Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2017.
- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare!
*
VEVE, CEL MAI CUMINTE PISOI DIN LUME
Veve este singurul pisoi care nu ne-o abandonat, așa după cum o făcut-o frate-su, Smochiță.
De Paște, ajungeam pentru prima dată în casa unor prieteni de-ai Omului. Exact în zilele șederii noastre, Marie, pisica lor, una dintre multele, o fătat doi pisoi: Vivi și Smoky. I-am dorit mult în casa noastră cea nouă pentru că erau șoareci și pentru că am nevoie de semne și pentru că întâmplarea era exact pe dorințele mele. Cum toată vara drumurile ne-au fost făr de număr n-am reușit decât prin septembrie să-i adoptăm de-adevăratelea. I-am rebotezat pe motiv de incompatibilitate onomastică c-un membru al familiei și de alint în Veve și Smochiță. După scurta perioadă de acomodare la casă și cățel, Smochiță o plecat în vecini și nu s-o mai întors cu toate rugămințile și peștii din lume. Pentru mine o fost o dramă. Îl plăceam mai mult, era zăpăcit, era curajos, în cele câteva zile deja lingea câinele pe cap înainte să-i adoarmă acolo. Veve era sperios, nu iniția joacă, îl aștepta pe frate-su să vadă ce face și cel mai adesea rămânea în contemplare.
Am urât dintotdeauna pisicile. Când eram copil mă enervau pentru că nu stăteau înfășate. Eu le legam în păturici și le culcam în perne și mereu reușeau să dispară înainte să pricep ce se întâmplă. În adolescență îmi erau nesuferite pentru că îmi aminteau de comportamentul unor persoane pe care niciodată nu le-am agreat. Iar în ăști ani ultimi mă feream de ele pe motiv de alergie blănoasă.
Pentru că urmăresc constant câteva bloguri în care un pisoi este membru cu drepturi depline în casele oamenilor care scriu, mi-o fost teamă de venirea lor. Citeam despre pisici draci pe fața pământului, care-și au stăpânii sclavi și mă gândeam cu groază că mai bine aleg șobolanii.
Dar, DD, care nu ignoră niciodată mofturile mele, mi-o dăruit cel mai cuminte pisoi din lume. Și probabil cel mai vânător. Și sigur cel mai mâncăcios. După ce fugărește rozătoare pe acoperișuri, vine și cere farfuria lui roșie plină cu boabe, haplește cinci guri, iară se aruncă în lupte cu sânge și moarte, din nou comandă lapte.
Nu intră în nicio cameră nouă de nu primește invitație specială cu multe implorări, de-l așezăm pe bibliotecă, pentru că acolo soba încălzește un perete, stă nemișcat toată ziua. De nu l-ar da urechile de gol, nici n-am ști unde e. Când are chef să fie drăgălit toarce ca un tractor și nu renunță oricâte ocări ar căpăta.
A câștigat toate cele un milion de meciuri zilnice pe care le are cu al nostru câine. Bogri, Rita e așa de bleagă! mă văicăresc seara Omului. Întotdeauna pisicile sunt mai deștepte! mă liniștește cu adevăruri pe care eu nu le cred deși-mi sunt dovedite ades. Rita e în ușă, Veve îi trece în viteză pe sub picioare și se urcă în primul butuc de vie, nu sus, cât să-i fie la nivel. Câinele rămâne perplex: se uită în stânga prin ușa rămasă goală, se uită în dreapta la pisoi și iară stânga. Rita îl fugărește, el intră într-un tub, câinele merge la capătul din față al țevii, pisoiul iese pe unde o intrat, cânele șede juma de ceas așteptând mâța acolo unde ea nu mai este. Veve merge agale prin curte, Rita vine în viteză, Veve cotește ușor dreapta, Rita patinează și are nevoie de secunde pentru a se reechilibra, timp în care motanul ajunge și-n cer de asta-i e vrerea. Motanul alege bucățile de carne din mâncarea câinelui abia pusă-n oală, Rita așteaptă în spatele lui să termine cu autoservirea.
Îl iubesc! Și mi-i coșmar gândul că ar putea să nu se mai întoarcă din patrulele pe care le are de prestat în cartier.
27. Joi
35. Două ore decâtDe Paște, ajungeam pentru prima dată în casa unor prieteni de-ai Omului. Exact în zilele șederii noastre, Marie, pisica lor, una dintre multele, o fătat doi pisoi: Vivi și Smoky. I-am dorit mult în casa noastră cea nouă pentru că erau șoareci și pentru că am nevoie de semne și pentru că întâmplarea era exact pe dorințele mele. Cum toată vara drumurile ne-au fost făr de număr n-am reușit decât prin septembrie să-i adoptăm de-adevăratelea. I-am rebotezat pe motiv de incompatibilitate onomastică c-un membru al familiei și de alint în Veve și Smochiță. După scurta perioadă de acomodare la casă și cățel, Smochiță o plecat în vecini și nu s-o mai întors cu toate rugămințile și peștii din lume. Pentru mine o fost o dramă. Îl plăceam mai mult, era zăpăcit, era curajos, în cele câteva zile deja lingea câinele pe cap înainte să-i adoarmă acolo. Veve era sperios, nu iniția joacă, îl aștepta pe frate-su să vadă ce face și cel mai adesea rămânea în contemplare.
Am urât dintotdeauna pisicile. Când eram copil mă enervau pentru că nu stăteau înfășate. Eu le legam în păturici și le culcam în perne și mereu reușeau să dispară înainte să pricep ce se întâmplă. În adolescență îmi erau nesuferite pentru că îmi aminteau de comportamentul unor persoane pe care niciodată nu le-am agreat. Iar în ăști ani ultimi mă feream de ele pe motiv de alergie blănoasă.
Pentru că urmăresc constant câteva bloguri în care un pisoi este membru cu drepturi depline în casele oamenilor care scriu, mi-o fost teamă de venirea lor. Citeam despre pisici draci pe fața pământului, care-și au stăpânii sclavi și mă gândeam cu groază că mai bine aleg șobolanii.
Dar, DD, care nu ignoră niciodată mofturile mele, mi-o dăruit cel mai cuminte pisoi din lume. Și probabil cel mai vânător. Și sigur cel mai mâncăcios. După ce fugărește rozătoare pe acoperișuri, vine și cere farfuria lui roșie plină cu boabe, haplește cinci guri, iară se aruncă în lupte cu sânge și moarte, din nou comandă lapte.
Nu intră în nicio cameră nouă de nu primește invitație specială cu multe implorări, de-l așezăm pe bibliotecă, pentru că acolo soba încălzește un perete, stă nemișcat toată ziua. De nu l-ar da urechile de gol, nici n-am ști unde e. Când are chef să fie drăgălit toarce ca un tractor și nu renunță oricâte ocări ar căpăta.
A câștigat toate cele un milion de meciuri zilnice pe care le are cu al nostru câine. Bogri, Rita e așa de bleagă! mă văicăresc seara Omului. Întotdeauna pisicile sunt mai deștepte! mă liniștește cu adevăruri pe care eu nu le cred deși-mi sunt dovedite ades. Rita e în ușă, Veve îi trece în viteză pe sub picioare și se urcă în primul butuc de vie, nu sus, cât să-i fie la nivel. Câinele rămâne perplex: se uită în stânga prin ușa rămasă goală, se uită în dreapta la pisoi și iară stânga. Rita îl fugărește, el intră într-un tub, câinele merge la capătul din față al țevii, pisoiul iese pe unde o intrat, cânele șede juma de ceas așteptând mâța acolo unde ea nu mai este. Veve merge agale prin curte, Rita vine în viteză, Veve cotește ușor dreapta, Rita patinează și are nevoie de secunde pentru a se reechilibra, timp în care motanul ajunge și-n cer de asta-i e vrerea. Motanul alege bucățile de carne din mâncarea câinelui abia pusă-n oală, Rita așteaptă în spatele lui să termine cu autoservirea.
Îl iubesc! Și mi-i coșmar gândul că ar putea să nu se mai întoarcă din patrulele pe care le are de prestat în cartier.
_________________
Alte fericiri din borcănaș:
20. Bucurie-n dar (ultimul bilețel din 2016, cu trimiteri spre întreaga colecție a primului an)
23. Mamaie
24. Șomaj de lux
26. Ultima noapte27. Joi
28. Clasorul
30. Bețivul
31. Regăsiri
32. Melomanul
33. Antetul
36. Deh, microbiști!
Ce simpatic este! ♥
RăspundețiȘtergereNoi am avut trei pisoi de-a lungul timpului. Adica doi pisoi si o pisica. Prima a fost Luna, o pisica neagra si cheala, urata ca noaptea si plina de purici. Nu a avut viata lunga. Al doilea a fost Pisugiu si semana tare bine cu Veve al tau. Asta s-a facut mare si frumos, apoi a disparut fara urma. Al treilea a fost Leon - un motan gri albastru salbatic si pus mereu pe harta. Ne vana de pe frigider, iar eu si junioara il cam stiam de frica. L-a dus Paul la tara, unde a trait ca un pasa pana a murit ca un erou in botul cainelui lup scapat din lesa, caine pe care avea obiceiul sa-l chinuie mai mereu.
Acum este epoca Pufica :D
Eu m-am întâlnit azi cu Smochiță după două luni. A răspuns prezent la apel, dar când să mă urmeze a plecat în direcția opusă. Sunt tare dezamăgită. De-am rămâne fără Veve cred că nu aș mai accepta nicio coadă de pisică în veci.
Ștergere