Mi-am comandant romanul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc stocuri de cărți, în toate săptămânile, cât mai îs bani. S-au adunat atunci vreo 100 de titluri bifate pe liste de dorințe și apoi 10 luni făr de bani. N-am citit nici jumătate dintre volume.
Pentru că l-o recomandat Petronela Rotar pe Bohumil Hrabal și pentru că ea niciodată nu se-nșeală cu o scriitură mi-am ales dintre multele titluri Trenuri cu prioritate.
Am pe noptieră aproximativ 30 de cărți necitite (27!). Când aleg un volum nou spre lectură am emoțiile extragerii unui loz în plic. Te rog, dă să fie câștigător! îngân cu credință. Uneori nu dă.
**** Despre Trenuri cu prioritate
Deși e o povestioară extrem de scurtă - are (făr de ilustrații și prefață) puțin peste 100 de pagini - este foarte plină. O mână de personaje pitorești, unele extrem de bine definite, câteva întâmplări petrecute în trecut și suprapuse unora noi din prezent și-i gata romanul.
Trenurile cu prioritate sunt trenurile care trec printr-o mică gară din Cehoslovacia în timpul ocupației germane din cel de-al Doilea Război Mondial. Au prioritate înaintea celorlalte vagoane de persoane or de marfă ce tot adună întârzieri din aste cauze. Întâietate în a transporta soldați, animale, muniție, spitale mobile. Este anul 1945, trupele se retrag. Acolo, în gară, la Biroul de mișcare sau cum s-o fi numit, își petrec veacul cele câteva personaje: șeful de gară Lansky- pasionat de creșterea porumbeilor polonezi, impiegatul Hubicka - un cuceritor al femeilor pe care le tot răsfață pe canapele șefului, telegrafista Zdenicka - protagonista unei scene antologice rezumată într-unul dintre citate și elevul Milos Hrma aflat în practică la respectivele căi ferate. Milos abia ce se întoarce după o absență de 2 săptămâni, perioadă-n care s-o recuperat după o încercare de sinucidere. Își tăiase venele din pricina unui prim act sexual ratat. Are 22 de ani și îl admiră necondiționat pe impiegatul făr de frici.
Domnul impiegat Hubicka împărțea femeile în două categorii: cele care se distingeau prin calități de la mijloc în jos, ca doamna contesă, erau poponețele, iar cele care aveau sânii frumoși erau țâțișoarele. Cum ar spune cineva, bibănel, vătrai, pletos ș.a.m.d.
Deși imaginile sunt extrem de puternice, cam toate cele de le știm despre vagoanele care circulau în respectiva perioadă (cadavre, aglomerație sufocantă, condiții inumane), povestirea nu copleșește prin dramele de-i sunt subiecte. Eu am râs mult, aproape cu lacrimi la nenumărate secvențe. Există un comic de situație și de limbaj absolut savuros, chiar sub autocenzura lui: nu se cade, Mărie, vremurile erau prea negre.
- Ce-a putut să facă domnul impiegat cu Zdenicka, ce? întreb eu. - Porcării, zise șeful gângurind către porumbei. Nici o bestie nu s-ar fi purtat ca el. Dar nu vreau să-mi fac sânge rău degeaba. A intrat pe mâna comisiei de anchetă de la Hadrec... Pe scurt, domnul Hubicka, în timpul turei de noapte, a pus-o pe Zdenicka cu fundul în sus, i-a ridicat fusta și i-a aplicat pe buci iubitei noastre telegrafiste toate ștampilele gării. I-a pus până și data! Zdenicka s-a dus dimineață acasă, mamă-sa a văzut trăsnaia și, după ce a citit toate ștampilele, a venit val-vârtej încoace, amenințându-ne că se duce să se plângă la Gestapo. N-am avut încotro și a trebuit să închei proces-verbal. O nenorocire, ce să mai zic! Zdenicka a fost nevoită să se prezinte la direcție, unde chiar directorul în persoană a ținut să vadă ștampilele! Groaznic! strigă șeful dând din mâini și scuturând porumbeii, care începură să bată din aripi ca să-și țină echilibrul.
