Zambetania: FRUMOASELE ADORMITE

De ce astă carte

Frumoasele astea fură cadou pentru B. d-un Crăciun, nu mai știu care, probabil cel din 2018. Cadou înseamnă o carte cumpărată pentru mine, pe care să i-o povestesc și lui.

Deși ultimele scriituri ale domnului King nu au mai ajuns în vârfuri de clasamente personale, îmi place foarte mult să-l citesc. Diferența dintre 3 și 5 steluțe ține doar de cât de mult mă bântuie o poveste după ce-i citesc ultimul semn de punctuație. Așa că oricât de dezamăgitoare fură ultimele sale romane, mi-am ales volumul de astăzi cu încredere deplină.

Pentru că tocmai am coborât de la bloc întreaga colecție a lui B., vreo 20 de volume semnate de Stephen King, mă bate gândul ca începutul lui 2021 să-i aparțină exclusiv.

**** Despre toate adormitele lumii

Frumoasele adormite seamănă pe ici-colo, prin locurile esențiale, cu Apocalipsa. Adică se petrece un eveniment (aici pandemia somnului, dincolo un virus ucigaș) care iscă un război între bine și rău. Sigur că nu-i complicat de anticipat care dintre părți va primi la final coronița învingătorului.

În 2017, sper că l-am reținut corect pe an, în orașul Dooling din statul Georgia, se petrece o catastrofă: gripa Aurora. În cele 800 de pagini sunt prinse toate cele 7 zile ale evenimentului. Nu mai zic cât de detaliat, o demonstrează informația anterioară. Deși la-nceput m-o înspăimântat lungimea listei cu personajele, inventar ce deschide romanul (sunt 72!), poveștile lor sunt atât de pline și de diferite încât nu fu deloc greu să le urmăresc. În Apocalipsa n-am reușit cu niciun sfert dintre ele să ajung la un capăt limpede.

Multe s-au uitat la reportajele televizate despre extinderea bolii contagioase care, la început, fusese botezată Boala Australiană a Somnului, după care i s-a spus Gripa Femeiască a Somnului, iar, mai încolo, Gripa Aurora - după numele prințesei din ecranizarea lui Walt Disney a basmului Frumoasa adormită.

Mă-ntorc la Aurora. Nu se știe cum și de ce dar toate femeile pământului adorm atinse de virusul acesta. Că adorm n-ar fi o tragedie. Chiar mă gândeam că de-ar fi fost o secvență cinematografică, pac, în secunda în care somnul intră în scenă zgomotul lumii se reduce cu 90%. Nu adormitu e drama începusem a spune, ci faptul că somnul vine cu înfășarea automată a trupurilor adormite în coconi. Și nici chiar ăsta nu-i necazul ăl mai mare. Încercarea de îndepărtare a firelor țesute pornește diavolii. Femeile se transformă devenind extrem de violente. Cele mai puternice secvențe au astfel de cadre.

Deși pe ultima copertă întrebarea este Ce se va întâmpla cu omenirea într-o lume doar a bărbaților, cartea nu oferă niciun răspuns în direcția aceasta, ci doar în sens opus. Într-o altă dimensiune a existenței, în una nu greu accesibilă, deci imposibilă în niciun caz, se mută toate femeile planetei. Lipsesc doar cele care în realitatea bărbaților mor. Da, moartele nu ajung în lumea de dincolo! N-aș zice că abordarea celor doi scriitori bărbați m-o convins. Mare parte din acțiune se petrece într-o închisoare de femei, dar ce să vezi, toate, absolut toate, au săvârșit atrocități din cauza bărbaților, nu-i una care să fie vinovată pur și simplu. Toate au justificări și dezvinovățiri și nu le aparțin lor ci creatorilor. Cam extremistă abordare.

Împletirea între fantastic (noua lume a femeilor) și realitate (orânduirea bărbaților) este extrem de firească. Există un vulpoi călăuzitor, care-i extrem de simpatic ca și personaj, există cel puțin o femeie invincibilă în lupta cu somnul și apoi mai apar și dispar tot felul de alte ființe, în general umane. Este o poveste, care fără a fi spectaculoasă la tot pasul, te prinde repede și definitiv, chiar de finalul este ușor de bănuit încă din primele pagini.

