De ce astă carte
Mi-am comandant romanul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc stocuri de cărți, în toate săptămânile, cât mai îs bani. S-au adunat atunci vreo 100 de titluri bifate pe liste de dorințe și apoi cel puțin 10 luni (contorizarea continuă) făr de bani. N-am citit nici jumătate dintre volume.
Pentru că a recomandat Petronela Rotar, și ea nu greșește niciodată, cu nicio carte, imediat am adăugat în coșul librăriei Să nu râzi:((. O puteam citi din octombrie, când mi-a fost livrată, dar am păstrat-o pentru începutul ăstui an ce mi l-am planificat a fi grozav.
Teancul celor 30 de volume necitite de la începutul anului tot scade. Aleg cu emoție fiecare nouă carte din teama de a nu mă-mpiedica într-o scriitură care să-mi ucidă pofta ce-o am în astă perioadă pentru lectură.
Pentru o duminică leneșă m-am oprit la Să nu râzi :((.
Pentru o duminică leneșă m-am oprit la Să nu râzi :((.
***** Despre Să nu râzi :((
Oi, oi, Dumnezeiașule, ce carte!
...Să nu râzi:(( pentru că mi-ai rupe inima.
Mi-ai rupe inima și eu sunt deja cu inima ruptă, de când m-am născut am avut inima ruptă și d-aia am avut mâinile și picioarele reci, că inima stricată nu putea să pompeze sângele cu atâta forță cât să ajungă până-n picioare. (Pag. 15)
Pentru că nu prea știu cum să-ncep voi spune că n-am râs și nu pentru că n-aș fi avut motive, îs cu caru!, ci pentru că m-am privit într-o oglindă de pe toate rândurile ș-am plâns cu sughițuri înăbușind amar toate hohotele cele firești ale râsului.
Și pentru că tot nu știu cum să-ncep voi continua c-o mărturisire. Pân la 40 de ani n-am avut un partener alături de care să-mi doresc un copil. Nici azi n-am, motiv să cred că nu-ul cel puternic este al meu și nu al lor. Sigur, în copilărie și adolescență, visam de la zece prunci în sus. Când un copil mi s-a dat m-am rugat să nu fie fată, deși am simțit că e. Ce să-nvețe de la mine, care-s o șleampătă?! Apoi July s-a dumirit ș-o plecat de la noi cu aceeași grabă cu care-o venit. M-am bucurat convinsă fiind c-o ajuns la un tată mai bun ș-o mamă mai bună. Apoi, acum, m-am trezit două zile și trei nopți pe săptămână mama unui băiețel. Mă-ntreb continuu ce moștenire capătă de la mine, de la relația mea cu tatăl său. Știu de multă vreme că sunt tot ceea ce am urât la maică-mea și-n toate zilele mai adun dovezi.
Despre asta este Să nu râzi :((. Despre cum ne copiem la indigo părinții, care la rându-le au viețile părinților lor. De-aș fi fost cu normă întreagă mama unui copil cartea asta m-ar fi sfâșiat. Nici așa n-am răzbit prea întreagă la capătul ei.
Raluca este prietenă cu Diana. Diana are un frate Vlad. Milly (Maria) și Vick (Victor) sunt părinții celor doi frați. Diana scrie o carte despre familia ei, în care-și acuză mama că-n cei 50 de ani de căsnicie i-a ucis tatăl prin cea mai lungă crimă din lume. Diana se sinucide. Raluca primește cartea și o publică. Sfârșit.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este cartea pe care niciunul dintre noi nu vrea să și-o amintească. Umilințele, lașitățile, supușenia și metamorfoza ratată, în loc să devenim fluturi, am rămas niște larve rele, înjurând în barbă universul pentru incapacitatea noastră de a zbura.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre C. care plânge în hohote povestindu-mi că fiul ei a plecat la școală hăt, departe, la 75 de kilometri. E abia clasa a IX-a?! / Nu a făcut deja doi ani. / Deci nu a plecat azi cum pare din bocetul tău, ci acum șapte sute de zile.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre mine cea căreia nu-i priește niciun om, o mare sau un parc dacă acasă nu-s toate orânduite pân la lună și niciodată nu mai îs.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre D., care nu poate dormi noaptea și nu se poate bucura ziua pentru că a muncit o viață să-i lase lu' fiu-su o vilă cu 5 camere și el de un an stă doar într-o mașină. Îi este suficientă.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre soacră-mea, aia de mi-o zis că nu există cupluri fericite deci n-am motive să-i părăsesc odorașul.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre mine care-am acceptat și alcoolul și abuzul pentru că așa am văzut la mama și la tata că se face.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre soacră-mea asta care nu mai vede, nu mai aude și abia mai merge și care le impune să nu părăsească apartamentul pentru că ea toată tinerețea și-a sacrificat-o să-i facă mari. Arestați la domiciliu din dragoste.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre mama care m-o măritat cu acte la toți vecinii doar ca să nu-i afle rușinea cea mare: nu-s legată cu nicio hârtie de omul meu.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre colega al cărei nume nu-l mai știu de 20 de ani. De ce nu divorțezi dacă tot ai o viață atât de nenorocită? / Pentru că-l urăsc și vreau să sufere și el cât am suferit eu.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre R. care era nebun de legat, dar nu vedea asta decât la maică-sa.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre tata care, întrebat de soră-mea de are vreun regret pentru toată copilăria în care am fost bătute, o răspuns senin: nu te-am bătut suficient dacă întrebi asta.
Cartea asta, Să nu râzi:(( este despre mătușă-mea pe care alcoolul a ucis-o și neputința de a renunța la o moștenire, la care drept e că avea dreptul. Și n-or îngropat-o în casa pentru care și-o dat toate liniștile și sănătățile, ci tot în cimitirul în care glodu-i pân la glezne când plouă.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este despre mine care la 27 de ani m-am făcut curvă doar pentru că tata mi-o repetat asta pân am priceput.
Cartea asta, Să nu râzi:((, este o carte despre care nu pot scrie nimic.
Toate femeile sunt niște cățele și tu trebuie să ai grijă.
Toate femeile, mai puțin ea. Care nu este femeie. Este fecioară. Fecioara Maria.
După tentativa de sinucidere care nu a fost tentativă de sinucidere, ci act artistic, Mily nu a mai dormit luni și ani, decenii nu a mai putut să doarmă de grijă băiatului ei care a avut ghinionul să-i moștenească bunătatea, ce blestem e asta să te naști Mily într-o lume populată de Vick.
Nu a mai dormit, deși din camera ei se auzeau sforăituri, dar ea nu dormea, doar corpul dormea, ea nu, ea a stat trează din acel aprilie 1991 până acum.
Tu nu știi ce este într-un suflet de mamă.
Nu știu. Nu am vrut să fiu mamă. M-am tot gândit ce ar fi însemnat să fiu mamă eu, care învățasem de la ea ce este să fii mamă.
Despre steluțe
Multe aș fi pariat pe credința că asta-i o carte de 5 steluțe, încă de atunci de când i-am citit prima dată titlul, făr s-o am.
De ce 5 steluțe? Și pentru asta:
De ce 5 steluțe? Și pentru asta:
Cuvintele sunt ciocane. Cad pe piatră din care ești făcut și poc-poc-poc, te cioplesc, te ciobesc, scot colțuri pe care nu știai că le ai, îți trag de sub piele cuțite și de sub unghii gheare.
Cuvintele-ciocan te transformă într-un ciocan.
Ciocanele bat cuie.
Cuiele intră în alți oameni. În cauciucuri, în mingi și în trunchiuri de copaci.
De cuiele care au străpuns trunchiuri de copaci, oamenii care au fost găuriți de alte cuie agață funii și spânzură pisici.
Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicile și vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor.
Ne-a ieșit tot sufletul din noi prin găurile făcute de cuie și pentru că nu avem suflet, pentru că ne-am transformat în ciocane fără suflet, batem cuie în alți oameni și în trunchiuri de copaci și spânzurăm pisici. Și vrăbii. Uneori, când avem noroc, spânzurăm câte o vulpe sau câte un pelican.
Cred că un biznis bun ar fi să fac un cabinet unde să am un magnet mare, așa, cât corpul pacienților și să le scot cuiele ăstea din corp.
Aș face operațiunea asta, dar numai pentru copii. Ei sunt salvabili. Lor nu le-a ieșit tot sufletul din corp și, se știe, dacă mai ai chiar și numai 12% din suflet rămas, el se reface. Dar pentru asta trebuie să nu stai lângă adulți-ciocan. (Pag. 19)
Mi-am propus s-o recitesc în decembrie pentru a-mi rezerva încă de azi un dar prețios.
- Să nu râzi:(( - Raluca Feher, editura Trei, 2019, 255 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
__________________
În 2020 am mai citit:
Poate mi-o dai si mie pana atunci?
RăspundețiȘtergereDA! Îs tare curioasă de povestea ta cu Să nu râzi.
Ștergere