Nu povestesc mai multe, dar pe cuvânt că mai sunt nespuse. Este o carte frumoasă ca toate cele în care personajele au un vis și se sacrifică pentru el. Este o lectură incitantă despre vremuri tragice privite prin ochelari roz. Tonurile rămân tot cenușii la final dar experimentul este desăvârșit.
...Pe doamna Karaskova, vecina noastră, nemții au arestat-o încă din 1940, acasă s-a întors abia anul trecut pe la Crăciun, a făcut pușcărie la Peickarna, unde o puseseră să șteargă sângele după execuții, patru ani de zile a șters sângele, călăul-șef, nimic n-a zis, a fost cumsecade cu ea, îi dădea mereu șuncă, o ruga să-i cânte "Ochi negri, de ce plângeți?" și vorbea cu ea numai cu "binevoiți" și "vă rog". Apoi, dintr-o dată, i-au dat drumul acasă, definitiv, ba i-au mai trimis și o scrisoare prin care îți cereau scuze. Doar atât că la pușcărie doamna Karaskova s-a scrântit. Cu mare greutate i s-a găsit de lucru la depou, unde i s-a pus un bidon cu ulei în mână, sarcina ei fiind să ungă și să șteargă lagărele locomotivelor.
Despre steluțe
Am citit cărțulia aceasta în mai puțin de două ore. Are printre file câteva desene minunate, dintr-o altă lume, aceea despre care povestește. Ilustrațiile sunt semnate de Mircea Pop. Există și o ecranizare de Oscar a filmului, da' nu-s interesată. Îmi plac foarte mult personajele din capul meu, cele câteva scene memorabile, nu văz de ce aș privi un film cu același nume, care sigur nu are prea multe legături cu cele câteva zeci de pagini.
4 steluțe pentru savoare, dramă, umor, absurd, nostalgie, frumusețe, un pachet complet de emoții. Nu-s 5 steluțe, ci 4, doar din certitudinea că Bohumil Hrabal a scris ceva și mai grozav. Abia aștept să citesc următoarea carte semnată de domnul acesta, despre care habar n-aveam c-o existat ș-o scris. Sper s-o găsesc pdf sau la revânzări pentru a nu încălca foarte grav interdicția la volume noi.
Am citit cărțulia aceasta în mai puțin de două ore. Are printre file câteva desene minunate, dintr-o altă lume, aceea despre care povestește. Ilustrațiile sunt semnate de Mircea Pop. Există și o ecranizare de Oscar a filmului, da' nu-s interesată. Îmi plac foarte mult personajele din capul meu, cele câteva scene memorabile, nu văz de ce aș privi un film cu același nume, care sigur nu are prea multe legături cu cele câteva zeci de pagini.
4 steluțe pentru savoare, dramă, umor, absurd, nostalgie, frumusețe, un pachet complet de emoții. Nu-s 5 steluțe, ci 4, doar din certitudinea că Bohumil Hrabal a scris ceva și mai grozav. Abia aștept să citesc următoarea carte semnată de domnul acesta, despre care habar n-aveam c-o existat ș-o scris. Sper s-o găsesc pdf sau la revânzări pentru a nu încălca foarte grav interdicția la volume noi.
Când m-am întors de la spital au fost niște geruri cumplite. În păduricea de lângă târgușorul nostru, unde își dădeau întâlnire stoluri întregi de ciori și de corbi, copacii erau înțesați de aceste zburătoare cernite care sclipeau în razele înghețate ale soarelui de amiază. Când m-am apropiat de pădure, am văzut mii de păsări pe jos, erau împrăștiate ca niște prune răscoapte de Bosia... Am lovit cu piciorul în tulpina unui copac și din crengile lui au început să cadă promoroacă și păsări moarte, câteva mi-au căzut pe umeri, dar erau ușoare ca fulgul, parcă s-ar fi scuturat peste mine un nor de bascuri negre.
Pariul meu pe cărțile ăstui an este pentru 5 steluțe. Cu primele trei lecturi n-am nimerit verdictul corect, da' nu mă dezamăgesc eu dintr-atât.
- Trenuri cu prioritate- Bohumil Hrabal, traducere din limba cehă și prefață Corneliu Barborică, ediția a 2-a, editura Art, 2015, 158 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
_____________________
În 2020 am mai citit:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu