 |
| Sursa imaginii |
Se întâmplă adesea ca o imagine zărită-n grabă, un cuvânt abia auzit, o emoție care nu-mi aparține, să mă bântuie zile-n șir. Am decis să mă apăr de astfel de năluci inventându-le povești cu harul meu de cofetar-contabil, nu cu un altul.
*
Ceva s-a întâmplat aici. În viața fiecăruia există câteva locuri sau poate doar un singur loc, cel în care s-a întâmplat ceva, și apoi vin toate celelalte. (Alice Munro)
O bătrânică, sprijinită-ntr-un baston, ce cândva fu albastru, privea cu atenție liceenii ce se-mbulzeau pe porțile clădirii. N-am înțeles niciodată de ce se spune că oamenii se sprijină în cârje și nu invers. Adică vrea cineva să-mi zică mie că bețele alea ar fi tot verticale făr de mâini fragile și slăbite?!
E o femeie zdravănă, încă din timpurile-n care nu erau la modă șnururile. Da, bre, azi femeile sunt doar șireturi colorate. De n-ar căra toate pe umeri gențile alea uriașe, le-ar zburătăci și primul șuier golănesc. Bine, nu chiar din vremurile în care, la rându-i, trecea cu viteză printre cele două porți mari. De-ar cerceta, dar n-are Ea motive d'astea detectivistice, undeva, pe la mijloc, exact pe bara din care pornește modelul cu flori, poate ar zări dintre literele de le-o mâzgălit El atunci pentru Ea. La mulți ani, iubito! era scris cu smoală pe vopseaua azurie încă din toamna anului ăla. Acuș se făcuse iulie. Nu acuș când e bastonul, ci acuș când litere negre însemnează fier modelat. Poate că fetele care atunci ieșeau în stradă au gândit Uite și prostul ăsta, n-o găsit și el o vopsea mai romantică! dar pentru Ea era cea mai frumoasă urare din lume, de-ar fi aliniat stele, sori și luni pe cer tot n-ar fi întrecut surpriza asta. Căci doar Ea știa cât de greu trebe să-i fi fost să țină catranul ăla lichid și să picteze litere atât de multe. Ghinionistul! Azi ar fi scăpat doar c-un LMA iuby. Ghinionistul! Azi n-ar impresiona nici de-ar fi cristale-n scriere.
Tre să mă-ntorc la bătrânica cea simpatică, n-am nici eu tot spațiul din lume ca să bat câmpii pe cât mi-i putința. Da, știu, n-am zis că-i simpatică. Dar cum poate fi altfel un om cu ochii zâmbet?! Așa era și atunci, nu doar în iulie și-n toamnă, zâmbet, lumină, senin. Unele detalii rămân neschimbate oricât de mult le-ar pieri din culoare prin viață. Oare oamenii care tună și fulgeră, îs cătrăniți cu program nonstop, ce fel de îngeri devin? Întreb doar.
De s-ar întoarce cu fața unde acum îi este spatele, dar v-am zis că nu-i chitită pe cercetare ca mine, ar identifica ușor spațiul pitic în care atunci era biblioteca micului oraș. Nu mai știe Ea toate dățile în care El a ieșit fericit de acolo. Da, zbura, nu e nicio exagerare, bine, doar plutea, drept e. Păi de câte ori să ai șansa, printre atât de puține cărți, să o nimerești taman pe ăia pe care știi sigur că o va iubi? Când a descoperit un al patrulea volum al autorului ei preferat, eu am uitat nume, El sigur le știe pe toate încă, a crezut cu tărie că mai multe șanse erau să câștige la loto decât să atingă coperțile cele îngălbenite și rufoase.
Pe chipul nostalgic se apropie umbra. O știu, doar am văzut-o de miliarde de ori. Nu de miliarde, de mai mult decât miliarde de ori. O atrage în hipnoză ce ar fi fost dacă. Ce ar fi fost dacă n-ar fi fost atât de orgolioasă. Apoi ripostează ce ar fi fost dacă El n-ar fi fost atât de vanitos. Apoi au curs anii ei între liniștea unei relații făr de prea multă iubire dar cu atât de mult respect. Și-n toate clipele prizonieră a lui ce ar fi fost dacă. Ce ar fi fost dacă i-ar fi ascultat atunci justificările și imediat atacul lui ce ar fi fost dacă nu ar fi întârziat și apoi nu ar fi fost atât de neserios. Și-n toți anii în care nu a mai aflat nimic de El. Și cică nici n-ar fi vrut. Serios, femeie, așa-i zice acum lui cât de rău îmi pare?!
Pare că zâmbește. Sigur își amintește de vreo întâlnire de care eu nu știu nimic. Pe cuvânt că nu le știu chiar pe toate de dinainte. Le știu pe astea de după, adică risipirea. Probabil un dans în timpul căruia a ațipit îmbrățișată sau poate doar un banc la care a râs de i s-au încleștat fălcile și a durut-o stomacul. De aia n-o mai vrut niciodată apoi să asculte bancuri. Bine că-n relația ei bazată pe făr de prea multă iubire dar cu atât de mult respect nu existau bancuri. Asta chiar n-ar fi putut trăi.
În fața liceului din care acum nu mai iese nimeni, probabil că au început orele, s-a terminat pauza, este chemată o ambulanță. Unei bunici, aflată în trecere sau poate în așteptare, i s-a oprit inima. După ce se sfârșește toată zarva mă duc să ridic bastonul. Parcă intenționat, în cădere, l-a aruncat sub bancă. Știu cui trebuie să-l dăruiesc. Promisiunea lui nu-l vei căuta niciodată, niciodată nu-i vei vorbi despre mine a dispărut.
- Aș vrea să știu, mi-ar plăcea să scriu despre iubirea voastră, ce s-a întâmplat.
De ochii zâmbet se apropie o umbră. Ce dovadă mai vie că sufletele pereche sunt identice?
- Ce să se întâmple?! Chiar am întârziat în ziua aia, nici nu mai știu, zău, căutam cireșe coapte sau poate doar o nouă carte. Frate-miu o zis că se duce el la întâlnire ca s-o dreagă. Știam că nu-mi va ierta întârzierea indiferent de motiv. Doar de mori, poți întârzia, știi că asta-i credința ei dintotdeauna. Și lu' frate-miu i s-o părut amuzant să o enerveze. Suntem noi gemeni identici, dar știi că firile ne sunt distincte. Și atât. N-o mai vrut să vorbească o secundă cu mine, nici să-i spun că n-am fost eu, ci el, n-am apucat. Apoi s-a mutat cu familia ei, știi povestea, și gata. Am murit! Hai să-ți zic un banc pe care sigur nu-l știi! Ce tot faci cu bastonu ăla?
De ochii zâmbet se apropie ploaia.
______________
Din arhiva seriei:
:)
RăspundețiȘtergereCe-ar fi fost daca....
Am devenit obsedată de ce ar fi fost dacă. Conștientizez adesea că orice nu mă duce pe un alt drum, poate nu departe de ăla principal, dar pân la urmă se tot adună într-o altă direcție, sunt sigură!
ȘtergereAi nevoie de o resetare :)
Ștergere