CARACTERE ATIPICE - TOM HANKS

De ce astă carte

Mi-am comandant culegerea în campania din 2017 - 2018 dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc stocuri de cărți, în toate săptămânile, cât mai îs bani. S-au adunat atunci vreo 100 de titluri bifate  pe liste de dorințe și apoi 10 luni făr de bani. N-am citit nici jumătate dintre volume. 

Nu-mi amintesc cum am ajuns să-mi achiziționez Caractere atipice. Sigur e că n-o apărut în coșul de cumpărături pe calea naturală a celor doi pași: citit/auzit despre ea, trecut pe lista de dorințe. Cel mai probabil am zărit-o pe raftul cu reduceri și poate că l-aș refuza pe Tom Hanks cu alte ocazii, dar la ofertă niciodată. 

**** Despre carte

Acesta este volumul de debut al lui Tom Hanks. Da, da, chiar actorul! 
Caractere atipice e o culegere  cu 17 povestiri, unele dintre ele foarte scurte, câteva dintre personaje revin în mai multe dintre texte, cele mai multe au un fel de happy-end hollywoodian, pe care-n filmele de le-o făcut omul de le-o scris nu prea există.

Mărturiseam ieri, la  Top 10 cărți citite în 2019, că stilul lui Hanks m-o dus cu gândul la scriitura lui Alice Munro. Prin comparație,  aceasta din urmă devine plină de acțiune, oricât de plate i-ar fi fost firele înainte de asociere. Ce cititor mai sunt și eu! Devorez povestirile lui Munro în care se întâmplă mai nimic și de azi sunt fan și al autorului Tom Hanks, nu doar al actorului din același buletin. 

Cumva primele povestiri nu m-au prea prins. Deși m-am străduit să nu încarc aiurea lectura cu așteptări spectaculoase, n-am izbutit integral. Tânjeam după pagini teribil de emoționante și pline de povești dramatice. Deh, tot pe actor îl aveam în minte. Există olecuță de umor și foarte multă ironie, câteva povești în jurul cărora prin intermediul detaliilor făr de număr se ivesc secvențe în imagini și cam atât. N-aș zice că-i prea puțin. Pe ultima copertă scrie că-s multe elemente autobiografice, eu nu m-am priceput să le identific. Și tot acolo mai spune că este celebrat banalul, dar nu cu artificii și șampanie, mai degrabă cu o cană de ceai fierbinte ș-o pătură confortabilă,  aș completa. 

De ce caractere atipice? Pentru că-n toate povestirile apare o mașină de scris și uneori textul folosește structuri modificate: apar câteva editoriale dintr-un ziar, patru, acestea sunt editate pe două coloane - Orașul nostru astăzi cu Hank Fiset, mai există și un scenariu de film (presupun că nu era pentru o piesă de teatru) - Rămâneți cu noi. În sensul propriu, volumul folosește foarte multe fonturi pentru texte. N-aș vota că există și un sens indirect, aplicabil varietății personajelor. Fiecare nou text este anticipat de fotografia unei mașini de scris. Tom Hanks are peste 200 și cam toate funcționează. Sunt extrem de firești momentele în care, de niciunde, apare o mașină de scris într-o povestire despre o femeie divorțată ce respinge orice idilă or despre doi imigranți bulgari.  Uneori mașinile de scris nu sunt doar elemente ce apar, printre altele, în cadru, ci chiar personajele principale ale emoției. 

Mașina de scris de un verde ca spuma mării a fost așezată pe măsuța din bucătărie, cu un teanc de hârtie lângă ea. Și-a preparat două felii de pâine prăjită cu avocado și a tăiat o pară în felii. Asta era masa ei de seară. A pornit iTunes pe telefon și a apăsat PLAY. A pus telefonul într-o cană goală de cafea pentru a amplifica sunetul, lăsând-o pe Joni să-și cânte piesele vechi, iar pe Adele, pe cele noi, în timp ce ea mânca.

