Fursecuri fragede de post (2)

Povesteam ieri, în prima parte, despre cât de grozav e aluatul cu borş.
Amu’ reiau doar ingredientele de acolo, pornisem să scriu o singură reţetă iniţial, dar ar fi fost mai lungă decât sfânta zi de post!

Baza este teoretic:
- o cană borş
- două căni ulei
- o nucă drojdie
- sare
- făină cât cuprinde

Eu am folosit jumătate de aluat pentru prima reţetă de floricele cu rahat, cealaltă jumătate pentru aceasta cu adaosuri.

Deci, pentru 50 de fursecuri:
- jumătate cană de borş
- un sfert cană de ulei
- un sfert pachet de margarină
- un cub mic drojdie
- un praf sare
- o linguriţă zahăr
- 5 linguri făină

Am adăugat în plus:
- o mână curmale tăiate mărunt
- 2 linguri nucă măcinată
- 2 linguri fulgi cocos

Zahărul, drojdia şi o lingură de borş se omogenizează bine, se adaugă o lingura de făină şi se lasa la dospit maia.

Borşul, margarina, uleiul, sarea se încălzesc puţin, se adaugă făina şi maiaua crescută, curmalele, nuca şi cocosul, toate acestea se frământă bine. Instant aluatul acesta se desprinde de degete, semn că-i gata etapa cu frământarea.

Se lasă la dublat volumul în spaţiu cald, se întinde foaie, se decupează fursecuri, la mine steluţe că ningea cu găleata duminica ce trecu, se coc pe tava acoperită cu hârtie de copt, devin aurii, negru –aurii, după 20 minute, cu condiţia să fie introduse în cuptorul bine încins, apoi coapte la temperatură mică.

O parte le-am pudrat cu zahăr, o parte le-am desenat cu ciocolată topită.

Mie-mi plac când nu mai sunt calde la micul dejun fie cu ceai, fie cu lapte de soia in aste zile.

Dar, am spus deja in prima parte, am avut 100 de furescuri (jumatate florile de ieri) fără sare, pe care nu le-am putut dărui, situaţie în care le-am mâncat şi dimineţa şi la prânz şi seara !

Fursecuri fragede de post (1)

Plămăditorul

 


- Te rog, hai să depunem dosarele pentru Noua Zeelandă!
- Nu pot, Maria!
- Supravieţuirea aceasta de pe o zi pe alta îmi sfârşeşte visele! Ce frumos am putea noi construi la dracu-n praznic, a’ci nu mai am nimic!

În secunda-n care-mi neg legăturile o văd pe mama prăbuşindu- se, a câta oara?!, din cauza deciziilor mele impulsive.

- Nu pot, Maria! Tata nu mai are pe nimeni, fratele meu paralizat nu mai are pe nimeni!

Şi-n clipa-n care-mi rostogoleşte durerea aceasta, îmi construiesc protecţia la mii de gânduri depărtare “şi tu îi ai pe ei?!”, iară voi aspira-n suflet chinul aceasta străin mie, iară firimiturile de energie mi se vor topi sub răni deschise grele.

Mă fascinează oamenii care se risipesc pe ei in iubiri pentru aproapele.

Îl ridic cu forţa din trecut cu mamă prăbuşită în secunde de soare ucigător, de frate rămas făr’ de mâini şi de picioare dintr-o căzătură banală, de tată fugit de tragediile acestea în neputinţele bătrâneţii, cu rugămintea să-mi povestească a suta oară cum plămădeşte el pământul :

- Păi la porumb de ce spui că-i greu îl semeni primăvara şi toamna-l aduni!
- Măi Maria, dacă tu participi doar la aceste etape, nu înseamnă că nu mai îs şi multe altele!

Privesc pământul de sub unghiile tăiate cu grijă şi palmele brăzdate de cicatrici trudnice şi-mi imaginez cum fiecare etapă a făuririi porumbului, boabelor de fasole şi strugurilor îl însemnează astfel.

- Hai, să-ţi povestesc despre anul în care am vândut ţuică să pot ajunge la Metallica!
În colţurile ochilor, acolo unde lacrimile se priponiseră în neputinţa de a-şi urma visul şi a-şi abandona rădăcinile, e lumină, multă lumină!

Rar m-am intersectat cu lumină în oameni, uneori credinţa îi aureola, dar niciodată pân’ amu o bucurie!

Printre amintiri luminatoare de concerte Rolling Stones, Eric Clapton, Metallica şi bilete cumpărate cu banii recoltaţi la câmp cu eforturi istovitoare, mi-i gând la plecarea mea.

N-o trecut decât 15 ani de când urlam a neputinţă:
” Te rog, Iosif, nu-mi cere să visez în altă limbă, m-ar sfârşi! ”
Atunci, Sacramento era capătul lumii şi eu nu pricepeam cum poţi renunţa la colţ de munte în sunet de turme coborâtoare în talăngi pentru normalitatea unei zile oarecare, la creste înzăpezite-n iunie şi picioare goale năvălite-n pajişti înflorite,”are ţara ta d’astea?!/ n-are Maria!/ ce sărac eşti Iosif printre zecile tale de dolari!”

N-o fost nevoie decât de 15 ani să-mi sfârşesc vise uriaşe!

Intind palma să adun lacrimile rostogolite-n lumină, în fire răvăşite de ani, în săpături adănci pe chip, recunosc fascinată puterea născută din dăruire, mă înclin învinsă!

Mainile din imagine sunt creaţia Alinei Chandra, seria de lucrări este uluitoare şi o găsiţi aici.

Trăistuţe cu urzici

Aperitivele acestea sunt de post şi au păcatul că sunt delicioase, ceea ce-n mintea mea naşte oarece incompatibilitate între cele două.
Amu’ păcatu’ mărturisit să-l înfăptuim!

Este nevoie de:
- un pachet foietaj – 500 gr.
- 4 cartofi medii fierţi şi pasaţi
- 1 ceapă călită, eu am avut şi câteva fire de ceapă verde
- o mână de urzici, le-am opărit cu zeama de la cartofii fierţi şi apoi călit câteva secunde
- o mână de ciuperci, tăiate cuburi si călite
- mărar verde tăiat mărunt
- piper, oregano

Eu am pregătit jumătate din aluat cu urzici, cartofi, mărar,ceapă, condimente, cealaltă jumătate cu umplutura din cartofi, ciuperci, mărar, ceapă.
Pozele spun ce am mai făcut:

La final le-am legat cu sfoară de bucătărie şi le-am lăsat în aragazul cel nou la copt peste un ceas (când într-un sfert de oră cel mult la foc tare teoretic sunt gata).
Atenţie că ele cresc mult în volum la copt!

Cred că sunt printre puţinele variante ale foietajului care-mi plac consumate reci, de data aceasta cu multă salată verde alături şi roşii proaspete. 

Cândva, în viaţa cealaltă, plăcintele umplute cu piure de cartofi erau o delicatesă. Dar au trecut deja zece ani de când prietena mea rusoaică răsfaţă cu ele un cartier nemţesc şi nu un etaj trei dintr-un cămin de fete. 

Pariez că din cauza de lipsă a reşoului nu mai sunt atât de straşnice!

Tort cutie mov

60 floral

A nu se lua în seamă şantierul de pe zambetania, pentru 100 de postări sau poate pentru aniversarea de 1 an, pregătim chip nou.

















Pentru o doamnă specială îs în lucru pentru mâine c-un tort ce mi-aş dori să fie cel mai frumos din toate vremile mele tortuloase. Cum însă am nişte emoţii uriaşe să încep etapa cea mai grea, decorarea finală, mă încurajez cu partea aceasta reuşită aproape bine a elementelor de decor din pastă de lapte praf. Pasta nu ştiu de ce după uscare are aspectul de sfărâmicioasă, am lucrat bine cu ea florile- 50 de floricele am In schemă. Nuanţele de mov sunt foarte frumoase, dar aparatul meu le ştirbeşte din frumuseţe!

Aceeaşi paşi de la elemente de decor, doar pentru prima dată movul de la Wilton.




























Gata, fug la pasta de zahăr şi pentru prima dată la pliuri de-mi vor reuşi! De ce fug nu stiu, oricum mă vor prinde zorii tortulind.

Bomboane din ciocolată si fulgi de porumb

E musai în zilele ce vin să povestesc despre cum nu reusesc să mai postez, deşi scriu, pozez, gătesc, va fi un curs despre zenul depresiv pe care-l desăvârşesc!


Revin la păpuşoii mei, deci ciocolată şi fulgi de porumb pentru azi. Un desert de post special îmi doream pentru invitaţii mei de Casă Nouă, am pregătit prăjitura cu gem intr-o variantă asemănătoare cu aceasta şi bomboanele ce le scriu amu.
Se obţin foarte repede şi cu bucurie notez că dispar şi mai repede din farfurie, mi-au rămas doar 3 exemplare pentru poza finală!
Ciocolată neagră de post, de aş fi avut vreme pregăteam în casă din cacao, miere şi ulei de palmier, dar am cumpărat 120 gr. şi o pungă de fulgi din care am folosit jumătate, adică 75 gr. şi gata ingredientele pentru 20 de bomboane.

Simplu:
- ciocolatei topite la bain-marie i se adaugă fulgii de porumb























- cu linguriţa se formează bomboane turnând din compozitie pe hârtie de copt şi lăsând la rece, nu la frigider, chiar la temperatura camerei până se întăreşte ciocolata, foarte repede se întâmplă! Eu le-am turnat în cofrajele de bomboane, dar oricum nu au avut o formă definită. Sunt foarte frumoase zgribulite aşa!














- le-am adăugat de final câte un fulg neciocolatos şi gata!











Ideea este Howdini şi-i grozavă combinaţia!

Hello Kitty

Un mărţişor pregătit cu mult drag pentru o fetiţă. În minte am avut desigur altceva, un coşuleţ cu ghiocei şi Kitty printre ei, dar pe drumul punerii gândului în fapte am mai renunţat la unele dintre elemente.


Kitty era musai de făcut cu pasta de zahăr, dar din comoditate am folosit pasta de lapte praf, asta înseamnă că pisicuţa mea n-o ieşit perfect albă. Tot din lene am folosit pictatul peste pastă şi nu colorarea pastei, ceea ce nu-mi place cum arată în final.

Dintr-o lingură de miere şi două de lapte praf am pregătit pasta.













Am întins covoraşul, păcat că l-am lăsat alb.












Am modelat picioruşele pe care am aşezat trunchiul şi capul, am lipit mâinile.
Am pus rochiţa şi floricelele, ochii, nasul, am desenat mustăţile.
La final şnurul alb-roşu şi gata!















N-o fost deloc greu, dar am o stare atât de proastă încât nu mi-am găsit bucuria de a mă juca cu pasta.
Poate mă adun şi repet la bebe 3 ani cu rezultate mai bune.

Primăvară în gânduri şi lumină în suflet!

L.E.
O fetiţă aurie, special a dispărut şi a revenit pieptănată pentru mine, mă roagă să-i despachetez pisica, cea pe care bebe o mângâiase şi-i şoptise cu lacrimi la aflarea adevăratei destinatare “pisica bebe, bebe place pisica”, deci o fetiţă ş-o pisică. In clipa următoare, doar o fetiţă ş-o jumătate de pisică, corecţie o fetiţă cu mustăţi colorate ş-un rest de Kitty. Da, Bianca a găsit-o delicioasă fără să-i privească prea mult rochiţa, nici n-am ştiut de să mă bucur or ba, dar am zâmbit cu certitudine la mustăţile neuscate după zece zile de la pictare şi transferate acum instant pe chipul auriu. Lissaaaaaaaa, în câţi ani se usucă pictatu’?!!!!!!!!

Pâine cu măsline, caş proaspăt şi ceapă

Da’, am revenit, motivez absenţa în altă postare! Amu’ s-o-ntâmplat să vă întâmpin în zi de mărţişor doar cu pâine, asta pentru că mă pregătesc pentru post. Deci, în săptămâna brânzei am pregătit la maşina de pâine o combinaţie cu măsline, caş şi ceapă.



Pentru o pâine mare am folosit:
- 250 ml apă
- 1 ou
- 50 gr. unt
- 350 gr. făină
- 20 măsline
- 1 ceapă medie
- 100 gr. caş
- 1 plic drojdie uscată
- 2 linguri cimbru


Am pus în maşina de pâine întâi apa, oul băut (din care am oprit 2 linguri să ung pâinea înainte de coacere), untul, apoi făina şi drojdia. Am lăsat la frământat 15 minute, după care am adăugat ceapa tăiată mare,cimbrul, măslinele fâşii şi caşul dat pe răzătoarea mare şi am continuat pe programul de frământat încă 5 minute. A stat la crescut jumătate de oră unsă cu oul bătut păstrat, după care la copt o oră jumătate.
Caldă am mâncat-o cu lapte bătut, rece cu ciuperci proapsete şi roşii.
N- am mai folosit ceapă şi nu ştiam cum apare în pâine, se topeşte foarte frumos, iar cocătura aceasta la final aduce la gust mult cu pizza.

L.E.1  Am pregătit cu un rest uscat din această pâine o omletă în tigaia fără ulei(două ouă, o mână cuburi mari de pâine,un căţel de usturoi tocat mărunt şi jumătate pahar de lapte bătut). Absolut fantastice sunt cuburile în combinaţia aceasta, devin moi şi pufoase!




Soare în inimă şi la mulţi ani de mărţişor!





L.E. 2 Am înlocuit 250 ml apă cu 250 ml apă minerală, a ieşit mult mai poroasă!
Am înlocuit apa şi am făcut poze:)