luni, 15 noiembrie 2010
Coşuleţe din ciocolată
Pentru Mihailii si Gavrilii mei, am mai spus asta, am pregătit coşuleţe din ciocolată umplute cu bomboane. De multă vreme le-am văzut la Simona pe culinar, dar am presupus că-s greu de realizat. M-am înşelat amarnic! Se realizează uşor, repede, sunt frumoase şi dulci, deci cadoul perfect!
Pentru 3 coşuleţe am folosit 2 ciocolate albe şi două negre cu lapte, toate de la Primola. De cand am reuşit pasta de ciocolată cu această marcă, nu prea mai încerc altele.
Ciocolatele se rad pe răzătoarea mică şi se pun în pungi. Astfel se evita folosirea tuturor vaselor din bucatarie, punga este usor de manuit la decorat, toate bune! Ciocolata se pune la topit in apa calda, cea neagra se topeste instant. Se pipaie bine punga pentru ca intreaga cantitate sa fie topita. Se pregateste vasul a carui forma vrem sa o aiba cosuletul, adica se acopera cu folie de aluminiu.
Punga in care am topit ciocolata neagra se sterge bine de apa, se taie putin la unul dintre capete, cat de putin, se acopera vasul de la baza spre laterale cu ce model aduce inspiratia.
Vasul acoperit cu primul strat de ciocolata se lasa cateva minute la frigider, pana cand ciocolata se intareste. Se topeste ciocolata alba tot in apa calda, tot cu punga ulterior stearsa bine si apoi decupata la unul dintre capete. Peste stratul de ciocolata neagra se adauga in acelasi mod ciocolata alba.
Iara se lasa la rece, nu multa vreme, se intaresc repede, se scoate usor folia de aluminiu si gata cosuletul! Nu-s fragile, in comparatie cu royalul sunt indestructibile! Eu dupa ce le-am scos de pe suport, nu le-am mai lasat la frigider deloc. Mi-a fost teama ca ulterior sa nu transpire. Foarte bine s-au pastrat 2 zile in camera la rece.
Imi pare rau ca iara n-as stiut sa fac poza cum trebuie, cand vrea aparatu', nu-s eu in stare, asta e ! In juma'te de ora erau gata si asta in conditiile in care m-au chinuit pungile de m-au innebunit, aveau sudura extrem de proasta, pe langa decuparea mea la varf, mai apareau alte 3 gauri. Se pot realiza in zeci de variante (alb pe negru, negru pe alb, doar alb, doar negru, jumi-juma)si forme (cescute, castroane mari, fructiere, sticle). Varietate la care se adauga si faptul ca pot fi umplute cu fructe glazurate, fursecuri, biscuiti. Poate la Craciun voi avea mai multa vreme pentru asta!
Bucurie mare am reusit eu sa daruiesc cu bomboane in cosulete!
De va fi vreme pentru fabricaţie, le voi folosi ca daruri pentru clienţii mei!
L.E. Sf Mihail şi Gavril 2011. Coşuleţul dăruit cu fursecuri pentru bunicul Mihail din ceruri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte foarte frumoase ti-au iesit! Bravo!!!!!
RăspundețiȘtergereIntradevar, o idee minunata pentru un cadou deosebit :)
Bomboane Bucuria, www.bomboaneciocolata.ro
RăspundețiȘtergereMary, Bucuria de la Chisinau? De nu's alea, altele mai bune nu exista!!
RăspundețiȘtergereBRAVO MI_AU PLACUT TOATE COSULETETLE TALE SI MAI ALES DORINTA SI TALENTUL CU CARE NE EXPLICI EFECTUAREA LOR IN AMANUNT>MULTUMESC TORINA.
RăspundețiȘtergereÎn amănunt ăsta o fost gândul cu care am pornit zambetania, din păcate nu mă descurc întotdeauna să scriu tutoriale. Sper să-ţi fie cu folos ce ai găsit pe la mine p'aci!
ȘtergereTE DESCURCI MAI BINE DECIT CREZI SI DECIT MULTI ALTII!TINE_O TOT ASA!TORINA
RăspundețiȘtergereTare mult îţi mulţumesc, Torina!
ȘtergereMaria, da nu te-ai fript la degete cu ciocolata fierbinte cand apasai pe punga?
RăspundețiȘtergereCum sa ma frig, Irina? Nu e fierbinte, ca altfel s-ar topi punga pan' sa se coaca deste:)) Sa incerci, e tare usor si cu putina imaginatie vei obtine rezultate spectaculoase. Eu imi doresc sa le combin cu pdz, dar nu mai am vreme de nastrusnicii:)
Ștergere