duminică, 11 decembrie 2011

Turte cu dovleac

 Ziceam la grisine că un sfert din aluat l-am folosit pentru copt turte, aste turte!
De vro zece ori tot am scris despre aluatul cu borş, o fac şi a unşpea oară, adică:
- borş
- cantitate dublă de ulei/margarină/unt sau o cominaţie de-a lor
- drojdie proaspătă
- făină cât aluatul rezultat să nu rămână lipit de degete frământăcioase
- plus în cazul acesta piure de dovleac copt/ călit/ crud
Pentru vro 15 turte decupate cu paharul eu am folosit un sfert din aluatul obţinut din 100 ml borş+200 gr margarină topită. Le-am copt în teflonata făr de ulei, acolo unde le şi reîncălzesc de mai rămân pentru următoarea zi.

 Zilele trecute cu mare uimire am privit cântarul ce-mi arăta vro 5 kile-n plus, păi sunt la post, dulciuri mănânc rar, de gătit tot aşa, care-o fi cauza?! TURTELE! Cel puţin de 3 ori pe săptămână am pregătit turte, jumătate dintre ele mâncate calde!
 O să-mi cumpăr o moară de făină!
Mi-s linişte, altfel cu toate turtele din lume n-aş adăuga un gram!
Iubesc plăcintarul auriu, mi-i dragă casa-n care miroase a turte coapte în miez de noapte! Aştept troienele cu zăpadă să le întâmpin cu dovleac copt şi scorţişoară!
În programul viitor, tortul vidanjă!

vineri, 9 decembrie 2011

Grisine


Când am pregătit coşuleţele pentru salata de linte cu avocado le-am uitat în cuptor până a doua zi. S-au uscat foarte tare şi gându-mi fu de  grisine.
Amu executat gând pofticios!

Aluatul este cel cu borş al fursecurilor fragede de post, am pierdut şirul reţetelor în care l-am abuzat!
Şi-n postarea următoare va fi tot domnia sa în rolul principal.
Deci, regula este borş, canitate dublă de ulei faţă de cea de borş, drojdie, făină cât cuprinde. În post am tot înlocuit uleiul cu margarină topită.
Din 100 ml borş + 200 gr margarină şi vro juma de kil de făină am avut 40 de grisine de +20 cm şi vro 10 turte de care ziceam că-s în programul viitor.

Am împărţit aluatul în patru:
- 2 sferturi le-am amestecat cu piure de dovleac copt, jumătate din astea pentru turtele tot amintite şi cealaltă jumătate pentru grisine cu chimen
- un al treilea sfert l-am combinat cu mac
- ultimul cu susan
- coapte câteva minute în cuptorul bine încins anterior cât să li se aurească fundul:)
- s-au cam încovoiat la copt, D. zice că din motiv că fură prea lungi,mă îndoiesc,dar voi încerca şi scurte
- cele cu mac avură mare trecere, adică alea de nu-mi plac mie!
Le-am copt pe rând şi după ce le-am terminat le-am împreunat şi lăsat în cuptorul cald peste noapte.

Spor la trebi ronţăicioase!

joi, 8 decembrie 2011

Turte

În una dintre dimineţile trecute am fost omenită cu turte d'astea calde. Cireaşa de pe ele fu mierea de albine, bogdaproste pentru masă!
Pentru doişpe turte, aşa cât podul palmei, fu nevoie de :

* 500  gr făină, la mine de 480
* 250  ml apă călduţă
*  25 gr drojdie proaspătă
*  o lingură margarină topită
*  sare
Doamna ce-mi dădu lecţii zise că şi de face dintr-un kil juma de făină, tot atâta drojdie foloseşte. De-s de frupt adaugă smântână la frământat. De aluatul este foarte lipicios, el frământându-se mai moale, foloseşte puţin ulei. Eu l-am frământat cu făină pân nu s-o mai lipit. Fură pufoase, dar nu chiar ca ale doamnei din poveste. Un alt secret zise că-i ţinutul la crescut un sfert de ceas şi după ce se formează bucăţile ce vor fi coapte şi înţeparea acestora din loc în loc cu furculiţa.
Apoi, coapte fie pe o tavă mai groasă, fie într-o tigaie, eu în teflonata făr de ulei. Nu arse ca la mine, ci doar coapte!

Chiar îs aproape de turtele bunicii de pe plită la foc cu viţă uscată. Le-o lipsit laptele bătut nesmântânit ce-l aveam direct din oalele de lut şi bunica-n pestelci făinoase şi obraji rumeni. Şi mirosul, şi căldura, şi hărmălaia, mă opresc de născut doruri, gata!
Îs bune, s-o priceput, da?!

luni, 5 decembrie 2011

Salată de linte cu avocado


Pentru că n-am fost atentă la ce cantităţi am folosit, doar voi enumera ingredientele:
- linte fiartă- să fi fost vro cană
- avocado făr de coajă- o bucată
- miez de nucă-
- susan
- ceapă călită - una
- ulei de măsline
- zeamă de lămâie

Toate astea le-am blendurit şi gata salata mi-nu-na-tă!
Am încercat o variantă de coşuleţe cu mac, făr să mă gândesc la publicare, dar au ieşit foarte bune, deci le voi repeta şi posta curând.

În restul de avocado

În champinioane crude

Cam astea sunt variantele cu care m-am jucat în post, au mai fost şi nişte turtiţe cu seminţe, dar revin când or fi şi poze cu ele.
Aduce foarte mult cu salata de vinete coapte, dar e mult mai blândă:)

miercuri, 30 noiembrie 2011

Biscuiţii

Trezită cu întârziere, ca-n fiecare dimineaţă de birou, mă înghesui flămândă printre ghiozdane gălăgioase la raftul de unde-mi pot umple geanta cu eugenii.

joi, 10 noiembrie 2011

Coşuleţe din pastă de zahăr

Pentru darurile de Mihail şi Gavril am lucrat 4 coşuleţe din pastă de zahăr şi unul din ciocolată. Le-am umplut cu  bomboane şi fursecuri.
Am respectat tehnica  de la coşul toamnei, doar împletitura acum a avut două culori.
Gata!
Dintre toate cele pregătite în aceşti doi ani din pastă de zahăr, coşuleţele acestea le-am lucrat făr de temeri şi cu foarte mare bucurie.

La un moment dat, când erau toate gata, mă furişam în bucătărie să le privesc, le zâmbeam şi plecam tot pe vârfuri, deşi nu cred că se trezeau de făceam asta făr de linişte:)

Coşuri, coşuri avem!!

marți, 8 noiembrie 2011

Bomboane din cafea


Săptămâna ce trecu lucrai unele dintre cele mai frumoase făcături din pastă de zahăr pentru dăruit Mihaililor şi Gavrilei mele. Cum n-am curajul să deschid pozele să văd ce-o rămas din minunile mele colorate, m-am jucat cu bomboanele acestea, ale căror poze nu-s traumatice:)


O gripă o învins repede toate kilele de lămîi ce le mănânc de vro 3 ani şi n-am mai reuşit să duc la capăt ce am plănuit, alimentată bine cu ceai din frunze de ceapă am reuşit 15 bomboane înviitoare din amorţire.

Pentru ele:
- 100 gr ciocolată cu lapte
- 3 linguri lichior cu cafea
- 2 linguri unt
- 1 lingură cafea solubilă
- 50 gr blat cu rom, am cumpărat o prăjiturică făr de cremă
* pentru decorare ciocolată albă, boabe de cafea


- ciocolata topită pe aburi cu untul, adăugate toate cele şi gata de împărţit în cofrajele din hârtie

Eu nu beu cafea şi nu că-i incompatibilă amu cu ceaiurile de busuioace, ci aşa-s din naştere, dar mi-a plăcut mult şi-n prăjitura cu dovleac şi la bomboane!
Eu când o să cresc mare vreau să mă fac bombonăreasă!

miercuri, 2 noiembrie 2011

Fursecuri cu dovleac


În timp ce lucram dovleacul pentru coşul cu toamna şi priveam plăcintarul rămas încă de la prăjitura regală mi-am imaginat ce frumoşi ar fi sub formă de fursecuri şi nu de pastă din zahăr!



Pentru 30 de fursecuri, 5 le-am prăjit în ulei, n-au mai avut loc în tava de copt, bune-s gogoşile cu dovleac!, deci:
- 300 gr dovleac dat pe răzătoarea mică şi călit cu o lingură de unt
- 150 gr unt moale
- 3 gălbenuşuri
- 150 gr zahăr pudră+ 1 plic zahăr vanilat
-1/2 plic  praf de copt
- 300 gr făină
- sare
Untul la temperatura camerei bătut spumă cu zahărul, adăugate, pe rând, gălbenuşurile, sarea, apoi piureul de dovleac şi la sfârşit  făina cu praful de copt, frământate într-un aluat omogen, care se lasă la frigider 30 de minute.
Am făcut biluţe pe care le-am crestat cu ajutorul unui cuţit, dar cum aluatul a fost  moale, din naştere s-au turtit;
O linguriţă de aluat am tăvălit-o prin cacao şi am făcut codiţele.
Le-am copt 15 minute în cuptorul bine încins anterior;
Am rătăcit 3 bucăţi pentru a le testa frăgezimea în timp, unul dintre fursecuri a supravieţuit 3 zile proaspăt, celelalte n-au mai reuşit să termine proba:)
Iubesc dovleacul! Mai am un plăcintar de vro 3 kilograme, prima dată repet fursecurile acestea!

luni, 31 octombrie 2011

Tartă cu ananas şi kiwi în zahăr ars


Uitasem de vreo săptămână pe balcon, în frig, un ananas crud. În coşul de fructe din casă zăceau de aceeaşi perioadă kiwi, tot necopţi. I-am aşezat pe zahăr ars şi i-am copt eu în cuptor sub blat de
 pandişpan, dacă singuri nu s-au priceput!

Ingrediente:
- 2 kiwi  felii
 - 600 gr ananas  cuburi
- 200 gr zahăr pentru ars
- 100 gr unt
- 5 ouă
- 5 linguri ulei
 - 5 linguri făină
- sare

Am pus zahărul la ars, am adăugat untul când zahărul s-a caramelizat, am tapetat cu el vasul de copt

Am turnat peste zahăr fructele

Am bătut cu mixerul cele 5 ouă cu zahărul, apoi uleiul şi am adăugat făina.
Compoziţia am turnat-o peste fructe.
Am copt,  45 minute la foc mediu.
Lăsată la răcit şi apoi răsturnată.
Faţă
Verso:)