Crezul meu nu-i acela că o lume doar a femeilor este una perfectă. Ba din contră. Știu eu câteva personaje reale cu fustă care au puterea de a distruge orice rai. Așa că m-o foarte amuzat teoria bărbaților perfecți crescuți doar de femei. Căci, cum altfel?! Pornesc să-și construiască o nouă ordine însămânțate suficient cât să nu dispară ca specie.

Nu m-aș mai lungi, dar e musai să amintesc că există foarte multe emoții printre tigri domesticiți și vulpoi vorbitori. Consecințele violenței în familie sunt abordate din multiple planuri și ele nasc cele mai puternice mini povești, discriminarea negrilor este și ea bifată într-una dintre cele mai teribile secvențe, apoi infidelitatea, frumusețea primei iubiri, prietenia, viața, moartea, toate sunt personaje într-un volum scris la patru mâini ș-o singură voce.

Dar, după ani și ani, toate mărunțișurile astea s-au transformat într-o variantă casnică a unei vechi tehnici chinezești de tortură despre care citise într-o carte. Se chema Moartea prin o sută de tăieturi. Firea irascibilă a lui Frank era doar cea mai rea și mai adâncă dintre tăieturile astea. Da, uneori îi mai aducea câte un cadou sau o săruta cu tandrețe pe ceafă, dar toate astea nu erau decât glazura de pe un tort rânced și greu de mestecat. Tortul căsniciei! Nu putea spune că toți bărbații erau așa, dar majoritatea nu se deosebeau prin nimic de Frank, pentru că aceste reflexe le erau înnăscute. În fond, căminul bărbatului este castelul lui, așa se spune. Și în cromozomii lor este imprimată convingerea că fiecare bărbat este rege, iar fiecare femeie este servitoarea lui.

Despre steluțe

Începusem prin a compara Frumoasele adormite cu Apocalipsa. Și dacă nu erau suficiente motive pentru a dovedi cât de subiective-mi sunt steluțele, încă unul: în cele peste 1400 de pagini apocaliptice mă văicăream de lălăiala poveștilor, în astea 800 parcă ar mai fi încăput tot pe atâtea.

- Câte steluțe i-ai dat?
- Patru.
- Și ca notă de la 1 la 10, ce înseamnă patru alea?!
- Nota 7, desigur!

Mi-ar fi plăcut să aflu din Notele autorilor ce o însemnat scrierea efectivă a textului. Tatăl a început un capitol și fiul l-o desăvârșit? Fu invers, fu altfel? N-am aflat și nici nu l-am întrebat pe Google despre năcazu ăsta.

Nu sunt un fan al notelor de subsol, oricât de importante ar fi ele. Mă scot din poveste pentru fracțiuni de secundă și din astă cauză pe cele mai multe nu le citesc ori le citesc grămadă când întorc pagina. Ceea ce am făcut și cu ale Ruxandrei Toma clarificări. Mă gândesc că de mi-ar lectura autorul romanul, nu s-ar opri la tot pasul să mă lămurească ce-o vrut să spună: acolo e vorba de un film celebru, o instituție or un personaj de benzi desenate. Cu toate astea mi-au atras atenția explicațiile suplimentare ale traducătoarei ș-am vrut să accentuez și ăst aspect: grozavă traducerea!

Nu-i o poveste bântuitoare cea de azi, de aceea nici nu am ajuns la 5 steluțe. Pentru mine moliile nu-s spărietoare oricât s-ar fi străduit domnii Kingi să le facă. Nici episoadele de violență aprigă nu m-au înspăimântat, semn că devin imună în sfârșit. Ăsta-i efectul miilor de pagini devorate anterior din opera Regelui.

Frumoasele adormite - Stephen King și Owen King, traducere din limba engleză Ruxandra Toma, editura Nemira, 2018, 836 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

În 2020 am mai citit:

vineri, 6 noiembrie 2020

FRUMOASELE ADORMITE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu