De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
*
O mai trecut două săptămâni de cofetăreală, îs fix trei când încep astă filă. Tot de paișpe zile s-au înmulțit momentele în care sunt singură în laborator cu lista de sarcini.
Și pentru că mă alarmasem în prima parte a seriei că nu am distrus mai nimic, iaca, bilanț azi:
Și pentru că mă alarmasem în prima parte a seriei că nu am distrus mai nimic, iaca, bilanț azi:
- o tonă de ciocolată albă belgiană topită cu smântână lichidă nu s-a mixat și pace. N-am învățat nimic de aici căci habar n-am care fu cauza;
- au burțile atât de mari blaturile coapte de mine și sunt atât de deformate încât prăjiturile sunt apoi de toate formele și dimensiunile, dar niciodată două identice. Nici de aici n-am lecții căci oricât aș moșmondi la nivelatu compozițiilor tot centrul se ridică mult peste margini;
- am așezat o foaie peste un jeleu întărit de întreaga doză a ieșit în două bucăți: o parte blat-jeleu, o parte total separată foaie-cremă. De aci știu că blatul îl suprapun peste jeleul cald oricâtă teamă am că va curge sau că va fi absorbit;
- sărățelele au ieșit dulci, doar vro zece tăvi, pentru că m-o găsit hărnicia și am frământat toate resturile de aluat din frigider făr să mă gândesc că acolo nu erau doar sărături, ci și multe cu zahăr. Să zicem că încerc să gust cam tot ce folosesc după ce am mai amețit și două creme care mi se păreau identice, dar erau complet diferite, una cu iaurt și fructe, cealaltă cu brânză;
- primele coapte, de sărățele zic, adică tot zece tăvi, au fost atât de bronzate încât n-au fost puse-n vânzare. Acum întoarcem tăvile la jumătatea timpilor și le schimbăm treapta pe care se coc;
- crema caramel este coșmarul meu, am o listă mai lungă, toată cu creme fierte, dar ea este cea mai mofturoasă dintre toate și nu se aruncă decât o găleată de miere când eu o ratez. Pe asta am rezolvat-o definitiv, refuz să o mai încerc în laborator până nu m-oi dumiri acasă care dracu e punctul în care tre să adaug smântâna și care apoi e cel pentru unt;
- pentru că la tarte nu reușesc, oricât aș fi de atentă și de înceată, să acopăr cu jeleu fructele congelate, întotdeauna la retur cele mai multe dintre prăjituri sunt cu zmeură leșinată de zici că-i acolo din sezonu ei de prospătură. Pe astea tot șefu o rămas să le finalizeze;
- pentru că nu reușesc să decorez corect cu frișcă savarinele cele mari și cele mici, tot pe al meu coleg a rămas sarcina lor;
- am reușit să blenduresc friști cu boabe de cafea sau jeleuri de vișine pe toți pereții. Tot pe acolo sunt încă urmele untului împroșcat de robot la prima tură de cozonac. Nu-s acum bani de faianță, dar presimt că se fac niște eforturi financiare care să diminueze aste pagube colaterale murdărăcioase;
- or mai fi fost, dar deja nu mi le mai amintesc.
Ce-am salvat
- mulți cozonaci când robotul s-o oprit pe motiv de maximă încingere. Aluatul de cozonac aci este moale, ca la panettone, de fu o plăcere să-l mângâi cu unt minute multe deși cozonacii trudiți în toată viața mea nu atingeau numărul ălora frământați atunci;
- am omis să pun făina într-un blat, l-am scos de la cuptor, i-am adăugat ingredientul uitat pe masă și a fost unul dintre cele mai umede blaturi dintre blaturile umede;
- pentru că l-am văzut pe șefu cum încearcă să mai egalizeze înălțimile foilor coapte de mine masându-le c-o mănușă în timp ce se coc apăi așa m-am jucat și eu. N-aș zice că mi-o reușit, dar întotdeauna mi-o plăcut pipăitu dulcegăriilor;
- am făcut un aluat fraged cu unt topit în loc de unt tare și ca să-l dreg am dublat cantitatea de făină. N-o fi ieșit el cel mai fraged dintre toate, dar arăta grozav după coacere;
- și de astea or mai fi, dar nu mai mi-s prin cap amu.
