Cronica unei zile sfinte

"La mulţi ani, sfânto!"
Aşa m-o răsfăţat frate-miu cu nişte ani în urmă or poate doar cu unu, doi.

În timp ce se derula "programul artistic" io meşteream minitorturile. Fix din zori până-n noapte. Şase bucăţi curcubee.
Pentru că iubesc poveştile şi pentru că am fost diagnosticată ca solară, adică mă încarc şi reîncarc la nesfârşit cu emoţii zâmbet, iaca ce fu, făr de ordini, doar înşiruiri răvăşite:

* am primit de la G. unul dintre lucrurile pentru care mă agitam făr de reuşit economii în aste vremi imposibile. Simplu ca: "vrei să ţi-l cumpăr eu? da, tare vreau!"

Prin darurile sale cele scumpe, decupatoarele Wilton şi trusa de duiuri, G. m-a forţat în 2010 să nu renunţ la pasiunea aceasta. E limpede pentru mine că tutorialele M.M. vor limpezi multe dintre nedumeririle ce rămâneau amprentate pe fiecare tort finalizat. Uf, cum ne aciuează şi oamenii şi neîmpotrivitul pe drumuri line!

* dacă G. m-o întrebat de vreau ce vrea, D. o primit recomandare pentru un Murakami,  "splendid ar fi să găseşti Kafka la malul mării" . N-o fost de găsit din niciunele necitite încă. Aşa m-am întâlnit cu jurnalul lui Nao şi povestea scrisului ce o leagă miraculos de un cititor.

* apoi, mama, draga de ea mi-a cadorisit bani pentru un mixer nou, făr să anticipeze că atoatepricepuitorul de cumnată-miu îl salvează pe ăl vechi dintre fumuri negre şi scântei doar c-un ciocan de lipit. Aşa am ajuns  să fac toate blaturile torturilor cu butonul paralizat de el pe viteza turbo. Minunat! Ce "făina trebe încorporată uşor,  la viteză mică!", distrugătoarea de mituri îs cu el în mână!

* V. (uf, n-am scris despre cel de al doilea atelier dulce ), deci V. o venit în bucătăria mov să facem pisica roz pentru tortul de 2 ani al unei fetiţe. După două ceasuri, timp în care am modelat-o eu cu viteza luminii, verdictul o fost: Maria, te rog, fă tu şi tortul şi Hello Kitty! Se lecuise! După alea 2 ceasuri o venit cu cercei înţelepţi şi eu am leşinat. Şi probabil că atunci emoţiile mele n-o fost sfâşietoare căci  o urmat "vreau să fii prietena mea!" Aşa am ajuns la 3 perechi de cercei cu bufniţe.

* printre astea o sunat E. salvator "noi vrem să te cununăm!" Minunat, n-am personajul principal al operaţiunii de nuntire, dar am naşii!! Poate le voi dărui un bebe pân mă găseşte domnul el.
O fotografie fabuloasă de-a naşului şi a oraşului rădăcini. Mă înscriu la consultanţă pentru zambetania pozoasă!

* la închiderea programului m-am dus epuizată să văd meciul  cu ungurii,  ca băieţii, într-un bar. Să-l văd, deci nu să-l aud! Fu amuzant tare! Eram singura muiere, ei zbierau pe limba lor neaoşă, apoi priveau spre bine temător, exact ca Ştefănuţ după prostioare când aşteaptă cât de tare mă înfurii! Eram şi mama şi tata lu' zen după 10 ceasuri de bibilit tortulos. Perele lichide erau delicioase, golurile fură în poarta ailalta, ce deranj?! Fu tare amuzant să văd ăi bărbaţi tricolori încurajând cu patos un televizor suspendat.


Continuu să mă minunez despre cât de fabuloşi sunt oamenii cu care mă intersectez o fracţiune de secundă, două ceasuri ori 10 ani.
Le adulmec poveştile ce ajung tainic în mine şi nu mă mai satur de lumina lor.

Sunt  fericită, să-mi trăiesc, Mărie!