EVANGHELIA DUPĂ PILAT - ERIC-EMMANUEL SCHMITT

• Provocarea În luna iunie citesc doar cărți de cinci steluțe (4). 

N-am desigur nicio garanție pentru numărul steluțelor atunci când încep o lectură, dar aș cam paria că multe dintre ele vor sfârși la capătul ăl bun. 

______________

Inventarul cărților în curs de citire

Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi,  ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină.

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 5 bucăți. 

De ce astă carte

Deși am cumpărat peste 50 de cărți și Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre autorii pe care-i citesc cu plăcere, niciunul dintre titlurile achiziționate nu-i aparține. Riscul pentru ca noua scriitură să nu-mi placă este prea mare, motiv pentru care mă feresc să o mai cumpăr. Am împrumutat din colecția schmittiană a Crisei romanul Evanghelia după Pilat. Din fericire,  îi lipsesc puține titluri pentru o integrală din care eu mai am foarte multe necitite. 

**** EVANGHELIA DUPĂ PILAT. Un roman care a fost furat

Am început să citesc cartea în mai, după Paști. După primele pagini am abandonat-o. Iară Dumnezeu, m-ați căpiat cu El! Nu vreau să citesc, nu vreau să aud!

Am reluat-o zilele acestea,  chiar de am presupus încă de la cele dintâi pagini că nu-i o carte de 5 steluțe conform Provocării lunii. Lectura a fost rapidă și facilă (ca la mai toate textele autorului), detaliu căruia i se datorează cel puțin o steluță din cele 4.

Nu mai îs un om credincios. Personajul Isus pentru mine îi Robert Powell din filmul lui Zeffirreli. Să auz or să văz la infinit poveștile biblice nu-i taman activitatea mea preferată. În aste condiții am citit  lucrarea trudită a lui Schmitt. La finalul romanului sunt câteva pagini de jurnal, Jurnalul unui roman furat. Anul 2000. Ziceam trudită pentru că Evanghelia a fost scrisă în 7 ani, dar l-a bântuit pe autor 10. Și când a terminat-o de scris i-a fost furată. N-o avea decât în format electronic pe două calculatoare și pe niște dischete. I-au fost furate și calculatoarele și geanta-n care avea dischetele. A rescris romanul de mână. După ce volumul a fost lansat, cu succes nici prea-prea, nici foarte-foarte, o mai găsit o dischetă. Dacă eu aș fi comparat cele două scriituri și aș fi ales din împreunarea lor o a treia variantă, E.-E. Schmitt a decis să ardă discheta făr s-o deschidă. 

Ca și în cazul volumului despre Hitler (AICI am povestit), care se sfârșește cu pagini fascinante de jurnal despre perioada în care a fost scris, mi-o plăcut grozav să aflu activitatea din laboratorul facerii. Este scriitura pentru care aș fi dat  5 steluțe, dar nu Jurnalul fu obiectul cărții.  Sper să trăiesc ziua în care Schmitt va publica file de jurnal mai mult decât a făcut-o în Noaptea de foc (AICI impresiile mele entuziaste). 

M-am raportat la cartea despre Hitler, Adolf H.: două vieți, încă de la primele pagini ale Evangheliei. Mă așteptam la o abordare inedită, spectaculoasă, șocantă. Un fel de Ultima ispită a lui Hristos, cartea năucitoare a lui Nikos Kazantzakis  care a stat la baza strașnicului film a lui Scorsese. N-aș zice că-i vina autorului că așteptările mele au fost pân la cer. 

Eric-Emmanuel Schmitt își scrie volumul în două părți distincte, Prolog. Confesiunea unui condamnat la moarte în seara arestării sale și Evanghelia după Pilat, căreia i se adaugă Jurnalul. Prima parte mărturisește că și-ar fi dorit să o numească Evanghelia Măslinilor. Este bucata în care vorbește despre Isus la persoana I. M-am mirat, citind Eu, Ieșua din Nazaret...,  știindu-l atât de credincios. Lămurește în Jurnal că n-o vrut decât să creeze din personajul istoric tocit, peste care au trecut milioane de interpretări,  o imagine vie, apropiată. La un moment dat editorii au insistat să renunțe la această parte a cărții. N-am priceput pentru ce o fost zarva. Dar, hei, eu nu sunt credincioasă, deci n-am patimi. 