Cum sunt
Când ajung în laborator mă activez. Dar nu la modul că nu mă mai doare nimic, nu-mi mai este foame, nu mai trebuie să merg la baie de zeci de ori, deși și toate astea, ci la nivelul intru într-o transă din care mai ies când închid ușa la plecare. În noaptea în care Bogri mi-o zis că-s de șapteșpe ore la muncă am avut un șoc. Abia ajunsesem, când trecuseră toate?! Doar gândul că de renunț trebuie să mă întorc la o muncă în care văd toate clipele pe ceas cum trec greu mă-nspăimântă și-mi vindecă epuizări fizice instant.
Am slăbit două kile. Deși la încântarea cu care B. mă analizează zilnic aș fi zis că-s cel puțin șapte. Probabil venitu spre casă după turele de noapte m-ar fi lăsat făr de zece kile de n-ar fi existat gustările dulci făr de număr. Când mă întorc noaptea, la două, trei, patru mi se activează toate motivele de crimă pe care le-am văzut pe televizor. Îmi imaginez cum sunt aruncată de pe pod în Bega sau cum mi se frânge gâtu pe unul dintre maluri. În cele cinci minute de întuneric complet în care nici nu văd pe unde calc îmi închipui cum îs ciopârțită bucăți - bucăți. De la un moment încolo nu-mi mai pot controla frica vorbind cu DD și atunci alerg. Văd umbre vii în toți copacii și toate razele de lumină. Intru pe poartă cu inima la gât și am nevoie de cel puțin juma de ceas pân să-mi revin pentru a adormi. Asta de nu-i Bogri treaz ș-o oră doar povestesc cât de grozavă mi-o fost tura și câtă nevoie am de un spray.
Am slăbit două kile. Deși la încântarea cu care B. mă analizează zilnic aș fi zis că-s cel puțin șapte. Probabil venitu spre casă după turele de noapte m-ar fi lăsat făr de zece kile de n-ar fi existat gustările dulci făr de număr. Când mă întorc noaptea, la două, trei, patru mi se activează toate motivele de crimă pe care le-am văzut pe televizor. Îmi imaginez cum sunt aruncată de pe pod în Bega sau cum mi se frânge gâtu pe unul dintre maluri. În cele cinci minute de întuneric complet în care nici nu văd pe unde calc îmi închipui cum îs ciopârțită bucăți - bucăți. De la un moment încolo nu-mi mai pot controla frica vorbind cu DD și atunci alerg. Văd umbre vii în toți copacii și toate razele de lumină. Intru pe poartă cu inima la gât și am nevoie de cel puțin juma de ceas pân să-mi revin pentru a adormi. Asta de nu-i Bogri treaz ș-o oră doar povestesc cât de grozavă mi-o fost tura și câtă nevoie am de un spray.
Sunt obosită. În prima zi liberă, după șapte de muncă, am dormit treișpe ceasuri. Sigur că am visat doar blaturi-creme, în toate somnurile doar asta pățesc. Acum sunt de două zile liberă și deja m-am plictisit crunt, abia aștept să se facă cinci dimineață și să fug spre laborator. Am un V mare pe brațul stâng de la tava încinsă cu foi Doboș, am toate unghiile în carne de la atâtea vase spălate, am zgaibe pe toate degetele de la răzătoare, cuțit, cartoane. Mi-o sărit ciocolată topită pe ochelari, i-am dat jos să termin crema și mi-o intrat în ochi. Probabil aș fi fost primul om din istorie orbit cu ciocolată la propriu. A fost cruntă senzația până am reușit s-o ameliorez cu apă rece. Când șefu m-o chemat să văd o foaie cu susan cum tre să arate după coacere, m-am așezat comod cu ambele palme pe tava încinsă de s-o speriat mai tare decât mine de la sfârâitul lor.
Sunt un om strângător, ca și la birou unde G. nu-și găsea niciodată hârtiile puse-n ordine rapid de mine și în laborator șefu-și așează nuci pentru vrun blat, eu le arunc înapoi în cutia lor, pun forma pe etajul ei și gata curățenia. Se întoarce omu și se gândește că singura explicație posibilă este că a visat cum și-a pregătit cele trebuincioase.
