DESPRE LUCRURILE SIMPLE (61) # UN PAT, APROAPE DOUĂ

SURSA imaginii

Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2016/2017/2018/ 2019/2020.

- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!

*

Ajunseserăm târziu la prietenii noștri cei vrednici. Nu târziu, chiar prea târziu, fix la prânz. Nu făcuserăm o dimineață întreagă nimic altceva decât să ne fâțâim prin livadă. Sigur, asta e îndeletnicirea noastră matinală, dar când e un porc netăiat, parcă mai poți renunța la apucături. Așa c-am ajuns exact la masă, cum îi șade bine leneșului. Râtosul nu doar că fusese împărțit pe căprării, pe una chiar era numele nostru, că doară nu asudaserăm pentru el, îl meritam deplin, deci nu era doar tranșat și împachetat în multe pungi și pungulițe, dar îi era și pomana gata într-un ceaunel greu.

- Păi, hai să mâncăm, chiar îs ostenită, oameni! 

Cum ședeam în jurul mesei îmbelșugate, tochitură de vietnamez, pepeni acri, mujdei, brânză, mămăliguță fiartă cu barabule, odată ce mă ridic de pe scaun pentru a mă înfige în pătura ce acoperea în dezordine un pat de pe lângă privirile mele cele flămânde. Așez cu atenție țolul pufos, asta-nseamnă că m-am tot depărtat - apropiat de vreo zece ori să verific de-i așezat milimetric. Apoi, misiunea îndeplinită, mă așez să-mi văz și de ale gurii amu că tot le reparasem pe cele ale ochilor. 

- Maria, dar mai avem un pat nefăcut și-n dormitor. 

Mă ridic de la masă iară, pregătită pentru noua veche sarcină. Exact în momentul lansării i-am auzit pe toți râzând. De văzut nu i-am văzut, eram prea concentrată pe momentul de fericire anticipat. 

- Oameni răi, numai oameni răi. Cum să glumești cu treburi atât de serioase?!

În timp ce molfăiam din mămăliga cea nouă, îmbufnată ca orice răzgâiat căruia i se refuză cea mai frumoasă dintre jucării, mi-am amintit de singura săptămână de la cel dintâi loc de muncă. Era o cameră c-o singură canapea, făr de birouri, ș-o măsuță pe care ședea un aparat de făcut cafea. Ăsta era biroul șefului. Al meu era tot o cameră făr de niciunele, dar doldora-n cutii cu acte. De fiecare dată când intram în biroul lui, omul se ridica de pe canapea și vorbeam ce era de vorbit în picioare. Nu puteam niciodată să fiu atentă la vorbe pentru că întotdeauna atârna anapoda o cuvertură supraelastică vișinie. Așa că în momentul în care domnul vorbea despre bani de dus la bancă, rafturi de cumpărat eu deja eram cu fundul în sus încercând să ordonez o învelitoare care n-avea nicio noimă. Cum îl auzeam că pleacă, cum mergeam să așez neașezata. Cum intram să vorbim, cum fundul în sus și începeam lupta cu răzvrătita. Abia acuș înțeleg de ce-mi repeta la infinit că el nu se culcă cu secretarele pentru că apoi ajunge să le facă toată treabă. Cuvertura neastâmpărată era motivu.  

___________________

Întreaga colecție a lucrurilor simple:

60. Cerșetor - cu trimiteri spre toate bilețelele din perioada 2016 - 2019.