Prima Evanghelie este construită în jurul frazei Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?. Rezultatul este un Isus profund uman, care până la 30 de ani habar n-o avut de misiunea ce i-o fost rezervată și care când o află pariază (face prinsoare desigur, chiar de nu era încă Mesia, tot nu păcătuia astfel) că o va duce pân la capătul ăl măreț. Maria este mama lui Isus, Iosif este tatăl său, dulgher, împreună aceștia mai au și alți copii. Mi-o plăcut grozav că Schmitt accentuează în multe rânduri nașterea din care au lipsit cei 3 magi și toate celelalte bazaconii pe care religiile le inventează în jurul Imaculatei și concluzionează că pruncul a fost om,  din părinți oameni. M-o amuzat imaginea unei Maia Morgenstern în rol secundar. Căci, da, în filmul acesta, Maria are doar câteva replici și puține apariții. Deci, Ăsta e Isusul lui Schmitt: născut om, murit ca om, doar Învierea a făcut diferența. Ceea ce îl face Fiul lui Dumnezeu este Învierea. 

Autorul nu acordă, în numele lui Isus, prea multă importanță miracolelor. Este un punct de vedere grozav, credința trebuind să precedă miracolul, nu să-i urmeze! Tot la interpretări care mi-au atras atenția, fiind pe linia necredinței mele, este reabilitarea lui Iuda. Sigur, nu este primul autor care vorbește despre meritele uriașe ale trădării lui Iuda, dar o face cu empatie și îngăduință mai mult decât ceilalți. N-o să detaliez, zic doar că e o reconsiderare minunată creștinismul se bazează pe un dublu sacrificiu, cel al lui Iuda și cel al lui Isus. 

Personajele Evangheliei sunt Ieșua, Ioan Scufundătorul, Miriam. Sunt numele în aramaică pentru Isus, Ioan Botezătorul și Maria. L-am uitat pe cel pentru Maria Magdalena. Dacă scopul folosirii acestora în detrimentul celor din greacă și latină a fost să citesc despre un Isus nou-nouț, apăi o fost atins. Nicio clipă citind Ioan Scufundătorul nu m-am gândit la clișeul cu bărbatul bărbos și pletos ce-și ridică poalele-n Iordan, ci doar la personajul care-l informează pe Isus despre misiunea ce i-o fost hărăzită. Identic cazul Mariei. Nu m-o dus mintea spre ieslea luminată de îngeri căzători, nici spre Fecioara eternă, pentru că Miriam m-a dus pe drumul ei, cel profund uman: o mamă îngrijorată că la 30 de ani fiul său nu se însoară, una înfricoșată de predicile acestuia și de pedeapsele pe care le-ar putea acestea atrage. 

A răspunde răului prin rău, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, nu făcea decât să sporească răul, făcându-l să devină literă de lege. Să răspunzi la violență prin iubire însemna să ataci violența, să-i pui în față o oglindă în care să-și vadă chipul plin de ură, roșu de furie, pocit. 

Pentru că m-am foarte lungit cu Evanghelia după Ieșua, partea întâi a cărții și Evanghelia după E.-E. Schmitt, Jurnalul din finalul volumului, nu mai am vreme să povestesc taman despre Evanghelia după Pilat. Pentru că la partea aceasta, de mijloc, autorul se referă la un moment dat cu expresia roman polițist, mărturisesc că eu m-am prins repede care este sfârșitul. Zic doar că din omul crud, corupt, făr de sensibilități și emoții, Schmitt a croșetat un Pilat uman,  captivant. Cum altfel, când l-o însurat c-o sfântă, Claudia Procula. Mă rog, viața i-o dăruit-o, autorul doar a  urcat-o pe un piedestal. 

Despre steluțe

Pentru că mă tot așteptam la ceva șocant, am cam fost dezamăgită în timpul lecturii ș-am decis că-s potrivite 3 steluțe. Apoi, scriind textul pentru Zambetania și citind Jurnalul, am tot adunat puncte care mi-au plăcut. Jurnalui unui roman furat mi-a oferit pentru Evanghelie o traducere pe care n-am fost în stare s-o pricep singură. Ca la slujbele alea la care trebe popa să explice ce zice cartea și ca la orele de română la care profesorul interpretează ce-o vrut poetul. Este și foarte multă filosofie în filele amintite, pe aia n-am înțeles-o toată. 

Cu siguranță, puterea e romană, cultura e greacă, nebunia e evreiască...

În astă vreme caut emoție în cărți. N-am mai găsit-o de nici nu-mi amintesc când. M-am bucurat că Schmitt n-a dramatizat excesiv, doar l-a menționat, momentul răstignirii. În niciunul dintre firele poveștii n-am simțit durere, emoție, drag. Doar din ăst motiv n-am finalizat cu 5 steluțe lectura.

• Evanghelia după Pilat, Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas Fiction 2015, 241 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
16. Fugara - Alice Munro *****
17. Chipul - Alice Munro *****
18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
19. Ochii dragonului - Stephen King *****
20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****