Și-a șters firimiturile de pe mâini și, în cele din urmă, emoționată că era în posesia uneia dintre cele mai luxoase mașini de scris care coborâseră vreodată din Alpi, a rulat două foi în mașină și a început să scrie. (Acestea sunt cugetările inimii mele)

Singura povestire cu final negru mi-o plăcut cel mai mult. Se numește Trecutul e important  pentru noi și relatează aventurile unui multimilionar dependent de călătoriile înapoi în timp. Cea mai amuzantă este Trei săptămâni epuizante, cea în care de la îndrăgostit până peste cap se ajunge la ură cu viteza luminii. Tema nu-i amuzantă, dar scriitura da. Cea mai tristă este cea despre viața unui actor - Excursie în orașul luminilor - care-n momentul promovării ultimului film nu mai are timp liber, chiar de în programul organizatorilor tot apare (ora 22.00 - Transfer cu mașina la cocktail și după cină ești liber să rămâi sau să te întorci la hotel sau ora 24.20 (aprox.) - Începe proiecția. Ești liber să rămâi la proiecție sau să te întorci la hotel). 

Spre surprinderea mea, acum la capătul cărții, aș putea povesti despre fiecare proză în parte. Pe parcursul lecturii n-aș fi crezut că-mi voi aminti prea multe cuvinte împerecheate (după cum și le numește autorul în pagina de Mulțumiri).

Cu șase veri înainte, rulota fusese nouă‑nouță, cumpărată pentru o vacanță memorabilă – un înconjur de trei mii de kilometri pe coastă spre Canada, traversând Columbia Britanică, Alberta și Saskatchewan până la Regina. Călătoria a fost o îndelung planificată perioadă de recreere și s‑a petrecut așa cum își doriseră membrii familiei Ullen, cel puțin pe parcursul primelor câtorva sute de kilometri. Apoi mama a început să‑și împărtășească opiniile și să dea instrucțiuni despre ce și cum trebuia făcut. Voia să‑și impună propriile reguli de drum și a început să dea ordine. Și astfel a sunat clopoțelul de deschidere, anunțând prima din numeroasele runde de pedeapsă. Duelurile verbale s‑au transformat în dezacorduri serioase, luând proporțiile unor certuri zgomotoase, pline de ranchiună, care trebuiau să fie câștigate de mamă. Kris, după bunul ei obicei, a devenit și mai revoltată. Rectitudinea Dorei s‑a transformat într‑o tăcere adâncă, punctată de răbufniri atât de rapide, de zgomotoase și de vitriolice, încât erau aproape shakespeariene. Stând la volan și sorbind din cafeaua rece sau din coca‑cola caldă, Frank juca rolul de arbitru, terapeut, investigator și polițist, în funcție de remarcile făcute sau de jignirile aduse. Cu atitudinea lui defensivă, Kirk scotea carte după carte și citea, ca un fumător care are un cartuș de țigări mentolate și fumează țigară de la țigară. Pentru el, psihodrama trecuse în plan secund, la fel ca fâșâitul roților rulotei rostogolindu‑se pe mii de kilometri de asfalt. (Bun venit pe Marte)

Despre steluțe

Nu voi afla nicicând numărul steluțelor pentru astă scriitură dacă pe copertă nu scria Tom Hanks și dacă pe toate paginile n-aș fi suprapus imaginile sale din filmele mele preferate. 

Fu un experiment cel puțin interesant lectura. Așteptările mele pentru 5 steluțe înseamnă emoții cu caru, poveste teribilă, lacrimi și apăsări de nerespirat. Când dau peste astfel de pagini pașnice, în care nimeni nu moare de azi pe azi, nu-și târâie un trecut îngrozitor lângă un prezent nefericit, mă blochez. Și după primele 100 de pagini eu tot lacrimi și chin căutam. Apoi, într-un fel or altul, m-am dumirit că nu voi descoperi nimic din șablonul pe care-l tânjesc și să fac bine să mă bucur de călătorie. Ceea ce am și prestat  pân la capăt. 

Aș zice că-i un volum recomandat marilor fani ai actorului, adică celor care manifestă suficientă îngăduință pentru abateri. Am zărit și cronici foarte pozitive și unele extrem de negative, poate că adevărul de astă dată chiar e pe undeva pe la mijloc. 

• Caractere atipice - Tom Hanks, traducere și note din limba engleză Alex Văsieș, editura Art, 2018, 446 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează            doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***    cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****   scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

*****  cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept             să le repornesc.

_________________
În 2020 am mai citit:

-