Îmi dictează în viteză gramaje și ingrediente. Nu rețin nimic. Mă gândesc cât de simplu era în viața ailalta unde G. îmi cerea să verific un cont, x, eu ziceam da, apoi o întrebam care cont, deja îl uitasem, îmi notam x pe hârtie și gata. Aci nu poci sta cu pixul, așa că întreb de zece ori o rețetă pe care probabil o fac tot a zecea oară și cât lapte? a, nu e cu lapte asta! și cât unt? moale sau lichid sau tare? la ăsta pun nucile prima dată? aha, la ălalaltu! Și șefu răspunde la fiecare, calm, deși în capul lui sunt propriile rețete pe care le lucrează și o mie de alte spețe ale afacerii. Încă nu l-am enervat cu nereținutu și cu nimic altceva. Îs tare curioasă când i se va umple paharul, dar n-am nicio emoție pentru atunci ăla.
Mama lu șefu are patruzeci de ani, e de o seamă cu mine dară. Îmi vorbește cu dumneavoastră, exact ca fiul. Eu mă amuz că singură nu m-am făcut doamnă, dar o izbutit cofetăria. Deși uneori îmi imaginez cum ar fi fost să am un copil de cinșpe ani or zece or patru ani, nu mă pot gândi că aș fi putut avea unul de douăzeci. Poate pentru că la douăzeci ai mei, sexul era foarte departe de îndeletnicirile mele. Da, șefu are douăzeci de ani și cinci ani de experiență cofetăroasă intensă. N-aș ști să zic un alt om mai responsabil și mai muncitor și mai serios pe care să-l fi întâlnit în toate viețile mele. De ar exista pe lumea asta un tratat în care să se spună ce cuvinte trebuie să ajungă la mine pentru ca eu să fiu un angajat model apăi pe ăla l-o studiat omu de care zic. Spuneam în prima parte că păsarea este ceea ce mă fascinează la el. În toate momentele dovedește nu doar că ascultă dar și că aude. De mai zic că la fiecare minut rostește mulțumesc sau vă rog sau dacă se poate, atunci asta-i imaginea corectă. Acum că ăia treizeci de ani de-i dibuisem îs fix douăzeci sunt și mai încântată de fiul mamei. Tare împlinită tre să-ți fie viața când știi ce om breaz ai dăruit pământului ăsta.
Privim împreună masa plină de cozonaci aburinzi în miez de noapte. Abia aștept să-i promovez pe Facebook în zori rostește. Parcă-s bebeluși înfășați la creșă completez eu. Exact despre creșă vroiam să scriu răspunde surprins.
Știți câte tarte am umplut pentru ultimul Crăciun la cofetăria care nu era a mea? Habar n-am răspund cu gândul că cele optzeci nu le voi termina toată ziua. Șapte mii îmi răspunde. Păi de vreți să termin șapte mii de tarte să știți că le am gata la Crăciunul lui 2020 cel mai devreme.
Eram cu spatele la el, învârteam niște fructe pe aragaz. Vreau să vă întreb ceva foarte personal , îmi dați voie? rostește reținut cum nu a făcut-o niciodată. Mă gândesc ce naiba ar putea fi, doar i-am povestit câte-n lună și în stele mai mult decât foarte personale. Păi la cât m-am spovedit mai contează încă un răspuns?! zic râzând și mă gândesc în continuare care ar putea fi întrebarea ce a născut schimbarea de ton.
- De ce mă ajutați?
- Pentru că mă plătiți?!
- Nu, nu e asta! Și știți că nu despre asta e vorba.
- Nu, nu știu! Eu așa sunt construită, doar astfel funcționez, implicându-mă cu tot sufletul. E nevoie să acumulez multe dezamăgiri ca să nu-mi mai pese și să-mi bag picioarele fie la propriu, fie la figurat.
Sunt un om strângător, ca și la birou unde G. nu-și găsea niciodată hârtiile puse-n ordine rapid de mine și în laborator șefu-și așează nuci pentru vrun blat, eu le arunc înapoi în cutia lor, pun forma pe etajul ei și gata curățenia. Se întoarce omu și se gândește că singura explicație posibilă este că a visat cum și-a pregătit cele trebuincioase.
Îmi dictează în viteză gramaje și ingrediente. Nu rețin nimic. Mă gândesc cât de simplu era în viața ailalta unde G. îmi cerea să verific un cont, x, eu ziceam da, apoi o întrebam care cont, deja îl uitasem, îmi notam x pe hârtie și gata. Aci nu poci sta cu pixul, așa că întreb de zece ori o rețetă pe care probabil o fac tot a zecea oară și cât lapte? a, nu e cu lapte asta! și cât unt? moale sau lichid sau tare? la ăsta pun nucile prima dată? aha, la ălalaltu! Și șefu răspunde la fiecare, calm, deși în capul lui sunt propriile rețete pe care le lucrează și o mie de alte spețe ale afacerii. Încă nu l-am enervat cu nereținutu și cu nimic altceva. Îs tare curioasă când i se va umple paharul, dar n-am nicio emoție pentru atunci ăla.
Mama lu șefu are patruzeci de ani, e de o seamă cu mine dară. Îmi vorbește cu dumneavoastră, exact ca fiul. Eu mă amuz că singură nu m-am făcut doamnă, dar o izbutit cofetăria. Deși uneori îmi imaginez cum ar fi fost să am un copil de cinșpe ani or zece or patru ani, nu mă pot gândi că aș fi putut avea unul de douăzeci. Poate pentru că la douăzeci ai mei, sexul era foarte departe de îndeletnicirile mele. Da, șefu are douăzeci de ani și cinci ani de experiență cofetăroasă intensă. N-aș ști să zic un alt om mai responsabil și mai muncitor și mai serios pe care să-l fi întâlnit în toate viețile mele. De ar exista pe lumea asta un tratat în care să se spună ce cuvinte trebuie să ajungă la mine pentru ca eu să fiu un angajat model apăi pe ăla l-o studiat omu de care zic. Spuneam în prima parte că păsarea este ceea ce mă fascinează la el. În toate momentele dovedește nu doar că ascultă dar și că aude. De mai zic că la fiecare minut rostește mulțumesc sau vă rog sau dacă se poate, atunci asta-i imaginea corectă. Acum că ăia treizeci de ani de-i dibuisem îs fix douăzeci sunt și mai încântată de fiul mamei. Tare împlinită tre să-ți fie viața când știi ce om breaz ai dăruit pământului ăsta.
Privim împreună masa plină de cozonaci aburinzi în miez de noapte. Abia aștept să-i promovez pe Facebook în zori rostește. Parcă-s bebeluși înfășați la creșă completez eu. Exact despre creșă vroiam să scriu răspunde surprins.
Știți câte tarte am umplut pentru ultimul Crăciun la cofetăria care nu era a mea? Habar n-am răspund cu gândul că cele optzeci nu le voi termina toată ziua. Șapte mii îmi răspunde. Păi de vreți să termin șapte mii de tarte să știți că le am gata la Crăciunul lui 2020 cel mai devreme.
Eram cu spatele la el, învârteam niște fructe pe aragaz. Vreau să vă întreb ceva foarte personal , îmi dați voie? rostește reținut cum nu a făcut-o niciodată. Mă gândesc ce naiba ar putea fi, doar i-am povestit câte-n lună și în stele mai mult decât foarte personale. Păi la cât m-am spovedit mai contează încă un răspuns?! zic râzând și mă gândesc în continuare care ar putea fi întrebarea ce a născut schimbarea de ton.
- De ce mă ajutați?
- Pentru că mă plătiți?!
- Nu, nu e asta! Și știți că nu despre asta e vorba.
- Nu, nu știu! Eu așa sunt construită, doar astfel funcționez, implicându-mă cu tot sufletul. E nevoie să acumulez multe dezamăgiri ca să nu-mi mai pese și să-mi bag picioarele fie la propriu, fie la figurat.
*
Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.
Măi oameni, să vă fie sfârșitul anului ăsta și începutul ăluilalt doldora-n momente faine. Să ne fim sănătoși întru mulți ani!
Celelalte file ale colecției:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu