- La mulți ani, sor-mio! 40 e grozav, o să vezi!
De ce astă carte
De ziua mea, în noiembrie, am primit de la Oma 150 de lei. Pentru că acesta e darul ei în toți anii, nici n-am așteptat 19 noiembrie pentru a-mi comanda cărțile. Surpriza a fost să mă anunțe cu câteva zile înainte că vrea să-mi dăruiască un tort. Mă și vedeam nas în nas cu domnul curier negociind că n-am bani să plătesc coletul, dar am tort delicios. Pân la urmă am convins-o pe Doamna 95 de ani că dulcegăriile nu-s un dar potrivit. 14 lei m-o costat în Vinerea marilor reduceri volumul cel splendid.
De Hosseini am auzit întâia dată la Cris, prietenul canadian, ce-l avea pe lista autorilor preferați. Cris, or era un alt mare H., Hesse?! De frumusețea Splendidei cetăți am aflat de la G., cu niște mulți ani în urmă, într-o altă viață.
Uf, iară o carte năucitoare! Mi-i atât de greu să scriu despre cărțile pe care le iubesc. Mi-aș dori ca după fiecare cuvânt cititorii mei să se lanseze convinși în căutări hosseinice.
Se spune că o imagine nu face cât o mie de cuvinte. O carte ca aceasta face cât un miliard de imagini. Printre tonuri cenușii, Zuleiha deschide ochii, Drumul către libertate, Povestea Faridei și cu siguranță mai sunt titluri pe care nu mi le amintesc acum sunt scriituri care au printre personaje istoria reală. În Splendida cetate țara a cărei istorie recentă se derulează pe fundalul unor vieți teribile este Afganistan. Începusem a spune că de astă dată cuvintele bat imaginile. De câte ori am auzit la știri despre jihad, război civil, regim taliban cu referire la Afganistan? De foarte multe ori. Cu excepția unor imagini cutremurătoare, niște prunci se joacă în Kabul printre soldați și tancuri c-o minge spartă ș-o păpușă c-un singur ochi, nu cred să-mi mai fi reținut atenția altceva mai mult decât cele câteva secunde ale știrii.
Când s-au pus talibanii pe treabă, Laila s-a bucurat că babi nu mai trăia ca să vadă ce se întâmpla. L-ar fi durut sufletul. Bărbați înarmați cu târnacoape au împânzit dărăpănatul Muzeu al Kabulului și au făcut țăndări statuile din perioada preislamică - adică pe cele care nu fuseseră deja predate de către mujahedini. Universitatea a fost închisă, iar studenții trimiși acasă. Picturile erau smulse de pe pereți și tăiate bucăți. Televizoarele erau făcute praf. Cărțile, cu excepția Coranului, erau făcute grămezi și arse, librăriile închise.Mă impresionează terbil poveștile femeilor ce devin bunuri (făr de niciun drept, doar cu nenumărate obligații) în posesia unor bărbați. Poate că Hosseini le-o inventat pe Mariam și Laila, dar cu siguranță că viața a milioane de femei bate cartea în toate clipele. Și nici nu trebuie căutate după mări și țări, în haine din care li se zăresc doar ochii și în școli în care nu au dreptul să pășească. Violența și neiubirea, prizonieratul financiar în relații toxice îs și la mine pe uliță or eu nu cunosc decât una dintre cele zece familii vecine.
Mult mi-ar fi plăcut ca unul dintre comentariile ultimei coperte să nu-mi dezvăluie finalul poveștii. Cu siguranță lectura mi-o fost ușurată de astă anticipare a sfârșitului. Poate că altfel emoția ar fi fost înzecită de suspans. Ori gâtuirea fu și așa (relaxată) la cote maxime. Oi, ce-am mai bocit!
Or trecut 2 săptămâni de când am terminat Splendida cetate. De închid ochii aterizez imediat în păduricea în care o crescut Mariam, fetița făr de tată, o harami. Simt chinul mamei conștiente de imposibilitatea copilei de a-și depăși condiția și destinul nenorocos. De mă strădui îmi amintesc în detaliu cei 30 de ani ai lui Mariam. Apoi ajung, ca și Hosseini, la celălalt personaj feminin, Laila. Laila are și tată și mamă, are acces la educație și la vise. Lailei primii ani îi sunt învăluiți în iubire. Și vine marele tăvălug al istoriei, cel pentru care nu contează sărăcia familiei, prieteniile, marile regrete, momentul în care viețile mici ale tuturor muritorilor se întorc cu fundul în sus.
Câte povești rămân pitite în statistici! Zice pe televizor că o fetiță de 12 ani o murit. Nu spune nimic despre părinți, frați și surori. Cu excepția morții nimic nu mai încape în statistici.
Destinele Lailei și ale lui Mariam se intersectează undeva, cumva. Mă strădui să nu dezvălui absolut nimic. Frumusețea cărții ăsteia, emoțiile puternice de le naște vin din lucrurile simple. Ești la capătul deznădăjduirilor, nu există nicio luminiță, rătăcești din beznă în mai beznă, dar există un om care-ți întinde o mână exact când să atingi fundul prăpastiei. Și, ce să vezi, nici el nu-i mai breaz. Dincolo de atrocitatea unor fapte, care nu lipsesc, dar nici nu li se acordă toate cuvintele teribile ale lumii, se ivește o prietenie care reînvie ușor, ușor trăirile. Și nu există nimic mai frumos decât să privești revenirea din moarte și nu într-o viață cu fluturași colorați și baloane zburătoare, ci într-una plină de tonuri tuciurii.
Tot căutând în roman un fragment perfect pentru proiectul ce-l gândesc pentru decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile, am ajuns la ultima pagină făr să-mi notez niciun citat. Așa se face că toate rândurile sunt scoase din carte la întâmplare, și din ăst motiv, nu tocmai cele mai speciale. Le-am evitat pe toate cele care ar fi dezvăluit și un milimetru din povestea sfâșietoare a celor două femei. Am căutat unul dintre cele două momente în care se dezvăluie cine și ce este splendida cetate, dar firește că nu mi-o mai ieșit în cale.
Mai întâi, copacii - cei care nu fuseseră tăiați ca lemne de foc - au început să își piardă frunzele galbene și arămii. Apoi a început să bată un vânt rece și umed, ale cărui rafale au luat orașul pe sus. Au smuls ultimele frunze care se mai agățau de crengi, dezgolind de tot copacii ce păreau niște fantome pe fundalul golaș al colinelor maronii. Prima ninsoare a fost una ușoară, fulgii de nea topindu-se la atingerea cu pământul. Apoi poleiul a pus stăpânire pe drumuri și acoperișurile au fost troienite, zăpada ajungând până la jumătatea geamurilor înghețate. Odată cu zăpada au început să se înalțe și zmeiele, odinioară stăpânele cerului din Kabul pe timp de iarnă, acum, doar niște trecătoare timide în văzduhul luat cu asalt de rachete și avioane de luptă.
O lectură ce te secătuiește, este epuizant caruselul emoțiilor, dar care în aceeași măsură dospește speranțe pentru nu-i totul trist în lume. Cum de cele mai frumoase povești au întotdeauna cele mai simple scriituri?! De-ar trebui să folosesc un singur cuvânt pentru extraordinara istorie a celor 400 de pagini acesta ar fi IARTĂ! Poate că nu câștigi mare lucru din asta, dar de pierdut pierzi întotdeauna mult. Da, unul dintre firele secundare m-o răvășit mai mult decât toate celelalte principale. Încă mă gândesc la cât de importante sunt toate reacțiile mărunte, la cum schimbă irevocabil direcția unei vieți. Uneori.
Despre steluțe
Oricât de mult m-aș strădui să-mi diversific lecturile, poveștile rămân preferatele mele. De aș fi citit romanul acesta cu 25 de ani în urmă, într-una dintre vacanțele de vară petrecute la bunici, posibil că aș fi plâns pe toate paginile. L-am citit acum, într-o vacanță nedorit de lungă (13 luni!), cât toate celelalte scurte la un loc, și i-am bocit toate rândurile. N-am găsit încă scriitura care să-mi trezească aceste emoții și care să nu primească automat 5 steluțe. O mai caut.
Alături de romanul Ralucăi Feher, Splendida cetate este cartea primelor 3 luni. Nici n-aș ști căreia să-i ofer coronița, poate că mă va salva până-n decembrie un al treilea volum măreț.
- Splendida cetate a celor o mie de sori - Khaled Hosseini, editura Niculescu, 2019, 400 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2020 am mai citit:
- Caractere atipice - Tom Hanks ****
- 12 ani de sclavie - Solomon Northup ****
- Trenuri cu prioritate - Bohumil Hrabal ****
- Zogru - Doina Ruști ****
- Cronica vieții mele - Bob Dylan ***
- Borges la 80 de ani. Cărțile și noaptea *****
- Șatra - Zaharia Stancu ****
- Să nu râzi - Raluca Feher *****
- Destin încarcerat - Gheorghe Vîrtosu ***
- În ape adânci - Paula Hawkins ****
- Minciuni pe canapea - Irvin D. Yalom *****
- Povestea lui Lisey - Stephen King ***
- Mămica la două albăstrele - Doina Ruști ****
- Povestea Faridei - Farida Khalaf ***
- Maria Tănase - Stejărel Olaru ****
- Prințese necuviincioase - Linda Rodriguez McRobbie ****
- Ajută-mă să nu dispar - Petronela Rotar *****
- Petru și Pavel - Mircea Daneliuc *****
- Bohemian Rhapsody: Adevărata biografie a lui Freddie Mercury / Lesley-Ann Jones ****
- Memoriile unei fete cuminți - Simone de Beauvoir ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu