi, în orice alt moment aș fi scris, o alta ar fi fost probabil defilarea. De adăugam cele două titluri care m-au răvășit și care mă bântuie încă, Open și Conversații cu Dumnezeu, deja era treaba aproape gata. Mulțumesc, DD, că nu am mai ajuns anul acesta și la Boris Vian sau Simone de Beauvoir. O rămas în spatele celor 10 poziții fruntașe Balzac, cele două volume citite mi-au plăcut suficient cât să reportez în 2018 și alte lecturi ale sale, dar nu mai fu loc disponibil în față.

54. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
Volumul ăsta, sinteză de Infractoarea, Redtube și ce alte mijloace media pornografice or mai exista, îmi întărește credința că următoarea sa carte va fi grozavă. Tot ce-o fost fără poveste, fără noimă, fără emoție, o adunat în prima. 
Făr de tăgadă cea mai proastă carte a anului pentru mine este Consumatorul de suflete. Nu că am fost  dezamăgită, nu că aveam așteptări, ci pentru că e un volum al cărui rost nu l-am identificat. Nu m-o emoționat, nu am zâmbit, nu m-o..., nu am...




10. Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă - Haruki Murakami
...de fiecare dată îmi promit că nu mai citesc Murakami și mereu îmi încalc promisiunea. Are talentul ăsta de a te face să uiți bălăriile din el și de a rămâne doar cu chestiile frumoase... - este replica unui personaj din Extraconjugal și descrie exact ce simt pentru domnul Murakami. 
Oi, Doamne, pe ultimul loc Murakami! Am nevoie de medic! Scriitorul acela care o ținut mulți ani podiumul, poveștile căruia m-au lăsat cu gura căscată cum n-au mai făcut-o niciunele, anul ăsta din două titluri abia de m-o emoționat ușor. Drept e că 1Q84 nu m-o dezamăgit complet, dar am ales să defilez cu Autoportretul pentru că de acolo mă  inspir în viața mea de toate zilele. Cred că-n 2018 voi reciti dintre poveștile pe care i le iubesc.
Durerea e inevitabilă. Suferința e opțională. 
 9. Mâța Vinerii - Doina Ruști
Romanul ăsta este ca o poveste care în copilărie m-ar fi hipnotizat. Aș fi aterizat pe străzile alea, cu acele haine, printre ăi oameni. Aș fi visat noaptea criminali și crescători de ciori. În fiecare clipă aș fi avut în minte mii de recipiente cu ingrediente secrete și manuscrise cu rețete magice. Din fericire pentru omul care-mi doresc să fiu, toate astea s-au petrecut și azi.
A fost prima întâlnire cu Doina Ruști și abia aștept o a doua. Este unul dintre puținii autori care creează atingând ambele mele slăbiciuni literare: nevoia de poveste și frumusețea cuvintelor.

8. Călăul dragostei - Irvin D. Yalom
Sunt dramatice multe dintre vieți, dar au și o frumusețe a sfârșitului greu de povestit făr de a dezvălui subiectele. Și ticălosul ticăloșilor și urâta urâților și neisprăvitul și bocitoarea și nesuferita ajung la speranță, împlinire. Uneori pentru cele câteva clipe înainte de Sfârșit, de marele Dincolo. Dar de ce ar fi asta mai puțin valoros?!
Volumele psihiatrului Irvin D. Yalom sunt de la prima intersecție pe lista mea de căutări. Eram deja fascinată de modul în care prezintă cazuri medicale adevărate și despre cum tratamentele aplicate  îmi vindecă nedumeriri existențiale. Călăul dragostei însă mi-o dezvăluit și un povestitor cu foarte mult talent. Îmi pare rău doar pentru că nu am reușit să urc cartea mai mult în top.

7. Luni de fiere - Pascal Bruckner
Îs năucită. Mi-o plăcut atât de mult povestea, finalul, i-am iubit pe ticăloșii ăia doi mari și pe ăia doi mici în egală măsură, am stat cu inima la gât pentru fiecare nouă oroare pusă la cale încât acuș mă-ntreb naibi  cât de sănătoasă mi-s în fascinația asta pentru tot ce-i scriitură cu personaj principal: urâtu, morbidu, chinu, DEFECTU. Și ce titlu teribil are cartea asta! Și câtă deznădejde-mi iscă oarecuma cunoaștere a unor cupluri care împart mulți ani de fiere, uneori cât două vieți.
Cartea asta mi-o rămas în minte în mulții ani care au trecut peste momentul în care am început-o. M-o bântuit doișpe ani nu doar lectura neterminată ci mai ales povestea căreia nu-i cunoșteam finalul. Și, da, domnul Bruckner, datorită Lunilor de fiere,  e pe lista autorilor cărora tre să le mai caut scrieri.

6. Dragă viață - Alice Munro      
Nu m-aș opri până mâine să povestesc despre năuceala pe care mi-o născut-o cartea. Ăsta tre să fie talentu, iei o întâmplare oarecare, o nevastă în drumul spre amant se mai proptește și într-un al treilea, un bărbat își abandonează doamna în fața altarului, o soră poartă drama unei pierderi din copilărie mult în maturitate, orice întâlnire întâmplătoare sucește destine. Farmecul e că există detalii, i-o uitat numele, o murit, o fugit, i-o zâmbit, care dau naștere unor povești nemuritoare foarte firești și foarte posibile. Da, viața e ticsită-n clipe miraculoase!
Dintre cele două volume de povestiri ale lui Alice Munro de anul acesta am adus în top Dragă viață doar datorită titlului, care-mi place grozav. Ură, prietenie, dragoste, căsătorie ar fi șezut la fel de meritat aci.

5. Viața ca o pradă - Marin Preda
Am citit Viața ca o pradă cu bucuria omului însetat de povești. De multă vreme nu m-am mai pierdut în lectură cum am pățit de astă dată. Mă uitam la ceas, aveam de mers trei ore cu trenu, citeam cu nesaț aventurile domnului Preda și-n clipa următoare eram ajunsă la capătul călătoriei. 
Una dintre cele mai grozave decizii ale anului fu să reîncep a citi Marin Preda. De n-ar fi fost atât de multe alte cărți în așteptare, nu m-aș fi oprit doar la cele 3 titluri. Drept e că Jurnalul intim n-ar fi ajuns în top 10, dar Întâlnirea din pământuri ar merita măcar o mențiune în afara clasamentului.

4. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
Cartea aceasta pentru mine a fost un răsfăț. Nu doar pentru că termometrul îmi arăta 40 de grade la umbră și eu mă legănam din hamac cu picioarele în piscină, ci pentru că fiecare povestire a asigurat un moment magic de întâlnire cu scriitura preferată. 
Cristian Tudor Popescu este omul pe care-l citesc cu fanatism din adolescență. Cum de n-o ajuns până anu ăsta pe Zambetania, nu-mi explic.  Din fericire pentru orgoliul meu de admiratoare făr de limite, Viața și Opera este culegerea care adună poate cele mai frumoase dintre scrierile prozetarului.

3. Misery - Stephen King
De n-aveți naturelul simțitor și puteți citi câteva orori pe îndelete, Misery este o lectură grozavă! De-l aveți, le citiți pe diagonală și vă bucurați de restul scriiturii, de talentul în a inventa povestea din poveste, romanul din roman, de frumusețea minții umane când viața ține  de un capăt de ață și de capacitatea de a face răul cel mai Rău, chiar cu zâmbetul pe buze și în deplină pace a conștiinței. 
Anul acesta l-am întâlnit pe Stephen King pentru prima dată în Shining. Am fost atât de copleșită încât imediat am mai citit două romane, Colorado Kid (de mai continuam topul celor mai proaste volume, Colorado Kid îi sufla în ceafă Consumatorului de suflete) și Misery. Dacă nu mi-aș fi autoimpus ca un autor să ajungă în top 10 cu o singură lucrare, Shining nu ar fi lipsit. De aceea nici nu am mai adăugat alte volume pe lista lui 2017, dar 2018 cu asta va debuta, căci anul trecut Stephen King mi-o asigurat un start bun al lecturilor, ceea ce năzui și pentru ăst an.

2. Open: o autobiografie - Andre Agassi
...terenul pe care ai suferit cea mai sângeroasă înfrângere poate deveni scena celui mai dulce triumf...
Open este o carte inedită pentru topul meu. Nu mi-a schimbat modul de a gândi și acționa, nu este scrisă de unul dintre autorii mei preferați, bașca este despre viața unui sportiv pe care nu l-am simpatizat pentru că-l admiram nebunește pe principalul său competitor. Și totuși e cartea în timpul lecturii căreia abia am respirat din teama de a nu perturba energiile. Este povestea la care am plâns cât nu am făcut-o în toate celelalte la un loc și eu bocesc mult pe orice carte. M-am gândit mult dacă nu ar merita locul 1. O, ba da! Este un volum pe care cândva îl voi reciti cu aceleași trăiri intense, dar nu este cel pe care îl port în gândurile mele în toate zilele.

1. Conversații cu Dumnezeu - Neale Donald Walsch
V-AM TRIMIS NUMAI ÎNGERI - nu cred să fi citit în viața asta ceva mai frumos.
Nu, nu-i drept să fie un top ghiveci, dar dacă așa mi-au fost lecturile, rezultatul n-are cum fi altul. Conversații cu Dumnezeu este făr de literatură or eu asta caut în cărți. Este și făr de poveste. Dar este scriitura care mi-a schimbat modul de a gândi tot și toate. Este trilogia pe care abia aștept să o reiau, iară și iară, la infinit. Cu nicio altă carte nu aș putea trăi asta. 

Mulțumesc, DD! Fericește-mă cu timpi lecturistici și-n ăst an, zic!

__________________
Cărți citite-n  2017:
  1.  Shining - Stephen King
  2.  Colorado Kid - Stephen King
  3.  Misery - Stephen King
  4.  Supunere - Michel Houellebecq
  5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6.  Visul - Emile Zola 
  7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
  8. Adio - Honore de Blazac
  9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
  10. Jurnal intim (vol. 1) - Marin Preda
  11. Jurnal intim (vol. 2) - Marin Preda
  12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
  13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
  14. Dragă viață - Alice Munro
  15. O mie de nopți - E.K. Johnston
  16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
  17. Să fii român! - Dan Puric
  18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
  19. Einstein - Francoise Balibar
  20. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
  21. Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
  22. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
  23. Galaad - Marilynne Robinson 
  24. Roșu ucigaș - Jerden Brouwers 
  25. Golem - Gustav Meyrink
  26. Noi - Evgheni Zamiatin
  27. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  28. O vară la țară - J.L. Carr
  29. Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
  30. Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset
  31. Ură, prietenie, dragoste, căsătorie Alice Munro
  32. 1Q84 (vol. 1) - Haruki Murakami
  33. 1Q84 (vol. 2) - Haruki Murakami
  34. 1Q84 (vol. 3) - Haruki Murakami
  35. Copila de zăpadă - Eowyn Ivey
  36. Conversații cu Dumnezeu (vol. 1)  - Neale Donald Walsch
  37. Conversații cu Dumnezeu (vol. 2)  - Neale Donald Walsch
  38. Viața ca o pradă - Marin Preda 
  39. Conversații cu Dumnezeu (vol. 3)  - Neale Donald Walsch
  40. Întâlnirea din pământuri - Marin Preda
  41. Anatomiștii în căutarea sufletului - C. Bălăceanu-Stolnici
  42. Extraconjugal - Mihai Radu
  43. Spartacus - Rafaello Giovagnoli
  44. Open: o autobiografie - Andre Agassi
  45. Călăul dragostei - Irvin D. Yalom
  46. Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă - Haruki Murakami
  47. Ce n-a avut loc în prompter - Lucian Mîndruță
  48. Cum s-a românizat România - Lucian Boia
  49. Mâța Vinerii - Doina Ruști 
  50. Cea din urmă zi a unui condamnat - Victor Hugo
  51. Spovedania unui preot ateu - Ion Aion
  52. Dragostea are 11 dimensiuni: viața mea cu Stephen Hawking - Jane Hawking
  53. Jean-Louis - Honore de Balzac
  54. Umbre întunecate - Joe Simpson

2 comentarii:

  1. Ai citit de doua ori mai multe carti decat mine :D Chiar ti-a priit somajul :D
    Trei carti le avem amandoua pe lista de anul asta: Noapte de foc, Draga viata si Spovedania unui preot ateu. Niciuna nu a primit loc in topul meu personal :) Copila de zapada mi-a placut foarte mult cand am citit-o, de aceea nu ma mir deloc ca nu a ajuns in topul tau :P
    Eu mi-am propus anul trecut sa citesc 25 de carti si am citit 29 :D Cea mai faina a fost Citeste-mi in cafea - Victor Ion Popa, iar cea mai naspa a fost Antiparenting - Sevatie Bastovoi. Nu cred ca mai public pe blog topul, mai ales ca il am deja pe Goodreads :)https://www.goodreads.com/user_challenges/7655950?sort_by=rating

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe dintre cărțile care mi-au plăcut mult nu au ajuns în primele zece, nu doar Copila. Am în teanc Citește-mi în cafea, dar nu voi ajunge la ea prea curând. Azi încep în paralel o a patra carte, poate așa să am mai mult spor. Abia de-am citit 100 de pagini anu ăsta. Nu știu de musai Antiparenting vreau să citesc, dar mi-a plăcut un roman al părintelui Savatie și mi-aș mai cumpăra un altul. Din fericire, poate că lista va fi mult mai scurtă, dar am multe dintre cărțile pe care le-am dorit la start.

      Ștergere